ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 891/2019

HOTĂRÂRE

17.04.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 891/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 17 aprilie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București sub nr. x/2017, reclamanții menționați în anexa 1 în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României și cu Ministerul Finanțelor Publice - chemat în garanție, cu citarea obligatorie și a Consiliului pentru Combaterea Discriminării, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României, la plata sporului de 50%, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu data de 23.05.2014 și până la zi; obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României, la plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv acordate, rezultate în urma recalculărilor solicitate la capătul unu din prezenta cerere, actualizate, indexate și majorate cu indicele de inflație; obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României, la menținerea acestei modalități de calcul și în continuare; obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României, la efectuarea cuvenitelor mențiuni, conform cerințelor de mai sus; obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu si obligarea Ministerului Finanțelor Publice, să includă în buget sumele necesare plății drepturilor salariale și să vireze pârâtei Curtea de Conturi a României, fondurile necesare achitării drepturilor bănești solicitate.

Prin încheierea din data de 20.06.2018 dată de Tribunalul București, s-a dispus disjungerea cauzei în funcție de județul în circumscripția căruia se află Camera de Conturi unde își au locul de muncă reclamanții, la care se adaugă și reclamanții pensionari care au domiciliul în județul respectiv, în ceea ce privește pe reclamantul A. care are locul de muncă la Camera de Conturi Brăila, formându-se dosarul nr. x/2018.

Prin sentința civilă nr. 6429/12.09.2018 pronunțată de Tribunalul București în dosar nr. x/2018 s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București și s-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Brăila.

Dosarul nr. x/2018 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Brăila la data de 14.11.2018.

La termenul din data de 9.01.2019, s-a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Brăila.

Tribunalul a constatat că în cauză, acțiunea introductivă de instanță având ca obiect drepturi salariale a fost formulată de mai mulți reclamanți, printre care și reclamantul din prezentul dosar și a fost adresată Tribunalului București, ca instanță de la locul domiciliului majorității reclamanților.

În drept potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, competența de soluționare a cererilor având ca obiect raporturile de muncă aparține instanței de la domiciliul sau reședința după caz, sediul reclamantului. Alin. 3 al aceluiași articol prevede că dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Conform art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Potrivit art. 59 C. proc. civ. privind coparticiparea procesuală facultativă, mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept sau o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură.

Întrucât drepturile bănești pretinse angajatorului de către reclamanți, în calitate de salariați, se întemeiază pe aceeași cauză juridică, raporturile juridice deduse judecății fiind similare, tribunalul apreciază că în cauză sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active între persoanele care au introdus inițial cererea de chemare în judecată, fiind incidentă teza finală a art. 59 C. proc. civ. respectiv existența unei strânse legături între drepturile și obligațiile părților.

În această situație devin incidente și dispozițiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii, ce recunosc competența de soluționare a cauzei, după criteriile de la alin. (1) al aceluiași articol, care trebuie îndeplinite în persoana oricăruia dintre reclamanții aflați în coparticipare procesuală facultativă.

Ca atare s-a apreciat că Tribunalul București a fost în mod corect și legal sesizat, acesta fiind competent să soluționeze cauza cu privire la toți reclamanții, prin urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 132 C. proc. civ., s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția de conflicte de muncă.

În temeiul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. s-a ivit conflictul negativ de competență, astfel că potrivit art. 134 C. proc. civ. a fost înaintat dosarul instanței competente să soluționeze conflictul, respectiv Înaltei Curți de Casație și Justiție care este instanța superioară și comună instanțelor aflate în conflict.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul București și Tribunalul Brăila - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București mai mulți reclamanți, printre care și cel din prezenta cauză, au învestit instanța de judecată cu soluționarea unui litigiu de muncă, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.

Tribunalul București a disjuns cererea formulată de reclamanții din prezenta cauză și a rămas învestit cu cea formulată de alți reclamanți, în considerarea domiciliului și a locului de muncă al fiecărui reclamant în parte, conform cărților de identitate și a ordinelor de salarizare depuse la dosar. Reținând că reclamantul din prezenta cauză are domiciliul pe raza județului Brăila și este salariat al Camerei de Conturi Brăila, Tribunalul București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila.

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, iar conform alin. (3) al aceluiași articol, dacă sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Totodată, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011 "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar potrivit art. 216 din același act normativ "dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ..".

Pornind de la aceste texte de lege, Înalta Curte constată că o parte din reclamanții care au învestit instanța cu soluționarea conflictului de muncă aveau domiciliul în circumscripția Tribunalului București. În privința acestor reclamanți, Tribunalul București a reținut că este competent teritorial să soluționeze cauza.

Potrivit art. 59 C. proc. civ. "mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură".

În aplicarea acestui text de lege, Înalta Curte reține că între drepturile pretinse de reclamanți prin aceeași cerere de chemare în judecată există o strânsă legătură, astfel încât sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active.

Or, coparticiparea procesuală activă atrage prorogarea legală de competență în privința reclamanților care nu au domiciliul în raza tribunalului sesizat inițial, în temeiul art. 269 alin. (3) din Codul muncii.

În aceste condiții, în privința cererii formulate de reclamanții din prezenta cauză a operat prorogarea legală de competentă în favoarea Tribunalului București, ca efect al formulării acțiunii introductive împreună cu reclamanții al căror domiciliu se află în circumscripția acestei instanțe.

Împrejurarea că Tribunalul București a disjuns ulterior cererea reclamanților din prezenta cauză nu conduce la pierderea competenței sale teritoriale în privința acestei cereri, de vreme ce prorogarea legală de competență a operat chiar la momentul sesizării instanței cu acțiunea introductivă comună.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispozițiilor art. 269 alin. (2) și (3) din Codul muncii raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.