ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3563/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 31 martie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumei de 68.031,89 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor construcții și reparații făcute la imobilul proprietatea pârâtului, situat în jud. Vaslui, și a cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

Prin sentința civilă nr. 1543 din 31 iulie 2017, Judecătoria Bârlad a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B. A dispus obligarea pârâtului să plătească reclamantului suma de 15.482 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcții și reparații efectuate la imobilul situat în jud. Vaslui. A dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 1.400 RON, reprezentând diferență de onorariu expert, astfel cum a fost stabilită prin încheierea de ședință din data de 26 aprilie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016.

A împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A. la data de 29 septembrie 2017. Apelul a fost Înregistrat la Tribunalul Vaslui, secția civila la data de 4 octombrie 2017, sub același număr de dosar.

Prin decizia civilă nr. 1844/A din 21 decembrie 2017, Tribunalul Vaslui, secția civilă a respins apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1543 din 31 iulie 2017, pronunțată de Judecătoria Bârlad.

Reclamantul A. a formulat recurs împotriva deciziei civilă nr. 1844/A din 21 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția civilă la data de 15 februarie 2018.

Prin decizia nr. 235 din data de 14 mai 2018, Curtea de Apel Iași, secția civilă, a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport de aspectele statuate de Curtea Constituțională prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 582 din 20.07.2017 și de dispozițiile art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ.

Urmare declinării, dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și justiție, secția I civilă, la data de 21 iunie 2018 și repartizat, spre soluționare, completului nr. II.

Prin rezoluția completului din data de 10 iulie 2018, s-a fixat termen de judecată la 11 octombrie 2018 în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs, părțile fiind citate în acest sens.

Examinând competența materială de soluționare a cererii de recurs, conform dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Soluția de declinare a competenței, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția I civilă, cu referire la decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 și la dispozițiile art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ., nu poate învesti legal Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, se constată că decizia Curții Constituționale nr. 369/2017 nu este incidență în cauză, întrucât cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați anterior publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României nr. 582 din 20 iulie 2017.

Or, dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituția României, republicată, stipulează că deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Ca atare, Înalta Curte reține că deciziile Curții Constituționale nu sunt aplicabile situațiilor juridice trecute sau aflate în curs de desfășurare, iar dezinvestirea curții de apel, cu trimitere ia considerentele unei decizii a instanței de contencios constituțional neaplicabile cauzei, este lipsită de temei legal.

Hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată de tribunal în apel.

Potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: "1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apei, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2, recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți,

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 C. proc. civ., în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță - ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala eu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., care prevăd că "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod" și art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege competenții de soluționare a recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență In acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit competenței sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apei și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres,

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanțelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispozițiile art. 483 alin. (4) din acest act normativ, curțile de apel sunt competente să soluționeze recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din cod.

Cum în speță, judecătoria a fost învestită în primă instanță cu judecarea acțiunii, iar apelul a fost soluționat de tribunal, rezultă că nu este incidență norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme.

Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curții de apel și, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanțelor), care să atragă competența de judecată în recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În aplicarea acestor norme, competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de Tribunalul Vaslui revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Iași, instanță în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competența de soluționare a recursului, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declina competența de soluționare a recursului formulat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1844/A din data de 21 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția civilă, în favoarea Curții de Apel Iași.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2018.