ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 170/2020

Asupra contestației de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 47/PI din data de 25 februarie 2020 Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (5) și (6) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată,a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

În baza art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 republ. , a dispus executarea mandatului european de arestare emis de către Parchetul de pe lângă Tribunalul din Cagliari în Dosar nr. x 1284/2014, pe numele persoanei solicitate A., și predarea acesteia către organele judiciare din Italia.

În baza art. 104 alin. (5) din Legea 302/2004 republ. , a constatat că persoana solicitată nu a consimțit la predarea sa organelor judiciare din Italia și a renunțat la beneficiul regulii specialității.

În baza art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republ. , a dispus menținerea arestării provizorii a persoanei solicitate A., pe o durată de încă 30 zile (treizeci) zile, începând cu data de 25.02.2020, până la data de 25.03.2020, inclusiv.

În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republ. , cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

În baza art. 8 alin. (1) lit. b) și alin. (4) rap. la art. 5 alin. (3) din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocatului pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică în materie penală și cooperare judiciară internațională în materie penală, a dispus plata sumei de 2024 RON reprezentând onorariu avocat din oficiu, ce urmează a fi virat din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Timiș; onorariu avocat care în condițiile art. 8 alin. (3) din același protocol se acordă o singura dată pentru întreaga durată a procedurii judiciare de executare a mandatului european de arestare (desfășurată atât în fața procurorului cât și a instanței de judecată).

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că sunt respectate dispozițiile art. 86 din Legea 302/2004 referitoare la conținutul și forma mandatului european de arestare.

Astfel, conform datelor consemnate în mandatul european de arestare emis de către Parchetul de pe lângă Tribunalul din Cagliari în Dosar nr. x 1284/2014, persoana solicitată, A. este urmărită pentru comiterea a două infracțiuni, respectiv faptul că ar fi constrâns persoana vătămată, prin violență și amenințări, să întrețină acte sexuale, provocându-i acesteia leziuni vindecabile în 5 zile, fapta fiind săvârșită în Cagliari, la data de 11.11.2007, și fiind pedepsită de articolele 609 bis, 609 ter, alin. (1) și (2) din C. pen. italian, respectiv art. 582 din C. pen. Persoana solicitată a fost condamnată la o pedeapsă de 12 ani închisoare și 18.000 de euro amendă, prin Sentința nr. 875/2009, emisă la data de 13.05.2009 de către Tribunalul din Cagliari, Secțiunea 1, irevocabilă la data de 05.12.2014, pedeapsă din care a mai rămas de executat, 11 ani, 5 luni și 22 de zile închisoare.

Instanța, verificând admisibilitatea cererii, a constatat că nu există niciun motiv de refuz obligatoriu al executării mandatului european de arestare, prev.de art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea persoanei solicitate sunt pedepsite și de legea penală română, respectiv art. 218 C. pen., fiind îndeplinită condiția dublei incriminări, iar termenul de prescripție a executării pedepsei, raportat la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, nefiind împlinit (termenul fiind de 15 ani, în speța de față, raportat la legea penală română).

Persoana solicitată a arătat ca motive de neexecutare a mandatului european de arestare, faptul că nu dorește să execute restul de pedeapsă de 11 ani, 5 luni și 22 de zile de închisoare. De asemenea, arătat că ar fi executat pedeapsa, că nu a avut parte de un proces echitabil, fiind condamnat pe baza unor declarații contradictorii ale martorilor, că probatoriul propus de acesta nu a fost administrat, că ar avea afaceri judiciare în România dar și condițiile de detenție din Italia, și faptul că zona unde s-ar dispune transferarea sa ar fi contaminată.

Examinând motivele de neexecutare a mandatului european de arestare, instanța a constatat că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente.

Potrivit dispoz. art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, constituie un motiv facultativ de refuz al executării a mandatului european de arestare, situația când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent.

În speța de față, se poate observa că autoritățile judiciare din Italia au emis mandatul european de arestare pentru executarea unui rest de pedeapsă de 11 ani, 5 luni și 22 zile închisoare, de către persoana solicitată A., în opinia instanței fiind prioritar că mandatul european de arestare să fie pus în executare având în vedere că hotărârea emisă de autoritățile judiciare din Italia a rămas definitivă încă din anul 2014, persoana solicitată fiind reperată în Austria, iar din declarațiile a rezultat că a avut probleme de natură penală și în Marea Britanie, motiv pentru care probabil nu s-a putut pune în executare cu mai mare celeritate prezentul mandat european de arestare.

Instanța a apreciat că nu se impune adoptarea unei poziții de refuz a mandatului european de arestare, având în vedere necesitatea executării prezentului mandat european de arestare, în condițiile în care restul de pedeapsă de 11 ani, 5 luni și 22 zile închisoare nu a putut fi pus în executare până în prezent, persoana solicitată nefiind reperată de organele competente, chiar dacă petentul nu dorește deloc executarea vreunei pedepse invocând că pedeapsa indicată în mandatul european de arestare a fost executată în Marea Britanie, fără însă ca persoana solicitată să facă vreo dovadă în acest sens, deși a avut o perioadă de mai mult de 10 zile la dispoziție.

Instanța a remarcat faptul că petentul nu a indicat nici măcar un element concret legat de o hotărâre judecătorească din Marea Britanie, sau alte elemente probatorii legate de executarea pedepsei de 11 ani, 5 luni și 22 de zile închisoare aplicată de Tribunalul din Cagliari, Italia (pedeapsa inițială fiind de 12 ani închisoare), motiv pentru care instanța nici nu a putut iniția verificări în acest sens, afirmațiile petentului referitoare la aceste aspecte rămânând doar la acest stadiu al unor simple susțineri.

Referirile persoanei urmărite internațional la modul de soluționare a cauzei pe fond de către instanțele de judecată din Italia, că nu a avut parte de un proces echitabil, că declarațiile martorilor au fost contradictorii, că probațiunea propusă de apărătorul acestuia nu a fost administrată, nu au fost dovedite în primul rând, astfel că ele nu pot conduce la ideea că ar putea constitui un motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, cu atât mai mult că din examinarea mandatului european de arestare rezultă că persoana solicitată a fost prezentă la procesul intentat acesteia.

Persoana solicitată a invocat că ar avea afaceri judiciare în localitățile Botoșani, Suceava și Săveni, aspect care ar fi putut duce doar la ideea amânării predării persoanei solicitate și nu la respingerea solicitării de executare a mandatului european de arestare, însă nu s-a făcut dovada proceselor aflate pe rolul instanțelor din aceste localități, cele invocate de petent rămân doar în etapa simplelor afirmații.

Instanța a apreciat că nici invocarea unor condiții de detenție în Italia sau că zona Cagliari ar fi contaminată, nu pot constitui motive de refuz al mandatului european de arestare, afirmațiile nefiind dovedite în nicio formă de către petent, astfel că nici aceste aspecte nu au putut conduce la ideea refuzului executării mandatului european de arestare, cum a solicitat petentul.

În aceste condiții, instanța a constatat că se impune predarea acestuia autorităților italiene, nefiind date impedimente de refuz al executării unui mandat european de arestare emis în scopul executării restului de pedeapsă, având în vedere toate elementele concrete ale cauzei.

Cu privire la solicitarea de prelungire a arestului provizoriu, potrivit art. 104 din Legea nr. 302/2004 republicată, în situația în care se dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare se dispune și arestarea sau, după caz, menținerea arestării provizorii persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, neexistând posibilitatea ca, în această etapă a procedurii să se dispună măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar astfel cum s-a solicitat de către petent.

În consecință, întrucât nu există niciun impediment de ordin legal la executarea mandatului european de arestare, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (5) și (6) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, astfel cum a fost redat anterior dispozitivul sentinței contestate.

Împotriva sus-menționatei sentințe a formulat, în termen legal, contestație persoana solicitată A., pentru motivele astfel cum se află consemnate, pe larg, în partea introductivă a prezentei decizii.

În esență, oral, prin apărătorul desemnat din oficiu, a precizat că se poate refuza predarea sa către autoritățile judiciare din Italia, date fiind următoarele considerente: este cetățean român, are o rezidență continuă pe teritoriul României, a dat o declarație expresă în care și-a exprimat dorința de a rămâne alături de familie,invocând nemulțumirile cu referire la modul de soluționare a cauzei pe fond de către instanțele de judecată din Italia, neavând parte de un proces echitabil, declarațiile martorilor au fost contradictorii, că probațiunea propusă de apărătorul acestuia nu a fost administrată;a invocat că are afaceri judiciare în localitățile Botoșani, Suceava și Săveni și nu în ultimul rând că a executat această pedeapsă în Marea Britanie; a solicitat respingerea cererii formulată de parchet și punerea în libertate, sau luarea măsurii arestului la domiciliu, pentru a putea dovedi faptul că a executat deja pedeapsa menționată în mandat.

Verificând actele aflate la dosar, Înalta Curte constată că prin cererea formulată de autoritățile judiciare din Italia, comunicată prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. de dosar x/2020, s-a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către Parchetul de pe lângă Tribunalul din Cagliari în Dosar nr. x 1284/2014, pe numele persoanei solicitate A..

Din cuprinsul actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:

S-a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara mandatul european de arestare emis de către Parchetul de pe lângă Tribunalul din Cagliari în Dosar nr. x 1284/2014, împotriva cetățeanului român, A., acesta fiind urmărită pentru comiterea infracțiunii contra persoanei.

Prin încheierea penală din data de 13 februarie 2020, s-a dispus amânarea judecării cauzei pentru data de 20.02.2020, ora 09:30, în vederea depunerii de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a traducerii în limba română a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare din Italia pe numele persoanei solicitate.

În temeiul prevederilor art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată, s-a admis propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și în consecință s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A., pe o perioadă de 15 zile, începând cu data de 13.02.2020, până la data de 27.02.2020, inclusiv.

Prin încheierea penală din data de 20 februarie 2020, s-a dispus amânarea judecării cauzei la data de 25.02.2020, ora 09:30, în vederea depunerii de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a traducerii în limba română a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare din Italia pe numele persoanei solicitate.

La data de 25.02.2020 s-a constatat că a fost depus la dosar mandatul european de arestare emis de către Parchetul de pe lângă Tribunalul din Cagliari în Dosar nr. x 1284/2014, pe numele persoanei solicitate A..

Conform datelor consemnate în mandatul european de arestare emis de către Parchetul de pe lângă Tribunalul din Cagliari în Dosar nr. x 1284/2014, persoana solicitată, A. este urmărită pentru comiterea a două infracțiuni, respectiv faptul că ar fi constrâns persoana vătămată, prin violență și amenințări, să întrețină acte sexuale, provocându-i acesteia leziuni vindecabile în 5 zile, fapta fiind săvârșită în

Cagliari, la data de 11.11.2007, și fiind pedepsită de articolele 609 bis, 609 ter, alin. (1) și (2) din C. pen. italian, respectiv art. 582 din C. pen.. Persoana solicitată a fost condamnată la o pedeapsă de 12 ani închisoare și 18.000 de euro amendă, prin Sentința nr. 875/2009, emisă la data de 13.05.2009 de către Tribunalul din Cagliari, Secțiunea 1, irevocabilă la data de 05.12.2014, pedeapsă din care a mai rămas de executat, 11 ani, 5 luni și 22 de zile închisoare.

În ședința publică din data de 25.02.2020, persoanei solicitate i s-a comunicat mandatul european de arestare tradus în limba română, împrejurarea în care, a arătat că a înțeles conținutul acestuia, iar în cursul ascultării, persoana solicitată nu a fost de acord cu predarea către autoritățile solicitante.

Persoanei solicitate i s-a adus la cunoștință și conținutul regulii specialității, acesta declarând că renunță la efectele regulii specialității și la drepturile conferite de această regulă.

Potrivit dispozițiilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, "în toate cazurile instanța se pronunță asupra executării mandatului european de arestare prin sentință, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 110. În scopul luării unei hotărâri, instanța ține seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare."

În același timp, potrivit art. 98 din Legea nr. 302/2004, republicată, intitulat "Motive de refuz al executării", alin. (2) precizează că "Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: (...) c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent".

În propriul demers analitic, Înalta Curte constată că în virtutea principiului recunoașterii și încrederii reciproce consacrat de Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002, precum și raportat la dispozițiile art. 84 din Legea nr. 302/2004, care reglementează mandatul european de arestare, instanța română, ca autoritate judiciară de executare, nu are competența de a verifica temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene în speță cel din Italia (Parchetul de pe lângă Tribunalul din Cagliari în Dosar nr. x 1284/2014), în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare și nici asupra oportunității mandatului european de arestare.

Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în speță cea română, în vederea arestării și predării către un alt stat membru, respectiv Italia (Parchetul de pe lângă Tribunalul din Cagliari în Dosar nr. x 1284/2014), a unei persoane solicitate, în acest caz, în vederea executării pedepsei închisorii, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialității, care se execută în baza principiului recunoașterii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13.06.2002, cât și cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, așa cum acestea sunt consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

În temeiul acestor principii, stipulate atât în norma internă, cât și în cea europeană, este evident că executarea unei asemenea decizii judiciare în cadrul unei cooperări judiciare în materie penală presupune respectarea deplină a condițiilor de fond și formă, a domeniului de aplicare și a cadrului instituțional în care funcționează această procedură specială, pentru ca astfel să existe o deplină respectare a drepturilor și libertăților persoanei, așa cum acestea sunt prevăzute de Constituția României și de normele europene.

Conform Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13.06.2002 mandatul european de arestare este un act procesual cu putere obligatorie în vederea executării unui mandat de arestare, de executare a unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate, numai atunci când, persoana împotriva căruia s-a emis mandatul se sustrage de la executare, refugiindu-se pe teritoriul unui alt stat membru.

Înalta Curte în propriul demers analitic, verificând admisibilitatea cererii, constată că nu există niciun motiv de refuz obligatoriu al executării mandatului european de arestare, prev.de art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea persoanei solicitate sunt pedepsite și de legea penală română, respectiv art. 218 C. pen., fiind îndeplinită condiția dublei incriminări, iar termenul de prescripție a executării pedepsei, raportat la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, nefiind împlinit (termenul fiind de 15 ani, în speța de față, raportat la legea penală română).

Examinând motivele de neexecutare a mandatului european de arestare, instanța constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente.

Potrivit dispoz. art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, constituie un motiv facultativ de refuz al executării a mandatului european de arestare, situația când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent.

În speța de față, se poate observa că autoritățile judiciare din Italia au emis mandatul european de arestare pentru executarea unui rest de pedeapsă de 11 ani, 5 luni și 22 zile închisoare, de către persoana solicitată A., în opinia instanței fiind prioritar că mandatul european de arestare să fie pus în executare având în vedere că hotărârea emisă de autoritățile judiciare din Italia a rămas definitivă încă din anul 2014, persoana solicitată fiind reperată în Austria, iar din declarațiile sale a rezultat că a avut probleme de natură penală și în Marea Britanie, motiv pentru care probabil nu s-a putut pune în executare cu mai mare celeritate prezentul mandat european de arestare.

Din conținutul mandatului european de arestare rezultă că durata pedepsei ce urmează a fi executată este mai mare de 1 an închisoare (11 ani, 5 luni și 22 de zile închisoare aplicată de Tribunalul din Cagliari, Italia), nu au fost formulate nici un fel de obiecții privind identitatea, iar termenul de prescripție a executării pedepsei nu este împlinit.

În acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate îndeplinește condițiile de formă și conținut prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004, fiind emis de către Parchetul de pe lângă Tribunalul din Cagliari în Dosar nr. x 1284/2014 Parchetul de pe lângă Tribunalul din Cagliari în Dosar nr. x 1284/2014, în baza sentinței aplicată de Tribunalul din Cagliari, Italia.

La termenul de judecată din data de 25.02.2020, așa cum anterior s-a arătat, în ședință publică, s-a procedat la audierea persoanei solicitate A., căreia i s-a adus la cunoștință conținutul mandatului european de arestare și care a declarat că nu a consimțit la predarea sa către autoritățile judiciare din Italia, și că renunță la beneficiul regulii specialității.

În ceea ce privește motivele de contestație invocate de către persoana solicitată A. în prezenta cale de atac, respectiv refuzul său de a fi predat către autoritățile judiciare din Italia, dat fiind că este cetățean român, are o rezidență continuă pe teritoriul României, a dat o declarație expresă în care și-a exprimat dorința de a rămâne alături de familie, Înalta Curte le constată a fi neîntemeiate.

Pe de o parte, raportat la dispozițiile art. 98 din Legea nr. 302/2004 Înalta Curte nu reține incidența vreunui motiv de refuz obligatoriu sau opțional al executării mandatului european de arestare. În acest sens Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat deja, potrivit dispozițiilor Deciziei-cadru 2002/584, că statele membre nu pot să refuze executarea unui mandat european de arestare decât în cazurile de neexecutare obligatorie prevăzute la articolul 3 din aceasta și în cazurile de neexecutare facultativă enumerate la articolele sale 4 și 4a (Curtea de Justiție a Uniunii Europene, cauza Leymann și Pustovarov, C388/08 hotărârea din 1 decembrie punctul 51; Curtea de Justiție a Uniunii Europene, cauza Mantello, C261/09, hotărârea din 16 noiembrie 2010, punctul 37). În plus, autoritatea judiciară de executare nu poate supune executarea unui mandat european de arestare decât condițiilor definite la articolul 5 din decizia-cadru menționată.

Pe de altă parte, așa după cum a reținut și prima instanță, Înalta Curte apreciază că nu se impune adoptarea unei poziții de refuz a mandatului european de arestare, având în vedere necesitatea executării prezentului mandat european de arestare, în condițiile în care restul de pedeapsă de 11 ani, 5 luni și 22 zile închisoare nu a putut fi pus în executare până în prezent, persoana solicitată nefiind reperată de organele competente, chiar dacă petentul nu dorește deloc executarea vreunei pedepse invocând că pedeapsa indicată în mandatul european de arestare a fost executată în Marea Britanie, fără însă ca persoana solicitată să facă vreo dovadă în acest sens, deși a avut o perioadă de mai mult de 10 zile la dispoziție.

Totodată, se reține că petentul nu a indicat nici măcar un element concret legat de o hotărâre judecătorească din Marea Britanie, sau alte elemente probatorii legate de executarea pedepsei de 11 ani, 5 luni și 22 de zile închisoare aplicată de Tribunalul din Cagliari, Italia (pedeapsa inițială fiind de 12 ani închisoare), motiv pentru care instanța nici nu a putut iniția verificări în acest sens, afirmațiile petentului referitoare la aceste aspecte rămânând doar la acest stadiu al unor simple susțineri.

Referirile persoanei urmărite internațional la modul de soluționare a cauzei pe fond de către instanțele de judecată din Italia, că nu a avut parte de un proces echitabil, că declarațiile martorilor au fost contradictorii, că probațiunea propusă de apărătorul acestuia nu a fost administrată, nu au fost dovedite în primul rând, astfel că ele nu pot conduce la ideea că ar putea constitui un motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, cu atât mai mult că din examinarea mandatului european de arestare rezultă că persoana solicitată a fost prezentă la procesul intentat acesteia.

Persoana solicitată a invocat că ar avea afaceri judiciare în localitățile Botoșani, Suceava și Săveni, aspect care ar fi putut duce doar la ideea amânării predării persoanei solicitate și nu la respingerea solicitării de executare a mandatului european de arestare, însă nu s-a făcut dovada proceselor aflate pe rolul instanțelor din aceste localități, cele invocate de petent rămân doar în etapa simplelor afirmații.

De asemenea, instanța apreciază că nici invocarea unor condiții de detenție în Italia sau că zona Cagliari ar fi contaminată, nu pot constitui motive de refuz al mandatului european de arestare, afirmațiile nefiind dovedite în nicio formă de către petent, astfel că nici aceste aspecte nu pot conduce la ideea refuzului executării mandatului european de arestare, cum a solicitat petentul.

În acest context, legăturile personale ale numitului A. cu statul român și cu familia sa nu par a fi atât de puternice încât să justifice refuzul executării unui mandat european de arestare, ținând seama și de principiul statuat de art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2007 privind necesitatea executării mandatului european de arestare.

În considerarea argumentelor de fapt și de drept anterior expuse, fiind îndeplinite condițiile de formă și de fond reglementate de Legea nr. 302/2004, nefiind constatate impedimente legale la predare, remarcând și gravitatea faptelor pentru care persoana solicitată a fost condamnată, neexistând nicio rațiune de fapt ori de drept de a activa motivul opțional de refuz prev. de 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică.

Cu privire la prelungirea arestului provizoriu, potrivit art. 104 din Legea nr. 302/2004 republicată, în situația în care se dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare se dispune și arestarea sau, după caz, menținerea arestării provizorii persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, neexistând posibilitatea ca, în această etapă a procedurii să se dispună măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar astfel cum s-a solicitat de către petent.

Așa fiind, pentru toate considerentele anterior expuse, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 47/PI din data de 25 februarie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, fiind nefondată, Înalta Curte, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a o respinge ca atare.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) și (6) din C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 47/PI din data de 25 februarie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 1012 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05 martie 2020.

Procesat de GGC - GV