ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.12.2018

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4180/2018

HOTĂRÂRE
04.12.2018
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4180/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată la data de 3 ianuarie 2018 pe rolul Judecătoriei Satu Mare sub nr. x/2018 contestatoarea Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa, în contradictoriu cu intimatul A., a solicitat anularea executării silite și a tuturor actelor de executare emise de BEJ B. în dosarul execuțional nr. x/2017 și obligarea intimatului-creditor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința nr. 2285 din data de 13 iunie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Judecătoria Satu Mare, secția civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, în raport de dispozițiile legale privind organizarea și funcționarea Administrației Naționale "Apele Române", calitatea procesuală pasivă în cadrul judecății desfășurate în Dosarul nr. x/2015 aparține Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa, ca structură cu personalitate juridică aflată în subordinea Administrației Naționale "Apele Române". Împrejurarea că în cauză actele de procedură au fost efectuate la sediul Sistemului de Gospodărire a Apelor Satu Mare, reprezintă o chestiune care ține de administrarea acelei cauzei și care este permisă de dispozițiile procedurale, câtă vreme debitoarea a achiesat la aceasta. Cu toate acestea, îndeplinirea procedurilor de judecată prin intermediul unei structuri locale a Administrației, fără personalitate juridică și - implicit - fără patrimoniu propriu, ori atribuții în materia gestionării banilor publici, nu determină dobândirea de către această entitate a calității de debitor al obligației, câtă vreme aceasta nu deține atribuții proprii care să îi permită executarea obligațiilor născute din titlul executoriu ce face obiectul analizei, obligații care vizează - în calitate de debitoare - Administrația Bazinală "Someș-Tisa", în structura căreia Sistemul de Gospodărire a Apelor Satu Mare reprezintă o unitate fără personalitate juridică.

A constatat că, astfel cum rezultă din dispozițiile legale în materia organizării și funcționării Administrației Naționale "Apele Române", dar și din cuprinsul titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 110/LMA din data de 29 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin pronunțarea Deciziei civile nr. 798/Ap din data de 5 octombrie 2016 a Curții de Apel Oradea, calitatea de debitor aparține Administrației Bazinale "Someș-Tisa", ca entitate cu personalitate juridică direct obligată în raporturile de muncă cu creditorul.

În acest context, instanța a reținut că însăși actele de executare efectuate în dosarul execuțional nr. x/2017 al BEJ B. au fost efectuate împotriva acestui debitor, căruia i-au fost comunicate actele de executare silită efectuate și care este - de altfel - și titularul cererii de chemare în judecată, având ca obiect contestație la executare.

De asemenea, a apreciat că nici împrejurarea potrivit căreia încheierea de încuviințare a executării silite a fost pronunțată de către Judecătoria Satu Mare nu poate constitui un argument pentru reținerea competenței de soluționare a contestației la executare de către această instanță de judecată, câtă vreme potrivit art. 712 alin. (3) C. proc. civ. "după începerea executării silite, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale".

Or, această anulare poate viza inclusiv aspecte legate de încuviințarea executării silite de către o instanță necompetentă, iar calea prin care un astfel de aspect trebuie adus în discuție este contestația la executare, care urmează a fi soluționată de către instanța de executare competentă potrivit art. 651 C. proc. civ.

Raportat la aceste argumente, instanța a reținut că excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Satu Mare este întemeiată.

Prin Sentința nr. 7397 din data de 7 noiembrie 2018, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Satu Mare. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență și stabilirea instanței competente să soluționeze prezenta cauză.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Cluj-Napoca a reținut că instanța competentă să se pronunțe asupra contestației la executare este instanța de executare, astfel cum reiese din dispozițiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ.

A constatat că, în raport de prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Prin urmare, a apreciat că, în speță, pentru soluționarea excepției necompetenței teritoriale, se impune a se stabili cine are calitatea de debitor.

Având în vedere cele statuate de art. 622 alin. (1) - (2) și art. 645 alin. (1) C. proc. civ., a arătat că debitorul este cel în sarcina căruia s-au stabilit obligații susceptibile a fi aduse la executare prin titlul executoriu.

În speță, debitorul din titlul executoriu este Administrația Națională "Apele Române", Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa - Sistemul de Gospodărire a Apelor Satu Mare, care la data sesizării organului de executare avea sediul în Satu Mare, str. x nr. 8/A, județul Satu Mare, în circumscripția teritorială a Judecătoriei Satu Mare.

A reținut că nu prezintă relevanță sub aspectul soluționării excepției dacă debitorul din titlul executoriu are sau nu personalitate juridică, câtă vreme în cadrul contestației la executare nu se pot aduce modificări în ceea ce privește cadrul procesual din litigiul care a generat titlul executoriu. Totodată, instanța arătat că existența personalității juridice nu este o condiție pentru a fi parte, în contextul în care o entitate fără personalitate juridică și constituită conform legii poate sta în judecată - art. 56 C. proc. civ.

Judecătoria Satu Mare a constat și că, în conformitate cu prevederile art. 5.1.3 din Ordinul nr. 1235/2003, instituțiile fără personalitate juridică pot deschide conturi de disponibilități pentru încasarea de la instituția ierarhic superioară a unor sume de bani din care pot fi efectuate plăți în numerar și, așa cum s-a arătat și în poziția procesuală exprimată de contestatoare în prezentul dosar, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Satu Mare are, ca și atribuții, urmărirea derulării și încadrării instituției pe care o conduce, în veniturile și cheltuielile din bugetul aprobat.

Totodată, contrar susținerilor contestatoarei și celor reținute în sentința civilă de declinare a competenței de soluționare, a apreciat că actele de executare silită au fost emise împotriva debitorului din titlul executoriu, Administrația Națională "Apele Române", Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa - Sistemul de Gospodărire a Apelor Satu Mare, cu sediul în Satu Mare, str. x nr. 8/A, județul Satu Mare, iar nu împotriva Administrației Naționale "Apele Române", Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa, cu sediul în Cluj-Napoca, județul Cluj.

Împrejurarea că somația de executare a fost comunicată la sediul Administrației Naționale "Apele Române", Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa din Cluj-Napoca, județul Cluj nu influențează soluția asupra excepției, fiind eventual un motiv al contestației la executare care va fi analizat de instanța de executare competentă.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 3 ianuarie 2018 pe rolul Judecătoriei Satu Mare contestatoarea Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa, în contradictoriu cu intimatul A., a solicitat anularea executării silite și a tuturor actelor de executare efectuate în dosarul execuțional nr. x/2017 al BEJ B..

Contestația la executare este de competența exclusivă a instanței de executare, așa cum rezultă din prevederile art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 651 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 6 din O.U.G. nr. 1/2016 și care prevede, în noua redactare, că "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Conform dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Judecătoria Satu Mare, prin încheierea nr. 3417 din data de 15 noiembrie 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2017 a admis cererea formulată de BEJ B. și a încuviințat executarea silită pornită în dosarul execuțional nr. x/2017 al BEJ B. împotriva debitoarei Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa - Sistemul de Gospodărire a Apelor Satu Mare, cu sediul în municipiul Satu Mare, județul Satu Mare.

Cum cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă prin încheierea nr. 3417 din data de 15 noiembrie 2017 a Judecătoriei Satu Mare, competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare se va stabili în favoarea judecătoriei care a încuviințat cererea de executare silită, și anume Judecătoria Satu Mare, ca instanță de executare.

În consecință, în aplicarea dispozițiilor legale menționate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 decembrie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-12-04
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4181/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația la executare înregistrată la data de 5 ianuarie 2018 pe rolul Judecătoriei Satu Mare sub nr. x/2018 contestatoarea Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală
ÎCCJ 2018-11-13
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3934/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația la executare înregistrată la data de 3 ianuarie 2018 pe rolul Judecătoriei Satu Mare sub nr. x/2018 contestatoarea Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală
ÎCCJ 2018-12-04
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4176/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația la executare înregistrată la data de 4 ianuarie 2018 pe rolul Judecătoriei Satu Mare sub nr. x/2018 contestatoarea Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală
ÎCCJ 2018-10-23
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3727/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația la executare înregistrată la data de 03.01.2018 pe rolul Judecătoriei Satu Mare sub număr unic de dosar x/2018 contestatoarea Administrația Națională "Apele Române", Administrați
ÎCCJ 2019-03-05
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 481/2019
Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu Mare la data de 3 ianuarie 2018, sub nr. x/2018, contestatoarea Administrația Națională "Apele Române" Administraț
Sursă