ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2761/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Ministrul Justiției, anularea Ordinului nr. 2767/C din 21 august 2015 și obligarea pârâtului Ministrul Justiției să emită un nou ordin privind reîncadrarea sa, cu aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 1 septembrie 2015.

Totodată, a solicitat obligarea pârâților la plata diferențelor salariate rezultate dintre drepturile salariale stabilite la nivel maxim și cele încasate, începând cu data de 1 septembrie 2015, conform art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 1609 din 16 mai 2016, a admis acțiunea formulară de reclamant și a anulat Ordinul Ministrului Justiției nr. 2767/C din 21 august 2015.

Totodată, a obligat pârâtul Ministrul Justiției să emită un nou ordin de salarizare conform dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 începând cu data de 1 septembrie 2015 și să achite reclamantului diferențele salariale rezultate din aplicarea acestor dispoziții, începând cu data de 1 septembrie 2015 .

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției reprezentat de Ministrul Justiției, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, pârâtul Ministerul Justiției a susținut că în mod greșit prima instanță a reținut că dispozițiile art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 sunt aplicabile și judecătorilor, având în vedere că acestea constituie o normă de excepție ce vizează expres și limitativ categoriile cărora le sunt aplicabile aceste prevederi, respectiv personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, iar în cazul sistemului justiției, categoria funcționarilor publici și personalul contractual, acestea fiind singurele categorii salarizate la același nivel cu personalul din Parlament.

Cât privește obligarea la plata diferențelor salariale solicitate, arată că ministerul, în calitate de ordonator principal de credite, are atribuția de a emite ordinul, prin ministru, de a vira banii și nu de a efectua plata în concret a drepturilor întrucât această obligație revine instanței angajatoare.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului Înalta Curte constată că recursul este lipsit de interes.

Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând obligarea pârâților la anularea Ordinului nr. 2767/C din 21 august 2015 și obligarea pârâtului Ministrul Justiției să emită un nou ordin privind reîncadrarea sa, cu aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 1 septembrie 2015.

Totodată, a solicitat obligarea pârâților la plata diferențelor salariate rezultate dintre drepturile salariale stabilite la nivel maxim și cele încasate, începând cu data de 1 septembrie 2015, conform art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamant.

Înalta Curte constată că, la data de 21 decembrie 2016, a fost emis Ordinul Ministrului Justiției nr. 4680/C, în baza art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3

1

alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015, urmare și a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Astfel, prin ordinul menționat mai sus, la art. 1 s-a dispus că:

"Începând cu 9 aprilie 2015, judecătorii care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție se recalculează la nivel maxim, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

La art. 2 din ordinul menționat se prevede că:

"Începând cu 1 august 2016, indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și a asistenților judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal, inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în funcție, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Înalta Curte reține că, pentru aplicarea art. 1 alin. (5

1

) O.U.G. nr. 83/2014, la stabilirea indemnizației intimatelor-reclamante, s-a ținut cont de nivelul maxim al cuantumului salariului de bază și al sporurilor pentru funcția similară, astfel cum s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată, diferențele bănești rezultate din calcularea în acest mod a drepturilor salariale începând cu data de 9 aprilie 2015.

Așa fiind, în cauză se pune problema subzistenței interesului în promovarea căilor de atac exercitate.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind interesul de a promova acțiunea, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării căilor de atac.

Interesul este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia.

Conform art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că, în speță, recurentul nu mai justifică un interes în soluționarea prezentei căi de atac, în condițiile în care, în cursul soluționării cauzei, la data de 21 decembrie 2016, s-a procedat la emiterea Ordinului Ministrului Justiției nr. 4680/C/2016, prin care judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenților judiciari li s-au acordat drepturile salariale solicitate prin cererea dedusă judecății.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca fiind lipsit de interes, ținând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției reprezentat de Ministrul Justiției împotriva Sentinței nr. 1609 din 16 mai 2016 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca fiind lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 mai 2019.

GGC - CP