ÎCCJ, Secția I civilă
ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenții B.L., B.D.M. (prin tutore B.L.) și B.A. La apelul nominal a răspuns G.G., pentru petenți, arătând că este în relație de prietenie cu petenții și are mandat tacit din partea acestora, lipsind intimații B.A.E. și B.I.E. Ministerul Public a fost reprezentat de procuror V.L. Magistratul asistent a făcut referatul cauzei, arătând că procedura de citare este legal îndeplinită, cererea a fost legal timbrată iar potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, Dosarul nr. 12169/300/2014 al Judecătoriei Sector 2 București a fost soluționat la data de 9 septembrie 2014. Prin registratură, petenții au depus o cerere prin care au invocat excepțiile de conexitate și litispendență, cu referire la Dosarul nr. 2789/1/2014 înregistrat pe rolul Secției a II-a a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu termen de judecată la data de 28 octombrie 2014. Înalta Curte solicită numitului G.G.
să facă dovada calității de reprezentant a petenților. Acesta s-a legitimat cu C.I., arată că i s-a acordat un mandat tacit, solicitând lăsarea cauzei la a doua strigare, deoarece petenții urmează să se prezinte. Fiind reluată cauza la a doua strigare, s-a constatat lipsa părților. S-a prezentat, ca în precedent, numitul G.G. Înalta Curte, îi aduce acestuia la cunoștință că, în raport de dispozițiile art. 83 C. proc. civ., nu poate pune concluzii, motiv pentru care îl invită să părăsească sala de judecată. Nemaifiind chestiuni prealabile, verificând conținutul cererii de strămutare ce formează obiectul Dosarului nr. 2789/1/2014 de la Secția a II-a, Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 138 C. proc.
civ., pune în discuție înaintarea dosarului către Secția a II-a a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea discutării excepției de litispendență a prezentului dosar cu Dosarul nr. 2789/1/2014, care are termen de judecată la data de 28 octombrie 2014. Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de înaintare a dosarului la Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Analizând cererea,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E Scoate cauza de pe rol și o înaintează Secției a II a civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea discutării excepției de litispendență, invocată de petenți, raportat la Dosarul nr. 2789/1/2014 cu termen de judecată la data de 28 octombrie 2014. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 septembrie 2014.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.