- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 28 aprilie 2015
Decizia nr. 1748/2015 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 137/2012 a Curții de Apel Ploiești
Decizia nr. 1748/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 137 din 19 aprilie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B., prin care solicita obligarea acesteia să-i valideze dosarul de înscriere la concursul pentru ocuparea funcției de secretar al municipiului Rm. Sărat și să reorganizeze concursul. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta. La termenul din 17 decembrie 2013, pentru lipsa nejustificată a părților, s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.
civ. Cauza a fost repusă pe rol, întrucât a rămas în nelucrare timp de un an. Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., o rice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Cum, în cauză, nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 249-251 C. proc. civ. , urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 252 alin. (1) din același cod, constatându-se din oficiu perimarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Constată perimat recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 137 din 19 aprilie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 aprilie 2015.