NENASEVA AND OTHERS v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,

efectuată de către asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIUNEA A PATRA

DECIZIE

CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA

Cererii nr.

3108/02

depuse de Valentina NENAȘEVA și Alții

împotriva Republicii Moldova la 28 decembrie 2001

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a Patra), întrunită la 2 septembrie 2008, în cadrul unei camere compuse din:

Nicolas Bratza,

Președinte,

Lech Garlicki,

Ljiljana Mijović,

David Thór Björgvinsson,

Ján Šikuta,

Päivi Hirvelä,

Mihai Poalelungi,

judecători

,

și

Fatoș Aracı,

Grefier adjunct al Secțiunii

,

Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 28 decembrie 2001,

Având în vedere decizia de a examina admisibilitatea cererii concomitent cu fondul acesteia (articolul 29 § 3 al Convenției),

Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul pârât și observațiile prezentate ca răspuns de către reclamant,

În urma deliberării, decide următoarele:

ÎN FAPT

Reclamanții, dna Valentina Nenașeva, dna Galina Vier, dna Tatiana Zimovna și dna Valentina Maler, sunt cetățeni ai Republicii Moldova care locuiesc în Chișinău. Ei au fost reprezentați în fața Curții de către dl Ștefan Urîtu, de la „Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului”, o organizație non-guvernamentală din Chișinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vladimir Grosu.

A.

Circumstanțele cauzei

Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate în felul următor.

Toți reclamanții erau angajați ai unei companii private („compania”). La date diferite în 1998, ei au fost concediați.

Deoarece compania nu le-a plătit salarii pentru ultimele 6 luni de lucru, în august 1998, reclamanții au inițiat proceduri judiciare împotriva fostului angajator la Judecătoria sectorului Botanica, solicitând plata restanțelor la salarii.

Judecătoria sectorului Botanica a hotărât în favoarea reclamanților și, prin hotărârile sale din 16 octombrie 1998, 28 septembrie și 8 octombrie 1999, a obligat compania să plătească următoarele sume: dnei Maler - 5,290 lei moldovenești (MDL) (echivalentul a 926 euro (EUR) la acea dată); dnei Nenașeva - MDL

5,893 (EUR 514); dnei Vier - MDL 5,025 (EUR 429) și dnei Zimovna - MDL 6,143 (EUR 524). Hotărârile nu au fost contestate și au devenit definitive 15 zile mai târziu.

Reclamanții au obținut titluri executorii care au fost expediate executorului judecătoresc la 11 și 30 noiembrie 1999. Deoarece executorul nu a executat titlurile executorii, reclamanții au expediat numeroase plângeri diferitor autorități, solicitând executarea hotărârilor.

La 28 mai 2001, executorul judecătoresc a adoptat o încheiere de încetare a procedurii de executare pe motiv că compania era insolvabilă și a restituit titlurile executorii reclamanților. Reclamanții nu au contestat încheierea și nici nu au depus repetat pentru executare titlurile executorii la oficiul de executare.

Hotărârile judecătorești pronunțate în favoarea reclamanților nu au fost executate nici până în prezent.

B.

Dreptul intern relevant

Prevederile relevante ale dreptului intern au fost expuse în hotărârea Curții în cauza

Prodan v.

Moldova

(nr. 49806/99, ECHR 2004

‑

III (extracts), § 31).

Articolul 426 al Codului de procedură civilă, în vigoare între 26

decembrie 1964 și 12 iunie 2003, prevedea următoarele:

„Împotriva actelor

efectuate

de executorul judecătoresc

în

cadrul executării

unei hotărîri sau împotriva refuzului de a efectua

asemenea acte,

creditorul-urmăritor sau debitorul poate face recurs. (...)”

PRETENȚII

Reclamanții s-au plâns, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenției și articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție, de neexecutarea de către stat a hotărârilor judecătorești definitive pronunțate în favoarea lor.

Ei s-au mai plâns, în temeiul articolului 13 al Convenției, că nu au beneficiat de un recurs efectiv pentru a asigura executarea hotărârilor pronunțate în favoarea lor.

ÎN DREPT

Reclamanții au pretins că executorul judecătoresc nu a luat măsuri efective în vederea executării hotărârilor judecătorești pronunțate în favoarea lor și, din acest motiv, drepturile lor garantate de articolele 6 § 1 al Convenției și articolul

1 al Protocolului nr. 1 la Convenție au fost încălcate.

Articolului 6 al Convenției, în partea sa relevantă, prevede următoarele:

„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil ...

într-un termen rezonabil a cauzei sale

, de către o instanță ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil ... .”

Articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție prevede următoarele:

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.”

Reclamanții s-au mai plâns de lipsa unui recurs efectiv în privința pretențiilor lor, contrar articolului 13 al Convenției, care prevede următoarele:

„Orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale.”

Curtea reamintește că, potrivit articolului 35 § 1 al Convenției, ea poate să examineze doar pretențiile depuse în termen de 6 luni, începând cu data deciziei interne „definitive”. Curtea observă că litigiul reclamanților cu compania s-a sfârșit cu hotărârile definitive ale Judecătoriei sectorului Botanica la 16 octombrie 1998, 28 septembrie și 8 octombrie 1999. Procedurile de executare inițiate în urma acestor hotărâri au fost încetate prin încheierea executorului judecătoresc la 28 mai 2001. Este adevărat că „unei persoane care a obținut o hotărâre judecătorească executorie împotriva statului, ca urmare a soluționării litigiului în favoarea sa, nu i se poate cere să recurgă la proceduri de executare pentru a obține executarea acesteia” (a se vedea

Koltsov v.

Russia

, nr. 41304/02, § 16, 24 februarie 2005;

Petrushko v.

Russia

, nr.

36494/02, § 18, 24 februarie 2005 și

Metaxas v.

Greece

, nr.

8415/02, § 19, 27 mai 2004). Totuși, deoarece debitor în această cauză a fost o companie privată, și nu un organ de stat, reclamanții au fost obligați să recurgă la procedura prevăzută de articolul 426 al Codului de procedură civilă (a se vedea „Dreptul intern relevant” de mai sus). Trebuie de notat că încheierea executorului judecătoresc din 28 mai 2001 nu a fost contestată și, prin urmare, a devenit definitivă (a se vedea

Sitkov v.

Russia

(dec.), nr. 55531/00, 9 noiembrie 2004). Curtea a notat că această cerere a fost depusă la 28 decembrie 2001, adică peste mai mult de 6 luni de la adoptarea ultimei decizii interne definitive.

Prin urmare, pretențiile au fost depuse cu depășirea termenului și urmează a fi respinse în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 al Convenției.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Declară

cererea inadmisibilă.

Fatoș Aracı

Nicolas Bratza

Grefier adjunct

Președinte