PALMA c. ITALIE

A DOUA SECȚIUNE DE Cerere nr. 12584/04 prezentată de Pasquale PALMA împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 2 septembrie 2008 într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Antonella Mularoni, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsoria, judecători și M. Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior la 3 martie 2001, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din Convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, După ce a intenționat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamantul, dl Pasquale Palma, este un resortisant italian, născut în 1942, cu reședința în Airola (Benevent). Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Nardone și T. Verrilli, avocați din Benevent. Guvernul italian (atlée) a fost reprezentat succesiv de către agenții săi, domnii I.M. Braguglia și R. Adam, și co-agenții săi, domnii V. Esposito și F. Crisafolli, precum și de co-adjunctul său, dl N. Lettieri. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 5 august 1994, reclamantul a formulat o acțiune în fața instanței judecătorești din Benevent (RG n 3791/94), funcționând ca judecător al muncii, pentru a obține o sumă în cadrul reevaluării monetare și a dobânzilor din cauza întârzierii de opt luni în plata pensiei sale de invaliditate civilă. Prin hotărârea din 5 iunie 2000, al cărei text a fost depus la grefă la 8 iunie 2000, judecătorul a acceptat cererea reclamantului. La 24 septembrie 2001, reclamantul sesizează Tribunalul de Primă Instanță din Roma în conformitate cu Legea nr. 89 din 24 martie 2001 (***************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************************** Printr-o decizie din 24 ianuarie 2002, al cărei text a fost depus la grefă la 14 februarie 2002, instanța de apel a respins cererea privind daunele materiale și morale pe motiv că reclamantul nu a prezentat dovada. La 30 mai 2002, reclamantul și Ministerul Justiției au luat măsuri în casație (RG 14865 și 18215/02). În aprilie 2003, al cărui text a fost depus la grefa din 10 octombrie 2003, devenit definitiv în aceeași zi, Curtea de Casație l-a despăgubit pe reclamant cu recursul său și a confirmat concluziile deciziei instanței judecătorești. În ceea ce privește recursul Ministerului Justiției, acesta a fost declarat inadmisibil. GRIEF După ce a încercat procedura În plus, reclamantul a invocat art. 6 din Convenție. ÎN afara articolului 6 din Convenție, Curtea constată că nu mai este necesar să se ia în considerare acțiunea introdusă de reclamant din următoarele motive. Curtea amintește în primul rând că, la 2 iulie 2007, Curtea a decis să comunice guvernului dosarul reclamantului astfel cum este menționat mai sus. Observațiile guvernului au fost transmise părții solicitante, care a fost invitată să își transmită observațiile ca răspuns înainte de 29 noiembrie 2007. Prin scrisoarea recomandată cu confirmare de primire din 4 martie 2008, în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, Curtea a atras atenția părții solicitante asupra faptului că termenul care i-a fost acordat pentru prezentarea observațiilor sale a fost În acest sens, Comisia a precizat că, în sensul aceluiași articol, ar putea elimina o cerere din rol în cazul în care, la fel ca în cazul de față, circumstanțele sugerează că un reclamant nu intenționează să își mențină cererea și subliniază, de asemenea, că această scrisoare a fost primită de reclamant la 10 martie 2008 și constată că, până în prezent, a rămas fără răspuns. Prin urmare, Curtea consideră că recurentul nu este interesat de landul cererii sale și concluzionează că nu mai este necesar să o mențină în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din convenție. În plus, Curtea consideră că: Pe de altă parte, este necesar să se pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție și să se șteargă cazul din rol. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Dolle F. Tulkens Grefier Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

12584/04

présentée par Pasquale PALMA

contre l’Italie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 2 septembre 2008 en une chambre composée de

:

Françoise Tulkens,

présidente,

Antonella Mularoni,

Ireneu Cabral Barreto,

Vladimiro Zagrebelsky,

Dragoljub Popović,

András Sajó,

Nona Tsotsoria,

juges

et de M

me

S.

Dollé,

greffière de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 3 mars 2001,

Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Pasquale Palma, est un ressortissant italien, né en 1942 et résidant à Airola (Bénévent). Il est représenté devant la Cour par M

es

A.

Nardone et T. Verrilli, avocats à Bénévent. Le gouvernement italien («

le Gouvernement

») a été représenté successivement par ses agents, MM.

I.M.

Braguglia et R.

Adam, et ses coagents, MM. V.

Esposito et F.

Crisafulli, ainsi que par son coagent adjoint, M. N.

Lettieri.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Le 5 août 1994, le requérant déposa un recours devant le juge d’instance de Bénévent (RG n

o

3791/94), faisant fonction de juge du travail, afin d’obtenir une somme au titre de la réévaluation monétaire et des intérêts en raison du retard de huit mois dans le versement de sa pension d’invalide civil. Par un jugement du 5 juin 2000, dont le texte fut déposé au greffe le 8

juin 2000, le juge fit droit à la demande du requérant.

Le 24 septembre 2001, le requérant saisit la cour d’appel de Rome conformément à la loi n

o

89 du 24

mars

2001, dite «

loi

Pinto

», afin de se plaindre de la durée de la procédure décrite ci-dessus.

Par une décision du 24 janvier 2002, dont le texte fut déposé au greffe le 14 février 2002, la cour d’appel rejeta la demande relative aux dommages matériels et moraux au motif que le requérant n’en avait pas apporté la preuve.

Le 30 mai 2002, le requérant et le ministère de la justice se pourvurent en cassation (RG

n

os

14865 et 18215/02). Par un arrêt du 1

er

avril 2003, dont le texte fut déposé au greffe le 10

octobre 2003, devenu définitif le même jour, la Cour de cassation débouta le requérant de son pourvoi et confirma les conclusions de la décision de la cour d’appel. Quant au pourvoi du ministère de la justice, il fut déclaré irrecevable.

GRIEF

Après avoir tenté la procédure «

Pinto

», le requérant continuait à se considérer victime de la violation de la durée excessive de la procédure. Il invoquait l’article 6 de la Convention.

EN DROIT

La Cour relève qu’il n’y a pas lieu d’examiner plus avant le recours introduit par le requérant pour les motifs suivants.

La Cour rappelle d’abord que, le 2 juillet 2007, elle a décidé de communiquer au Gouvernement le grief du requérant tel qu’exposé ci-dessus. Les observations du Gouvernement ont été transmises à la partie requérante, laquelle a été invitée à faire parvenir les siennes en réponse avant le 29 novembre 2007.

Par une lettre recommandée avec accusé de réception du 4 mars 2008, sur le fondement de l’article 37 § 1 a) de la Convention, la Cour a attiré l’attention de la partie requérante sur le fait que le délai qui lui était imparti pour la présentation de ses observations était échu et qu’elle n’en avait sollicité aucune prolongation. Elle y a indiqué qu’aux termes de ce même article, elle pouvait rayer une requête du rôle lorsque, comme en l’espèce, les circonstances donnent à penser qu’un requérant n’entend pas maintenir sa requête. Elle relève par ailleurs que cette lettre a bien été reçue par la partie requérante le 10 mars 2008 et constate qu’à ce jour elle est restée sans réponse. Partant, la Cour estime que le requérant n’est pas intéressé par l’issue de sa requête, et en conclut qu’il n’entend plus la maintenir au sens de l’article

37 § 1 a) de la Convention.

La Cour considère en outre qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits de l’homme garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête en vertu de l’article 37 § 1

in fine

de la Convention. Par ailleurs, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Décide

de rayer la requête du rôle.

S.

Dollé

F. Tulkens

Greffière

Présidente