HORNBY v. THE UNITED KINGDOM

Reclamantul, dl Clarence Hornby, este un național britanic care s-a născut în 1945 și locuiește în Wigan. A fost nereprezentat în fața Curții. Guvernul Regatului Unit („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl C. Whoersley din Biroul Extern și Commonwealth. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Soția reclamantului a murit la 8 martie 2001, lăsând fără copii dependenți. Susținerea sa pentru beneficiile văduvelor a fost făcută la 17 iunie 2001 și a fost respinsă la 31 iunie 2001 pe motiv că nu avea dreptul la beneficiile văduvelor deoarece nu era o femeie. Această decizie a fost confirmată de un tribunal de apel la 8 octombrie 2001. Reclamantul nu a apelat în continuare, deoarece el a considerat sau a fost sfătuit că un astfel de remediu ar fi obligat să eșueze deoarece nu sunt plătite astfel de prestații de securitate socială văduvilor în temeiul legislației din Marea Britanie. Legea internă relevantă pentru această cerere este stabilită în Willis v. Regatul Unit, nr. 36042/97, §§ 1426, CEDO 2002-IV și Runkee și White v. Regatul Unit, nr. 42949/98, §§ 40-41, 25 iulie 2007.

The applicant, Mr Clarence Hornby, is a British national who was born in 1945 and lives in Wigan. He was unrepresented before the Court. The United Kingdom Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr C. Whomersley of the Foreign and Commonwealth Office. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicant’s wife died on 8 March 2001, leaving no dependent children. His claim for widows’ benefits was made on 17 June 2001 and was rejected on 31 June 2001 on the ground that he was not entitled to widows’ benefits because he was not a woman. This decision was confirmed by an appeal tribunal on 8 October 2001. The applicant did not appeal further as he considered or was advised that such a remedy would be bound to fail since no such social security benefits were payable to widowers under United Kingdom law. The domestic law relevant to this application is set out in Willis v. the United Kingdom, no. 36042/97, §§ 1426, ECHR 2002-IV and Runkee and White v. the United Kingdom, no. 42949/98, §§ 40-41, 25 July 2007.