ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1262/2017

Decizia nr. 1262/2017

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâta SC C. SA solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța:

I. Să constate nulitatea absolută a clauzelor din secțiunea nr. 6) lit. b) teza I din Condițiile speciale și din secțiunea nr. 4) pct. 4.1. și 4.3. din Condițiile generale ale Contractului de credit din 19 decembrie 2007, pentru încălcarea de către pârâtă a următoarelor obligații:

- obligațiile de informare, consultare și avertizare a consumatorilor, anterior încheierii contractului de credit;

- obligația de a nu pune în vânzare produse/servicii financiare defectuoase (toxice);

- obligația de a nu utiliza practici comerciale înșelătoare; obligația de a nu introduce clauze abuzive în contractul de credit;

II. Obligarea băncii pârâte la emiterea unui nou grafic de rambursare aferent contractului de credit, care să prevadă restituirea creditului în LEI, conversia sumei creditului din CHF în LEI făcându-se la data contractării creditului, la cursul CHF- LEU din acea zi.

III. Obligarea băncii la achitarea cheltuielilor de judecată.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin Sentința civilă nr. 3 din 4 ianuarie 2016, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu intimata C. SA (actual D. SA).

Împotriva Sentinței nr. 3 din 4 ianuarie 2016 a Tribunalului București, secția a-VI-a civilă au declarat apel reclamanții A. și B. înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

Prin încheierea din data de 7 septembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a dispus respingerea cererilor de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene și Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca neîntemeiate și suspendarea judecării cauzei până la soluționarea de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a cauzei C-186/16 privind pe Andriciuc și alții.

Împotriva încheierii din 7 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă a declarat recurs pârâta Societatea D. SA și a fost întemeiat pe dispozițiile art. 414 alin. (1) C. proc. civ.

În argumentarea cererii de recurs, recurenta-pârâtă, a susținut, în esență, că art. 413 alin. (1) pct. 1 este interpretat extensiv, iar dosarul înregistrat pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene nu îndeplinește condițiile pentru a fi considerată un motiv de suspendare a cauzei de față.

În ce privește impactul pe care sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene de către Curtea de Apel Oradea și soluționarea acesteia ar influența soluția din prezenta cauză, recurenta apreciază că la momentul dispunerii suspendării și chiar momentul declarării căii de atac nu există indicii suficiente privind contextul în care au fost adresate întrebările.

Astfel, susține recurenta, nu cunoaște îndeaproape obiectul cererii de chemare în judecată din Dosarul nr. x/111/2014 al Curții de Apel Oradea, nu cunoaște apărările formulate, situația de fapt, astfel încât nu poate aprecia dacă situația este similară față de speța de față.

Un al motiv pentru care cererea de suspendare nu trebuie primită, susține recurenta, se referă la posibilitatea și capacitatea completului de judecată de a soluționa cauza în lipsa răspunsului la întrebările adresate Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Astfel, susține recurenta, completul de judecată care a dispus suspendarea a soluționat anterior cauze similare, apreciind că există suficiente informații și că nu există neclarități în ce privește aplicabilitatea Directivei 93/13/CEE la spețe privind deprecierea monedei contractuale, iar practica judiciară internă în acest domeniu este destul de constantă.

În aceste condiții, apreciază recurenta, instanța de apel are competența profesională de a soluționa cauza fără a aștepta ca instanța europeană să lămurească aspectele invocate în fața Curții de Apel Oradea, instanță care, probabil, nu s-a confruntat cu acest tip de cauză până la acel moment și a simțit nevoia unor confirmări, sau situația faptică era de așa natură încât a impus adresarea întrebărilor instanței europene.

Recurenta consideră că suspendarea cauzei nu este o măsură rezonabilă și nu respectă, în mod egal și echilibrat, drepturile tuturor părților, servind doar interesele apelanților.

Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, desființarea încheierii de suspendare și să se dispună reluarea judecății cauzei.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimații-reclamanți A. și B. au invocat nulitatea recursului în raport de dispozițiile art. 489 C. proc. civ., au susținut netemeinicia criticilor de casare și au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 493 alin. 2 C. proc. civ. a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 16 februarie 2017, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. 4 C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 20 februarie 2017.

Nu au fost depuse puncte de vedere asupra raportului de admisibilitate în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 11 mai 2017 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția nulității recursului, a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă SC D. SA împotriva încheierii din 7 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și a acordat termen de judecată la data de 21 septembrie 2017 în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC D. SA pentru următoarele considerente:

Din argumentarea cererii de recurs, se constată că recurenta a invocat interpretarea extensivă a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și că dosarul înregistrat pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene nu îndeplinește condițiile pentru a fi considerat un motiv de suspendare a cauzei.

Potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Fiind vorba de un incident procedural, cel al suspendării judecății, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 4 C. proc. civ. potrivit cărora normele dreptului Uniunii Europene se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau statutul părților, dispozițiile art. 5 C. civ. și art. 148 din Constituție care consacră principiul supremației dreptului Uniunii Europene și dă efect principiului aplicării directe a dreptului Uniunii Europene, reglementat de art. 288 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene.

Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de apel a făcut o corectă analiză a oportunității măsurii suspendării din perspectiva identității chestiunii de drept existente între dosarul pendinte și cel cu nr. y/16 aflat pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene în considerarea scopului urmărit de petentul apelant, reflectat în întrebările 1, 2, 5 și 8.

Pe de altă parte prin măsura de suspendare dispusă, Curtea de Apel București a evitat pronunțarea unei hotărâri definitive care să fie în contradicție cu dreptul Uniunii Europene, astfel cum acesta urma să fie interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-186/16.

Mai mult, din perspectiva textului art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nu este întemeiată nici susținerea potrivit căreia Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu va statua asupra unui drept. În fond, Curtea de Justiție a Uniunii Europene urma să statueze în cauza C-y/16 asupra dreptului consumatorului de a fi protejat în fața unor clauze abuzive privind suportarea riscului valutar.

Or, ceea ce decide Curtea de Justiție a Uniunii Europene devine obligatoriu de la data statuării pentru toate instanțele naționale sesizate cu astfel de probleme de drept.

Împrejurarea că în cauze cu obiect similar s-au pronunțat soluții diferite, este rezultatul analizei judiciare specifice fiecărui caz în parte, în funcție de situația de fapt și de probele administrate, nefiind de natură să influențeze soluția din prezenta cauză, întrucât practica judiciară nu reprezintă un izvor de drept, iar instanța de judecată este suverană în a-și forma convingerea asupra chestiunilor deduse judecății, în spiritul și litera legii.

Astfel fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de apel a aplicat în mod legal dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă SC D. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă SC D. SA împotriva încheierii din 7 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM