ÎCCJ, decizie (scj.ro #181103)

Activitate desfășurată de persoane fizice în baza unor contracte de cesiune a drepturilor de autor. Caracterul dependent al activității.

Codul fiscal, art. 7 pct. 3

Legea nr. 8/1996, art. 122

1

alin. (4)

Activitatea desfășurată de persoane fizice și remunerată de către reclamantă în baza unor contracte de cesiune a drepturilor de autor, constând în efectuarea de apeluri telefonice către persoanele înscrise pe lista pusă la dispoziție de către societatea reclamantă, cu scopul de a culege date din care să reiasă disponibilitatea celor apelați de a achiziționa produsele comercializate de aceasta, nu îndeplinește condițiile necesare pentru a fi considerată o activitate independentă, în sensul art. 7 pct. 3 din Codul fiscal. O astfel de activitate nu poate fi circumscrisă drepturilor de autor protejate de Legea nr. 8/1996, iar persoanele care au desfășurat-o nu au  calitatea de „fabricant al unei de baze de date” în definiția dată de art. 122

1

alin. (4) din această lege, neîndeplinind condiția de a fi făcut o investiție substanțială cantitativă și calitativă în vederea obținerii verificării sau prezentării conținutului unei baze de date.

Prin urmare, în mod judicios instanța de fond a confirmat concluziile organului fiscal, care a reîncadrat sumele înregistrate în contabilitatea societății recurente ca fiind drepturi de natură salarială, cu consecința calculării unor obligații fiscale suplimentare în sarcina acesteia, reprezentând impozit pe veniturile din salarii precum și contribuțiile sociale obligatorii aferente acestora.

ÎCCJ- SCAF, Decizia nr. 1793 din 23 martie 2021

Notă:

Înalta Curte de Casație și Justiție a avut în vedere dispozițiile art. 122

1

alin. (4) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, în forma publicată în M.Of. nr. 60 din 26 martie 1996, cu modificările și completările ulterioare. Legea nr. 8/1996 a fost republicată în M. Of. nr. 489 din 14 iunie 2018, dispozițiile acesteia fiind renumerotate, astfel încât art. 122

1

alin. (4) se regăsește, în prezent, în conținutul art. 140 alin. (4) din această lege.

Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată la data de 22.08.2017, inițial  pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanta S.C. A S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA și ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ, a solicitat instanței anularea Deciziei de impunere nr. F-CJ 543/29.09.2016 emise de AJFP Cluj, în sensul anulării obligațiilor fiscale în cuantum de 1.059.253 lei, reprezentând impozit pe veniturile din salarii și asimilate salariilor și contribuții sociale obligatorii, precum și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. F-CJ 480/29.09.2016, respectiv anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 174/06.03.2017 a DGRFP Cluj-Napoca ca fiind netemeinică și nelegală, cu cheltuieli de judecată.

Prin

Sentința civilă nr. 6621/2017  din data 05.12.2017 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr. 6277/117/2017

a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj, invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei, având ca părți pe reclamanta SC A S.R.L., prin administrator special Mihaela Tamaș și pârâtele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA și ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ,

în favoarea Curții de Apel Cluj - Secția de contencios administrativ.

Pe rolul Curții de Apel Cluj cauza a fost înregistrată la data de 07.05.2018, păstrându-se numărul dosarului.

Soluția instanței de fond

Prin

S

entința civilă nr. 194/2018  pronunțată în data de 16 iulie 2018, Curtea de Apel Cluj

–

Secția a III-a  Contencios Administrativ și Fiscal

a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A S.R.L.,  în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj,  ca neîntemeiată.

Totodată, a aplicat sancțiunea neluării în seamă, în ceea ce privește excepția tardivității acțiunii invocată prin concluziile scrise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj.

Cererea de recurs

Împotriva Sentinței nr. 194/2018 din data de 16 iulie 2018  a Curții de Apel Cluj – Secția a III-a Contencios Administrativ și Fiscal a declarat recurs reclamanta SC A SRL, aflată în faliment,  prin lichidator judiciar B, încadrând în drept criticile sale  în dispozițiile art. 488 alineat 1 pct. 8 Cod procedură civilă.

Prin recursul său recurenta –reclamantă a susținut în esență că, instanța de fond a apreciatîn mod greșit că cesionarii contractelor de cesiune de drepturi de autor nu au calitatea defabricanți de baze de date în condițiile în care:

- a interpretat greșit dispozițiile art.122

1

alin.4 din Legea nr.8/1996 privind noțiunea deinvestiție substanțialăcantitativă și calitativă ce stă la baza dețineriiactivității de fabricare a bazei de date;

- a interpretat greșit prevederile art.122

2

alin.2 din Legea nr.8/1996 privind dreptul patrimonial, exclusiv al fabricantului unei baze de date de a autoriza și interzice extragerea și reutilizarea unei baze de date;

- a interpretat greșit prevederile art.122

4

alin.1 din Legea nr.8/1996 privind drepturile fabricantului bazei de date.

Instanța de fond a apreciat greșit că activitatea desfășurată de cesionarii din contractele de cesiune de drepturi de autor esteo activitate dependentă, în raport de dispozițiile art.7 pct.3 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal.

Arată recurenta că art.122 din Legea nr.8/1996 transpune prevederile Directivei 9/1996referitoare la protecția juridică a bazelor de date, care instituie două forme de protecție juridică a unor astfel de baze de date.

Prima formă reglementată de articolele 3-6 din Directiva constă în protecțiaprin dreptul de autor și este aplicabilă conform art.3 alin.1Directiva, bazele de date care prin alegerea sau depunerea elementelor, constituieo creație intelectualăproprie autorului.

Cea de-a doua formă reglementată de art.7-11 din Directiva constă în protecțiaprintr-un drept sui generis și este aplicabilă conform art.7 alin.1 din Directivă, bazele de date a căror obținere, verificare sau prezentare a conținutului atestă o investiție substanțială din punct de vedere cantitativ sau calitativ.

Dreptul sui generis conferit fabricantului de baze de date protejează orice fel de bază de date din perspectiva investiției efectuate de autor pentru strângerea, verificarea și selectarea informațiilor introduse în conținutul bazei de datefără a lua în calcul originalitatea, respectiv investițiile realizate pentrucrearea respectivei baze de date. Importantă este în acest caz contribuția cantitativă și organizarea datelor colectate iar nu efortul/investiția pentru creația inedită.

Premisa de la careprima instanță a primit în analiză prevederile art.122

1

alin.2 din Legea nr.8/1996 este greșită deoarece întrunirea condițiilor a acestui text a fost raportată la activitateade realizare a creațiilor, iar nu la cea de obținere, verificare și prezentare a conținutului bazei de date la pag.13 din sentință instanța de fond reține că „ astfel cum rezultă din convețiile supuse analizei, în art.1 privitor la definirea obiectului contractului se menționează explicit că inițiativa înrealizarea creațiilor aparține fie cesionarului, fie cedentului”.

Or, în momentul încheierii contractului este cesiune de drepturi cedenții aveau deja realizate bazele de date și se bucurau de forma de protecție conferită de dreptul sui generis al fabricantului de baze de date. Aceste baze de date au fost dezvoltate cantitativ și calitativ pe parcursul contractelor de cesiune de drepturi, prerogativele conferite de dreptul sui generis protejând atât baza de date în forma inițială cât și dispozițiile cantitative și calitative ulterioare.

Prima instanță a analizat condiția existenței unei investiții substanțiale cantitative și calitative în vederea obținerii, verificării sau prezentării conținutului bazei de dateconform art.122

1

alin.2 din Legea nr.8/1996 strict în raportul deactivitățile de extindere realizate depersoanele fizice pe parcursul derulării contractelorși a concluzionat că nu poate existao investiție substanțialăcantitativă și calitativă a fabricantului, în evidențele în care, obținerea conținutului datelor s-a realizat prin utilizarea telefonului personalși a internetului, aceste mijloace nefiind de natură să conducă la costuri ridicate pe utilizator.

Apreciază recurenta că un astfel deraționament este de natură să excludă în orice situație existența uneiinvestiții substanțiale, în această materie a fabricării bazelor de date.

De asemenea, prima instanță a interpretat greșit prevederile art.122

4

din Legea nr.8/1996 apreciind că nu a existat o bază de dateanterioară și la remunerarea lunară aferentă autorizării dreptului de extragere trebuia corelată cu definitivarea tuturor dezvoltatorilorbazelor de date și nu au numărul de poziții extrase lunar.

În fine recurenta apreciază căsoluția instanței de fond este greșită și în ceea ce privește interpretarea prevederilor art.7 pct.2 din Legea nr.571/2003 și ale art.7 pct.3 din Legea nr.207/2015.

Persoanele fizice dispune cu privire la delegarea locului și a modalității de a-și desfășura activitatea și totodată, de libertatea de adesfășura activitățile pentru mai mulți clienți.

De asemeneaau utilizat patrimonii proprii și capacitățiledoar intelectuale, asumându-și riscurile inerente activității, ceea ceconduce la concluziacă persoanele fizice desfășurau o activitate independentă.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamantă a formulat întâmpinare intimata – pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj în nume propriu și în calitate de reprezentant al  celeilalte intimate –pârâte,  Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, solicitând respingerea recursului, ca tardiv, în cazul în care nu s-a exercitat calea de atac în termenul legal de 15 zile și,  pe fond, respingerea, ca neîntemeiată a cererii de recurs, cu consecința menținerii  actelor administrativ-fiscale contestate, ca temeinice și legale.

Procedura de soluționare a recursului

Cu privire la examinarea recursului  în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr.212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art.493 Cod procedură civilă, este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art.493 Cod procedură civilă, este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin.(2) și art. 201 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin.(3), raportat la art. XV din Legea nr.2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești,

prin Rezoluția din data de 07.01.2019

s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 23 martie  2021, în ședință publică, cu citarea părților

.

Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ și fiscal Decizia nr.174/06.03.2017 emisă de DGRFP Cluj Napoca prin care a fost respinsă contestația administrativă formulată împotriva Deciziei de impunere nr.543/29.09.2011 a DJFP Cluj, prin care au fost stabilite obligații fiscale suplimentare în cuantum de 1.059.253 lei reprezentând impozit pe veniturile din salarii și asimilate salariilor și contribuții sociale.

În esență organele fiscale au reținut că în perioada 1.07.2015-28.04.2016  reclamanta a înregistrat în contabilitate, în contul 621 „cheltuieli cu colaboratorii”, suma totală de 1.608.238 lei reprezentând cesiune drepturi de autor „C”, apreciind contravaloarea  serviciilor prestate ca reprezentând „venituri din activitate independentă” pentru persoanele fizice respective. Organele fiscale au apreciat însă, că sumele înregistrate constituie contravaloarea serviciilor prestate de persoanele fizice în temeiul unor contracte denumite „contracte de cesiune drepturi de autor”, servicii ce au constat în efectuarea de apeluri telefonice către persoane fizice (înscrise pe liste puse la dispoziție de  chiar reclamantă), cu scopul de  a  culege date din care să reiasă disponibilitatea persoanelor de a achiziționa produsele SC A SRL.

Instanța de fond, soluționând cauza  a respins acțiunea ca neîntemeiată, apreciind că  persoanele fizice au  desfășurat o activitate de prestare servicii și nu au utilizat exclusiv patrimoniul și capacitățile lor intelectuale, acestora fiindu-le puse la dispoziție baze de date de identificare a potențialilor clienți de către societatea reclamantă. Astfel, nu sunt întrunite cerințele cumulative prevăzute de art.7 alin.3 din Legea nr.227/2015 pentru a se putea concluziona că activitatea cedenților reprezintă o activitate independentă,  așa cum în mod neîntemeiat susține recurenta-reclamantă.

Concluzia instanței de fond este împărtășită de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea judicioasă a dispozițiilor legale incidente.

Problema de drept ce se impune a fi dezlegată este aceea a naturii juridice a contractelor de „cesiune dreptului de autor” și implicit calificarea activității desfășurate de persoanele fizice  ca fiind activitate independentă sau dependentă, în raport de dispozițiile art.7 pct.1,3 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal.

Potrivit dispozițiilor legale sus arătate activitatea dependentă este activitate desfășurată de o persoană fizică într-o relație de angajare generatoare de venituri, iar activitatea independentă este orice activitate desfășurată de către o persoană fizică în scopul obținerii  de venituri și care îndeplinește cel puțin patru dintre  următoarele criterii:

- persoana fizică dispune de libertatea de alegere a locului și a modului de desfășurare a activității, precum și a programului de lucru;

- persoana fizică dispune de libertatea de a desfășura activitatea pentru mai mulți clienți;

- riscurile inerente activității sunt asumate de către persoana fizică ce desfășoară activitatea;

- activitatea se realizează prin utilizarea patrimoniului persoanei fizice care o desfășoară;

- activitatea se realizează de persoana fizică prin utilizarea capacității intelectuale și/sau a prestației fizice a acesteia, în funcție de specificul activității;

- persoana fizică face parte dintr-un corp/ordin profesional cu rol de reprezentare, reglementare și supraveghere a profesiei desfășurate, potrivit actelor normative speciale care reglementează organizarea și exercitarea profesiei respective;

- persoana fizică dispune de libertatea de a desfășura activitatea direct, cu personal angajat sau prin colaborare cu terțe persoane în condițiile legii.

Recurenta-reclamantă susține că în cauză sunt întrunite cerințele expuse pentru calificarea activităților prestate de  cedenți în calitatea lor de fabricanți de date, ca fiind activitate independentă.

Prin contractele de cesiune  drepturi de autor încheiate, părțile au stabilit la art.1 că obiectul acestora este constituit de cedarea dreptului de autor asupra  creațiilor  audio și a rezultatelor survenite urmare a sondajelor telefonice  precum și a datelor obținute prin acest demers  din activitățile de  contactare telefonică a bazei de date care reprezintă  muncă intelectuală de creație realizată fie ca urmare a cererii exprese a cesionarului, fie din  inițiativa cadentului pentru firma SC A SRL , cesionarul va putea decide forma și conținutul lucrărilor și își rezervă dreptul de a accepta varianta inițială propusă de cedent sau o altă formă compatibilă cu  prestigiul societății.

Potrivit art.2.1. cedentul de obligă să  cesioneze ferm și irevocabil la cererea  cesionarului dreptului exclusiv de reproducere și difuzare asupra materialelor menționate la art.1 din contract.

Rezultă cu evidență din cuprinsul dispozițiilor contractuale faptul că activitatea desfășurată de persoanele fizice contractante nu constituie obiect al dreptului de autor, iar cesionarii nu au calitate de  fabricanți de baze de date în sensul dispozițiilor art.122

1

alin.4  din Legea nr.8/1996.

Condiția impusă de textul sus menționat este că persoana fizică sau juridică să realizeze o investiție substanțială cantitativă și calitativă în vederea obținerii verificării sau prezentării conținutului unei baze de date, condiție ce nu este îndeplinită în prezenta cauză.

Potrivit art.122

2

alin.1 din Legea nr.8/1996 fabricantul unei baze de date are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza și de a interzice extragerea și/sau reutilizarea totalității sau a unei părți substanțiale din aceasta, or potrivit convențiilor încheiate de societatea reclamantă, la art.1  privind obiectul contractului se prevede  că inițiativa în realizarea creațiilor aparține fie cesionarului (recurenta) fie cedentului  dar pentru societatea recurentă rezultând că persoanele fizice nu au avut niciodată un drept de a autoriza sau interzice extragerea și / sau reutilizarea listelor de date  create, acționând  numai în beneficiul SC A SA.

Un argument în plus în sprijinul acestei concluzii îl reprezintă și faptul  că cesionarii și-au asumat de la data semnării contractelor obligația de a cesiona ferm și irevocabil la cererea cesionarului dreptul  exclusiv de reproducere și difuzare asupra materialelor menționate la art.1 din contract.

Mai mult decât atât, activitatea desfășurată de persoanele fizice în baza contractului de cesiune este similară  „cu activitatea desfășurată de angajații societății recurente, una dintre activitățile principale pe care trebuie să le desfășoare aceștia, conform fișelor de post, fiind aceea a administra și dezvolta portofoliu de clienți și de a gestiona corect baza de date, ceea ce conduce la concluzia organelor fiscale, anume că activitatea desfășurată este o activitate dependentă de tipul angajat-angajator.

Pornind de la dispozițiile art.7 pct.3 din Legea nr.227/2015 și având în vedere prevederile convențiilor încheiate de recurenta-reclamantă, concluzia ce se desprinde este aceea a  unei relații de angajare generatoare de  venituri pentru cedenți, aceștia desfășurând o activitate de prestare servicii,  anume o acumulare și ordonare a unei baze de date cu caracter personal și nu una de  fabricare de baze de date.

Prin urmare, în mod judicios instanța de fond a confirmat concluziile autorității intimate, care a reîncadrat sumele înregistrate în contabilitatea societății recurente ca fiind drepturi de natură salarială cu consecința calculării unor obligații fiscale suplimentare în sarcina acesteia, în valoare de 1.059.253 lei reprezentând impozit pe veniturile din salarii precum și contribuțiile salariale aferente acestora.

Pentru toate considerentele în temeiul dispozițiilor art.496  Cod procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins  recursul ca nefondat.