ÎCCJ, decizie (scj.ro #178565)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #178565) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Acțiune în pretenții având ca obiect sume aferente cofinanțării publice. Cerere de chemare în garanție a ministerului în subordinea căruia funcționează pârâta. Condiții de admisibilitate în raport cu dispozițiile O.U.G. nr. 64/2009
Cuprins pe materii: Drept comercial. Despre obligații. Izvoarele obligațiilor. Răspunderea civilă
Index alfabetic: acțiune în pretenții
cerere de chemare în garanție
cofinanțare publică
autoritate de management
calitate procesuală pasivă
C. civ., art. 1270, art. 1349, art. 1373, art. 1489
O.U.G. nr. 64/2009, art. 2 alin. (3) lit. a), e), art. 5 alin. (1)-(3), alin. (3
1
),
art.7 alin. (1), art. 12
H.G. nr. 218/2002, art. 9 alin. (1)-(2)
Regulament CE nr. 1083/2006
O.U.G. nr. 85/2014, art. 1 alin. (2), art. 3
O.G. nr. 58/2004, art. 1 alin. (2), art. 14
Potrivit art. 2 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 64/2009, cofinanțarea publică reprezintă orice contribuție pentru finanțarea cheltuielilor eligibile din sumele aprobate în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. c)-g) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, la art. 1 alin. (2) lit. a) - d) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, inclusiv cofinanțarea acordată de la bugetul de stat pentru alți beneficiari decât cei prevăzuți la art. 5 alin. (1) - (3) și (3
1
), precum și alte cheltuieli similare, în sensul art. 2 alin. (5) din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006.
Din economia prevederilor art. 5 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 64/2009 reiese că în bugetul Ministerului Transporturilor urmau a se cuprinde integral sumele necesare finanțării valorii totale atât a proiectelor proprii, precum și sumele necesare finanțării valorii totale a proiectelor al căror beneficiar era, printre altele, și pârâta CENAFER.
Prin urmare, sumele reprezentând cofinanțarea publică pentru proiectele finanțate din instrumente structurale se includ în bugetele ordonatorilor principali de credite care au rol de Autoritate de management numai în situația în care beneficiarii sunt alții decât cei prevăzuți de art. 5 alin. (1)-(3) din O.U.G. nr. 64/2009.
Împrejurarea că, pe parcursul implementării proiectului cu finanțare din fonduri externe nerambursabile post aderare, nici pârâta și nici ministerul chemat în garanție, antrenat în litigiu în calitate de instituție publică în subordinea căruia funcționează pârâta, nu au urmat procedura prevăzută de art. 12 din O.U.G. nr. 64/2009 pentru a se asigura că au incluse în bugete, la clasificația bugetară corespunzătoare, fondurile necesare pentru cofinanțarea publică, din bugetul de stat, nu poate fi exoneratoare de răspundere și, în consecință, în mod corect a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată împotriva lor.
Secția a II-a civilă, Decizia nr. 690 din 23 martie 2021
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 28 martie 2017, sub nr. x/3/2017, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară - CENAFER la plata sumei de 756.848,01 lei, reprezentând debit principal și a dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data scadenței fiecărei sume și până la data plății debitului, precum și a cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1270 și art. 1489 C. civ.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Transporturilor prin care a solicitat obligarea acestuia la plata sumelor pretinse prin cererea de chemare în judecată, în cazul în care va cădea în pretenții față de reclamantă.
În drept, cererea de chemare în garanție a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349 și art. 1373 C. civ.
Prin sentința civilă nr. 1119 din 13 aprilie 2018, Tribunalul București, Secția a VI-a civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei; a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară - CENAFER; a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție a Ministerului Transportului.
Împotriva sentinței primei instanțe, reclamanta a declarat apel, prin care a solicitat admiterea căii de atac și schimbarea sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
Prin decizia civilă nr. 881 din 17 mai 2019, Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă, a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinței primei instanțe, pe care schimbat-o în parte, în sensul că: a admis cererea de chemare în judecată și 1-a obligat pe pârâtul Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară - CENAFER la plata către reclamantă a sumei de 756.848,01 lei, reprezentând despăgubiri, precum și a dobânzii legale de la data scadenței acestei sume și până la data plății; a admis cererea de chemare în garanție și 1-a obligat pe chematul în garanție Ministerul Transporturilor la plata către pârât a acelorași sume; l-a obligat pe intimatul-pârât la plata către apelanta-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 28.613,94 lei, aferente ambelor etape procesuale; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Împotriva deciziei instanței de apel, Ministerul Transporturilor a declarat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.
În motivarea recursului, recurenta a prezentat raporturile contractuale dintre părți, după care a susținut că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.
În concret, autoarea recursului a învederat ca instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 7 alin. 1 din O.U.G. nr. 64/2009 și art. 9 din H.G. nr. 218/2012, ca urmare a obligării sale la plata unor sume pe care Autoritatea de Management trebuia să le vireze în conturile de venituri ale bugetului de stat.
Totodată, aceeași parte a arătat că intimata-pârâtă a făcut demersuri pentru a beneficia de sumele de bani pentru contribuția publică națională la finanțarea acordată de Autoritatea de Management.
În continuare, Ministerul Transporturilor a susținut că nu datora aceste sume, întrucât nu le-a prevăzut în bugetul intimatei-pârâte pentru exercițiul financiar aferent anului 2016, sume la Titlul 56 - proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile postaderare.
În final, autoarea recursului a conchis că intimata-pârâtă trebuia să pretindă sumele respective Direcției Generale Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, în calitate de semnatară a contractului de finanțare POSDRU/51/1.3/S/3 8654, având ca obiect acordarea unei finanțări nerambursabile pentru implementarea proiectului.
Autoarea recursului a menționat că nu este de acord cu soluționarea recursului în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. 6 C. proc. civ.
Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-reclamante și intimatei-pârâte la 27 august 2019.
Intimata-pârâtă a depus întâmpinare la 17 septembrie 2019, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimata-reclamantă a depus întâmpinare la 26 septembrie 2019, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.
Întâmpinările au fost comunicate recurentei la 26 septembrie 2019 și 4 octombrie 2019.
Autoarea recursului a depus răspunsuri la întâmpinări la 4 și 15 octombrie 2019, cu respectarea termenului legal, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, ca urmare a preluării drepturilor și obligațiilor sale de către Ministerul Fondurilor Europene.
Conform art. 493 alin. 2-4 C. proc. civ., a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, raport care, după analizarea acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părților.
Prin încheierea din 24 noiembrie 2020, conform art. 493 alin. 7 C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost admis, în principiu recursul și s-a fixat termen de judecată pe fond a căii extraordinare de atac în reformare, cu citarea părților. Prin aceeași încheiere, a fost calificată excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de recurentul chemat în garanție Ministerul Transporturilor, ca o completare a motivelor de recurs formulate inițial, prin memoriul de recurs și va fi analizată, în consecință, în considerentele ce succed în prezenta hotărâre.
Recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Transporturilor este nefondat, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Prealabil analizei propriu-zise a motivelor de recurs, reține ca fiind împrejurări de fapt necontestate, că între reclamanta A. SA și pârâta CENAFER s-a perfectat Acordul de parteneriat nr. 1521 din 10 decembrie 2008, în vederea implementării proiectului „Formarea formatorilor, o necesitate pentru alinierea la standardele Uniunii Europene privind formarea profesională în domeniul feroviar”, proiect finanțat din Fondul Social European - Programul Operațional Social Dezvoltarea Resurselor Umane.
La data de 31 august 2009, CENAFER a încheiat cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane contractul de finanțare POSDRU/51/1.3/S/3 8654, având ca obiect acordarea unei finanțări nerambursabile pentru finanțarea proiectului susarătat. Din valoarea totală eligibilă a proiectului, Autoritatea de Management a efectuat rambursarea sumelor corespunzătoare asistenței financiare nerambursabile din Fondul Social European (FSE), în procent de 80,95%, astfel că în litigiu sunt doar sumele reprezentând contribuția publică națională, sume care au fost, de asemenea, declarate eligibile, de către autoritatea de management, în urma evaluării cererilor de rambursare depuse de pârâta-intimată.
Acesta este contextul factual în care urmează a fi verificată critica formulată de recurenta chemată în garanție, referitoare la greșita aplicare, de către instanța de apel, a prevederilor art. 7 alin. 1 din O.U.G. nr. 64/2009 și a dispozițiilor art. 9 alin. 1 și 2 din H.G. nr. 218/2002, critică subscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. În opinia recurentei, din cuprinsul textelor normative susarătate rezultă că, pentru a beneficia de sumele de bani constând în contribuția publică națională în derularea proiectului, pârâta avea obligația de a depune diligențe legale la ordonatorul principal de credite Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în cadrul căruia funcționa Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, care a acordat finanțarea nerambursabilă pentru implementarea proiectului în discuție.
Instanța de recurs reține însă că, potrivit art. 7 din O.U.G. nr. 64/2009, după autorizarea cheltuielilor de către autoritățile de management, sumele din instrumentele structurale cuvenite a fi rambursate beneficiarilor prevăzuți la art. 5 alin. (1) - (3) și (3
1
) se virează de către aceste autorități de management în conturile de venituri ale bugetelor din care au fost finanțate proiectele respective.
Textul de lege susarătat se referă însă doar la sumele aferente instrumentelor structurale, care, potrivit definiției legale cuprinse în art. 2 alin. 3 lit. a) din O.U.G. nr. 64/2009, reprezintă asistență financiară nerambursabilă primită de România, în calitate de stat membru U.E., prin intermediul Fondului European de dezvoltare regională, Fondului social european (în discuție în litigiul de față) și Fondului de Coeziune.
În speță, obiectul litigiului nu a fost reprezentat de sume datorate din instrumentul structural Fondul Social European, ci de sume aferente cofinanțării publice. Or, potrivit art. 2 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 64/2009, cofinanțarea publică reprezintă orice contribuție pentru finanțarea cheltuielilor eligibile din sumele aprobate în bugetele prevăzute la art. 1 alin. 2 lit. c)-g) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, la art. 1 alin. 2 lit. a) - d) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, inclusiv cofinanțarea acordată de la bugetul de stat pentru alți beneficiari decât cei prevăzuți la art. 5 alin. (1) - (3) și (3
1
), precum și alte cheltuieli similare, în sensul art. 2 alin. 5 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006.
Așadar, așa cum rezultă din prevederile art. 5 alin. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 64/2009, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 120/2010, în bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (actualul Minister al Transporturilor) urmau a se cuprinde integral sumele necesare finanțării valorii totale atât a proiectelor proprii, precum și sumele necesare finanțării valorii totale a proiectelor al căror beneficiar era, printre altele, CENAFER.
Prin urmare, sumele reprezentând cofinanțarea publică pentru proiectele finanțate din instrumente structurale se includ în bugetele ordonatorilor principali de credite care au rol de Autoritate de management numai în situația în care beneficiarii sunt alții decât cei prevăzuți de art. 5 alin. 1-3 din O.U.G. nr. 64/2009, ceea ce nu este cazul, în prezentul litigiu.
Împrejurarea că, pe parcursul implementării proiectului cu finanțare din fonduri externe nerambursabile postaderare, nici intimata-pârâtă și nici recurenta-chemată în garanție nu au urmat procedura prevăzută de art. 12 din actul normativ susarătat pentru a se asigura că au incluse în bugete, la clasificația bugetară corespunzătoare, fondurile necesare pentru cofinanțarea publică, din bugetul de stat, nu poate fi exoneratoare de răspundere.
În sfârșit, nici critica referitoare la transmisiunea calității procesuale pasive de la pârâtul chemat în garanție, Ministerul Transporturilor către Ministerul Fondurilor Europene, în temeiul art. 3 din O.U.G. nr. 85/2014, nu poate fi primită. Așa cum rezultă din coroborarea prevederilor art. 3 și art. 1 alin. 2 din actul normativ susarătat, Ministerul Fondurilor Europene se subrogă în toate drepturile și obligațiile Direcției generale managementul fondurilor externe din cadrul Ministerului chemat în garanție, numai în litigiile decurgând din activitatea de Autoritate de management pentru Programul operațional sectorial Transport și de Autoritate de implementare a proiectelor Ex - ISPA. Or, în raportul juridic dedus judecății, chemata în garanție nu a desfășurat activitate de această natură, ci a fost antrenată în litigiu în calitate de instituție publică în subordinea căreia funcționează pârâta CENAFER, în temeiul art. 1 alin. 2 și art. 14 din O.G. nr. 58/2004.
Față de considerentele ce preced, potrivit art. 496 alin. 1 C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul, ca nefondat.