ÎCCJ, Decizia nr. 67/2020

Asupra admisibilității în principiu a recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 29 octombrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus suspendarea cererii de revizuire pentru lipsa părților în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 teza I din C. proc. civ.

Împotriva acestei hotărâri, petenta A. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, anularea încheierii de suspendare și continuarea judecării procesului.

În susținerea recursului, petenta a arătat că a îndeplinit toate cerințele stabilite de instanța supremă, a depus taxa judiciară de timbru și a fost în imposibilitate obiectivă de a se prezenta la termenul când s-a pronunțat încheierea recurată.

În temeiul art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecății în prezenta cauză.

Potrivit art. 414 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., când suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă.

Conform art. 634 alin. (1) pct. 6 din același act normativ, sunt hotărâri definitive [...] orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

Pentru a da eficiență reglementărilor legale elaborate în scopul asigurării soluționării cu celeritate a cauzelor, precum și principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată să examineze căile de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală și să respingă, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.

Or, în cauză, aceste cerințe se constată a nu fi îndeplinite.

Potrivit art. 129 din Constituția României "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

În raport cu principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate sunt condiționate de exercitarea acesteia în condițiile legii.

Încheierea recurată prin care s-a dispus suspendarea cauzei pentru lipsa părților în conformitate cu prevederile art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. pronunțată de secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curte de Casație și Justiție nu se încadrează în ipoteza reglementată de art. 414 alin. (1) teza I coroborat cu alin. (2) al aceluiași articol din C. proc. civ. și nu este supusă recursului în fața Completului de 5 judecători, fiind o hotărâre definitivă în sensul art. 634 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. anterior evocat.

Se constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 483 din C. proc. civ. cu referire la existența unor hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinate ca atare de lege.

Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 din C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. împotriva Încheierii din 29 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta A. împotriva Încheierii din 29 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 mai 2020.

GGC - CL