ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1217/2021

HOTĂRÂRE

27.05.2021

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1217/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 27 mai 2021

Asupra conflictului negativ dedus judecății, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la 8 septembrie 2020, sub dosar nr. x/2020, contestatorul Ministerul Justiției a formulat contestație la executare împotriva executării silite începute de Biroul Executorului Judecătoresc A. în dosarul execuțional nr. x/2019 și a tuturor actelor comunicate (somație de plată, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, raportul de expertiză contabilă întocmit de către expertul contabil B. și a tuturor actelor de executare emise sau care urmau a fi emise în dosarul de executare silită), precum și împotriva încheierii de încuviințare a executării silite nr. 1292/CC/2020 din 16 aprilie 2020 a Judecătoriei Alba Iulia, pronunțată în dosarul nr. x/2020. A solicitat, totodată, întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia, potrivit dispozițiilor art. 723 și urm C. proc. civ.

Prin încheierea civilă nr. 2102 din 29 octombrie 2020, Judecătoria Alba Iulia a admis excepția de necompetență teritorială, invocată prin întâmpinare de intimată și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., precum și faptul că, în speță, calitatea de contestator aparține debitorului Ministerul Justiției al cărui sediul se află în raza de competență teritorială a Judecătoriei Sectoului 5 București.

Referitor la pronunțarea de către Judecătoria Alba Iulia a încheierii prin care a fost încuviințată executarea silită în cauză, s-a reținut că cererea de încuviințare a executării silite privea pe creditoarea C. și debitorii Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj și Ministerul Justiției, în timp ce contestația la executare ce formează obiectul prezentului dosar este formulată doar de debitorul Ministerul Justiției, iar prin reținerea competenței în cadrul procedurii distincte a încuviințării executării silite nu a operat o prorogare de competență și în ceea ce privește soluționarea prezentei contestații la executare.

S-a apreciat că nu sunt aplicabile, prin analogie, dispozițiile art. 112 C. proc. civ., ce instituie o competență alternativă pentru formularea acțiunii împotriva mai multor pârâți, atât timp cât părți în prezenta cauză sunt doar contestatorul debitor Ministerul Justiției și creditoarea intimată.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 5 București, secția civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 187 din 13 ianuarie2021, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată de contestator, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 714 alin. (1) și art. 651 alin. (1) C. proc. civ. vizând soluționarea contestației la executare de către instanța de executare, judecătoria în a cărei circumsripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului.

Ca situație de fapt a reținut că prin încheierea nr. 3339/CC, pronunțată la 4 aprilie 2020, în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Cluj Napoca a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, soluție întemeiată pe dispozițiile art. 127 C. proc. civ. având în vedere calitatea creditoarei de judecător la Curtea de Apel Cluj, dispoziții apreciate ca prevalând caracterului exclusiv al competenței teritoriale a instanței de executare, instituite de art. 651 alin. (1) C. proc. civ. A mai reținut că prin încheierea nr. 1292/CC, pronunțată de Judecătoria Alba Iulia la 16 aprilie 2020, în dosarul nr. x/2020, a fost încuviințată executarea silită împotriva debitorilor Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj și Ministerul Justiției.

Constatând incidența dispozițiilor art. 112 alin. (1) C. proc. civ., aplicabile și în cazul pluralității de debitori obligați prin titlul executoriu, precum și a celor prevăzute de art. 116 din același act normativ, s-a apreciat că, în materia executării silite, poate fi instanță de executare, instanța în a cărei circumscripție teritorială se află domiciliul sau sediul oricărui debitor obligat prin titlul executoriu, iar determinarea acestei instanțe se realizează, în concret, în funcție de modalitatea în care organul de executare, la solicitarea creditorului, înțelege să își exercite dreptul de opțiune, în raport de instanțele deopotrivă competente, prin înregistrarea cererii de încuviințare a executării silite pe rolul uneia dintre aceste instanțe.

Având în vedere particularitățile speței, respectiv declinarea competenței de soluționare a cauzei de către instanța de excutare inițial învestită, în temeiul art. 127 C. proc. civ., precum și faptul că Judecătoria Alba Iulia a pronunțat încheierea de încuviințare a excutării silite, s-a concluzionat că această ultimă instanță este instanța de excutare competentă să soluționeze orice incident în legătură cu procedura execuțională din dosarul de excutare silită nr. 1515/2019, aflat pe rolul BEJ A., întrucât competența teritorială a fost fixată definitiv prin exercitarea dreptului de opțiune al executorului judecătoresc de a sesiza una dintre instanțele de executare determinate în baza normei de competență teritorială alternativă, instituite de prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., respectiv Judecătoria Cluj Napoca, instanță ce a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.

S-a reținut că instanța care a încuviințat executarea silită este instanța de executare competentă să soluționeze toate incidentele ce survin în cadrul executării silite, inclusiv contestațiile la executare, aspect reglementat de dispozițiile art. 651 alin. (3) C. proc. civ., iar debitorii împotriva cărora a fost demarată procedura execuțională nu beneficiază de un nou drept de opțiune între instanțele care, în abstract, ar fi putut dobândi calitatea de instanță de executare. Întrucât prevederile art. 651 alin. (3) C. proc. civ. statuează faptul că excepțiile de la regula potrivit căreia instanța care a încuviințat executarea silită este cea care soluționează și contestațiile la executare, se pot reglementa doar prin lege și având în vedere că excepțiile sunt de strictă interpretare și aplicare, s-a reținut că dreptul de opțiune al debitorului de a determina competența teritorială în favoarea unei instanțe de executare distincte de cea care a încuviințat executarea silită s-ar putea reține doar dacă ar exista o prevedere legală expresă în acest sens, iar nu pe cale de interpretare a prevederilor art. 651 alin. (1), art. 112 alin. (1) și art. 116 alin. (1) C. proc. civ.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin contestația la executare ce face obiectul dosarului în care s-a invit prezentul conflict de competență, debitorul Ministerul Justiției a contestat actele de executare silită încheiate în dosarul de executare nr. 1515/2019 al Biroului Executorului Judecătoresc A.. Executarea silită împotriva debitorului Ministerul Justiției, cu sediul în București, str. x, a fost declanșată în dosarul de executare anterior menționat, la solicitarea creditoarei C..

Potrivit dispozițiilor art. 712 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de cei interesați sau vătămați prin executare, iar conform art. 714 alin. (1) din același act normativ, contestația se introduce la instanța de executare.

Prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. dispun că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

În conformitate cu dispozițiile legale anterior menționate, rezultă că în cazul contestației la executare competența teritorială este exclusivă, o astfel de cerere adresându-se judecătoriei în cărei rază se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Prin raportare la normele legale enunțate, Înalta Curte reține că instanțele deopotrivă competente să soluționeze contestația la executare sunt cele de la sediul debitorilor Ministerul Justiției și Curtea de Apel Cluj.

Însă, în absența unui text de lege special care să reglementeze modalitatea de determinare a instanței de executare în caz de pluralitate de debitori cu sedii diferite, sunt aplicabile, prin analogie, dispozițiile art. 112 și art. 116 C. proc. civ., creditorul, cu ocazia sesizării organului de executare, având alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Se constată că, din cuprinsul titlurilor executorii în baza cărora se efectuează executarea silită, rezultă că intimata-creditoare are calitatea de judecător la Curtea de Apel Cluj, împrejurare ce atrage incidența dispozițiilor art. 127 C. proc. civ.

Împrejurarea că Judecătoria Cluj a declinat, în baza art. 127 C. proc. civ. competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Alba Iulia care a pronunțat încheierea nu este de natură să atragă, în mod automat, competența acestei instanțe în soluționarea contestației la executare.

Aceasta întrucât, în cazul pluralității de debitori, în vederea stabilirii instanței de executare urmează a se da prevalență dispozițiilor speciale în materie, respectiv art. 651 alin. (1) C. proc. civ., și doar în măsura în care niciuna din judecătoriile de la sediul debitorilor nu poate soluționa cauza din pricina interdicțiilor instituite de art. 127 C. proc. civ., devine aplicabilă norma de alegere a altei instanțe.

Art. 651 C. proc. civ. impune ca verificarea competenței să se raporteze la sediul debitorului, iar nu la alte repere care excedează condițiilor impuse de această normă astfel că pronunțarea încheierii prin care s-a încuviințat executarea silită nu poate atrage, în situația de față, competența aceleiași instanțe pentru soluționarea contestației la executare.

De altfel, potrivit art. 666 alin. (6) C. proc. civ., încheierea prin care s-a dispus încuviințarea executării silite poate fi supusă controlului instanței de executare pe calea unei contestații la executare, deci inclusiv prin prisma stabilirii instanței de executare competente.

Cum normele de competență ce vizează soluționarea contestației la executare sunt de ordine publică, Înalta Curte constată că instanța de executare competentă să soluționeze contestația la executare, în aplicarea dispozițiilor art. 714 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ., este Judecătoria Sectorului 5 București, aceasta fiind instanța de executare în a cărei rază teritorială se află sediul debitorului Ministerul Justiției.

Față de argumentele expuse și de dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.