ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2560/2020

Ședința publică din data de 10 decembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data 4 octombrie 2017 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, sub numărul x/2017, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., constatarea încetării de drept a contractului de sponsorizare nr. 26314 din data de 3 septembrie 2014, prin reziliere și repunerea părților în situația anterioară, respectiv obligarea pârâtei la restituirea sumei de 70.000 euro aferente sponsorizării neutilizate și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate în raport cu acest debit, de la plata sumei de către sponsor, 3 septembrie 2014, până la data restituirii sale în întregime.

A solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1549 și următoarele din C. civ., precum și textul art. 194 și următoarele din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 2911 din data de 19 martie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pe rolul căruia a fost înregistrat dosarul la data de 27 martie 2018, sub numărul x/2018.

Prin cererea adițională formulată la 20 aprilie 2018, reclamanta a solicitat și plata dobânzii legale începând cu data de 21 decembrie 2015 și a indicat modul de calcul al dobânzii legale pentru perioada 21 decembrie 2014 - 5 octombrie 2017, rezultând suma totală de 84.577,95 RON.

Prin încheierea din data de 25 aprilie 2018, Tribunalului București, secția a III-a civilă a admis excepția necompetenței funcționale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub numărul x/2018*, la data de 26 iunie 2018.

La termenul de judecată din data de 28 septembrie 2018, Tribunalul a luat act de faptul că pârâta nu mai susține excepția nulității capătului de cerere privind dobânda legală și a calificat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată ca fiind o apărare pe fondul cauzei.

A încuviințat, pentru ambele părți, proba cu înscrisuri, a constatat că pârâta este decăzută din proba cu interogatoriul și a respins proba testimonială cu cei doi martori propuși de către pârâtă, ca nefiind utilă soluționării cauzei.

Prin sentința civilă nr. 3020 din data de 5 octombrie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea formulată de reclamanta A. S.A., astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâta B..

A dispus rezoluțiunea contractului de sponsorizare nr. 263147 din data de 3 septembrie 2014, repunerea părților în situația anterioară și a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 70.000 euro, în echivalent în RON la cursul BNR din data plății.

Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantei dobânda legală penalizatoare, calculată în raport cu debitul principal, începând cu data de 21 decembrie 2014 și până la data de 5 octombrie 2017, în sumă de 84.577,95 RON, precum și în continuare, până la data restituirii efective și integrale a debitului.

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 9.600,56 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva încheierii din data de 28 septembrie 2018 și a sentinței civile nr. 3020 din 5 octombrie 2018, ambele pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018, a declarat apel pârâta B., solicitând, în principal, admiterea apelului, anularea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare către instanța de fond.

În subsidiar, a solicitat admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței civile menționate, cu consecința respingerii, ca nefondată, a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta A. S.A.

La termenul de judecată din data de 24 septembrie 2019, prin încheiere de ședință, Curtea de Apel a încuviințat, în baza art. 479 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu art. 255 C. proc. civ., proba cu înscrisurile noi depuse în calea de atac, respectiv Buletinul Procedurilor de Insolvență privind insolvența societății C. S.R.L. (fostă D. S.R.L.), considerându-le ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.

În ceea privește proba cu interogatoriul intimatei, în baza art. 479 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu art. 255 și art. 254 alin. (2) din același cod, instanța de apel a decăzut apelanta din dreptul de a administra această probă, ce a fost respinsă în fața primei instanțe, ca tardiv propusă, apreciind că, altfel, s-ar ajunge la o eludare a prevederilor legale cu privire la obligația de a atașa interogatoriul întâmpinării, în conformitate cu art. 194 lit. e) C. proc. civ.

În subsidiar, analizând întrebările formulate în cadrul interogatoriului, instanța de apel a apreciat că această probă ar fi și inutilă soluționării cauzei.

În baza art. 255 C. proc. civ. coroborat cu art. 479 alin. (2) din același cod, instanța de apel a respins, ca nefiind utilă soluționării cauzei, proba testimonială cu doi martori, în raport cu teza probatorie indicată de parte în ședința publică din 24 septembrie 2019, cu probatoriul administrat și cu obiectul cauzei.

Prin decizia civilă nr. 1433 din data de 25 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-pârâtă B. împotriva încheierii din data de 28 septembrie 2018 și a sentinței civile nr. 3020 din data de 5 octombrie 2018, ambele pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata A. S.A.

Împotriva deciziei mai sus menționate și a încheierii din data de 28 septembrie 2018, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a formulat recurs pârâta B., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare către instanța de apel.

În subsidiar, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârilor pronunțate de Curtea de Apel București, cu consecința admiterii apelului formulat în cauză.

În drept, recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

A susținut că instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrag sancțiunea nulității, făcând referire la faptul că, prin încheierea de ședință din data de 24 septembrie 2019, instanța de apel a respins probele solicitate de recurentă, respectiv proba cu interogatoriul intimatei și proba testimonială cu doi martori.

În opinia recurentei, procedând astfel, Curtea de Apel București a prefigurat soluția pe fondul apelului, caz în care instanța era obligată să se abțină de la soluționarea cauzei, potrivit art. 42 C. proc. civ.

În acest mod, recurenta-pârâtă a apreciat că au fost nesocotite și încălcate și normele legale privind incompatibilitatea judecătorului.

A susținut că, prin modul în care a motivat respingerea primului motiv de apel și, implicit, prin respingerea interogatoriului propus, instanța de apel a încălcat și nesocotit și dispozițiile art. 470 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., fiind cauzată recurentei o vătămare a drepturilor sale procedurale.

Recurenta-pârâtă a menționat că respingerea probelor solicitate echivalează cu o restrângere a dreptului la apărare, incompatibilă cu garanțiile unui proces echitabil, astfel fiind încălcate și dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Totodată, a invocat și încălcarea art. 22 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează principiul aflării adevărului și al prevenirii oricăror greșeli în cunoașterea faptelor.

A mai criticat decizia instanței de apel din perspectiva faptului că aceasta a validat în mod nelegal soluția instanței de fond, prin modul în care a interpretat și aplicat dispozițiile art. 22 alin. (3) C. proc. civ., întrucât instanța a dispus rezoluțiunea contractului de sponsorizare, în ciuda faptului că în speță a fost formulată o acțiune în constatare.

Recurenta a mai considerat că instanța de apel nu a ținut cont de împrejurarea că apelanta a solicitat, în cuprinsul cererii de apel, reanalizarea cauzei sub toate aspectele, în virtutea caracterului devolutiv al apelului.

Intimata-reclamantă A. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La data de 14 februarie 2020 recurenta-pârâtă B. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a cerut să fie înlăturate apărările formulate de către intimata-reclamantă A. S.A.

În cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor concluzionând că recursul formulat în cauză este admisibil.

Prin încheierea din data de 30 aprilie 2020, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Ulterior, prin încheierea din data de 1 octombrie 2020, Înalta Curte a a admis în principiu recursul formulat, fixând termen pentru judecarea recursului la data de 10 decembrie 2020, cu citarea părților.

Analizând recursul formulat, în conformitate cu dispozițiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție îl va respinge, ca nefiind fondat, pentru următoarele considerente:

Sub aspectul situației de fapt, lămurite în cursul judecății în fața instanțelor de fond, se reține că litigiul are ca obiect o acțiune "în constatarea încetării contractului prin reziliere", izvorâtă din nerealizarea de către recurenta-pârâtă a unei emisiuni de divertisment, în perioada 4 octombrie - 20 decembrie 2014, ce urma să fie difuzată pe canalul E., pentru finanțarea căreia a încheiat cu intimata-reclamantă un contract de sponsorizare, în valoare de 70.000 euro.

Concomitent, s-a solicitat repunerea părților în situația anterioară, respectiv obligarea pârâtei la restituirea sumei de 70.000 euro, aferentă sponsorizării plătite și neutilizate, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale în sumă de 84.577,95 RON, calculată în raport cu acest debit, începând cu data de 21 decembrie 2015 până la data de 5 octombrie 2017, precum și în continuare, până la data restituirii efective și integrale a debitului.

Ulterior primirii, la data de 3 septembrie 2014, a sumei reprezentând sponsorizare, emisiunea indicată în obiectul contractului de sponsorizare nu a fost realizată, aspect recunoscut de recurenta-pârâtă în cuprinsul întâmpinării, în care aceasta a precizat, de asemenea, că nu este în culpă față de situația arătată.

Pârâta nu a depus la dosar înscrisuri din care să rezulte cum și în ce scop a cheltuit suma acordată cu titlu de sponsorizare.

Potrivit clauzei menționate în art. 7.1.1. din contract, în cazul în care recurenta-pârâtă nu-și îndeplinește obligațiile care îi revin prin acest contract, intimata-reclamantă este îndreptățită ca, în baza unei notificări prealabile de 48 de ore, să declare rezilierea contractului de plin drept și să obțină restituirea sumei de bani reprezentând sponsorizarea, plata la zi a serviciilor prestate, precum și daune moratorii și cominatorii.

Recurenta-pârâtă a precizat, în cererea de recurs, că își întemeiază calea de atac pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Cu toate acestea, instanța nu a identificat susțineri care să poată fi încadrate în motivul de casare privind greșita aplicare sau încălcarea normelor de drept material aplicabile, astfel că, recursul va fi analizat din perspectiva cazurilor de casare prevăzute de textul art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ.

Invocând încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrag sancțiunea nulității (motiv de recurs prescris de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.), recurenta a criticat, sub un prim aspect, soluția de respingere a probelor solicitate de recurentă în apel, prin încheierea de ședință din data de 24 septembrie 2019.

Din motivarea acestei soluții, se reține că instanța de apel a încuviințat proba cu înscrisurile noi depuse în calea de atac, considerându-le ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei și a decăzut recurenta-pârâtă din proba cu interogatoriul intimatei, în baza prevederilor art. 479 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu cele ale art. 255 și art. 254 alin. (2) din același cod, apreciind că, altfel, s-ar ajunge la o eludare a prevederilor legale cu privire la obligația de a atașa interogatoriul întâmpinării.

În subsidiar, analizând întrebările formulate în cadrul interogatoriului, instanța de apel a apreciat că această probă ar fi și inutilă soluționării cauzei.

Soluția instanței de apel este corectă, întrucât dispozițiile citate impun depunerea interogatoriului de către pârât, prin întâmpinare, sub sancțiunea decăderii. În plus, recurenta-pârâtă nu a invocat, nici la fond, nici în apel, vreuna din situațiile prevăzute de art. 254 alin. (2) punctele 1-5 din C. proc. civ., care ar fi putut îndreptăți instanța să încuviințeze administrarea probei cu interogatoriul, chiar și în situația incidentă în speță, a depunerii acestui interogatoriu ulterior formulării întâmpinării.

Mai mult decât atât, din considerentele încheierii atacate se reține faptul că instanța de apel a procedat și la verificarea propunerii acestei probe, ca și a probei testimoniale cu doi martori, din perspectiva respectării dispozițiilor art. 255 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., care impun ca probele solicitate să ducă la soluționarea procesului, constatând instanța că, în raport cu întrebările formulate și, respectiv, teza probatorie indicată de pârâtă, aceste probe nu ar fi utile soluționării cauzei.

În aceste condiții, nu se poate susține că instanța de apel, procedând la respingerea probei testimoniale și, respectiv, constatând decăderea pârâtei din dreptul de a propune proba cu interogatoriul, ar fi prefigurat soluția pe fondul apelului, deoarece aprecierea asupra probatoriului reprezintă atribuția exclusivă a instanței, care este suverană în a stabili în ce măsură propele propuse satisfac cerința necesară de a conduce la elucidarea situației de fapt și la soluționarea cauzei.

Prin urmare, în raport cu considerentele mai sus menționate, contrar susținerilor recurentei, în speță nu au existat motive pentru care instanța era obligată să se abțină de la soluționarea cauzei și, de altfel, nici recurenta-pârâtă nu a formulat o cerere de recuzare în privința aspectelor menționate, așa cum îi permiteau dispozițiile art. 44 din C. proc. civ.

Așadar, nu se confirmă argumentul nesocotirii și încălcării normelor legale privind incompatibilitatea judecătorului, nici cel încălcării dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece respingerea probelor solicitate s-a realizat cu respectarea normelor procedurale, așa cum s-a arătat mai sus, iar soluția instanței de apel asupra probelor în discuție, deși nu a fost cea prefigurată de recurentă, nu a avut aptitudinea de a afecta dreptul la apărare al recurentei-pârâte.

Din aceleași motive, nu se poate considera că, prin respingerea probelor administrate, instanța de apel ar fi încălcat principiul statuat de dispozițiile art. 22 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care, situația de fapt invocată de intimata-reclamantă a fost recunoscută de recurenta-pârâtă, în ceea ce privește aspectele esențiale ale speței, instanța de apel considerându-se pe deplin edificată.

Sub un al doilea aspect, recurenta-pârâtă a criticat decizia instanței de apel din perspectiva modului în care au fost interpretate și aplicate dispozițiile art. 22 alin. (3) C. proc. civ., precizând recurenta-pârâtă că instanța a dispus rezoluțiunea contractului de sponsorizare, în ciuda faptului că reclamanta a formulat o acțiune în constatare.

Și această critică poate fi subsumată dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă invocând încălcarea regulii de procedură prevăzută de art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., prin pretinsa schimbare a cauzei cererii de chemare în judecată, din acțiune în constatare, în acțiune în realizare.

Se reține că dispozițiile art. 22 alin. (3) din C. proc. civ., invocate de recurentă, se referă la posibilitatea introducerii în cauză a altor persoane, textul de lege fiind străin cauzei de față, în raport cu critica analizată.

Recurentul invocă, în realitate, încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., care reglementează obligația judecătorului de a se pronunța asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

Această critică nu este fondată, întrucât nu se poate aprecia că, prin pronunțarea asupra rezoluțiunii contractului de sponsorizare, instanța de fond a încălcat limitele principiului disponibilității.

În acest sens, Înalta Curte reține că, deși acțiunea introductivă a avut ca obiect "constatarea" încetării de drept a contractului, prin reziliere, existența cuvântului "constatare" în formularea primului petit al acțiunii nu are semnificația juridică a formulării unei acțiuni în constatarea existenței sau inexistenței unui drept (în condițiile art. 35 teza I din C. proc. civ.), ci acțiunea cu care a fost învestită instanța a fost o acțiune în realizare, mai exact, o cerere în declararea rezoluțiunii contractului, cu atât mai mult cu cât, prin cerere s-a solicitat și restituirea prestațiilor executate de intimata-reclamantă în temeiul contractului.

Recurenta-pârâtă a formulat o ultimă critică, prin care a arătat că instanța de apel nu a ținut cont de împrejurarea că apelanta a solicitat, în cuprinsul cererii de apel, reanalizarea cauzei sub toate aspectele, în virtutea caracterului devolutiv al apelului.

Procedând la analiza acestei critici, din perspectiva motivului de apel prevăzut de textul art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reține prevederile art. 477 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora:

"Instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată.".

Astfel, deși este real că în apelul formulat recurenta-pârâtă a solicitat reanalizarea cauzei sub toate aspectele, se constată că aceasta a precizat, totodată, care sunt aspectele concrete pe care a înțeles să le critice în apel, formulând argumente punctuale care au determinat, astfel, limitele devoluțiunii.

Se constată că toate aspectele invocate expres în motivele de apel au fost analizate de instanță, hotărârea atacată nesuferind, din acest punct de vedere, sub aspectul motivării, întrucât instanța de apel, examinând fiecare critică în parte, a expus raționamentul său și a răspuns tuturor criticilor formulate, prin prezentarea unor considerente apte să conducă la soluția pronunțată, fiind îndeplinite cerințele prescrise de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Singurele aspecte rămase neanalizate au fost cele legate de scadența obligației de plată a debitului principal și de momentul de la care a început să curgă dobânda legală, aspecte în legătură cu care instanța de apel a precizat că, în raport cu dispozițiile art. 477 alin. (1) C. proc. civ., nu se consideră învestită.

De altfel, din analiza motivelor de apel formulate de recurenta-pârâtă se constată că recurenta nu a formulat critici referitoare la aspectele mai sus arătate, astfel că, în lipsa acestor critici, instanța de apel nu avea posibilitatea de a exercita, din oficiu, controlul judiciar asupra considerentelor și părții din dispozitiv referitoare la scadența obligației de plată a debitului principal și momentul de la care a început să curgă dobânda legală, întrucât, potrivit interpretării per a contrario a dispozițiilor art. 477 alin. (2) din C. proc. civ., devoluțiunea nu operează cu privire la întreaga cauză, dacă apelul a fost limitat la anumite soluții din dispozitiv, așa cum s-a întâmplat în speță.

În concluzie, în baza considerentelor anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. împotriva încheierii din data de 24 septembrie 2019 și a deciziei civile nr. 1433 din 25 septembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. împotriva încheierii din data de 24 septembrie 2019 și a deciziei civile nr. 1433 din 25 septembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 decembrie 2020.