A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 2843/05 prezentate de Tevfik OKUR împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 23 septembrie 2008 într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Antonella Mularoni, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișil Karakaș, judecători; și a lui Sally Dolle, graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 3 decembrie 2004, după ce a intenționat, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Tevfik Okur, este un cetățean turc, născut în 1970 și rezident în Nevșehir. El este reprezentat în fața Curții de către domnul C. C. quealćș, avocat în Ankara. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La momentul faptelor în litigiu, reclamantul era angajat civil la biroul de recrutare a forțelor armate turce (Türk Silahl Printr-o decizie din 10 septembrie 2003, bazată în principal pe dosarul de anchetă disciplinară, Înaltul Consiliu de disciplină al Ministerului Apărării a decis să revoce reclamantul din funcție pentru corupție și abuz de putere, în conformitate cu art. 125/E (g) din Legea nr. 657 privind funcționarii de stat și cu art. 13/5 (g) din Regulamentul nr. 4 aprilie 1983 privind consilierea și superiorii disciplinari cu privire la funcționarii din forțele armate turce (Türk Silahl Electrolux Kuvvetlerinde Görevli Devlet Memurlar La 2 octombrie 2003, reclamantul sesizează Înalta Curte Administrativă Militară cu privire la cererile de suspendare a executării și de anulare a deciziei de revocare în litigiu. Cererea sa de suspendare a fost respinsă printr-o hotărâre din 23 octombrie 2003. În memoriile sale în replică, Ministerul Apărării a contestat argumentele reclamantului și a transmis Înaltei Curți Administrative Militare, sub pliere separată, documentele și dovezile clasificate mai jos, secrete, în ceea ce privește dosarul său de anchetă, în conformitate cu art. 52 alineatul (4) din Legea nr. 1602 privind Curtea Supremă. Aceste documente nu au fost notificate reclamantului. La 20 februarie 2004, reclamantul prezintă Înaltei Curți Administrative Militare o nouă cerere de suspendare a executării, care a fost respinsă la 3 martie 2004. La o dată nespecificată, procurorul general din apropierea Înaltei Curți Administrative Militare și-a prezentat avizul scris cu privire la fondul cauzei, care nu a fost comunicat reclamantului. La 24 iunie 2004, Înalta Curte Administrativă Militară a ținut o audiere publică în prezența reclamantului, a reprezentantului său, a avocatului Ministerului Apărării, precum și a procurorului general. După ce a ascultat părțile și s-a bazat în principal pe documentele clasificate ca fiind secrete de apărare Prin hotărârea din 16 septembrie 2004, Comisia a considerat că decizia de revocare era conformă cu regulamentul în vigoare și a respins cererea în anulare a reclamantului. Prin hotărârea din 16 septembrie 2004, cererea de rectificare a hotărârii reclamantului a fost respinsă. art. 52 din Legea nr. 1602 privind Înalta Curte Administrativă Militară, astfel cum este în vigoare la momentul faptelor, prevede că această instanță poate solicita ca documentele referitoare la cauza pendinte să fie transmise acesteia. Cu toate acestea, prim-ministrul, șeful Statului Major sau ministrul în cauză poate refuza să transmită informațiile și documentele solicitate în cazul în care acestea se referă la securitatea și interesele superioare ale Republicii Turcia sau la securitatea și interesele superioare ale Republicii Turcia și ale statelor străine, cu condiția să se facă cunoscute motivele. Cu toate acestea, documentele solicitate de cameră, de consiliul în cauză sau de procurori, precum și documentele trimise de administrație și răspunsul prezentat de judecătorul a cărui recuzare este solicitată nu pot fi examinate de către părți sau de către avocatul acestora. Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul se plânge în primul rând că nu a beneficiat de principiul contradictoriei și al egalității armelor în fața Înaltei Curți Administrative Militare din cauza, pe de o parte, lipsei de comunicare a probelor și documentelor pe care se baza decizia de revocare a acesteia și, pe de altă parte, a lipsei de comunicare a avizului scris al procurorului general în apropierea Înaltei Curți Administrative Militare, în măsura în care nu a avut niciodată posibilitatea de a răspunde. În continuare, reclamantul susține că cauza sa nu a fost audiată de o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție și, în plus, se plânge de garanțiile oferite membrilor care fac parte din Înalta Curte Administrativă Militară, pe care îl consideră insuficiente, și subliniază în această privință o încălcare a articolului 6 din convenție. Pe de altă parte, reclamantul se plânge că nu a avut posibilitatea de a ști în prealabil în fața cărei formațiuni a Înaltei Curți Administrative Militare ar fi judecat cazul în cauză și consideră că acesta este o încălcare a articolului 6 din convenție. Reclamantul susține, de asemenea, imposibilitatea de a exercita o acțiune în dreptul intern împotriva hotărârilor Înaltei Curți Administrative Militare, care sunt pronunțate în primă și în ultimă instanță și sunt definitive. În această privință, acesta invocă dispozițiile Protocolului n Reclamantul invocă, de asemenea, articolele 13, 17 și 18 din convenție, fără a-și susține totuși afirmațiile. Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul susține, în primul rând, că lipsa de comunicare a probelor și documentelor pe care se baza decizia de revocare cu privire la acesta, precum și lipsa de comunicare a avizului scris al procurorului general în apropierea Înaltei Curți Administrative Militare au încălcat principiul contradictoriei și al egalității armelor. În situația actuală a dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestor obiecțiuni și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Pe de altă parte, invocând art. 6 din convenție, reclamantul se plânge în multe privințe că ar fi fost privat de un proces echitabil în fața Înaltei Curți Administrative Militare (a se vedea punctele 2 și 3 din partea Reclamantul se plânge în primul rând de presupusa lipsă de independență și imparțialitate a Înaltei Curți Administrative Militare și susține, de asemenea, insuficiența garanțiilor oferite membrilor care se află acolo. Având în vedere acest din urmă argument, acesta ar trebui examinat din perspectiva lipsei de independență și imparțialitate. Cu toate acestea, Curtea amintește că a declarat deja un astfel de motiv inadmisibil (Yavuz și alții c. Turcia (dec.), n 29870/96, 25 mai 2000) și nu vede niciun motiv de a se abate de la această concluzie în cazul de față. Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. În ceea ce privește motivul întemeiat pe imposibilitatea de a ști în prealabil în fața cui formare a Înaltei Curți Administrative Militare ar fi fost judecată cauza în cauză, Curtea arată că reclamantul nu și-a justificat suficient afirmațiile și nu demonstrează în ce mod cunoașterea prealabilă a formării de judecată ar fi putut influența rezultatul procedurii. Prin urmare, acest motiv este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. În ceea ce privește motivul întemeiat pe încălcarea dispozițiilor Protocolului nr. 7 din cauza lipsei de acțiune împotriva hotărârilor Înaltei Curți Administrative Militare (a se vedea punctul 4 din partea □ Griefs Curtea amintește că Turcia nu a ratificat acest text. Prin urmare, litigiul se dovedește incompatibil cu Convenția și protocoalele acesteia și trebuie respins, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. În cele din urmă, cu privire la obiecțiunile întemeiate pe articolele 13, 17 și 18 din convenție (a se vedea punctul 5 din partea □ Griefs În consecință, această parte a cererii este, de asemenea, vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamantului întemeiat pe lipsa comunicării probelor și a documentelor clasificate drept apărare secretă. Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Sally Dolle Francoise Tulkens Grefier Președinte
de la requête n
o
2843/05
présentée par Tevfik OKUR
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant le 23 septembre 2008 en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
Antonella Mularoni,
Vladimiro Zagrebelsky,
Danutė Jočienė,
Dragoljub Popović,
András Sajó,
Ișıl Karakaș,
juges,
et de Sally Dollé,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 3 décembre 2004,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Tevfik Okur, est un ressortissant turc, né en 1970 et résidant à Nevșehir. Il est représenté devant la Cour par M
e
A.
Les circonstances de l'espèce
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
A l'époque des faits litigieux, le requérant était employé civil au bureau de recrutement des forces armées turques (
Türk Silahlı Kuvvetleri
). Son statut relevait de la fonction publique d'Etat dans l'armée.
Par une décision du 10 septembre 2003, s'appuyant essentiellement sur le dossier d'enquête disciplinaire, le Haut Conseil de discipline du ministère de la Défense décida de révoquer le requérant de ses fonctions pour corruption et abus de pouvoir, conformément à l'article 125/E g) de la loi n
o
657 sur les fonctionnaires d'Etat et l'article 13/5 g) du règlement du 4
avril 1983 sur les conseils et supérieurs disciplinaires concernant les fonctionnaires travaillant dans les forces armées turques (
Türk Silahlı Kuvvetlerinde Görevli Devlet Memurları Disiplin Kurulları ve Disiplin Amirleri Yönetmeliği
).
Le 2 octobre 2003, le requérant saisit la Haute Cour administrative militaire de demandes en sursis à exécution et en annulation de la décision de révocation litigieuse. Sa demande en sursis fut rejetée par un arrêt du 23
octobre 2003. Il introduisit ensuite une nouvelle demande en sursis, laquelle fut également rejetée le 11 décembre 2003.
Dans ses mémoires en réplique, le ministère de la Défense contesta les arguments du requérant et transmit à la Haute Cour administrative militaire, sous pli séparé, les documents et preuves classés «
secret défense
» afférents à son dossier d'enquête, conformément à l'article 52 § 4 de la loi n
o
1602 relative à la Haute Cour. Ces documents ne furent pas notifiés au requérant.
Le 20 février 2004, le requérant saisit la Haute Cour administrative militaire d'une nouvelle demande en sursis à exécution, laquelle fut rejetée le 3 mars 2004.
A une date non précisée, le procureur général près la Haute Cour administrative militaire rendit son avis écrit sur le fond de l'affaire, lequel ne fut pas communiqué au requérant.
Le 24 juin 2004, la Haute Cour administrative militaire tint une audience publique en présence du requérant, de son représentant, de l'avocat du ministère de la Défense ainsi que du procureur général. Après avoir entendu les parties et s'appuyant essentiellement sur les documents classés «
secret défense
» qui lui ont été transmis par le ministère de la Défense sous pli séparé, celle-ci considéra que la décision de révocation était conforme à la règlementation en vigueur et rejeta la demande en annulation du requérant.
Par un arrêt du 16 septembre 2004, la demande en rectification d'arrêt du requérant fut rejetée. Cet arrêt lui fut notifié le 29 septembre 2004,
B.
Le droit interne pertinent
L'article 52 de la loi n
o
1602 relative à la Haute Cour administrative militaire, tel qu'en vigueur à l'époque des faits, dispose que cette juridiction peut demander que les documents concernant l'affaire pendante devant elle lui soient transmis. Les alinéas 3 et 4 de l'article sont rédigés comme suit
:
«
Toutefois, le premier ministre, le chef de l'état-major ou le ministre concerné peut refuser de transmettre les informations et documents demandés si ceux-ci concernent la sécurité et les intérêts supérieurs de la République de Turquie ou la sécurité et les intérêts supérieurs de la République de Turquie et d'États étrangers, à condition de faire connaître les motifs.
Cependant, les documents demandés par la chambre, le conseil concerné ou les procureurs, ainsi que les documents envoyés par l'administration et la réponse fournie par le juge dont la récusation est demandée ne peuvent pas faire l'objet d'un examen par les parties ou leur avocat.
»
1.
Invoquant l'article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint d'abord de ne pas avoir bénéficié du principe du contradictoire et de l'égalité des armes devant la Haute Cour administrative militaire en raison, d'une part, de l'absence de communication des preuves et documents sur lesquels se fondait la décision de sa révocation et, d'autre part, du défaut de communication de l'avis écrit du procureur général près la Haute Cour administrative militaire, dans la mesure où il n'a jamais eu la possibilité d'y répondre.
2.
Le requérant soutient ensuite que sa cause n'a pas été entendue par un tribunal indépendant et impartial au sens de l'article 6 § 1 de la Convention. De surcroît, il se plaint des garanties offertes aux membres siégeant à la Haute Cour administrative militaire, qu'il juge insuffisantes, et allègue à cet égard une violation de l'article 6 de la Convention.
3.
Par ailleurs, le requérant se plaint de ne pas avoir eu la possibilité de savoir par avance devant quelle formation de la Haute Cour administrative militaire l'affaire en cause serait jugée. Il y voit aussi une violation de l'article
6 de la Convention.
4.
Le requérant allègue également l'impossibilité d'exercer un recours en droit interne contre les arrêts de la Haute Cour administrative militaire, lesquels sont rendus en premier et dernier ressort, et sont définitifs. A cet égard, il invoque les dispositions du Protocole n
o
7.
5.
Le requérant invoque également les articles 13, 17 et 18 de la Convention, sans toutefois étayer ses allégations.
1.
Invoquant l'article 6 § 1 de la Convention, le requérant fait valoir en premier lieu que l'absence de communication des preuves et documents sur lesquels se fondait la décision de révocation le concernant ainsi que le défaut de communication de l'avis écrit du procureur général près la Haute Cour administrative militaire ont enfreint le principe du contradictoire et de l'égalité des armes.
En l'état actuel du dossier, la Cour ne s'estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur, conformément à l'article 54 § 2 b) de son règlement.
2.
Par ailleurs, invoquant l'article 6 de la Convention, le requérant se plaint à maints égards du fait qu'il aurait été privé d'un procès équitable devant la Haute Cour administrative militaire (voir les points 2 et 3 de la partie «
Griefs
»).
a)
Le requérant se plaint tout d'abord de l'absence présumée d'indépendance et d'impartialité de la Haute Cour administrative militaire. Il allègue également l'insuffisance des garanties offertes aux membres qui y siègent.
Compte tenu de l'énoncé de ce dernier grief, il convient de l'examiner sous l'angle de celui tiré de l'absence d'indépendance et d'impartialité. Or, la Cour rappelle avoir déjà déclaré un tel grief irrecevable (
Yavuz
et autres c.
Turquie
(déc.), n
o
29870/96, 25 mai 2000) et ne voit aucune raison de s'écarter de cette conclusion dans le cas d'espèce.
Il s'ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
b)
Quant au grief tiré de l'impossibilité de savoir par avance devant quelle formation de la Haute Cour administrative militaire l'affaire en cause serait jugée, la Cour relève que le requérant n'a pas suffisamment étayé ses allégations et ne démontre pas en quoi le fait de connaître par avance la formation de jugement aurait pu influencer l'issue de la procédure. Il s'ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
3.
S'agissant du grief tiré de la violation des dispositions du Protocole n
o
7 en raison de l'absence de recours contre les arrêts de la Haute Cour administrative militaire (voir le point 4 de la partie des «
Griefs
»), la Cour rappelle que la Turquie n'a pas ratifié ce texte. Le grief s'avère donc incompatible
ratione personae
avec la Convention et ses Protocoles et doit être rejeté, en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
4.
Enfin, concernant les griefs tirés des articles 13, 17 et 18 de la Convention (voir le point 5 de la partie «
Griefs
»), la Cour relève que le requérant ne les a pas suffisamment étayés.
Il s'ensuit que cette partie de la requête est également manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Ajourne
l'examen des griefs du requérant tirés de l'absence de communication des preuves et documents classés «
secret défense
» et du défaut de communication de l'avis écrit du procureur général près la Haute Cour administrative militaire
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Sally Dollé
Françoise Tulkens
Greffière
Présidente