ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2115/2019

Ședința publică din data de 14 noiembrie 2019

asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, la 4 martie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta Administrația Națională "Apele Române" Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Orașul Buftea, reprezentat prin Primar, obligarea acestuia să-i lase, în deplină posesie și administrare, imobilele construcții hidrotehnice Acumulare Buftea și Acumulare Buciumeni; constatarea nelegalități înscrierii pozițiilor nr. 57, 58 și 59 din Anexa 2 la H.G. nr. 930/2002 privind atestarea domeniului public al județului Ilfov, precum și al orașelor și comunelor din județul Ilfov (conform art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004) și rectificarea cărților funciare nr. x, 9176 și 9175, în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în favoarea Consiliului local Buftea și înscrierea dreptului de administrare al reclamantei.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 858 și următoarele C. civ., ale Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și ale Legii cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996, cu modificările și completările ulterioare.

Pârâtul Orașul Buftea, reprezentat de Primar, a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 543/6 februarie 2012, pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. x/2011, rămasă definitivă și irevocabilă prin neapelare; excepția inadmisibilității acțiunii determinat de împrejurarea că intabularea dreptului de proprietate al pârâtului s-a făcut în baza H.G. nr. 930/2002, neanulată, și cu respectarea art. 35-39 din Legea nr. 7/1996, aspecte reținute și în sentința civilă raportat la care s-a invocat autoritatea de lucru judecat. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 440 din 2 februarie 2015, Judecătoria Buftea a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, considerând că, în cauză, se solicită anularea parțială a H.G. nr. 930/2002, care este un act administrativ cu caracter normativ, emis de o autoritate publică centrală, competența aparținând secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel, conform art. 10 din Legea nr. 554/2004; s-au avut în vedere și dispozițiile art. 99 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 745 din 17 martie 2015, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, a constatat ivit conflictul negativ de competență cu această instanță și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru regulator de competență. A apreciat că, față de temeiul juridic indicat de reclamantă cu privire la cererea de constatare a nelegalității înscrierii pozițiilor nr. 57, 58 și 59 din Anexa 2 la H.G. nr. 930/2002, respectiv art. 4 din Legea nr. 554/2004, care reglementează excepția de nelegalitate, și de data introducerii cererii de chemare în judecată, 4 martie 2014, ulterior modificării acestui text de lege prin Legea nr. 76/2012, excepția de nelegalitate se soluționează de instanța învestită cu fondul litigiului (art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004).

În regulatorul de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a stabilit, prin decizia nr. 2479 din 12 iunie 2015, competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, arătând că excepția de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter unilateral este un mijloc de apărare, care intră în competența de analiză a instanței învestite cu soluționarea litigiului de fond, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin art. 54 din Legea nr. 76/2012, în vigoare la data introducerii acțiunii.

În dosarul Judecătoriei Buftea, înregistrat sub nr. x/2014, la 27 octombrie 2015, în urma trimiterii cauzei către această instanță de Înalta Curte, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a pozițiilor nr. 57, 58 și 59 din H.G. nr. 930/2002 și a solicitat introducerea, în proces, a Guvernului României, care a aprobat hotărârea respectivă.

Pârâtul Orașul Buftea, reprezentat de Primar, a invocat excepția inadmisibilității cererii privind rectificarea C.F. nr. x, 9176 și 9175, în absența formulării unei acțiuni care să vizeze anularea titlului pârâtului.

La 14 ianuarie 2016, reclamanta a depus o cerere intitulată "precizări", prin care a arătat că își modifică solicitarea formulată prin excepția de nelegalitate a pozițiilor art. 57, 58 și 59 din Anexa 2 la H.G. nr. 930/2002, în sensul că solicită chemarea în garanție a Guvernului României, în temeiul art. 72 alin. (1) și 73 alin. (2) C. proc. civ.. A arătat că cererea este justificată de împrejurarea că, deși Guvernul României a emis H.G. nr. 1045/2000, prin care, în Anexa 12, a înscris dreptul de administrare al reclamantei asupra Acumulărilor Buftea și Buciumeni, ulterior a aprobat H.G. nr. 930/2002, care, în Anexa 2, avea înscrise aceleași bunuri ca aparținând domeniului public al Orașului Buftea.

Totodată, a menționat că Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Ilfov, este titularul dreptului de proprietate asupra acestor bunuri, solicitând introducerea în cauză a acestuia, în baza art. 78 C. proc. civ. coroborat cu art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998 .

La termenul din 18 ianuarie 2016, Judecătoria Buftea a dispus introducerea, în cauză, a Ministerului Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Ilfov, în calitate de pârât.

La termenul din 11 aprilie 2016, reclamanta a arătat că nu mai insistă în cererea de chemare în garanție a Guvernului României, poziție procesuală de care instanța a luat act.

Reclamanta a depus o nouă precizare a acțiunii, prin care a menționat, printre altele, că temeiul juridic al acesteia îl constituie dispozițiile art. 865 și 563 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 37 C din 17 iunie 2016, Judecătoria Buftea a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, și anume acțiune în revendicare, dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ. și valoarea de inventar a bunurilor imobile solicitate, de 1.616.080 RON, superioară valorii de 200.000 de RON, care ar fi atras competența judecătoriei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția civilă la 28 iulie 2016, sub nr. x/2016.

La termenul din 22 noiembrie 2016, instanța a calificat excepția inadmisibilității cererii de rectificare C.F. ca apărare de fond și a luat act că reclamanta a renunțat la excepția de nelegalitate și la cererea de chemare în garanție. A constatat că nu există identitate de obiect și cauză între prezentul litigiu și cel soluționat prin sentința civilă nr. 3774/3 iulie 2007 a Judecătoriei Buftea, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului.

Prin sentința civilă nr. 3364 din 21 decembrie 2016, Tribunalul Ilfov, secția civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâții Orașul Buftea, reprezentat prin Primar, și Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generala a Finanțelor Publice Ilfov.

În pronunțarea acestei sentințe, Tribunalul Ilfov a reținut următoarele:

Potrivit definiției date de doctrina juridică și jurisprudența relevantă, acțiunea în revendicare imobiliară este acțiunea prin care proprietarul neposesor al unui bun imobil (în speța de față, un teren) urmărește să intre în posesia deplină și liniștită a bunului imobil asupra căruia are un drept legal de proprietate, aceasta fiind îndreptată împotriva posesorului neproprietar al bunului. În ipoteza în care ambele părți au titluri de proprietate, instanța este chemată a stabili care dintre titluri este preferabil.

Prin sentința civilă nr. 3774/2007, definitivă prin respingerea apelului și irevocabilă prin nerecurare, s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, în considerente (paragraf penultim, pagina 3), că reclamanta exercită un drept de administrare în numele Statului Român, titularul dreptului de proprietate al Acumulării Buftea.

Această constatare este susținută chiar de reclamantă prin notele scrise depuse cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei, prin care a arătat că deține, în calitate de administrator, lucrările hidrotehnice Acumulare Buftea și Acumulare Buciumeni, bunuri imobile din domeniul public al statului, bunuri cu privire la care a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtului Orașul Buftea să le lase, în deplină posesie și administrare, reclamantei.

În consecință, prezenta acțiune în revendicare, ce face obiectul capătului 1 din cererea de chemare în judecată, este formulată de reclamantă în calitate de titular al unui drept de administrare asupra bunurilor revendicate, iar nu de titular al unui drept de proprietate.

În ceea ce privește capătul de cerere privind nelegalitatea înscrierii pozițiilor nr. 57, 58 si 59 din Anexa 2 la H.G. nr. 930/2002 privind atestarea domeniului public al județului Ilfov, precum și al orașelor și comunelor din județul Ilfov, conform art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, se reține că reclamanta a invocat excepția de nelegalitate, față de dispozițiile art. 4 din actul normativ menționat, excepție la care a renunțat ulterior. Ca atare, nu s-a mai analizat excepția respectivă.

Mai mult, acest capăt de cerere a făcut obiectul dosarului nr. x/2015 al Curții de Apel Pitești, respingându-se acțiunea formulată de reclamanta din prezentul dosar ca tardivă, sentința Curții rămânând definitivă prin nerecurare.

Referitor la capătul de cerere privind rectificarea cărților funciare nr. x, 9176 și 9175, în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în favoarea Consiliului local Buftea și înscrierii dreptului de administrare al instituției reclamante, acesta se află sub puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 543/2012 a Judecătoriei Buftea, prin care s-au analizat aspectele invocate în prezentul dosar, soluția Judecătoriei fiind de respingere a cererii.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta și apel incident împotriva considerentelor hotărârii pârâtul Orașul Buftea, prin Primar.

Prin decizia civilă nr. 483 A din 24 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelurile formulate de apelanta reclamantă și de apelantul pârât Orașul Buftea, reprezentat de Primar, a anulat sentința apelată și a reținut cauza pentru evocarea fondului. A acordat termen la 14 iunie 2017, cu citarea apelantei reclamante, a intimatului pârât Orașul Buftea și a intimatului intervenient Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de titular al dreptului dedus judecății.

În pronunțarea acestei decizii, instanța de apel a reținut următoarele:

Apelul reclamantei

Prin primul motiv de apel, apelanta reclamantă a susținut că Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, este proprietarul imobilelor revendicate - lucrările hidrotehnice Acumularea Buftea și Acumularea Buciumeni, iar reclamanta este titularul dreptului de administrare asupra acestor bunuri. A mai arătat că dispozițiile art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998 și ale art. 865 alin. (2) lit. b) C. civ. îi conferă dreptul de a introduce acțiunea și, totodată, obligația de a arăta cine este titularul dreptului de proprietate.

În cauză, sunt incidente dispozițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că judecata în fața primei instanțe s-a făcut în lipsa Statului Român, care nu a fost legal citat, indicat de reclamantă a fi titularul dreptului dedus judecății.

Din examinarea cererii de chemare în judecată, Curtea a constatat că este întemeiată critica apelantei reclamante, conform căreia, chiar în motivarea, în fapt, a acțiunii, a arătat că bunurile pe care le revendică au fost declarate de utilitate publică de interes național prin Înaltul Decret Regal nr. 2030/1933 și că fac parte din domeniul public al Statului, în conformitate cu H.G. nr. 1045/2000 (Anexa 12) și, ulterior, H.G. nr. 1705/2006.

De asemenea, ca temei de drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 858 și urm. C. civ., dispoziții legale care reglementează apărarea, în justiție, a dreptului de proprietate publică.

Totodată, apelanta reclamantă a menționat, în mod expres, în motivarea acțiunii în revendicare, că este titularul dreptului de administrare, ca drept corespunzător proprietății publice (art. 866 C. civ.), asupra bunurilor ce fac obiectul acțiunii, calitate pe care a arătat că o deține în temeiul deciziei nr. 494/9.04.1979, emisă de Consiliul Popular al Municipiului București, prin care Acumularea Buftea și Acumularea Buciumeni au fost transmise în administrarea antecesoarei sale, Întreprinderea A..

În consecință, este corectă critica apelantei reclamante conform căreia aceasta și-a îndeplinit obligația procesuală prevăzută la art. 865 alin. (2) lit. b) C. civ., potrivit căruia:

"titularii drepturilor corespunzătoare proprietății publice sunt obligați să îl introducă în proces pe titularul dreptului de proprietate publică, în condițiile prevăzute de C. proc. civ..".

Aceeași solicitare a fost făcută de reclamantă și prin cererea înregistrată, la dosar, la 14 ianuarie 2016, la pct. 2 din această cerere, reclamanta solicitând, în mod expres, introducerea, în cauză, a Statului Român, în calitate de titular al dreptului de proprietate asupra bunurilor revendicate, în conformitate cu dispozițiile art. 78 C. proc. civ. și ale art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998.

Cu toate acestea, Tribunalul a pronunțat hotărârea apelată în contradictoriu cu "pârâtul Ministerul Finanțelor Publice".

Potrivit art. 78 alin. (1) C. proc. civ., în cazurile expres prevăzute de lege, judecătorul va dispune, din oficiu, introducerea, în cauză, a altor persoane, chiar dacă părțile se împotrivesc. Or, dispozițiile legale invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată (art. 865 alin. (2) lit. b) C. civ.) prevăd, în mod expres, că, în acțiunile prin care se solicită apărarea în justiție a dreptului de proprietate publică, titularul acțiunii - respectiv, titularul dreptului de administrare - îl va introduce în proces pe titularul dreptului de proprietate publică.

Potrivit art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998, Statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.

Prin urmare, calitatea de parte - intervenient forțat, introdus în proces în condițiile art. 78 C. proc. civ. raportat la art. 865 alin. (2) lit. b) C. civ., în calitate de titular al dreptului dedus judecății - o are Statul Român, Ministerul Finanțelor Publice având doar calitatea de reprezentant legal al acestuia.

Pentru aceste motive, reținând că Tribunalul a pronunțat hotărârea apelată în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, Curtea a constatat că este incident motivul de nulitate a hotărârii prevăzut de art. 480 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că judecata s-a făcut în lipsa intervenientului Statul Român, care nu a fost legal citat, astfel încât a admis apelul formulat de apelanta reclamantă, a anulat sentința apelată și a reținut cauza pentru evocarea fondului, dispunând citarea apelantei reclamante, a intimatului pârât Orașul Buftea și a intimatului intervenient Statul Român, reprezentat de M.F.P., în calitate de titular al dreptului dedus judecății.

Apelul pârâtului Orașul Buftea, reprezentat de Primar

Potrivit art. 461 alin. (2) C. proc. civ., apelul împotriva considerentelor hotărârii poate viza dezlegarea dată de prima instanță unor probleme de drept care nu au legătură cu cauza sau care sunt greșite, precum și acele constatări de fapt care prejudiciază partea.

Apelantul pârât a înțeles să critice acel considerent prin care prima instanță a reținut că reclamanta exercită un drept de administrare în numele Statului Român, titularul dreptului de proprietate, solicitând înlăturarea lui și menținerea soluției cuprinse în dispozitiv.

Tribunalul a reținut acest considerent, contestat de apelantul pârât, în temeiul puterii de lucru judecat, arătând că - în considerentele sentinței civile nr. 3774/2007, definitivă și irevocabilă, o instanță de judecată a statuat că reclamanta exercită un drept de administrare în numele Statului Român, care este titularul dreptului de proprietate al Acumulării Buftea.

Efectul pozitiv al puterii de lucru judecat este reglementat de art. 431 C. proc. civ., ca o prezumție legală, în temeiul căreia oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

Prin urmare, Tribunalul a reținut efectul pozitiv al puterii lucrului judecat ce ar reieși din considerentele sentinței civile nr. 3774/2007, cu natura juridică a unui mijloc de probă.

Or, interpretarea probelor în scopul stabilirii situației de fapt, la care se vor aplica normele de drept incidente, este o chestiune ce ține de fondul litigiului.

De aceea, având în vedere că instanța de apel a pronunțat o hotărâre intermediară, în conformitate cu dispozițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., și că, la evocarea fondului, aceeași instanță va interpreta, în mod coroborat, toate mijloacele de probă administrate în cauză, fără a fi ținută de constatările de fapt cuprinse în sentința anulată, Curtea a constatat că se impune fi admis și apelul declarat de apelantul pârât.

La 29 august 2017, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de intimat intervenient, a depus o cerere intitulată "precizări", prin care a solicitat instanței, în calitate de titular al dreptului de proprietate asupra imobilelor revendicate, admiterea apelului formulat de reclamantă și admiterea cererii de chemare în judecată. În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 205 C. proc. civ.

La 13 octombrie 2017, reclamanta a înregistrat o cerere prin care a arătat că, consilierul juridic B. nu a fost împuternicită să renunțe la excepția de nelegalitate a înscrierii pozițiilor nr. 57, 58 și 59 din Anexa 2 la H.G. nr. 930/2002, care reprezintă al doilea capăt de cerere din acțiune.

La 18 octombrie 2017, Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul apelantei reclamante, solicitând obligarea apelantului pârât Orașul Buftea, prin Primar, să-i lase, în deplină posesie și administrare reclamantei, imobilele Acumularea Buftea și Acumularea Buciumeni, aflate în proprietatea Statului, și rectificarea C.F. nr. x, 9176 și 9175, în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în favoarea Consiliului Local Buftea și înscrierii dreptului de administrare al reclamantei, respectiv al dreptului de proprietate al Statului Român, prin M.F.P.. Instanța de apel nu a supus dezbaterii cererea de intervenție accesorie, față de poziția reprezentantului Statului, care a arătat, la termenul din 17 noiembrie 2017, că nu mai susține cererea de intervenție accesorie, întrucât, potrivit deciziei intermediare de anulare, s-a stabilit că are calitatea de intervenient forțat.

Prin încheierea din 16 martie 2018, Curtea de Apel a admis excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate a H.G. nr. 930/2002 și a respins excepția de nelegalitate, ca inadmisibilă.

Prin decizia civilă nr. 597 A din 18 mai 2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, evocând fondul, a respins excepția nelegalității înscrierii pozițiilor 57, 58 și 59 din Anexa 2 la H.G. nr. 930/2002, ca inadmisibilă. A admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea și cererea de intervenție în interes propriu, formulată de intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în contradictoriu cu pârâtul Orașul Buftea și cu intervenientul Guvernul României. A dispus obligarea pârâtului Orașul Buftea, prin Primar, să recunoască și să respecte dreptul de proprietate al Statului Român și dreptul de administrare al Administrației Naționale Apele Române asupra imobilelor amenajarea hidrotehnică "Acumularea Buftea" și amenajarea hidrotehnică "Acumularea Buciumeni" și să le predea în deplină proprietate, respectiv posesie. A dispus rectificarea cărților funciare nr. x, 9176 și 9175 ale Orașului Buftea (U.A.T.), în sensul radierii de către O.C.P.I. Ilfov a dreptului de proprietate publică înscris, pentru Orașul Buftea, în aceste cărți funciare.

Reluând judecata în evocarea fondului, Curtea, în raport de soluția dată prin decizia civilă nr. 483 A din 24 mai 2017, a pus în discuție și a introdus în cauză, în calitate de intervenient principal, pe Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.

Acesta și-a exprimat poziția în proces, în sensul că își însușește cererea de chemare în judecată, susținerile din motivele de apel formulate de Administrația Națională Apele Române și excepțiile invocate prin acțiunea introductivă și a solicitat admiterea acțiunii.

În vederea soluționării capătului de cerere privind constatarea nelegalității înscrierii pozițiilor nr. 57, 58 și 59 din Anexa 2 la Hotărârea Guvernului nr. 930/2002, respectiv a excepției de nelegalitate, Curtea, prin încheierea din 8 decembrie 2017, a introdus în cauză, în calitate de pârât, Guvernul României.

Prin încheierea din 16 martie 2018, a admis excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate a Hotărârii Guvernului nr. 930/2002, respingând această excepție, ca inadmisibilă, pentru motivele indicate în aceasta.

Astfel, instanța a reținut că, în baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.

Cu toate acestea, în raport de art. 20 alin. (2) din Constituția României, care acordă prioritate tratatelor la care Românie este parte, Curtea a verificat dacă mențiunea privind posibilitatea instanței de a analiza legalitatea unui act administrativ individual, indiferent de data emiterii acestuia, încalcă sau nu art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, la care România este parte.

Jurisprudențial, atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât și Curtea de Justiție de la Luxemburg, au reținut că posibilitatea de a anula, fără limită de timp, o hotărâre judecătorească irevocabilă - situația fiind similară și pentru actele administrative definitive cu caracter individual - reprezintă o înfrângere a principiului securității raporturilor juridice și dreptului la un proces echitabil.

Ca urmare, instanța, aplicând, cu prioritate, dreptul internațional, a înlăturat art. 4 din Legea nr. 554/2004, reținând că H.G. nr. 930/2002, fiind emisă sub imperiul Legii nr. 29/1990, nu poate face obiectul excepției de nelegalitate.

În consecință, a respins excepția de nelegalitate, ca inadmisibilă.

Pe fond, Curtea a constatat că acțiunea este, în parte, întemeiată.

Astfel, prin cererea din 24 ianuarie 2014, însușită ulterior și de către intervenientul în interes propriu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reclamanta Administrația Națională Apele Române a învestit instanța cu două capete de cerere, și anume obligarea pârâtului Orașul Buftea, prin Primar, de a-i preda, în deplină posesie și administrare, imobilele construcții hidrotehnice Acumularea Buftea și Acumularea Buciumeni și rectificarea cărților funciare nr. x, nr. 9176 și nr. 9175 ale Orașului Buftea, în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în favoarea Consiliului Local Buftea și înscrierii dreptului său de administrare.

Reclamanta a susținut că are în administrare, în calitate de instituție publică în coordonarea organului administrației publice centrale în domeniul gospodăririi apelor, lucrările hidrotehnice de interes național «Acumularea Buftea» și «Acumularea Buciumeni», situate pe teritoriul Orașului Buftea. Acumulările au fost realizate de către Ministerul Lucrărilor Publice și al Comunicațiilor, prin lucrări de investiție, declarate de utilitate publică de interes național, prin Înaltul Decret Regal nr. 2030/1933. Terenurile pe care au fost realizate au fost scoase din circuitul civil și sunt înscrise în Anexa 12 la H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, sub nr. x și, respectiv, y.

Scopul realizării acestor lucrări hidrotehnice a fost stabilit prin Hotărârea Ministerului Lucrărilor Publice și al Comunicațiilor nr. 1685/30 decembrie 1933, de autorizare a executării unui baraj de pământ pe valea râului Colentina, pe teritoriul comunei Buftea, în vederea creării unui lac compensator, pentru înmagazinarea viiturilor râului Colentina și conducerea unui debit de apă constant, - cu scopul de a-1 întrebuința la amenajarea cursului și alimentarea lacurilor din Capitală.

Prin decizia nr. 494/9 aprilie 1979 emisă de Consiliul Popular al Municipiului București, Acumularea Buftea și Acumularea Buciumeni au fost transmise, din administrarea Întreprinderii A., în administrarea Oficiului de Gospodărire a Apelor București, antecesoarea unității reclamante.

După emiterea Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, a fost întocmit primul inventar al bunurilor din domeniul public al statului, aprobat prin H.G. nr. 1045/2000, în a cărei Anexă nr. 12 au fost înscrise și Acumulările Buftea și Buciumeni, cu aceleași numere de inventar înregistrate la Ministerul Finanțelor, menținute și în H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului. A mai precizat că, fizic și juridic, lacul Bucoveni nu exista decât în evidențele neactualizate ale Primăriei Buftea, acesta făcând parte integrantă din lucrarea hidrotehnică Acumularea Buciumeni.

Prin cererea de chemare în judecată și prin precizările ulterioare, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 136 alin. (4) din Constituția României, art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, art. 3 alin. (1) și art. 3 alin. (3)

1

din Legea nr. 107/1996 privind apele române, prevederile art. 858 și urm. C. civ. și prevederile Legii nr. 7/1996.

Preliminar, Curtea a constatat că, în cauză, sunt incidente prevederile noului C. civ., în temeiul art. 6 alin. (6) din acesta, conform cu care, dispozițiile legii noi sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din … raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor … dacă aceste situații juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi.

Intervenientul Statul Român invocă faptul că este titularul dreptului de proprietate asupra imobilelor construcții hidrotehnice Acumularea Buftea și Acumularea Buciumeni, în baza textelor legale sus-menționate, iar reclamanta invocă faptul că este titularul dreptului de administrare al acestora, în baza deciziei nr. 494 din 9 aprilie 1979, emisă de Consiliul Popular al Municipiului București, și în baza Legii nr. 107/1996 privind apele române.

Pârâtul, în calitate de unitate administrativ-teritorială, pretinde că el este titularul dreptului de proprietate asupra acelorași bunuri, în baza H.G. nr. 930/2002, prin care s-a aprobat Anexa nr. 2, cuprinzând inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Orașului Buftea, care, la pozițiile nr. 57, 58 și 59, are incluse Lacul Buftea, Lacul Buciumeni și Lacul Bucoveni (parte a lacului Buciumeni) și în baza art. 3 alin. (2) din Legea nr. 107/1996.

Conform art. 858 C. civ., proprietatea publică este dreptul de proprietate ce aparține statului sau unei unități administrativ-teritoriale asupra bunurilor care, prin natura lor, sau prin declarația legii, sunt de uz ori de interes public, cu condiția să fie dobândită prin unul dintre modurile prevăzute de lege.

De asemenea, conform art. 865 alin. (1) C. civ., obligația apărării în justiție a proprietății publice revine titularului, iar, conform art. 870 alin. (1) C. civ., apărarea în justiție a dreptului de administrare revine titularului dreptului.

Conform art. 136 alin. (3) din Constituția României, apele de interes național … fac obiectul exclusiv al proprietății publice, iar, conform art. 136 alin. (4) teza a II-a, ele pot fi date în administrarea regiilor autonome ori instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate.

Prin Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia este delimitat domeniul public al statului de domeniul public al unităților administrativ-teritoriale.

Conform art. 3 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, domeniul public al statului este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) (art. 136 alin. (3) din Constituție, din cele prevăzute la pct. 1 din anexă, precum și din alte bunuri de uz sau de interes public național, declarate ca atare prin lege.

Examinând anexa I din lista inclusă în Legea nr. 213/1998, Curtea a constatat că, la pct. I subpct. 3, se prevede că domeniul public al statului este alcătuit din … apele de suprafață, cu albiile lor minore, malurile și cuvetele lacurilor, apele subterane, apele maritime interioare, faleza și plaja mării, cu bogățiile lor naturale și cu potențialul energetic valorificabil … De asemenea, la pct. I subpct. 18, se stipulează, în mod expres, că fac parte din domeniul public al statului și lacurile de acumulare și barajele acestora, în cazul în care activitatea de producere a energiei electrice este racordată la sistemul energetic național, sau cele cu tranșe pentru atenuarea undelor de viitură.

Totodată, prin art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, respectiv Legea apelor, în forma aflată în vigoare la data intentării acțiunii, se prevede că aparțin domeniului public al statului apele de suprafață cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km și cu bazine hidrografice ce depășesc suprafața de 10 km

2

, malurile și cuvetele lacurilor ….

Prin art. 3 alin. (3)

1

din aceeași lege, se prevede că, pentru lacurile de acumulare permanente a căror execuție a fost finanțată din fonduri alocate de la bugetul de stat, suprafețele din lac aflate sub cota coronamentului barajului fac parte din domeniul public al statului și se includ în categoria terenurilor acoperite de apă, asimilându-se cu noțiunea de albie minoră.

Din interpretarea coroborată a celor două dispoziții legale, rezultă că lacurile de acumulare permanentă, a căror execuție a fost finanțată din fondurile alocate de la bugetul de stat, fac parte din domeniul public al statului, se includ în categoria terenurilor acoperite de apă și se află în administrarea reclamantei.

În speță, în baza Decretului Regal nr. 2030/1933, mai multe terenuri au fost scoase din circuitul civil, au fost declarate de utilitate publică de interes național, iar, prin Hotărârea nr. 1685 din 30 decembrie 1933 a Ministerului Lucrărilor Publice și al Comunicațiilor, a fost autorizată executarea unui baraj de pământ pe Valea Râului Colentina, pe teritoriul comunei Buftea, în vederea creării unui lac compensator, pentru înmagazinarea viiturilor râului Colentina și conducerea unui debit de apă constant, cu scopul de a-l întrebuința la amenajarea cursului și alimentarea lacurilor din Capitală.

Aceste lucrări au fost amenajate din fondurile statului și și-au menținut utilitatea și uzul de interes public pe parcursul anilor, fiind indicate, în mod generic, în Constituția României, art. I pct. 3 și 18 din Legea nr. 213/1998 (fiind executate în vederea atenuării de viitură pentru protecția Capitalei), cât și art. 3 alin. (3)

1

din Legea nr. 107/1996, și inventariate în domeniul public al statului, în baza art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, prin Hotărârile de Guvern nr. 1045/2000, nr. 1326/2001, nr. 45/2003, nr. 15/2004, nr. 2060/2004 și nr. 1705/2006.

Că aceste acumulări sunt, și în prezent, de uz și de interes public național rezultă și din Schema de amenajare hidrotehnică a bazinelor hidrografice Argeș, Dâmbovița și afluenții acestora, conform cu care amenajarea hidrotehnică Acumularea Buftea și amenajarea hidrotehnică Acumularea Buciumeni constituie linia III de apărare împotriva inundațiilor Capitalei.

Conform art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 107/1996, resursele de apă, de suprafață și subterane sunt monopol natural de interes strategic. Stabilirea regimului de folosire a resurselor de apă, indiferent de forma de proprietate, este un drept exclusiv al guvernului, exercitat prin autoritatea publică centrală din domeniul apelor.

Apele din domeniul public se dau în administrare Administrației Naționale Apele Române de către autoritatea publică centrală din domeniul apelor, în condițiile legii.

Curtea a reținut că, în raport de uzul sau utilitatea publică a acestor amenajări, de destinația acestora, de lac de atenuare pentru atenuarea undelor de viitură, în vederea protejării Capitalei de inundații, este irelevantă întinderea amenajărilor, astfel încât neadministrarea unei probe cu expertiză în acest sens nu era utilă cauzei.

Conform art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, domeniul public al comunelor, al orașelor și al municipiilor este alcătuit din bunurile cuprinse la pct. III din anexă și din alte bunuri de uz sau de interes local, declarate ca atare prin hotărârea consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public național ori județean.

Din examinarea textului de lege sus-menționat, rezultă că domeniul public al unităților administrativ-teritoriale este delimitat de domeniul public al statului, prin excluderea bunurilor ce fac parte din domeniul public al statului, declarate, prin lege, bunuri de uz sau de interes public.

Or, în speță, prin dispozițiile legale enunțate, amenajările hidrotehnice Buciumeni și Buftea au fost declarate de interes public național, astfel încât nu fac parte din domeniul public al Orașului Buftea.

Faptul că, deși amenajările hidrotehnice Buftea și Buciumeni erau inventariate în domeniul public al statului prin hotărârile de guvern sus-menționate, Consiliul Local Buftea a înțeles să le includă în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Orașului Buftea, la pozițiile 57, 58 și 59, și că acest inventar a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 2930/2002 nu constituie titlu de proprietate pentru pârâtul Orașul Buftea. Hotărârea de Guvern indicată nu declară de uz sau de interes local cele două acumulări, ci aprobă doar un inventar întocmit de o autoritate publică locală.

Curtea a reținut că, deși reclamanta, în cererea introductivă, într-un subsidiar, a cerut și compararea titlurilor de proprietate, iar pârâtul a pretins că și el invocă legea ca titlu de proprietate publică, operațiunea de comparare a titlurilor nu poate avea loc în lipsa unui titlu de proprietate valid, prezentat de către pârât.

Așa fiind, a constatat că acțiunea în revendicare și cererea de intervenție în interes propriu intentate de către Statul Român și Administrația Națională Apele Române sunt întemeiate în baza art. 563 C. civ., motiv pentru care le-a admis, pârâtul fiind obligat a le preda în deplină proprietate și posesie.

Referitor la acțiunea în rectificare tabulară, a reținut că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 34 din Legea nr. 7/1996, în forma în vigoare la data înscrierii dreptului de proprietate publică al Orașului Buftea, prin consiliul local, în cărțile funciare nr. x, nr. 9176 și nr. 9175 ale Orașului Buftea.

Aceasta întrucât, conform art. 76 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., dispozițiile art. 876 - 915 din C. civ. privitoare la cazurile, condițiile, efectele și regimul înscrierilor în cartea funciară se aplică numai actelor și faptelor juridice încheiate sau, după caz, săvârșite ori produse după intrarea în vigoare a C. civ.

În schimb, conform art. 77 din aceeași lege, înscrierile din cartea funciară efectuate în temeiul unor acte ori fapte juridice sau, după caz, săvârșite ori produse anterior intrării în vigoare a C. civ. vor produce efectele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii acestor acte ori, după caz, la data săvârșirii ori producerii acestor fapte, chiar dacă aceste înscrieri sunt efectuate după data intrării în vigoare a C. civ.

Ca urmare, prezumția de proprietate invocată de către pârâtă, bazată pe dispozițiile art. 900 C. civ., conform cărora, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, nu poate fi dedusă din aplicarea acestui text, care, cum s-a demonstrat mai sus, nu este incident raportului juridic dedus judecății.

Înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară de către pârâtă nu are caracter constitutiv de drepturi în temeiul prevederilor noului C. civ., a căror dispoziții din Titlul VII, intitulat "Cartea funciară", se aplică numai după finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, astfel cum rezultă din art. 56 și 76 din Legea nr. 71/2011. Conform art. 56 alin. (2) din aceeași lege, numai după finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate și a altor drepturi reale se face numai în scop de opozabilitate față de terți.

Cu atât mai mult, în speță, fiind aplicabile dispozițiile Legii nr. 7/1996, înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară de către pârâtă asupra imobilelor din litigiu, în baza H.G. nr. 930/2002, nu are caracter constitutiv de drepturi, ci caracter de opozabilitate față de terți.

În acest sens, sunt incidente dispozițiile art. 27 și 28 din Legea nr. 7/1996, conform cu care drepturile de proprietate sunt opozabile față de terți și fără înscriere în cartea funciară, dacă sunt dobândite de stat prin efectul legii.

Sentința civilă nr. 543 din 6 februarie 2012 a Judecătoriei Buftea, prin care a fost respinsă plângerea formulată de către reclamanta Administrația Națională Apele Române în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Buftea, prin Primar, având ca obiect rectificarea cărților funciare sus-menționate, nu împiedică soluționarea, pe fond, a capătului de cerere din prezenta cauză, privind rectificarea tabulară.

Într-adevăr, conform art. 431 alin. (1) C. proc. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.

În speță, nu există identitate de părți, căci titularul dreptului real de proprietate, respectiv Statul Român, nu a fost parte în acest proces.

În al doilea rând, instanța care a pronunțat sentința civilă nr. 543 din 6 februarie 2012 nu a fost sesizată și cu capătul de cerere privind revendicarea, pentru a fi în măsură să verifice dacă sunt întrunite condițiile de existență ale dreptului înscris, așa încât nu a tranșat litigiul pe fond.

În actuala pricină, instanța a fost învestită cu verificarea întrunirii condițiilor de existență ale dreptului înscris, de vreme ce reclamanta și intervenientul au pretins că nu pârâtul este titularul dreptului de proprietate, ci Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. Dimpotrivă, prin hotărârea judecătorească sus-citată, prima instanță a reținut că verificarea înscrierii dreptului de proprietate al pârâtului, în cartea funciară, excede competenței sale.

Ca atare, aceste aspecte nu au fost analizate de către instanța care a pronunțat sentința civilă nr. 543/2012, aceasta limitându-se să constate că intabularea dreptului de proprietate al Orașului Buftea, cât și notarea dreptului de administrare al Administrației Naționale Apele Române, s-au făcut în baza unor hotărâri de guvern, respectiv nr. 930/2002, pentru Orașul Buftea, și nr. 1705/2006, pentru Administrația Națională Apele Române.

În consecință, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, reglementat prin art. 431 alin. (2) din noul C. proc. civ., conform cu care, oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă, nu poate fi valorificat de către pârât, instanța stabilind, în prezenta cauză, că actul prin intermediul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost apt pentru dobândirea dreptului de proprietate de către pârât, motiv pentru care a și admis acțiunea în revendicare.

Conform art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996, orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor de carte funciară dacă, printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, s-a constatat că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil.

În speță, prin prezenta hotărâre judecătorească, fiind învestită cu capătul de cerere privind revendicarea, ceea ce implică verificarea dreptului de proprietate invocat de către ambele părți, instanța a stabilit că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea dreptului de proprietate publică al pârâtului în cartea funciară nu a fost valabilă, astfel încât, poate fi admisă cererea în rectificarea înscrierilor în cartea funciară, în sensul radierii dreptului înscris în favoarea pârâtului.

Capătul de cerere privind înscrierea dreptului de proprietate publică al Statului Român, cât și a dreptului de administrare al reclamantei, în cartea funciară, nu poate fi admis, atâta vreme cât nu a fost administrată o expertiză pentru identificarea, în concret, a amenajărilor hidrotehnice, motiv pentru care atât acțiunea, cât și cererea de intervenție, se vor admite în parte.

Împotriva deciziei civile nr. 483 A din 24 mai 2017 și a deciziei civile nr. 597 A din 18 mai 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Orașul Buftea, reprezentată prin Primar, solicitând casarea celor două hotărâri, pentru următoarele motive:

Reclamanta, în calitate de titular al dreptului de administrare, a introdus o acțiune în revendicare împotriva pârâtului. Instanța de fond (Tribunalul Ilfov) a soluționat acțiunea în sensul respingerii acesteia, introducând în proces Ministerul Finanțelor Publice, iar nu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

În faza inițială a apelului, Curtea de Apel a pronunțat decizia "intermediară" nr. 483/A/24 mai 2017, prin care a admis apelul declarant de Apele Romane, bazat pe împrejurarea că, în proces, a fost citat Ministerul Finanțe Publice, iar nu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. Prin aceeași decizie, s-a stabilit calitatea procesuală a Statului Român, de intervenient forțat în condițiile art. 78 C. proc. civ. raportat la art. 865 alin. (2) lit. b) C. civ.

Analizând decizia finală se observă că instanța de fond schimbă calitatea Statului Român, considerându-l intervenient principal:

"Reluând judecata în evocarea fondului, Curtea, în raport de soluția dată prin decizia civilă nr. 483 A/2017, a pus în discuție și a introdus în cauză, în calitate de intervenient principal, pe Statul Român, reprezentat de Ministerul de Finanțe.".

Pe de altă parte, la termenul din 17 noiembrie 2017, Statul Român formulează o cerere de intervenție accesorie în favoarea reclamantei.

Există, deci, trei calități diferite ale Statului Român: intervenient forțat, intervenient principal și intervenient accesoriu.

Pe parcursul soluționării procesului, s-a discutat doar calitatea de intervenient forțat a Statului Român (calitate pe care recurentul o critică). De abia prin decizia recurată s-a menționat, pentru prima dată, o pretinsă calitate de intervenient principal a Statului Român. Aceasta practică încalcă principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv oralitatea, contradictorialitatea, principiul disponibilității.

De asemenea, lipsește actul procesual de intervenție principală a Statului Român (cererea de intervenție formulată de Stat, în apel, este accesorie) și nici nu s-a pus în discuție o astfel de cerere, care este și tardivă, prin raportare la dispozițiile art. 62 C. proc. civ.. Prin urmare, decizia recurată încalcă principiile enumerate anterior și, totodată, și autoritatea de lucru judecat a deciziei intermediare nr. 483 A/2017, prin care s-a stabilit ca Statul Român are calitatea de intervenient forțat, prin raportare la art. 78 C. proc. civ. și 865 C. civ.

Din dispozitivul deciziei recurate reiese că a fost admisă atât acțiunea formulată de reclamantă, cât și cea formulată de către Statul Român, în calitate de intervenient principal, în condițiile în care această parte nu a formulat o cerere de intervenție principală.

În drept, sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 7 C. proc. civ.

În ceea ce privește calitatea de intervenient forțat, în temeiul art. 78 C. proc. civ. prin raportare la 865 C. civ., recurentul susține următoarele:

În primul rând, introducerea forțată din oficiu nu se poate face decât înaintea instanței de fond. În speță, această calitate a fost atribuită Statului Român prin decizia intermediară, pronunțată în apel. Se încalcă, deci, prevederile art. 78 alin. (3) C. proc. civ.

În al doilea rând, prevederile art. 78 C. proc. civ. sunt incompatibile cu cele ale art. 865 lit. b) C. civ., deoarece:

a) art. 865 lit. b) se aplică în situațiile în care titularul dreptului de administrare (sau orice alt drept real corespunzător proprietății publice) este cel chemat în judecată, caz în care are obligația să îl introducă, în proces, pe titularul dreptului, în condițiile art. 75 C. proc. civ. (arătarea titularului dreptului). De altfel, doctrina a confirmat acest punct de vedere, arătându-se faptul că, "în îndeplinirea acestei obligații, titularii dreptului de administrare, concesiune, sau folosință gratuită, chemați în judecată într-un litigiu care privește dreptul de proprietate publică, trebuie să formuleze o cerere de arătare a titularului dreptului".

b) art. 78 C. proc. civ. se referă la intervenția forțată din oficiu. Or, art. 865 lit. b) C. civ. impune o veritabilă obligație de drept substanțial în sarcina titularului dreptului de administrare (aceea de apărare a dreptului de proprietate publică prin formularea unei cereri de arătare a titularului dreptului). Chiar acceptând marja largă de putere a instanțelor de judecată, instanța nu poate, din oficiu, să execute o obligație care aparține, potrivit C. civ., unei alte persoane.

În opinia recurentului, singura calitate pe care o putea avea Statul Român, în executarea art. 865 lit. b) din C. civ., era aceea dedusă din prevederile art. 75 din același cod, care sunt, însă, inaplicabile, deoarece titularul dreptului de administrare, Apele Romane, nu este pârât, ci reclamant.

În drept, invocă motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

Acțiunea în revendicare nu poate fi introdusă de altă persoană în afară de proprietar, și, ca atare, observând acest aspect, instanța de apel trebuia să mențină soluția pronunțată la instanța de fond.

De altfel, prevederile art. 865 alin. (3) C. civ. trimit, explicit, la regulile comune ale acțiunii în revendicare, prevăzute de art. 563 din același cod. Există o echivalență a regulilor aplicabile atât proprietății publice, cât și proprietății private, iar asupra acesteia din urmă, doctrina s-a pronunțat că singurul titular al acțiunii în revendicare este proprietarul. Așa după cum titularul dreptului de superficie nu poate introduce o acțiune în revendicare a proprietății private, nici titularul dreptului de administrare, drept real, corespunzător proprietății publice, nu poate introduce o acțiune în revendicare a proprietății publice.

Permițând acțiunea în revendicare formulată de Apele Romane, instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 865 alin. (3) C. civ. raportate la art. 563 din același cod.

Solicită casarea deciziilor recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel, pentru a se lamuri atât calitatea procesuală activă a reclamantei, cât și statutul procesual al Statului Român.

Deși, în apel, recurentul a invocat necesitatea stabilirii și plății taxei judiciare de timbru, instanța a refuzat să dispună această măsură, motivat de împrejurarea că s-ar aplica art. 80 din O.U.G. nr. 80/2013. Soluția este greșită, deoarece art. 80 din O.U.G. nr. 80/2013 se aplică doar în cazurile în care acțiunea are ca obiect venituri publice. Acțiunea în revendicare nu are ca obiect venituri, ci din contră, un drept real.

În drept, invocă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Acțiunea în revendicare nu poate fi introdusă decât de titularul dreptului de proprietate, și nu de o altă persoană. Acest titular este singurul care poate să aibă calitate procesuală activă, așa cum, în mod corect, a observat instanța de fond. Desigur, nu i se poate refuza titularul dreptului de administrare formularea unei acțiuni prin care tinde să-și apere dreptul de administrare, dar o astfel de acțiune trebuie formulată ca atare, adică întemeiată pe dreptul de administrare. În speță, acțiunea formulată de reclamantă este fondată pe dreptul de proprietate al Statului.

În plus, acțiunea în revendicare este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar. Or, din probele administrate, rezultă că reclamanta administrează bunurile imobile, deci, are posesia asupra acestora.

În drept, invocă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Reclamanta Apele Romane formulează o acțiune în revendicare, întemeiată pe nevalabilitatea actului care a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate al pârâtului (art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996), susținând că H.G. nr. 930/2002 este un act nelegal.

Validând punctul de vede