Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.12.2018
inadmisibil

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5255/2018

HOTĂRÂRE
07.12.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5255/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 7 decembrie 2018 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 3778 din 27 septembrie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis excepția de necompetență. A declinat competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-pârâtă A. în contradictoriu cu intimata-reclamantă SOCIETATEA ELECTRICA FURNIZARE S.A. prin Agenția de Furnizare a Energiei Electrice Ploiești împotriva deciziei civile nr. 571 din 2 martie 2018 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatoarea A., solicitând admiterea acesteia. Intimata SOCIETATEA ELECTRICA FURNIZARE S.A. prin Agenția de Furnizare a Energiei Electrice Ploiești a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă. Contestația în anulare este inadmisibilă pentru motivele ce se vor arăta. Conform art. 132 alin. (3) C. proc. civ., dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente, sau după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent. În speță, prin decizia atacată de contestatoare Înalta Curte a dispus declinarea competenței în favoarea Curții de Apel Ploiești, astfel că, în aplicarea art. 132 alin. (3) C. proc.

civ., hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, de reformare sau de retractare. Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, iar conform art. 129 din Constituția României, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Așadar, exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalității căilor de atac, consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ., ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 3778 din 27 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, ca inadmisibilă. Definitivă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 7 decembrie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-02-11
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 355/2020
Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 3 octombrie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A. a chem
ÎCCJ 2018-09-19
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3395/2018
Ședința publică din data de 19 septembrie 2018 Asupra cererii de recurs de față Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Judecătoria Ploiești a pronunțat sentința civilă nr. 7811/03.10.2017 prin care a respins cererea de c
ÎCCJ 2018-06-14
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2885/2018
ă nr. 3784 din 13 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1937 din 28 februarie 20
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2122/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 5159/07.06.2017, Judecătoria Ploiești a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității și a respins, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect pretenții formulată de
ÎCCJ 2018-05-23
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2169/2018
Ședința publică din data de 23 mai 2018 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 12 decembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, a fost
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă