ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4842/2018
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4842/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Ședința publică din data de 14 noiembrie 2018
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 02 septembrie 2014 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții B., C. și S.C. D. S.R.L., a solicitat instanței, în temeiul prevederilor art. 975 din vechiul C. civ., coroborat cu prevederile art. 192 și art. 194 și următoarele din C. proc. civ.:
(1) să declare inopozabilitatea față de Bancă a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 15 ianuarie 2014 de către notarul public E., rectificat prin încheierea de rectificare a erorii materiale nr. 5 din data de 16 ianuarie 2014, pronunțată de către notarul public E., încheiat între pârâții vânzători de rang I și pârâta cumpărătoare de rang II;
(2) să declare inopozabilitatea față de Bancă a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din 15 ianuarie 2014 de către notarul public E., prevăzut în Anexa 2 la prezenta, încheiat între pârâții vânzători de rang I și pârâta cumpărătoare de rang II;
(3) obligarea pârâților de rang I și de rang II la plata, în solidar, a cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 561/2014 din 28 noiembrie 2014, Tribunalul Cluj, secția Civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.
Prin sentința civilă nr. 1963/2015 din 23 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, invocată de pârâții B. și C.. A fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâții B., C. și S.C. D. S.R.L. A fost declarată inopozabilitatea față de reclamantă a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 15 ianuarie 2014 de către notarul public E., rectificat prin încheierea de rectificare a erorii materiale nr. 5 din data de 16 ianuarie 2014, pronunțată de către notarul public E., contract încheiat între pârâții vânzători B., C. și pârâta cumpărătoare S.C. D. S.R.L. A fost declarată inopozabilitatea față de reclamantă a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 15 ianuarie 2014 de către notarul public E., contract încheiat între pârâții vânzători B., C. și pârâta cumpărătoare S.C. D. S.R.L.
Apelul declarat de apelanții B., C. și S.C. D. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 1963/2015 din 23 iunie 2015, pronunțată în dosar nr. x/2014 al Tribunalului Specializat Cluj, în contradictoriu cu intimata A. S.A., a fost respins prin decizia civilă nr. 1625/2015 din 26 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.
Prin încheierea din 02 decembrie 2015, pronunțată de aceeași instanță, s-a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 1625/2015 din 26 noiembrie 2015, în sensul menționării căii de atac a recursului.
Pârâta S.C. D. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1625/2015 din 26 noiembrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.
Prin încheierea de ședință din 17 mai 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a suspendat judecata cererii de recurs, față de lipsa nejustificată a părților, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din noul C. proc. civ.
Măsura suspendării a fost menținută prin încheierea de ședință din 22 noiembrie 2017, fiind respinsă cererea de repunere pe rol a cauzei.
Asupra excepției perimării judecării recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:
Buna administrare a justiției impune ca actele de procedură să fie îndeplinite cu respectarea condițiilor impuse de lege, precum și ca acestea să se succeadă cu respectarea termenelor stabilite de lege sau de judecător.
Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) din noul C. proc. civ., "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.
(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță."
Perimarea este sancțiunea procedurală care intervine în cazul în care nu este respectată cerința de a exista continuitate între actele de procedură și constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găsește din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, timp de 6 luni.
Perimarea, pe lângă rolul sancționator, are și natura unei prezumții de desistare, care reiese din lipsa de stăruință a părților în soluționarea cauzei.
Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părții, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei, acest moment putând fi reprezentat de data încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății cauzei.
Înalta Curte constată că judecata recursului a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din noul C. proc. civ. prin încheierea de ședință din 17 mai 2017, dată de la care a trecut un termen mai mare de 6 luni.
Prin urmare, față de cele ce preced, urmează să se constate perimată cererea de recurs, cu consecința prevăzută de art. 422 alin. (1) din C. proc. civ., text ce lipsește de efect toate actele de procedură îndeplinite în fața instanței care a aplicat această sancțiune procedurală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR F. S.P.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1625/2015 din 26 noiembrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.
Cu recurs la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2018.