ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3653/2018
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3653/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Ședința publică din data de 25 septembrie 2018
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la 24 iunie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII, să se constate:
folosirea în mod abuziv de către pârât împotriva reclamantului a conținutului și dispozițiilor unui decret penal și ilegal, emis de B. la 31 octombrie 1974, sub nr. 212, în calitate de Președinte al Consiliului de Stat R.S.R., cu încălcarea prevederilor constituționale în vigoare la data respectivă;
recunoașterea de către România a competenței Comisiei pentru Drepturile Omului în privința plângerilor individuale și intrarea lor în vigoare la 20 octombrie 1993, prin semnarea Primului Protocol Opțional al Pactului Internațional cu privire la drepturile civile și politice;
obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, cererea a fost întemeiată în mod generic pe dispozițiile C. civ. și C. proc. civ.
Prin sentința civilă nr. 15621 din 25 noiembrie 2016, Judecătoria Sectorului 3 București, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București la 25 ianuarie 2017, sub nr. x/2017.
Prin sentința civilă nr. 306 din 3 martie 2017, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII.
Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat apel, prin care a solicitat admiterea căii de atac și schimbarea sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii.
Prin cererea formulată la 19 iunie 2017, apelantul-reclamant a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Decretului nr. 212/1974.
Prin decizia civilă nr. 751A din 29 septembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Decretului nr. 212/1974; a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 306 din 3 martie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.
Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, invocând motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Reclamantul A. a declarat recurs și împotriva dispoziției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Decretului nr. 212/1974, fără să indice motivele de casare pe care își întemeiază recursul.
Intimatul-pârât a depus întâmpinare, prin care a solicitat anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.
Intimatul-pârât a depus întâmpinare și la recursul declarat împotriva dispoziției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil.
Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat concluziile de admitere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Decretului nr. 212/1974 și a solicitat respingerea excepției nulității recursului.
În temeiul art. 493 C. proc. civ. a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor, iar prin încheierea din 19 iunie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.
Numai recurentul-reclamant a depus un punct de vedere la raport, prin care a solicitat admiterea recursurilor.
Prin încheierea din 25 septembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a disjuns judecarea recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 751A din 29 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie și a dispus constituirea unui nou dosar, înregistrat sub nr. x/2017/a1, cu termen de judecată la aceeași dată.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., admisibilitatea recursului disjuns și înregistrat sub nr. x/2017/a1, Înalta Curte reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la 24 iunie 2016, reclamantul A. a solicitat să se constate folosirea în mod abuziv de către pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII împotriva reclamantului a conținutului și dispozițiilor unui decret penal și ilegal, emis de B. la 31 octombrie 1974, sub nr. 212, în calitate de Președinte al Consiliului de Stat R.S.R., cu încălcarea prevederilor constituționale în vigoare la data respectivă, precum și recunoașterea de către România a competenței Comisiei pentru Drepturile Omului în privința plângerilor individuale și intrarea lor în vigoare la 20 octombrie 1993, prin semnarea Primului Protocol Opțional al Pactului Internațional cu privire la drepturile civile și politice.
Prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată, instanța supremă reține că reclamantul a învestit instanța de judecată cu o acțiune în constatare neevaluabilă în bani.
Potrivit art. 125 C. proc. civ., "în cererile pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept, competența instanței se determină după regulile prevăzute pentru cererile având ca obiect realizarea dreptului".
Astfel, cererile în constatare neevaluabile în bani urmează regulile prevăzute de legea procesual civilă pentru cererile în realizare.
Or, în litigiile neevaluabile în bani, cererile în realizare sunt cele care au ca obiect obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani.
Potrivit art. 94 pct. 1 lit. h) C. proc. civ., "judecătoriile judecă: cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe".
Totodată, conform art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".
Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că hotărârile prin care se soluționează cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, nu sunt supuse recursului.
Cum dispozițiile art. 125 C. proc. civ. stabilesc că cererile în constatare urmează regimul juridic al cererilor în realizare, rezultă că nu este recunoscut dreptul la recurs nici în privința cererilor în constatare neevaluabile în bani.
Având în vedere că decizia atacată cu recurs a fost pronunțată într-un litigiu având ca obiect o acțiune în constatare neevaluabilă în bani rezultă că această decizie are caracter definitiv, conform dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ.
Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunțării, rezultă că decizia civilă nr. 751A din 29 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Or, recunoașterea unei căi extraordinare de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac prevăzut de art. 457 C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii consacrat de art. 16 din Constituția României, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru aceste motive, în temeiul art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013 raportat la art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 751A din 29 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 751A din 29 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 septembrie 2018.