ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2201/2018
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2201/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Ședința publică din data de 24 mai 2018
Asupra recursului de față:
Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3462/11.04.2016 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul nr. x/2014 s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul B..
În motivarea sentinței s-a reținut că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 563 C. civ. ce reglementează acțiunea în revendicare și pe art. 941 C. civ.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.A. solicitând schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtului la restituirea celor 110 tablouri achiziționate cu ocazia perfectării contractului de vânzare cumpărare a hotelului C. iar, în subsidiar, să fie obligat pârâtul la plata sumei de 60.000 RON cu titlu de despăgubire.
Tribunalul Brașov, secția I Civilă a respins, cu majoritate, cererea de apel formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâta B., împotriva sentinței civile nr. 3462/11.04.2016 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul nr. x/2014, pe care a menținut-o.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A., cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția I Civilă.
Prin adresa emisă la 09.03.2018, Tribunalul Brașov, secția I Civilă a înaintat dosarul având ca obiect recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A., împotriva deciziei civile nr. 1960/Ap din 14.12.2017 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I Civilă către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 14.03.2018.
La termenul de judecată din 24.05.2018, Înalta Curte a invocat excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului de față, asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., a reținut următoarele:
Instanța competentă să soluționeze recursul este Curtea de Apel Brașov.
Este adevărat că, potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curtea de apel judecă, ca instanță de recurs în cazurile anume prevăzute de lege, însă aceasta nu înseamnă că toate recursurile, indiferent de instanța care le-a pronunțat, vor fi soluționate de instanța supremă.
Trebuie subliniat că, nu doar în cazul competenței materiale a curții de apel ca instanță de recurs este reglementată condiționarea "în cazurile anume prevăzute de lege", ci aceasta determină capacitatea tuturor instanțelor de control judiciar de a judeca, ca instanțe de recurs: pentru tribunale la art. 94 pct. 3 C. proc. civ., pentru curțile de apel la art. 96 pct. 3 C. proc. civ. și pentru Înalta Curte de Casație și Justiție la art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
Această ierarhie instituțională, rezultă în mod evident atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât și din art. 94 - 97 C. proc. civ.
Din ansamblul prevederilor C. proc. civ. se poate deduce că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal ce are la bază judecătoriile și în vârful cărora se găsește Înalta Curte de Casație și Justiție, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanță de la un nivel intermediar.
Astfel, competența de soluționare a recursurilor aparține și altor instanțe decât Înalta Curte de Casație și Justiție, aspect ce reiese și din interpretarea sintagmei "instanța ierarhic superioară" din cadrul art. 483 alin. (4) C. proc. civ., al cărui rol nu este de a conferi instanței supreme competența de a soluționa orice recurs, rolul acestei sintagme fiind cel de a crea o dihotomie între recursurile de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe de o parte și recursurile de competența celorlalte instanțe de control judiciar - tribunale și curți de apel, pe de altă parte.
Totodată, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident și în această situație că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalității căii de atac și, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casație și Justiție a unor hotărâri pronunțate de curțile de apel.
În aplicarea dispozițiilor legale enunțate, instanța competentă de a soluționa calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Brașov, secția I Civilă, aceasta fiind instanța mai mare în grad față de instanța care a pronunțat decizia în apel, respectiv Tribunalul Brașov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția de necompetență.
Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. în contradictoriu cu intimatul-pârât B. în contradictoriu cu intimatul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 1960/Ap din 14 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă în favoarea Curții de Apel BrașovBRAȘOV BRAȘOV BRAȘOV.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2018.