ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.10.2019

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1869/2019

HOTĂRÂRE
22.10.2019
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1869/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 22 octombrie 2019

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a clauzelor înscrise la art. 4 pct. 1, lit. a) și d) din Condițiile generale ale Contractului de Credit nr. x/10.01.2008 și art. 8 din Condițiile particulare ale Contractului de credit in ceea ce privește comisionul de întocmire dosar și comisionul lunar de gestionare a creditului, ca fiind abuzive; obligarea pârâtei la restituirea sumei încasate cu titlu de comision de întocmire dosar în cuantum de 1071,11 RON, comision ce este abuziv; obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de gestionare in perioada 21.02.2007 și până la data executării, inclusiv vânzarea autoturismului Dacia Logan (prețul prin vânzare licitație alocându-se în contul împrumutului), cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 760/2018 din 9 februarie 2018, Judecătoria Târgu-Jiu a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. prin B..

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A..

Prin decizia nr. 558 din 3 decembrie 2018, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a admis apelul declarat de apelantul-reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 760/2018 din 9 februarie 2018, pronunțată de Judecătoria Târgu-Jiu, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A., a schimbat sentința în sensul că a admis în parte cererea și a constatat nulitatea absolută a clauzei de la art. 4 alin. (1) lit. a) din condițiile generale ale contractului de credit și a clauzei de la art. 8 din condițiile particulare ale contractului, respectiv prevederile referitoare la comisionul de întocmire dosar, a dispus restituirea sumei de 1071,11 RON încasată cu titlu de comision de întocmire dosar și a respins în rest cererea.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B. S.A. - Sucursala Târgu Jiu.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 8 mai 2019.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 132 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., "curțile de apel judecă: ca instanțe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege", iar potrivit art. 97 pct. 1 din același act normativ, "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Prin decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 965 din 14 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel.

Având în vedere că deciziile pronunțate în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanțele judecătorești de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, se impune și în prezenta cauză.

Pornind de la aceste considerații, instanța supremă constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă decizia nr. 558 din 3 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă.

Fiind atacată o hotărâre pronunțată în apel de tribunal rezultă că recursul declarat împotriva acestei hotărâri este de competența materială a curții de apel, ca instanță imediat superioară tribunalului.

Având în vedere că instanța imediat superioară Tribunalului Gorj este Curtea de Apel Craiova rezultă că soluționarea recursului declarat în prezenta cauză este de competența materială a acestei din urmă instanțe.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) raportat la art. 96 pct. 3 și art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Craiova.

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. - Sucursala Târgu Jiu împotriva deciziei nr. 558 din 3 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în favoarea Curții de Apel Craiova.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 octombrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-03-07
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 509/2019
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu la 8 noiembrie 2017 sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. - Sucursala Județeană Gorj a solicitat i
ÎCCJ 2018-11-13
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4826/2018
Ședința publică din data de 13 noiembrie 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgu Jiu, secția Civilă la data de 22 mai 2017, reclamantul A. a solicitat instanței ca, p
ÎCCJ 2018-06-14
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2894/2018
Ședința publică din data de 14 iunie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu sub nr. x/2016, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A., solicitând i
ÎCCJ 2019-10-18
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1840/2019
Ședința publică din data de 18 octombrie 2019 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2803 din 19 aprilie 2018 pronunțată de Judecătoria Târgu-Jiu, secția
ÎCCJ 2019-02-21
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 314/2019
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 2.229 din 27.03.2018 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în Dosarul nr. x/2017 a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta
Sursă