ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1500/2019

Ședința publică din data de 26 septembrie 2019

Asupra cererii de recurs de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 24 mai 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâții B. și C. S.R.L., solicitând următoarele: în principal obligarea pârâților la predarea stației de sortare a balastului marca x, iar în subsidiar obligarea acestora la plata contravalorii bunului în cuantum de 48.000 Euro; obligarea pârâților la plata sumei de 254.718 RON cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosință a bunului calculată pentru perioada 30.06.2008 - 18.04.2013 și în continuare până la plata efectivă.

Cauza a fost declinată succesiv de la completul specializat în procedura insolvenței către Judecătoria Sibiu și de la judecătorie la Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, completul specializat în litigii cu profesioniști, primind numărul 824/85/2015*.

Prin încheierea din data de 22 noiembrie 2016, instanța de fond a respins ca nefondată cererea de suspendare a judecării cauzei în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Prin sentința civilă nr. 166/2017 din 1 martie 2017, instanța de fond a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar D., în contradictoriu cu pârâții B. și C. ARL, prin administrator judiciar E. și a obligat pârâții să predea stația de sortare a balastului, marca x, sau contravaloarea acesteia, echivalentul sumei de 29.000 Euro, la care se adaugă suma de 3.766 RON cheltuieli de achiziție și recondiționare; a respins în rest cererea reclamantei.

Împotriva încheierii de ședință din data de 22 noiembrie 2016 și a sentinței civile nr. 166/2017 din 1 martie 2017 au formulat apel pârâții B. și C. S.R.L., criticând nesuspendarea cauzei față de deschiderea procedurii insolvenței față de pârâta C. S.R.L., iar pe fond arătând că este cea de-a treia cererea cu același conținut formulată de reclamantă.

Prin decizia nr. 517/2017 din 15 noiembrie 2017 Curtea de Apel, secția a II-a civilă a dispus următoarele: a admis apelul declarata de pârâta C. S.R.L. împotriva încheierii de ședință din 22 noiembrie 2016, a schimbat în parte încheierea apelată în sensul că a dispus suspendarea judecării acțiunii formulate de reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar D. împotriva pârâților C. S.R.L. și B., în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006; a anulat sentința civilă nr. 166/2017 pronunțată de Tribunalul Sibiu; a respins apelul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar D., împotriva aceleiași sentințe.

Instanța de apel a reținut că în condițiile în care pârâta se află în procedura insolvenței prevăzută de Legea nr. 85/2006, valorificarea oricărui drept de creanță de către un creditor se poate realiza doar în modalitățile prevăzute de legea specială; în acest context a reținut că reclamanta a uzat de două proceduri paralele, una în cadrul procedurii de insolvență prin formularea unei declarații de creanță și alta pe calea dreptului comun, doar pentru a obține obligarea pârâtei la plata folosului de tras. Instanța de apel a mai reținut că în cadrul dosarului de insolvență, cererea reclamantei de înscriere în tabelul de creanță a fost respinsă definitiv, acest aspect impunându-se cu autoritate de lucru judecat. S-a mai reținut că o acțiune a reclamantei cu petite identice, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2013, a fost respinsă de instanță, apelul fiind suspendat în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Reținând că legea specială prevede expres condițiile în care se poate solicita restituirea unui bun asupra căruia se pretinde un drept de proprietate, precum și cererea subsidiară de plată a contravalorii bunului și raportul de solidaritate dintre pârâți, instanța de apel a apreciat că în mod greșit prima instanță nu a dispus suspendarea judecării cauzei în raport de dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Față de considerentele expuse, instanța de apel a dispus, pe cale de consecință, respingerea apelului declarat de reclamantă.

Decizia de apel a fost recurată de reclamanta A. S.R.L., aceasta solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

Recurenta a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., criticând decizia de apel sub următoarele aspecte: a apreciat nelegalitatea deciziei de apel din perspectiva măsurii de suspendare a judecării cauzei, în condițiile în care pârâtul B. a fost chemat în judecată în nume propriu, nefiind suspus prevederilor Legii nr. 85/2006. Recurenta a mai arătat că aplicarea greșită a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 poate fi reținută numai în raport cu pârâtul B., suspendarea urmând a opera în ceea ce privește pe societatea pârâtă.

Recurenta a formulat, totodată, și o cerere de repunere în termenul de recurs, invocând dispozițiile art. 158 și 186 C. proc. civ., arătând că pe tot parcursul procesual, inclusiv în apel, a indicat sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură, decizia recurată fiind comunicată la o altă adresă.

Prin întâmpinare, intimații C. S.R.L. și B., au solicitat respingerea cererii de repunere în termenul de recurs, motivat de faptul că decizia de apel a fost comunicată în mod legal la sediul administratorului judiciar; pe cale de consecință a apreciat că recursul declarat în cauză este tardiv.

Pe fondul recursului, intimații au invocat excepția lipsei de interes, în condițiile în care criticile vizează exclusiv suspendarea cauzei în raport cu pârâtul B., fără a fi formulate critici în ceea ce privește soluția de anulare a sentinței de fond. În subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind solidaritatea între părțile chemate în judecată în calitate de pârâți, precum și calitatea pârâtului B. de administrator al societății C. S.R.L., fapt care impune aplicarea dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, în condițiile formulării unei cereri de atragere a răspunderii acestuia.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, raport comunicat părților, conform dispozițiilor instanței din data de 17 ianuarie 2019.

La termenul din data de 18 aprilie 2019, instanța supremă a respins ca nefondată cererea recurentei de repunere în termenul de declarare a căii de atac, constatând că recursul este declarat în termen, motivat de faptul că decizia de apel a fost comunicată cu nerespectarea dispozițiilor art. 155 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., cererea fiind depusă în termenul procedural calculat din data în care recurenta a luat cunoștință de decizia atacată. A fost respinsă excepția lipsei de interes, invocată de intimați, reținându-se existența interesului prin prisma apelului declarat de aceeași parte, apel respins. La același termen a fost admis în principiu recursul declarat în cauză, fiind stabilit termen în ședință publică, cu citarea părților.

Nu au fost administrate înscrisuri noi în această fază procesuală.

Prealabil analizării legalității deciziei de apel, se impune stabilirea limitelor de investire, astfel cum sunt acestea configurate prin cererea de recurs. Prin decizia de apel a fost admisă calea de atac declarată de pârâții C. S.R.L. și B. împotriva încheierii de ședință din data de 22 noiembrie 2016 prin care fusese respinsă cererea de suspendare a judecării cauzei în temeiul art. 36 din Lege nr. 85/2006. În raport de admiterea apelului împotriva încheierii menționate, a fost admis apelul declarat de aceleași părți și împotriva sentinței de fond, ce a fost anulată. Prin aceeași decizie, a fost schimbată în parte încheierea din 22 noiembrie 2016 în sensul că a fost dispusă suspendarea cauzei față de ambii pârâți chemați în judecată.

Recursul declarat în cauză nu a vizat soluția asupra dispoziției de anulare a sentinței de fond, ci doar soluția de suspendare a cauzei dispusă față de intimatul B., și, în mod implicit soluția dată de instanța de apel asupra apelului propriu al recurentei cu privire la același intimat.

Pe cale de consecință, măsurile dispuse de instanța de apel care au avut în vedere anularea sentinței de fond și suspendarea judecării cauzei față de intimata C. S.R.L. (apelantă în faza procesuală anterioară) în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 nu fac obiectul de analiză în cadrul recursului, intrând sub puterea lucrului judecat.

Analizând legalitatea deciziei de apel în raport de criticile formulate și de apărările invocate, instanța supremă reține următoarele:

Instanța de apel, constatând incidența dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 în raport de deschiderea procedurii de insolvență față de C. S.R.L., a luat măsura suspendării acțiunii formulate de recurentă atât față de societatea insolventă, cât și față de persoana fizică chemată în judecată, invocând un raport de solidaritate între pârâți.

Se observă că instanța de apel nu a argumentat reținerea acestei solidarități între pârâți sub aspectul tuturor capetelor de cerere, având în vedere că în ceea ce privește capătul de cerere privind obligația de a face - obligarea la predarea stației de sortare, nu s-a invocat o asemenea solidaritate.

Pe de altă parte, chiar dacă recurenta în cererea de chemare în judecată a solicitat, pentru anumite capete de cerere, obligarea în solidar a intimaților, instanța de apel avea obligația de verifica dacă în cauză subzistă o asemenea solidaritate, prin raportare la dispozițiile art. 1443 și următoarele C. civ. Or, instanța de apel, fără a analiza existența solidarității în raport cu toate petitele cererii de chemare în judecată și cu dispozițiile legale incidente, a constatat, fără motivare, existența acestei solidarități cu consecința suspendării judecării cauzei în raport de ambele părți chemate în judecată.

Totodată, se reține că dispoziția art. 36 din Legea nr. 85/2006 este o prevedere legală de excepție, cu scopul de a proteja averea debitorului aflat în procedura insolvenței în vederea acoperirii tuturor creanțelor înscrise în tabelul creditorilor. Legiuitorul a optat pentru măsura de suspendare a tuturor acțiunilor judiciare, extrajudiciare și a măsurilor de executare silită individuală ce ar afecta averea debitorului pentru a asigura cadrul necesar acoperirii tuturor creanțelor înscrise în procedură, un demers procesual sau de executare silită continuat de un singur creditor putând afecta posibilitatea de acoperire a creanțelor altor creditori, cu afectarea bunului mers al procedurii de insolvență.

Având în caracter de excepție, dispoziția legală este aplicabilă doar în situația debitorului aflat în procedura de insolvență, neputând fi extinsă și asupra altor participanți la procesul în care figurează și acel debitor.

În consecință, critica recurentei întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este fondată, instanța supremă apreciind că prin decizia de apel au fost încălcate norme de procedură din perspectiva dispoziției de suspendare a judecării cauzei și față de intimatul B., deși temeiul reținut pentru măsura dispusă (art. 36 din Legea nr. 85/2006) nu putea viza decât societatea față de care era deschisă procedura de insolvență.

În acest context, este apreciată ca fiind fondată și critica recurentei vizând modalitatea de soluționare a apelului declarat de această parte, pe fondul cauzei, în raport cu persoana fizică chemată în judecată. Se observă că instanța de apel nu a procedat la o analiză a criticilor recurentei în apelul pe care acesta l-a formulat, singura mențiune cu privire la această cale de atac regăsindu-se în finalul considerentelor din care se deduce că apelul acesteia a fost respins ca o consecință a anulării sentinței apelate și a suspendării dispuse în cauză.

Așa cum s-a menționat deja, suspendarea în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 nu putea fi extinsă la alți participanți din procesul civil, astfel încât instanța de apel era obligată să cerceteze cauza, sub toate solicitările formulate prin cererea de chemare în judecată și prin prisma criticilor din calea de atac în raport cu persoana fizică chemată în judecată. Se are în vedere din această perspectivă incidența dispozițiilor art. 476 și următoarele C. proc. civ., precum și puterea de lucru judecat sub care au intrat dispozițiile din decizia de apel privind anularea sentinței de fond.

Pentru considerentele reținute, având în vedere și dispoziția art. 497 C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi admis, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În rejudecare, față de limitele investirii în recurs, cu reținerea puterii de lucru judecat asupra dispozițiilor privind anularea sentinței de fond și suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 în ce privește pe intimata C. S.R.L., instanța de apel va analiza cauza în ce privește persoana fizică chemată în judecată, în raport cu toate petitele cererii de chemare în judecată, cu luare în considerare a criticilor formulate în calea de atac devolutivă atât de recurenta A. S.R.L., cât și de intimatul B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar D. împotriva deciziei nr. 517/2017 din 15 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. și S.C. C. S.R.L. prin administrator judiciar F. SPRL.

Casează decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2019.