ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3740/2018

CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3740/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub numărul x/2014*(în urma trimiterii pentru continuarea judecății), reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul C., au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 90.000 de RON, reprezentând prejudiciul material și moral cauzat prin introducerea plângerii penale împotriva acestora de către pârât, obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare aferente prejudiciului, din momentul exigibilității și până la momentul plății efective, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1564 din 09.03.2017 a Judecătoriei Bacău, pronunțată în dosarul nr. x/2014*, s-a respins acțiunea în pretenții formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul C. și au fost obligați reclamanții la plata cheltuielilor de judecată de 1.000 RON.

Prin decizia civilă nr. 51 din 22 ianuarie 2018, Tribunalul Bacău, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul reclamanților B. și A.

Împotriva acestei din urmă decizii, reclamanții B. și A., au declarat recurs.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, și s-a fixat termen de judecată la 24 octombrie 2018 în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului, în raport de dispozițiile art. 97 pct. 1 și art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2, recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța care a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență în acest sens. Astfel, art. 126 a]in.(3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit competenței sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

• Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanțelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispozițiile art. 483 alin. (4) din C. proc. civ., curțile de apel sunt competente să soluționeze recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

Cum în speță, judecătoria a fost instanța învestită cu soluționarea fondului, iar soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidență norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme.

O altfel de interpretare care să atribuie competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, în contradicție cu dispozițiile constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") și cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").

În aplicarea acestor norme, competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Bacău revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Bacău, instanță în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competența de soluționare a recursului, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină în favoarea Curții de Apel Bacău competența de soluționare a recursului declarat de reclamanții B. și A. împotriva deciziei nr. 51/2018 din 22 ianuarie 2018 a Tribunalului Bacău, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24.10.2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3695/2018
acestuia posibilitatea utilizării procedurii prevăzute de art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013, în vederea recuperării acesteia; în temeiul art. 453 C. proc. civ., a obligat pe pârâtul B. la plata către reclamant a sumei de 2455 RON, cu titlu de
ÎCCJ 2018-06-27
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3210/2018
ă, apelurile au fost respinse, ca nefondate. A fost obligată apelanta-reclamantă să plătească apelantei-pârâte suma de 2926,92 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. A fost obligată să plătească apelantei-reclamante suma de 1000 RON cu tit
ÎCCJ 2019-01-17
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 81/2019
a dispus obligarea reclamanților la plata către pârâtă a sumei de 2000 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial. Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții A. și B.. Prin Decizia civilă nr. 178
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3603/2018
a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea, ca neîntemeiată, Prin aceeași decizie, reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei suma de 2.203 RON. Împotriva deciziei tribunalului, reclamantul A. a declarat recurs
ÎCCJ 2018-11-07
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4706/2018
antele C. S.A. și S.C. B. S.A. la plata către intimatul A., a sumei de 500 RON reprezentând cheltuieli de judecată -onorariu avocat achitat în apel. S.C. C. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 604/2018 din 24 aprilie 2018, pronunț
Sursă