ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2980/2018
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2980/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița Năsăud la data de 10.06.2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 400.000 RON, reprezentând reparație patrimonială pentru prejudiciul moral cauzat reclamantului; publicarea pe cheltuiala sa a hotărârii de condamnare într-un ziar cu acoperire națională și un ziar local (județean) de ia domiciliul reclamantului.
Prin sentința civilă nr. 405 din 14 martie 20171 pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, s-a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul A. și, în consecință, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 2.000 RON, cu titlu de daune morale; a fost obligat pârâtul să publice hotărârea, pe cheltuiala sa, într-un ziar local (județean) de la domiciliul reclamantului. S-au respins restul pretențiilor ca neîntemeiate. A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
Prin Decizia civilă nr. 378/A din 24 octombrie 2017, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul A. și pârâtul B. împotriva sentinței civile nr. 405 din 14.03.2017, pronunțate de Tribunalul Bistrița-Năsăud.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul A. și pârâtul B.
Recursul este inadmisibil, urmând a îl respins ca atare, în considerarea argumentelor ce succed:
Potrivit dispozițiilor inițiale ale art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.
Aplicarea acestei norme a fost prorogată succesiv, ultima dată până la 1 ianuarie 2019, prin articolul unic alin. (1) al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2015, precum și prin art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013.
Textul legal menționat a fost declarat neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, în ceea ce privește sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".
Prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, la care s-au conexat Dosarele nr. x/2018 și nr. y/2018 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 609 din 17 iulie 2018, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României, s-a stabilit că efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017).
Or, în speță, valoarea obiectului dedus judecății, reprezentând despăgubiri materiale este de 400.000 RON.
Totodată, se reține că acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanțelor judecătorești la 10 iunie 2016, anterior publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017 în Monitorul Oficial.
Ca atare, având în vedere că decizia Curții de Apel Cluj, atacată, este pronunțată într-un litigiu pornit anterior publicării deciziei de neconstituționalitate evocată mai sus, aceasta nu este incidență cauzei pendinte, regimul juridic al căilor de atac susceptibile a fi exercitate în speță stabilindu-se potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum era în vigoare înainte de a fi declarat neconstituțional și anume, cu luarea în considerare a faptului că hotărârile pronunțate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON nu sunt susceptibile de recurs,
Pentru aceste considerente, recursul declarat în cauză este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâtul B. împotriva Deciziei civile nr. 378/A din data de 24 octombrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18.09.2018.