ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2852/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 5673 din 6 octombrie 2015 Judecătoria Râmnicu Vâlcea a respins acțiunea formulată de reclamanții A., B., C. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Tineretului și Sportului - Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Râmnicu Vâlce - Direcția Tabere și Agrement, D., E., având ca obiect obligarea pârâților la plata daunelor morale în cuantum de 60.000 RON și dobânda aferentă, pentru prejudiciile create prin condițiile improprii de cazare în cadrul taberei școlare de la Cozia, ce a determinat contaminarea a 90% dintre participanți cu virusul hepatitei virale de tip A; a obligat reclamanții în solidar la câte 1.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată față de fiecare dintre pârâți.

Prin Decizia nr. 1150/A din 14 noiembrie 2017 Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, a admis apelul reclamanților împotriva sentinței; a schimbat sentința în sensul că a admis acțiunea; a obligat pârâții, în solidar, să plătească reclamanților suma de 30.000 RON respectiv câte 10.000 RON pentru fiecare reclamant cu titlu de daune morale, plus dobânda legală calculată la data plății efective; a înlăturat obligarea reclamanților la cheltuieli de judecată; a menținut în rest sentința; a obligat intimații-pârâți, în solidar, la plata către apelanții-reclamanți a sumei de câte 700 Iei cheltuieli de judecată de la fond și câte 50 lei cheltuieli de judecată din apel. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâții Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Râmnicu Vâlcea - Direcți a Tabere și Agrement, D., E., înregistrat la Tribunalul Vâlcea la data de 11.01.2018.

Prin adresa din 17.01.2018, Tribunalul Vâlcea a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare, Curții de Apel Pitești. Prin Decizia nr. 106 din 31.05.2018 Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel Pitești a reținut că potrivit obiectului judecății și criticilor formulate, recursul nu se regăsește printre cazurile anume prevăzute de lege a se soluționa în calea extraordinară de atac de către curtea de apel, conform art. 96 pct. 3 C. proc. civ. Litigiul are ca obiect o acțiune în pretenții, respectiv daune morale și dobânda legală la acestea.

Prin urmare, față de natura litigiului pendinte, în toate celelalte cazuri, distincte de cele la care se referă art. 96 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție este cea care are în competență judecata recursurilor, regulă ce se degajă din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Regula este ca recursul să fie de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, și nu de competența instanței ierarhic superioare celei care a pronunțat hotărârea atacată. Această interpretare este conformă și dispozițiilor art. 483 alin. (4) C. proc.

civ., potrivit cărora recursul, se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată în cazurile anume prevăzute de lege. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 26 iunie 2018. Prin rezoluția din 28 iunie 2018, s-a fixat termen la 12 septembrie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției de necompetență, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente: Hotărârea de declinare a competenței nu poate realiza o legală învestire a instanței supreme, temeiurile juridice la care se face referire nejustificând competența materială a Înaltei Curți de Casație și justiție în soluționarea recursului într-o cauză având ca obiect pretenții în cuantum de 60.000 RON, soluționată în primă instanță de judecătorie și în apel de tribunal. Astfel, dispozițiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care stabilesc competența Înaltei Curți ca instanță de recurs, statuează expres că este vorba despre "hotărârile curților de apel sau alte hotărâri prevăzute de lege", care pot face obiectul unui astfel de control în fața instanței supreme.

Or, în speța, obiectul recursului nu se circumscrie celor două ipoteze ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ., nefiind vorba nici de o hotărâre a curții de apel și nici de o altă hotărâre, într-o materie anume prevăzută de lege, pentru a fi dedusă judecății recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Dispoziția procedurală menționată nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor ci dimpotrivă, folosește două criterii ale circumscrierii acestei competențe-imul care vizează ierarhia instanțelor de judecată în sistemul judiciar românesc (hotărârile curților de apel) și celălalt indicația expresă a legii ("cazurile anume prevăzute de lege"). Aceste doua criterii utilizate de legiuitor exclud ideea unei competențe de drept comun, posibilă doar în situația în care norma nu ar circumscrie în mod specific domeniul ei de aplicare.

O interpretare în sens contrar a dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., așa cum procedează curtea de apel, înseamnă nesocotirea conținutului expres al normei și extinderea nepermisă a sferei ei de aplicare, ajungându-se astfel la crearea unei reguli noi de competență, prin adăugarea la lege și încălcarea regulilor procedurale (conform art. 122 C. proc. civ. "reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod", iar potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, competența instanțelor este prevăzută numai prin lege). Nici dispozițiile art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. la care face referire curtea de apel nu sunt de natură să demonstreze o plenitudine de competență în materia recursurilor pentru instanța supremă.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile". Așadar, norma procedurală menționată are ca obiect de reglementare natura și scopul recursului, cale extraordinară de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate. În ceea ce privește obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă în recurs, el se determină cu observarea normei de competență înscrisă în art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în termenii menționați anterior. De asemenea, dispoziția din alin. (4) al art. 483 C. proc. civ. face referire la faptul că și celelalte instanțe, atunci când judecă în recurs, realizează același tip de control de legalitate.

Nici referirea la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017 nu este aptă să demonstreze competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului. Hotărârea instanței de contencios constituțional nu a avut ca obiect de analiză vreo norma de competență a cărei neconstituționalitate să o fi constatat. Obiectul controlului de constituționalitate l-a reprezentat sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv" din conținutul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel încât analiza și considerentele justificative ale soluției adoptate s-au circumscris problemei admisibilității recursurilor împotriva unor hotărâri excluse de la posibilitatea exercitării acestei căi de atac pe criteriul valoric.

Pentru toate aceste considerente, se constată că dezinvestirea curții de apel s-a făcut în mod eronat, cu nesocotirea normelor procedurale menționate anterior. În consecință, judecata recursului va fi declinata ia Curtea de Apel Pitești, căreia îi revine competența de soluționare, ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Declină competența de soluționare a recursurilor declarate de pârâții Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Râmnicu Vâlcea - Direcția Tabere și Agrement, E., D. împotriva Deciziei nr. 1150/A din 14 noiembrie 2017 a Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Pitești. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12.09.2018.