ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2767/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, la data de 22 august 2016, reclamanții A., B., C., D., E., F. și G., în contradictoriu cu pârâții Primăria Nereju și Prefectura Județului Vrancea, au solicitat acordarea de daune materiale și morale în valoare de 60.000 euro și 1.000 de RON pe fiecare zi, din 2006 până în ziua punerii în posesie.

În ședința publică de la termenul de judecată din 9 martie 2017, s-a luat act de renunțarea reclamantei A. la judecata capătului 3 de cerere, constând în pretenții începând cu data de 12.10.2006 și până la data punerii în posesie, fiind menținute doar capetele 1 și 2 de cerere ale acțiunii, respectiv pretențiile de 30.000 euro reprezentând daune materiale și 30.000 euro reprezentând daune morale.

De asemenea, prin precizările înregistrate la dosar la data de data de 7 februarie 2017, reclamanții au arătat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă o acțiune în pretenții, fundamentată pe dispozițiile art. 1349 și urm., 1381, 1386 și urm. C. civ., prin care solicită obligarea pârâților la plata sumei de 30.000 euro cu titlu de daune materiale reprezentând contravaloarea deplasărilor la instanța de judecată timp de 14 ani și a sumei de 30.000 euro cu titlu de daune morale, constând în suferința produsă în anii în care au încercat să-și obțină drepturile, timpul pierdut, precum și afectarea imaginii dată de refuzurile întâlnite și tărăgănarea situației.

Prin sentința civilă nr. 211 din 06.04.2017 a Tribunalului Vrancea, secția I civilă, a fost admisă excepția nesemnării cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, de către reclamanții B., C., D., E., F. și G., excepție invocată de instanță din oficiu și, pe cale de consecință, a fost anulată, ca nesemnată, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și precizată de către acești reclamanți. A fost admisă excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată de către reclamanta A., excepție invocată de instanță din oficiu, și, pe cale de consecință, a fost anulată, ca netimbrată cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și precizată de către această reclamantă.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții A., B., C., D., E., F. și G.

Curtea de Apel Galați, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 261/A din 25 octombrie 2017 a respins, ca nefondat, apelul reclamanților.

Această decizie a fost atacată cu recurs de către reclamanții A., B., C., D., E., F. și G., prin care au solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei în discuție și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 15 decembrie 2017.

La data de 11 aprilie 2018, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul nu este admisibil în raport de criteriul valoric.

La data de 17 aprilie 2018, Completul de filtru C4, constatând că raportul îndeplinește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să își exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la filele 45-53 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților, iar acestea nu au depus puncte de vedere la raport.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 2 iulie 2018, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din același act normativ, Înalta Curte urmează să analizeze cu prioritate admisibilitatea recursului, din perspectiva celor reținute în raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, sens în care constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

În conformitate cu art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, tară drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.: "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 1 ianuarie 2019 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare depănă la 1.000.000 RON inclusiv."

Din interpretarea prevederilor legale evocate rezultă că hotărârile pronunțate în cauze înregistrate ulterior datei de 15 februarie 2013, având obiectul evaluabil în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv, nu sunt supuse recursului.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 Iei inclusiv" cuprinsă în art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

În ceea ce privește aplicarea în timp a efectelor deciziei Curții Constituționale, se constată că aceasta își va produce efectele în procesele pornite după data de 20 iulie 2017, date fiind dispozițiile art. 27 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul". În schimb, în litigiile având ca obiect cereri evaluabile în bani, pornite înainte de 20 iulie 2017, decizia instanței de apel va fi supusă recursului doar în cele în care valoarea cererii se situează peste pragul valoric de 1.000.000 RON, astfel cum prevedea art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 înainte de intervenția Curții Constituționale asupra conținutului acestei norme.

În sistemul legislativ actual, regimul căilor de atac este determinat de legea în vigoare la data. înregistrării cererii introductive de instanță, astfel încât suprimarea sau recunoașterea unei noi căi de atac, ori, după caz, modificarea condițiilor de admisibilitate, a termenului de exercitare sau acordarea unei noi căi de atac, a termenului de exercitare și a cerințelor de formă pentru exercitarea ei, sunt lipsite de efecte juridice asupra cauzelor aflate deja pe rolul instanțelor judecătorești,

Prin urmare, modificarea dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 prin Decizia Curții Constituționale nr. 369/20117, publicată în M. Of. nr. 582, Partea I, din 20 iulie 2017, nu are efect asupra cererilor de chemare în judecată introduse pe rolul instanțelor judecătorești înainte de data publicării acesteia în Monitorul Oficial.

Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 147 alin. (4) teza a Il-a din Constituție, potrivit căreia "De la data publicării, deciziile (n.n. Curții Constituționale) sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor", Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 produce efecte "numai pentru viitor'", nu și cu privire la situațiile juridice trecute sau aflate în curs de desfășurare.

Din prevederile textului constituțional rezultă ca efectul declarării neconstituționalității unei norme juridice nu este acela al constatării inexistenței acesteia, decizia Curții Constituționale producând efecte numai pentru viitor, norma juridică declarată neconstituțională continuă să producă efecte, nefiind exclusă de la aplicare pentru situațiile juridice începute în momentul în care era în vigoare.

De altfel, prin deciziile sale (Decizia nr. 838/2009) Curtea Constituțională a arătat că efectul ex nune al actelor instanței de contencios constituțional "constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor."

Așa fiind, sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 27 C. proc. civ. potrivit cărora "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor si termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Cum, în speță, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței de judecată la data de 22 august 2016, așadar, înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, este aplicabilă regula potrivii căreia hotărârea recurată este supusă căilor de atac, în condițiile prevăzute de art. 18 alin, (2) din Legea nr. 2/2013, chiar dacă ulterior, pe parcursul soluționării cauzei, norma care a determinat inadmisibilitatea căii de atac este înlăturată.

În contextul înregistrării cererii de chemare în judecată anterior declarării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani. în valoare depănă la 1.000.000 RON inclusiv" din cuprinsul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, condițiile de admisibilitate a căilor de atac sunt fixate la momentul formulării cererii de chemare în judecată, astfel încât modificarea dispozițiilor legale, survenită pe parcursul procesului, nu este de natură să le influențeze.

În consecință, Decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale nu este incidență în cauza de față, astfel că decizia recurată este supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea de dinainte de intervenția Curții Constituționale asupra conținutului acestei norme.

Din această perspectivă se impune a se stabili care este valoarea obiectului litigiului, aceasta având relevanță atât sub aspectul determinării competenței, cât și sub aspectul stabilirii căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în litigii evaluabile în bani.

Prețuirea obiectului litigiului se face de către reclamant, potrivit dispozițiilor art. 194 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care prevăd că cererea de chemare în judecată va cuprinde obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare.

În secțiunea a doua a Titlului III din C. proc. civ. a fost reglementată competența materială a instanțelor judecătorești în funcție de valoarea obiectului cererii introductive de instanță.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 98 C. proc. civ.: "(1) Competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere. (2) Pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenției principale, precum dobânzile, penalitățile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenței, si nici prestațiile periodice ajunse la scadență în curmi judecății. în caz de contestație, valoarea se stabilește după înscrisurile prezentate și explicațiile date de părți".

La art. 99 alin. (1) C. proc. civ. se prevede: "(1) Când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența."

Din coroborarea dispozițiilor legale menționate, rezultă că instanța competentă se determină în funcție de valoarea indicată în capătul principal de cerere, iar în căzui în care sunt formulate mai multe capete de cerere principale, stabilirea instanței competente nu se face în funcție de valoarea cumulată a tuturor pretențiilor, ci în funcție de valoarea fiecărei pretenții în parte, această soluție fiind justificată de o mai bună administrare a justiției, facilitarea administrării probelor și a rezolvării unitare a cauzei.

În speță, decizia instanței de apel, atacată cu recurs de către reclamanți, a fost pronunțată într-o acțiune evaluabilă în bani, prin care s-au solicitat despăgubiri în valoare totală de 60.000 euro, din care 30.000 euro despăgubiri pentru daune materiale și 30.000 euro despăgubiri pentru daune morale.

În raport de data inițierii prezentului demers judiciar - 22 august 2016, având în vedere cursul de referință BNR de 4,46 RON/euro și luând în considerare valoarea indicată pentru fiecare pretenție solicitată, respectiv suma de 30.000 euro, reprezentând 133.800 RON, se constată că despăgubirea solicitată, care reprezintă valoarea obiectului litigiului, este sub pragul de 1.000.000 de lei, prag care deschide calea de atac a recursului, astfel că în raport de argumentele expuse, recursul dedus judecății este privit ca inadmisibil.

De altfel, prin Decizia nr. 52 din 18.06.2018 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în Dosar nr. x/2018, s-a decis:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României, efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)."

Faptul că în dispozitivul hotărârii curții de apel a fost menționată calea de atac a recursului, nu poate crea părților o cale de atac în afara cadrului legal, astfel cum impun dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., redate în cuprinsul prezentei hotărâri.

În consecință, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamanții A., B., E., C., G., D. și F. împotriva Deciziei civile nr. 261/A din 25 octombrie 2017 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții A., B., E., C., G., D. și F. împotriva Deciziei civile nr. 261/A din 25 octombrie 2017 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 02.07.2018.