ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.10.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4400/2018

HOTĂRÂRE
17.10.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4400/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 17 octombrie 2018

Asupra cererii de recurs de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 11795 din 26.10.2016, pronunțată de Judecătoria Iași a fost respinsă acțiunea civila formulată de reclamantul A. in contradictoriu cu intimata S.C. B. S.A., ca neîntemeiata .

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A.,considerând-o netemeinică și nelegală.

Prin decizia nr. 1262/2017 din 20 decembrie 2017, Tribunalul Iași, secția a II-a civilă-contencios administrativ și fiscal a admis apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 11795 din 26.10.2016 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care a schimbat-o în tot. A admis în parte acțiunea civilă precizată, formulată de reclamantul A., domiciliul procedural ales la Cabinet de avocat "C.", în jud. Iași în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., cu sediul în București. A constatat caracterul abuziv al clauzelor contractuale prevăzute de art. 3.1.5 lit. b) din contractele de credit de consum nr. x din 23.10.2009 respectiv, nr. y din 09.02.2010, referitoare la comisionul de acordare a creditului și a dispus înlăturarea acestora din contract. A constatat caracterul abuziv al clauzei contractuale prevăzute de art. 3.1.5 lit. c) din contractele de credit de consum nr. x din 23.10.2009 respectiv, nr. y din 09.02.2010, referitoare la comisionul de administrare și a dispus înlăturarea acestora din contract. A obligat pârâta să restituie reclamantului: suma de 5000 EUR încasată cu titlu de comision de acordare a creditului (din care: 3375 EUR încasată în temeiul contractului nr. x din 23.10.2009 și suma de 1625 EUR încasată în temeiul contractului nr. y din 09.02.2010) și suma de 13.832,03 EUR, încasată cu titlu de comision de administrare(din care: 9607,24 EUR încasată în temeiul contractului nr. x din 23.10.2009 și suma de 4224,79 EUR încasată în temeiul contractului nr. y din 09.02.2010), sume percepute în baza clauzelor constatate ca fiind abuzivă precum și dobânda legală la aceste sume începând cu data de 26 aprilie 2016 (data introducerii acțiunii) și până la plata efectivă a sumei. A respins în rest acțiunea. A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 4500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul apărătorului (în primul ciclu procesual).A respins cererea apelantului de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs "B." S.A., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În ședința publică din 5.06.2018, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Iași în soluționarea recursului.

Prin decizia nr. 308/2018 din 05 iunie 2018 a fost declinată în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, competența de soluționare a recursului formulat de "B." S.A. împotriva deciziei nr. 1262/2017 din 20 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă-contencios administrativ și fiscal.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La termenul din 17.10.2018, Înalta Curte a invocat excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului de față, în raport de dispozițiile art. 97 alin. (1) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal în apel.

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor C. proc. civ., curtea de apel este instanța competentă să soluționeze recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv (litigii soluționate în primă instanță de către judecătorii, în aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.), în timp ce Înaltei Curți îi revine competența de soluționare a recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate de curtea de apel, în cazurile în care valoarea obiectului cererii depășește pragul de 200.000 RON.

În conformitate cu art. 97 din cod, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"I. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curtea de apel judecă, ca instanță de recurs în cazurile anume prevăzute de lege, însă aceasta nu înseamnă că toate recursurile, indiferent de instanța care le-a pronunțat, vor fi soluționate de instanța supremă.

Trebuie subliniat că, nu doar în cazul competenței materiale a curții de apel ca instanță de recurs este reglementată condiționarea "în cazurile anume prevăzute de lege", ci aceasta determină capacitatea tuturor instanțelor de control judiciar de a judeca, ca instanțe de recurs: pentru tribunale la art. 94 pct. 3 C. proc. civ., pentru curțile de apel la art. 96 pct. 3 C. proc. civ. și pentru Înalta Curte de Casație și Justiție la art. 97 pct. 1 C. proc. civ. Această ierarhie instituțională, rezultă în mod evident atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât și din art. 94 - 97 C. proc. civ. Din ansamblul prevederilor C. proc. civ. se poate deduce că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal ce are la bază judecătoriile și în vârful cărora se găsește Înalta Curte de Casație și Justiție, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanță de la un nivel intermediar.

Astfel, competența de soluționare a recursurilor aparține și altor instanțe decât Înalta Curte de Casație și Justiție, aspect ce reiese și din interpretarea sintagmei "instanța ierarhic superioară" din cadrul art. 483 alin. (4) C. proc. civ., al cărui rol nu este de a conferi instanței supreme competența de a soluționa orice recurs, rolul acestei sintagme fiind cel de a crea o dihotomie între recursurile de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe de o parte și recursurile de competența celorlalte instanțe de control judiciar - tribunale și curți de apel, pe de altă parte.

Totodată, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident și în această situație că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalității căii de atac și, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casație și Justiție a unor hotărâri pronunțate de curțile de apel.

În aplicarea dispozițiilor legale enunțate, instanța competentă de a soluționa calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Iași, aceasta fiind instanța mai mare în grad față de instanța care a pronunțat decizia în apel, respectiv Tribunalul Iași.

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 1262/2017 din 20 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă-contencios administrativ și fiscal în favoarea Curții de Apel Iași.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4511/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 12511, pronunțată la data de 10 noiembrie 2016, Judecătoria Iași a admis excepția lipsei capacității procesuale de fol
ÎCCJ 2018-12-11
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5288/2018
ins ca nefondată excepția lipsei calității de consumator a reclamanților, invocată de pârâta C. S.A.; a admis în parte acțiunea formulată; a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 8 teza a III-a din condițiile particular
ÎCCJ 2018-10-03
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3968/2018
Ședința publică din data de 3 octombrie 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, sub nr. de dosar x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată
ÎCCJ 2018-02-20
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 414/2018
consumatorilor, persoane fizice în vigoare la momentul încheierii contractului, art. 969 și urm. C. civ., Decretul nr. 167/1958, precum și dispozițiile corespunzătoare indicate în cuprinsul lucrării din Noul C. civ. și din Noul C. proc. civ
ÎCCJ 2018-10-03
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3960/2018
02/2016 din 19 decembrie 2016, pronunțată de Judecătoria Iași, secția Civilă, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei B. S.A. S-a constatat caracterul abuziv și, în consecință, nul
Sursă