ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1124/2020

Analizând recursul, Înalta Curte constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 12/R din 15 ianuarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a fost respins recursul principal declarat de recurentul A. în calitate de administrator al B..

A fost respins, ca fiind rămas fără efect, recursul incident formulat de pârâta C. împotriva deciziei civile nr. 290/A din 24 septembrie 2019 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, pe care a menținut-o.

A fost respinsă cererea pârâtei C. de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. în calitate de administrator al B., sc. C a declarat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 16 martie 2020.

În aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la 9 aprilie 2020 și comunicat părților la 16-27 aprilie 2020.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la 11 iunie 2020, în complet de filtru, fără citarea părților.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Analizând excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.

Potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul cauzei.

În speță, reclamantul A. în calitate de administrator al B., supune căii extraordinare de atac a recursului o decizie prin care a fost soluționată o altă cerere de recurs, în sensul respingerii recursului - hotărâre care, potrivit dispozițiilor legale anterior menționate, este definitivă.

Drept urmare, cum în speță, calea de atac a recursului este exercitată împotriva unei decizii definitive (pronunțate în soluționarea unui alt recurs), prezenta cale de atac apare ca fiind inadmisibilă, fiind un recurs la recurs.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de acesta.

Revine, așadar, persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă și de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condițiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanțelor judecătorești și de soluționare a cererilor deduse judecății, implicit și a căilor de atac.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele expuse, constatând că decizia atacată cu recurs nu este supusă, prin lege, cenzurii acestei căi de atac, Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibil, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamantul A., în calitate de administrator al B., împotriva deciziei civile nr. 12/R din 15 ianuarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2020.