ÎCCJ, Decizia nr. 4/2021
ÎCCJ, Decizia nr. 4/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Asupra contestației de față,
În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 197 din data de 19 octombrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători a respins, ca inadmisibilă, contestația declarată de petenta A. împotriva deciziei penale nr. 48 din data de 25 mai 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2020.
Pentru a dispune astfel, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că, în cauză, petenta A. a formulat contestație împotriva unei decizii definitive pronunțate de instanța supremă, ca instanță de contestație.
În aceste condiții, s-a constatat că petenta A. nu mai are posibilitatea exercitării unui căi de atac, întrucât hotărârea pronunțată în soluționarea contestației este una definitivă, la fel ca și decizia împotriva căreia s-a formulat contestația, aceasta promovând căi de atac succesive împotriva unei hotărâri definitive.
În concluzie, s-a apreciat că recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Împotriva deciziei penale nr. 197 din data de 19 octombrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2020, petenta A. a formulat contestație, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2020, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 11 ianuarie 2021, termen ce a fost preschimbat la data de 18 ianuarie 2021, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de contestatoare, constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.
Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III1 din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a contestației este condiționată de exercitarea acesteia potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, potrivit art. 4251 din C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, dispozițiile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.
În speță, petenta A. a exercitat calea de atac a contestației împotriva deciziei penale nr. 197 din data de 19 octombrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2020, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestația declarată de petenta A. împotriva deciziei penale nr. 48 din data de 25 mai 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2020.
Potrivit dispozițiilor art. 4251 alin. (7) din C. proc. pen., contestația se soluționează prin decizie, care nu este supusă niciunei căi de atac.
Prin urmare, se constată că A. a exercitat în mod repetitiv calea de atac a contestației împotriva unor hotărâri definitive și nesusceptibile a fi reformate prin exercitarea succesivă a altor căi de atac, în condiții nereglementate de C. proc. pen.
Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, a principiului unicității căilor de atac reglementate de lege și a dispozițiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate și, din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Față de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei penale nr. 197 din 19 octombrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2020, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei penale nr. 197 din 19 octombrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 ianuarie 2021.