Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.10.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4801/2013

HOTĂRÂRE
24.10.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4801/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin procesul-verbal de constatare a contravenției din 31 ianuarie 2012 a fost sancționat contravenientul C.M.G. pentru săvârșirea contravenției prevăzute de dispozițiile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că la data de 02 august 2011 a circulat fără a deține rovinietă valabilă pe DN 7 km 188+900m, Seaca, județul Vâlcea. Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi la data de 23 februarie 2012, contravenientul a solicitat instanței anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției întocmit de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - C. Judecătoria Brezoi, prin Sentința civilă nr. 1155 din 12 martie 2013 a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Mureș, în aplicarea dispozițiilor art. 10 1 din O.G.

nr. 15/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013, reținând că, în raport de aceste dispoziții legale, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul. Judecătoria Târgu Mureș, prin Sentința nr. 4660 din 23 mai 2013 a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența soluționării plângerii contravenționale în favoarea Judecătoriei Brezoi. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru pronunțarea regulatorului de competență. A reținut, în esență, că Legea nr. 2/2013, care a modificat art. 10 1 din O.G. nr. 15/2002 se aplică numai plângerilor formulate și înregistrate după intrarea în vigoare a legii.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: În drept, potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența de soluționare a plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Potrivit dispozițiilor art. 10 din O.G. nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier, contravențiilor prevăzute la art. 8 din acest act normativ le sunt aplicabile dispozițiile O.G.

nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Prin dispozițiile art. III alin. (2) din Legea nr. 2/2013, după dispozițiile art. 10 din O.G. 15/2002, s-a introdus un nou articol, art. 10 1 , potrivit căruia: "prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 (...) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul." Dispozițiile art. 10 1 mai sus arătate, în lipsa unor norme tranzitorii instituite prin dispozițiile Legii nr. 2/2013, în raport de prevederile art. 725 alin. (2) C. proc. civ. 1865, sunt aplicabile doar proceselor începute după intrarea în vigoare a noii norme de competență, nu și celor în curs de soluționare.

Soluția se impune și în raport de interpretarea teleologică și sistematică a dispozițiilor tranzitorii cuprinse în art. XXIII alin. (1) - (4) din Legea nr. 2/2013, care se referă în mod restrictiv doar la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal (nu și în materia contravențională) și cu indicarea instanțelor pe rolul cărora se află astfel de procese, respectiv, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal și curțile de apel. În cauza supusă analizei, se constată că plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul unei judecătorii, anterior adoptării Legii nr. 2/2013, anume la data de 23 februarie 2012, caz în care competența materială de soluționare revine, potrivit prevederilor art. 10 din O.G.

nr. 15/2002 coroborat cu ale art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Cum, contravenția a fost săvârșită în localitatea Seaca, județul Vâlcea aflată în circumscripția Judecătoriei Brezoi, acestei instanțe îi revine competența de soluționare a cauzei.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Brezoi. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2013. Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-10-24
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4814/2013
Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin procesul-verbal de constatare a contravenției din 19 decembrie 2011 a fost sancționat contravenientul D.I. pentru săvârșirea contravenției prevăzute de dispozițiile art.
ÎCCJ 2013-10-17
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4613/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin procesul-verbal de constatare a contravenției 6 iulie 2011 a fost sancționat contravenientul S.A.M. pentru săvârșirea contravenției prevăzute de dispozițiile art. 8 alin. (1) din
ÎCCJ 2013-10-16
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4568/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin procesul-verbal de constatare a contravenției din 14 noiembrie 2011 a fost sancționat contravenientul S.N. pentru săvârșirea contravenției prevăzute de dispozițiile art. 8 alin. (
ÎCCJ 2013-11-14
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5279/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin procesul-verbal de constatare a contravenției seria R12 nr. 0134060 din 22 februarie 2012 a fost sancționat contravenientul P.M.C. pentru săvârșirea contravenției prevăzute de dis
ÎCCJ 2013-11-14
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5278/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin procesul-verbal de constatare a contravenției seria R12 nr. 0146109 din 22 februarie 2012 a fost sancționat contravenientul H.P. pentru săvârșirea contravenției prevăzute de dispo
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă