ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1212/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 17.10.2016, reclamanta societatea A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR solicitând instanței anularea deciziei nr. 1960/03.10.2016 emisă de pârât și obligarea pârâtului la plata sumei de 7.000 euro și 700 RON, aferentă despăgubirii în dosarul de daună CJ x; cu cheltuieli de judecată.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința civilă nr. 746 din 6 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE AL ASIGURAȚILOR, a fost anulată decizia nr. 1960/03.10.2016 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, cu consecința obligării pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la reanalizarea cererii de plată nr. x/12.07.2016 formulate de societatea A. S.R.L..

A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv taxă judiciară de timbru.

A fost respinsă în rest cererea de chemare în judecată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, fiind criticată sentința atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul a arătat că deși instanța de fond a reținut în considerente că actul litigios este întemeiat greșit pe dispozițiile C. civ. față de momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție, unul anterior intrării în vigoare a actului normativ, își întemeiază soluția pronunțată pe dispozițiile art. 2523 și 2528 din Noul C. civ.

Recurentul a arătat că în conformitate cu prevederile Legii nr. 213/2015 și ale Normei ASF nr. 16/2015, Fondul de garantare a asiguraților este constituit cu scop și destinație specifice, nu se substituie asigurătorului aflat în insolvență și nu preia obligațiile asigurătorului asumate în urma încheierii contractului de asigurare de răspundere civilă pentru accidente produse de vehicule.

Recurentul a arătat că FGA procedează la plata indemnizațiilor/despăgubirilor cuvenite creditorilor de asigurări ai asigurătorului în faliment cu respectarea prevederilor legale.

S-a susținut că despăgubirea solicitată nu putea fi acordată întrucât la data deschiderii procedurii de faliment a societății B. S.A., respectiv la data de 03.12.2015, era deja prescris dreptul de a solicita această sumă debitoarei, evenimentul producându-se la data de 09.08.2011, sens în care recurenta a emis decizia nr. 1960/03.10.2016.

Recurentul a arătat că în condițiile în care nu a intervenit niciunul dintre cazurile de suspendare/întrerupere a termenului prescripției extinctive, termenul de prescripție s-a împlinit la data de 09.08.2014, înainte de data avizării FGA de către petent, iar susținerea petentei că a luat cunoștință de persoana răspunzătoare pentru producerea accidentului, prin decizia penală nr. 1224/A/2015 pronunțată de Curtea de Apel Cluj la data de 16.10.2015, data rămânerii hotărârii definitive, nu face decât să inducă instanța în eroare, întrucât petenta a cunoscut persoana responsabilă de producerea accidentului încă din data de 14.09.2011, data la care petenta a formulat cerere de deschidere dosar daună la asigurătorul B. S.A..

1.4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentința atacată și dispozițiile legale incidente cauzei, instanța de control judiciar va menține soluția dată de instanța de primă jurisdicție ca fiind legală și, pe cale de consecință, recursul formulat va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Prin cererea introductivă reclamanta a supus controlului judiciar decizia emisă de pârât și obligarea la plata sumei de 7.000 euro și 700 RON, aferentă despăgubirii în dosarul de daună deschis la asigurător.

Instanța de primă jurisdicție a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, în sensul că a fost anulată decizia atacată și a fost obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților la reanalizarea cererii de plată nr. x/12.07.2016 formulate de societatea A. S.R.L..

Pentru a ajunge la această soluție, instanța de primă jurisdicție a reținut faptul că determinarea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție extinctivă în raport de acțiunea prin care este învestită instanța civilă se face prin prisma finalizării procedurii penale deja declanșate.

Astfel, a reținut instanța de fond că, în cauza de față, la data de 09.08.2011 s-a produs evenimentul rutier în care au fost implicate autoturismul proprietatea reclamantei și autoturismul, având polița de asigurare RCA emisă de societatea B. S.A., condus de numitul C.. Împotriva acestui din urmă conducător auto a fost declanșată o procedură penală, finalizată prin condamnarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prin sentința penală nr. 85/20.05.2015 pronunțată de Judecătoria Huedin, în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia penală nr. 1224/16.10.2015 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori în dosarul nr. x/2014. În cadrul aceluiași proces, în care a figurat și asigurătorul Societatea de B. S.A., instanța penală a dispus respingerea constituirii de parte civilă a S.C. A. S.R.L., instanța reținând că aceasta va putea să-și valorifice eventualele pretenții civile față de inculpat privind autoturismul avariat, pe cale separată într-un proces civil.

În aceste condiții, curtea de apel a constatat că data la care partea reclamantă a cunoscut sau trebuia să cunoască nu doar paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, este data rămânerii definitive a condamnării penale suferite de numitul C., respectiv 16.10.2015, prin hotărârile pronunțate de instanțele penale stabilindu-se vinovăția persoanei menționate în producerea evenimentului rutier din data de 09.08.2011 în urma căruia a fost avariat și autoturismul aflat în proprietatea societății A. S.R.L., vizat de cererea de despăgubiri.

Cum cererea de plată a fost adresată de reclamantă către Fondul de Garantare a Asiguraților la data de 11.11.2015, fiind înregistrată sub nr. x și reînregistrată sub nr. x/12.07.2016, instanța de fond a constatat că nu se poate aprecia că s-ar fi împlinit termenul de prescripție extinctivă pretins de pârât.

Instanța de primă jurisdicție a reținut că prin decizia atacată de reclamantă a fost respinsă cererea reclamantei, nu pentru omisiunea societății respective de a acționa împotriva FGA în termenul de prescripție extinctivă instituit de art. 13 alin. (6) din Legea nr. 213/2015, adică pentru considerente ținând de raportul juridic stabilit prin cererea nr. x/11.11.2015 cu schema de garantare în domeniul asigurărilor, ci pentru motive ținând de raportul juridic preexistent, stabilit anterior față de asigurătorul RCA, considerându-se de pârât că intervenise deja prescripția extinctivă a cererii de despăgubiri efect al asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Având în vedere considerentul pentru care cererea a fost respinsă, instanța de fond nu a putut proceda la o analiză pe fondul pretențiilor de despăgubiri solicitate de reclamantă (în cuantum de 7.000 euro contravaloare autoturism avariat și 700 RON contravaloare sistem portabil de navigație aflat în autoturismul avariat), actul administrativ litigios neconținând vreo verificare sub acest aspect, pentru ca instanța de judecată să procedeze la un control de legalitate și temeinicie a deciziei.

Critica formulată de recurent prin motivele de recurs, în sensul că despăgubirea solicitată nu putea fi acordată întrucât la data deschiderii procedurii de faliment a societății B. S.A., respectiv la data de 03.12.2015, era deja prescris dreptul de a solicita această sumă debitoarei, nu poate fi primită de Înalta Curte, având în vedere dispozițiile legale aplicabile cauzei, respectiv art. 7 alin. (1) și art. 8 din Decretul nr. 167/1958.

Înalta Curte constată că recurenta a reluat în totalitate susținerile formulate la instanța de fond și reține că determinarea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție extinctivă în raport cu acțiunea prin care este învestită instanța civilă se face prin prisma finalizării procedurii penale deja declanșate, data rămânerii definitive a condamnării penale suferite de numitul C., respectiv 16.10.2015, având în vedere că prin hotărârile pronunțate de instanțele penale s-a stabilit vinovăția persoanei menționate în producerea evenimentului rutier din data de 09.08.2011, în urma căruia a fost avariat și autoturismul aflat în proprietatea societății A. S.R.L., vizat de cererea de despăgubiri.

Nu poate fi primită de instanța de control judiciar nici critica recurentului ce vizează faptul că instanța de fond își întemeiază soluția pronunțată pe dispozițiile art. 2523 și 2528 din Noul C. civ., deși a reținut în considerente că actul litigios este întemeiat greșit pe dispozițiile noului C. civ. față de momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție, unul anterior intrării în vigoare a actului normativ, întrucât instanța de fond a reținut că dispozițiile aplicabile actului dedus judecății sunt cele prevăzute de Decretul nr. 167/1958, fiind argumentată în acest sens soluția dată.

Nefiind identificate elemente de nelegalitate ale sentinței atacate, Înalta Curte va menține soluția dată de instanța de fond ca legală.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 746 din 6 martie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 februarie 2020.