ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.01.2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 154/2016

HOTĂRÂRE
27.01.2016
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 154/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 154/2016

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 203 din 18 martie 2015, Curtea de Apel Craiova a respins contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei civile nr. 1739 din 04 decembrie 2014, pronunțate de aceeași curte de apel.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele;

Prin cererea formulată în scris, contestatoarea nu a indicat temeiul de drept al contestației în anulare cu care a învestit instanța de judecată, iar din argumentele invocate în susținerea cererii nu rezultă că acesta ar contesta decizia instanței de recurs pentru vreunul din motivele menționate expres de aceste dispoziții procedurale.

Prin contestația formulată, contestatorul invocă aspecte legate de calificarea greșită a cererii cu care a investit prima instanță, susținând că, soluția s-a pronunțat prin inventarea unei cereri de îndreptare materială.

Or, aceste aspecte țin de modui de interpretare a unor dispoziții legale incidente în cauză care nu pot fi invocate și analizate în cadrul contestației în anulare, astfel cum aceasta este reglementată de dispozițiile art. 317 și art. 318 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs, contestatorul A., înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 06 noiembrie 2015.

La termenul de judecată stabilit pentru 27 ianuarie 2016, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității căii de atac, pe care o va aamțfe, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 320 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea dată în contestație este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea atacată.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie tăcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Obiectul prezentului dosar îl reprezintă recursul formulat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 203 din 18 martie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, prin care a fost soluționată contestația în anulare declarată împotriva Deciziei civile nr. 1739 din 04 decembrie 2014 a aceleiași curți de apel, irevocabila.

Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor legale mai sus menționate, hotărârea curții de apel atacată cu prezentul recurs nu mai poate fi supusă controlului de legalitate al instanței ierarhic superioare.

În consecință, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva, deciziei civile nr. 203 din 18 martie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei civile nr. 203 din 18 martie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2016.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-01-11
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 18/2016
Decizia civilă nr. 18/2016 Asupra admisibilității în principiu a recursului de față, în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele: La data de 27 noiembrie 2015, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Ca
ÎCCJ 2016-01-11
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 17/2016
Decizia civilă nr. 17/2016 Asupra admisibilității în principiu a recursului de față, în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele: La data de 27 noiembrie 2015, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Ca
ÎCCJ 2015-07-06
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 118/2015
Decizia civilă nr. 118/2015 Asupra admisibilității în principiu a recursului de față, în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele: La data de 22 mai 2015, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație
ÎCCJ 2015-11-09
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 201/2015
Decizia civilă nr. 201/2015 Asupra admisibilității în principiu a recursului de față, în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele: La data de 3 august 2015, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casaț
ÎCCJ 2015-11-09
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 200/2015
Decizia civilă nr. 200/2015 Asupra admisibilității în principiu a recursului de față, în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele: La data de 16 iulie 2015, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casaț
Sursă