ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3504/2014

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

sentința nr. 142 din 17 aprilie 2013, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate

a

dispozițiilor art. II

lit. A), B), C), D) și E) din Normele metodologice de aplicarea Legii nr.

285/2010, aprobate prin Ordinul comun nr. 42/77/2011 privind aprobarea Normelor

metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010, emis de

ministrul muncii, familiei și protecției sociale și ministrul finanțelor

publice, excepție invocată de reclamantul D.G.T. în Dosarul nr. 4146/40/2011 al

Tribunalului Botoșani, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor

Publice, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor

Vârstnice, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului

Botoșani și Consiliul Județean Botoșani; în consecință, instanța de judecată a

constatat nelegalitatea prevederilor normative în discuție. Prin aceeași

sentință, instanța de judecată a respins, ca nefondată, excepția inadmisibilității,

invocată de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și

Persoanelor Vârstnice.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut, în esență, că excepția de nelegalitate este

întemeiată deoarece prevederile normative contestate contravin dispozițiilor

legale pentru a căror aplicare și executare au fost emise, respectiv

prevederile art. l din Legea nr. 285/2010, pe care le completează.

Î

mpotriva

acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs

pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Muncii, Familiei,

Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, arătând, în esență, că în mod

greșit a reținut prima instanță că prevederile normative contestate sunt

nelegale, întrucât acestea nu fac decât să stabilească în concret, prin

aplicarea normelor de principiu prevăzute de lege, modalitatea de încadrare și

reîncadrare a personalului plătit din fondurile publice, precum și formula

concretă de calcul a salariilor și indemnizațiilor aferente.

I. Recursul Ministerului Finanțelor

Publice a fost formulat peste termenul legal de 5 zile de la comunicare, urmând

a fi respins ca tardiv.

Astfel, conform art. 4 alin. (3) din

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, soluția instanței de

contencios administrativ asupra excepției de nelegalitate este supusă

recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare și se judecă

de urgență și cu precădere.

Din analiza actelor și lucrărilor

dosarului, se constată că sentința atacată a fost comunicată pârâtului

Ministerul Finanțelor Publice la data de 3 iunie 2013 și că acesta a declarat

recurs la data de 17 iunie 2013, conform mențiunii efectuate pe cererea de

recurs cu ocazia înregistrării la Serviciul Registratură al primei instanțe,

depășindu-se, așadar, termenul legal de 5 zile.

Conform art. 103 alin. (1) C. proc.

civ., neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea

afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost

împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Constatând că recursul nu a fost

declarat în termenul imperativ prevăzut de art. 4 alin. (3) din Legea nr.

554/2004 și că recurentul nu a pretins și nu a dovedit că ar fi fost împiedicat

în exercitarea în termen a căii de atac, printr-o împrejurare mai presus de

voința sa, Curtea urmează să facă aplicarea dispozițiilor legale sancționatorii

mai sus invocate și să decidă în sensul respingerii recursului, ca tardiv

formulat.

II. Examinând sentința atacată în

raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentul

Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și

pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Înalta Curte constată că excepția de

nelegalitate a fost greșit admisă, prevederile art. II lit. A), B), C), D) și E)

din ordinul contestat nefiind contrare dispozițiilor Legii nr. 285/2010.

Astfel, în cauză, excepția de

nelegalitate a fost invocată în raport cu mențiunea cuprinsă în ordinul comun

referitoare la diminuarea veniturilor salariale cu un procent de 25% raportat

la venitul brut pe luna iunie 2010, atât reclamantul cât și instanța de fond

susținând că această prevedere modifică dispozițiile legii pentru care au fost

emise normele metodologice, fiind nelegală.

Or, potrivit art. l din Legea nr.

118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului

bugetar, cuantumul brut al drepturilor salariale stabilite în conformitate cu

prevederile Legii nr. 330/2009 și ale O.U.G. nr. 1/2010 se diminuează cu 25%,

în situația în care ar rezulta o valoare mai mică decât salariul de bază minim

brut, acordându-se suma de 600 RON. Prin art. 16 din același act normativ s-a

dispus ca această diminuare să se aplice până la 31 decembrie 2010, așadar în

intervalul iulie-decembrie 2010, ultima lună a anului cu salariul și celelalte

drepturi salariale nediminuate fiind iunie 2010.

De asemenea, prin art. l din Legea nr.

285/2010, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pentru anul

2011 s-a prevăzut asigurarea, începând cu luna ianuarie 2011, a unei recuperări

parțiale a diminuării cu 25% dispuse prin Legea nr. 118/2010, respectiv cu un procent

de 15%, stabilindu-se ca bază de calcul drepturile salariale aferente lunii octombrie

2011 nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători

claselor de salarizare, prevăzuți în anexele la Legea cadru nr. 284/2010 privind

salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice care se reîncadrează,

începând cu 1 ianuarie 2011, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute

de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.

Același act normativ prevede la art. 14

că, începând cu 1 ianuarie 2011, pentru personalul care beneficiază de drepturi

bănești în baza O.G. nr. 92/2003 și O.G. nr. 29/2004, salariile de bază se calculează

prin includerea nivelului mediu al acestor drepturi aferente lunii octombrie 2010,

care nu se majorează cu procentul de 15%.

În executarea Legii nr. 285/2010 au fost

emise normele metodologice aprobate prin ordinul comun ale cărui dispoziții sunt

contestate în cauză, norme care stabilesc atât modalitatea de reîncadrare a personalului

plătit din fonduri publice cât și formula concretă de calcul a drepturilor salariale

pentru anul 2011. Conținutul acestor norme este conform prevederilor legii, instanța

de fond reținând în mod eronat că dispozițiile art. II privind „Stabilirea salariilor

brute în anul 2011", lit. A), B), C), D) și E) contravin actului normativ în

aplicarea căruia au fost emise.

Astfel, așa cum s-a prevăzut în Legea

nr. 285/2010, salariile de bază pentru anul 2011 nu vor fi determinate pe baza valorii

de referință și a coeficienților de ierarhizare prevăzuți de Legea cadru nr. 284/2010,

cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției

de bază/indemnizațiilor de încadrare urmând să fie determinat prin majorarea cuantumului

avut în luna octombrie 2010 cu 15% [lit. A) alin. (1) și (2)].

De asemenea, normele prevăd că la data

reîncadrării personalului, cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor

și al celorlalte elemente care fac parte din salariul brut/solda lunară brută/salariul

lunar brut/indemnizația brută de încadrare va fi determinat prin majorarea cuantumului

avut în luna octombrie 2010 cu 15% [lit. B) alin. (1)].

Normele a căror nelegalitate s-a invocat

prevăd, la lit. C), situația calculării salariului de bază și a sporurilor pentru

respectarea nivelului salariului de bază minim brut pe țară stabilit potrivit

art. 16 din Legea nr. 285/2010, pentru perioada iulie-decembrie 2010 la suma de

600 RON, la lit. D) situația personalului care desfășoară activități noi, al cărui

salariu va fi majorat cu numărul de clase suplimentare acordate, iar la lit. E)

stabilindu-se că nu se majorează cu cota de 15% drepturile salariale care se includ

în salariul de bază în temeiul art. 14 din aceeași lege.

Or, așa cum s-a prevăzut la art. l

alin. (1) din Legea nr. 285/2010, majorarea cu 15%, aplicabilă începând cu 1 ianuarie

2011, s-a făcut în raport cu cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcții

de bază/indemnizațiilor de încadrare aferente lunii octombrie 2010, această regulă

regăsindu-se și în dispozițiile pct. II lit. A), B), C), D) și E) din Normele metodologice.

Deci, majorarea cu 15% a fost reglementată

și realizată în raport cu cuantumul din luna octombrie 2010, care rezultase în urma

reducerii cu 25% a drepturilor salariale, în baza Legii nr. 118/2010 privind unele

măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, începând cu luna iulie

2010.

Este real faptul că normele metodologice

aprobate prin ordinul comun conțin exemple de calcul în care se pornește de la salariul

din luna iunie 2010, dinainte de aplicarea diminuării cu 25%, aceasta, însă, tocmai

pentru a se evidenția că majorarea de 15% acordată de la 1 ianuarie 2011 se aplică

la salariile diminuate începând cu luna iulie 2010, raportarea la luna octombrie

2010 fiind făcută deoarece, potrivit emitenților actului, aceasta ar fi cea mai

stabilă lună a anului și ar constitui și baza de calcul pentru alocațiile bugetare

aferente cheltuielilor de personal stabilite prin legile bugetelor de stat.

Î

nalta

Curte constată, așadar, că prevederile contestate sunt legale și conforme dispozițiilor

Legii nr. 285/2010, în aplicarea și executarea cărora au fost emise. .

Față de cele arătate, constatându-se că

hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a legii, Înalta Curte,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat

la art. 304 pct. 9 din același cod, va admite recursul formulat de Ministerul Muncii,

Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și va modifica sentința atacată,

în parte, în sensul respingerii excepției de nelegalitate, ca neîntemeiată, menținând

celelalte dispoziții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv formulat, recursul

declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională

a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani,

împotriva sentinței nr. 142 din 17 aprilie 2013 a Curții de Apel Suceava,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul

Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice împotriva aceleiași

sentințe.

Modifică, în parte, sentința atacată, în

sensul că respinge, ca neîntemeiată, excepția de nelegalitate a dispozițiilor

art. II lit. A), B), C), D) și E) din Normele metodologice de aplicarea Legii

nr. 285/2010, aprobate prin Ordinul comun nr. 42/77 din 13 ianuarie 2011.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței

atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi

30 septembrie 2014.