ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3504/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3504/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin
sentința nr. 142 din 17 aprilie 2013, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a
civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate
a
dispozițiilor art. II
lit. A), B), C), D) și E) din Normele metodologice de aplicarea Legii nr.
285/2010, aprobate prin Ordinul comun nr. 42/77/2011 privind aprobarea Normelor
metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010, emis de
ministrul muncii, familiei și protecției sociale și ministrul finanțelor
publice, excepție invocată de reclamantul D.G.T. în Dosarul nr. 4146/40/2011 al
Tribunalului Botoșani, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor
Publice, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor
Vârstnice, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului
Botoșani și Consiliul Județean Botoșani; în consecință, instanța de judecată a
constatat nelegalitatea prevederilor normative în discuție. Prin aceeași
sentință, instanța de judecată a respins, ca nefondată, excepția inadmisibilității,
invocată de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și
Persoanelor Vârstnice.
Pentru a pronunța această sentință,
prima instanță a reținut, în esență, că excepția de nelegalitate este
întemeiată deoarece prevederile normative contestate contravin dispozițiilor
legale pentru a căror aplicare și executare au fost emise, respectiv
prevederile art. l din Legea nr. 285/2010, pe care le completează.
Î
mpotriva
acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs
pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Muncii, Familiei,
Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, arătând, în esență, că în mod
greșit a reținut prima instanță că prevederile normative contestate sunt
nelegale, întrucât acestea nu fac decât să stabilească în concret, prin
aplicarea normelor de principiu prevăzute de lege, modalitatea de încadrare și
reîncadrare a personalului plătit din fondurile publice, precum și formula
concretă de calcul a salariilor și indemnizațiilor aferente.
I. Recursul Ministerului Finanțelor
Publice a fost formulat peste termenul legal de 5 zile de la comunicare, urmând
a fi respins ca tardiv.
Astfel, conform art. 4 alin. (3) din
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, soluția instanței de
contencios administrativ asupra excepției de nelegalitate este supusă
recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare și se judecă
de urgență și cu precădere.
Din analiza actelor și lucrărilor
dosarului, se constată că sentința atacată a fost comunicată pârâtului
Ministerul Finanțelor Publice la data de 3 iunie 2013 și că acesta a declarat
recurs la data de 17 iunie 2013, conform mențiunii efectuate pe cererea de
recurs cu ocazia înregistrării la Serviciul Registratură al primei instanțe,
depășindu-se, așadar, termenul legal de 5 zile.
Conform art. 103 alin. (1) C. proc.
civ., neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea
afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost
împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
Constatând că recursul nu a fost
declarat în termenul imperativ prevăzut de art. 4 alin. (3) din Legea nr.
554/2004 și că recurentul nu a pretins și nu a dovedit că ar fi fost împiedicat
în exercitarea în termen a căii de atac, printr-o împrejurare mai presus de
voința sa, Curtea urmează să facă aplicarea dispozițiilor legale sancționatorii
mai sus invocate și să decidă în sensul respingerii recursului, ca tardiv
formulat.
II. Examinând sentința atacată în
raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentul
Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice,
precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304
C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și
pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Înalta Curte constată că excepția de
nelegalitate a fost greșit admisă, prevederile art. II lit. A), B), C), D) și E)
din ordinul contestat nefiind contrare dispozițiilor Legii nr. 285/2010.
Astfel, în cauză, excepția de
nelegalitate a fost invocată în raport cu mențiunea cuprinsă în ordinul comun
referitoare la diminuarea veniturilor salariale cu un procent de 25% raportat
la venitul brut pe luna iunie 2010, atât reclamantul cât și instanța de fond
susținând că această prevedere modifică dispozițiile legii pentru care au fost
emise normele metodologice, fiind nelegală.
Or, potrivit art. l din Legea nr.
118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului
bugetar, cuantumul brut al drepturilor salariale stabilite în conformitate cu
prevederile Legii nr. 330/2009 și ale O.U.G. nr. 1/2010 se diminuează cu 25%,
în situația în care ar rezulta o valoare mai mică decât salariul de bază minim
brut, acordându-se suma de 600 RON. Prin art. 16 din același act normativ s-a
dispus ca această diminuare să se aplice până la 31 decembrie 2010, așadar în
intervalul iulie-decembrie 2010, ultima lună a anului cu salariul și celelalte
drepturi salariale nediminuate fiind iunie 2010.
De asemenea, prin art. l din Legea nr.
285/2010, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pentru anul
2011 s-a prevăzut asigurarea, începând cu luna ianuarie 2011, a unei recuperări
parțiale a diminuării cu 25% dispuse prin Legea nr. 118/2010, respectiv cu un procent
de 15%, stabilindu-se ca bază de calcul drepturile salariale aferente lunii octombrie
Conform art. 4 alin. (2) și (3) din aceeași lege, Legea nr. 285/2010, în anul
2011 nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători
claselor de salarizare, prevăzuți în anexele la Legea cadru nr. 284/2010 privind
salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice care se reîncadrează,
începând cu 1 ianuarie 2011, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute
de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.
Același act normativ prevede la art. 14
că, începând cu 1 ianuarie 2011, pentru personalul care beneficiază de drepturi
bănești în baza O.G. nr. 92/2003 și O.G. nr. 29/2004, salariile de bază se calculează
prin includerea nivelului mediu al acestor drepturi aferente lunii octombrie 2010,
care nu se majorează cu procentul de 15%.
În executarea Legii nr. 285/2010 au fost
emise normele metodologice aprobate prin ordinul comun ale cărui dispoziții sunt
contestate în cauză, norme care stabilesc atât modalitatea de reîncadrare a personalului
plătit din fonduri publice cât și formula concretă de calcul a drepturilor salariale
pentru anul 2011. Conținutul acestor norme este conform prevederilor legii, instanța
de fond reținând în mod eronat că dispozițiile art. II privind „Stabilirea salariilor
brute în anul 2011", lit. A), B), C), D) și E) contravin actului normativ în
aplicarea căruia au fost emise.
Astfel, așa cum s-a prevăzut în Legea
nr. 285/2010, salariile de bază pentru anul 2011 nu vor fi determinate pe baza valorii
de referință și a coeficienților de ierarhizare prevăzuți de Legea cadru nr. 284/2010,
cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției
de bază/indemnizațiilor de încadrare urmând să fie determinat prin majorarea cuantumului
avut în luna octombrie 2010 cu 15% [lit. A) alin. (1) și (2)].
De asemenea, normele prevăd că la data
reîncadrării personalului, cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor
și al celorlalte elemente care fac parte din salariul brut/solda lunară brută/salariul
lunar brut/indemnizația brută de încadrare va fi determinat prin majorarea cuantumului
avut în luna octombrie 2010 cu 15% [lit. B) alin. (1)].
Normele a căror nelegalitate s-a invocat
prevăd, la lit. C), situația calculării salariului de bază și a sporurilor pentru
respectarea nivelului salariului de bază minim brut pe țară stabilit potrivit
art. 16 din Legea nr. 285/2010, pentru perioada iulie-decembrie 2010 la suma de
600 RON, la lit. D) situația personalului care desfășoară activități noi, al cărui
salariu va fi majorat cu numărul de clase suplimentare acordate, iar la lit. E)
stabilindu-se că nu se majorează cu cota de 15% drepturile salariale care se includ
în salariul de bază în temeiul art. 14 din aceeași lege.
Or, așa cum s-a prevăzut la art. l
alin. (1) din Legea nr. 285/2010, majorarea cu 15%, aplicabilă începând cu 1 ianuarie
2011, s-a făcut în raport cu cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcții
de bază/indemnizațiilor de încadrare aferente lunii octombrie 2010, această regulă
regăsindu-se și în dispozițiile pct. II lit. A), B), C), D) și E) din Normele metodologice.
Deci, majorarea cu 15% a fost reglementată
și realizată în raport cu cuantumul din luna octombrie 2010, care rezultase în urma
reducerii cu 25% a drepturilor salariale, în baza Legii nr. 118/2010 privind unele
măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, începând cu luna iulie
2010.
Este real faptul că normele metodologice
aprobate prin ordinul comun conțin exemple de calcul în care se pornește de la salariul
din luna iunie 2010, dinainte de aplicarea diminuării cu 25%, aceasta, însă, tocmai
pentru a se evidenția că majorarea de 15% acordată de la 1 ianuarie 2011 se aplică
la salariile diminuate începând cu luna iulie 2010, raportarea la luna octombrie
2010 fiind făcută deoarece, potrivit emitenților actului, aceasta ar fi cea mai
stabilă lună a anului și ar constitui și baza de calcul pentru alocațiile bugetare
aferente cheltuielilor de personal stabilite prin legile bugetelor de stat.
Î
nalta
Curte constată, așadar, că prevederile contestate sunt legale și conforme dispozițiilor
Legii nr. 285/2010, în aplicarea și executarea cărora au fost emise. .
Față de cele arătate, constatându-se că
hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a legii, Înalta Curte,
în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat
la art. 304 pct. 9 din același cod, va admite recursul formulat de Ministerul Muncii,
Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și va modifica sentința atacată,
în parte, în sensul respingerii excepției de nelegalitate, ca neîntemeiată, menținând
celelalte dispoziții.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv formulat, recursul
declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională
a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani,
împotriva sentinței nr. 142 din 17 aprilie 2013 a Curții de Apel Suceava,
secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul
Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice împotriva aceleiași
sentințe.
Modifică, în parte, sentința atacată, în
sensul că respinge, ca neîntemeiată, excepția de nelegalitate a dispozițiilor
art. II lit. A), B), C), D) și E) din Normele metodologice de aplicarea Legii
nr. 285/2010, aprobate prin Ordinul comun nr. 42/77 din 13 ianuarie 2011.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței
atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi
30 septembrie 2014.