ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1909/2016

Decizia nr. 1909/2016

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. x/99/2014, reclamantul A. a formulat în contradictoriu cu pârâții B. Primarul Municipiului Iași, Municipiul Iași prin Primar, Consiliul Local Iași și C. Iași, contestație împotriva Hotărârii nr. 1/2004 și a Procesului-verbal din 27 ianuarie 2014, emise de B., solicitând, în principal, constatarea faptului că terenul în suprafață de 291,10 mp este în posesia B., urmând a se dispune reconstituirea dreptului de proprietate pe același amplasament, iar, în subsidiar, dacă se va constata că B. nu este unitate deținătoare a terenului, ceilalți pârâți să fie obligați la reconstituirea dreptului de proprietate pe alt amplasament, în echivalent valoric.

Prin Sentința civilă nr. 4.122 din 15 decembrie 2014, Tribunalul Iași a respins cererea formulată de reclamant și a dispus obligarea acestuia la plata către pârâta B. a sumei de 1.330 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie.

Apelul a fost înregistrat inițial la Curtea de Apel Iași, iar în urma admiterii cererii de strămutare formulată de apelant, cauza a fost strămutată la Curtea de Apel Galați.

Prin Decizia nr. 9 A din 22 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 5 aprilie 2016.

Prin Rezoluția din data de 2 iunie 2016 a fost dispusă întocmirea raportului asupra admisibilității, în principiu, a recursului, în raport de dispozițiile art. 493 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Completul de filtru CCI 1, la data de 16 iunie 2016, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctul de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.; comunicarea raportului a fost îndeplinită potrivit dovezilor de la dosarul recurs.

Reclamantul A. a depus la dosar punct de vedere asupra raportului, în termenul de 10 zile de la comunicare, în care a precizat că recursul este admisibil, în cadrul accesului liber la justiție și a solicitat respingerea excepției nulității recursului.

Constatându-se încheiată procedura de filtrare, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la data de 13 octombrie 2016, fără citarea părților.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în raport de excepția de inadmisibilitate, reținută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte urmează a-l respinge, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Obiectul prezentului dosar îl reprezintă contestația formulată de reclamant Împotriva Hotărârii nr. 1/2004 și a Procesului-verbal din 27 ianuarie 2014, ambele emise de pârâta B., prin care se solicită, constatarea faptului că terenul în suprafață de 291,10 mp se află în posesia pârâtei emitente, urmând a se dispune reconstituirea dreptului său de proprietate pe același amplasament iar, în cazul în care această pârâta nu are calitatea de unitate deținătoare a terenului, obligarea celorlalți pârâți chemați în judecată la reconstituirea dreptului de proprietate pe alt amplasament, în echivalent valoric.

Legea nr. 10/2001, în temeiul căreia a fost formulată prezenta acțiune, în art. 26 alin. (3) teza a II-a, astfel cum a fost modificat prin art. XII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, prevede că "Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel".

Reiese deci, că potrivit art. 26 alin. (3) din Legea specială nr. 10/2011, hotărârea tribunalului de soluționare a contestației împotriva deciziei sau a dispoziției motivate de respingerea notificării sau a cererii de restituire în natură este supusă recursului de competența curții de apel.

De asemenea, dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare, în primă instanță, dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data de 25 noiembrie 2010.

Or, în cauză hotărârea tribunalului a fost pronunțată ulterior acestei date, respectiv la 15 decembrie 2014. Prin urmare, prezentei cauze, îi sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în forma modificată de Legea nr. 202/2010.

În cauză, sunt însă incidente și dispozițiile tranzitorii ale art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., intrată în vigoare ulterior Legii nr. 202/2010, care a modificat Legea nr. 10/2001, și care prevăd că "Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este definitivă, de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.

(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este supusă recursului sau că poate fi atacată cu recurs, ori, după caz, legea folosește o altă expresie similară."

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor menționate, rezultă ca singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal în materia Legii nr. 10/2001 este apelul, intenția legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de atac a recursului în scopul degrevării instanței supreme de soluționarea acestor cauze.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Conform dispozițiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând ca mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Este de reținut că modul de determinare a căilor de atac prin legea procesual-civilă, corespunzător principiului statuat prin art. 129 din Constituția României, același pentru persoane aflate în situații identice, asigură un control judiciar efectiv al hotărârilor judecătorești și satisface exigențele art. 21 din legea fundamentală, respectiv a celor privind liberul acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil reglementate prin Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Pentru argumentele expuse, din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. cu art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012 rezultă că Decizia nr. 9 A din 22 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, pronunțată în acest dosar nu este susceptibila de recurs, fiind pronunțată de Curtea de Apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul.

În aplicarea dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., obligă pe recurentul- reclamant A. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 550 RON către intimata pârâtă B., reprezentând onorariu de avocat, dovada cheltuielilor de judecată, efectuată în conformitate cu prevederile art. 452 C. proc. civ. aflându-se la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 9 A din 22 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Obligă pe recurentul reclamant la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 550 RON către intimata pârâtă B.

Fără nici o cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 octombrie 2016.

Procesat de GGC - N