ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1064/2018
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1064/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Decizia nr. 1064/2018
Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (2) C.
proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ., potrivit
cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetai
în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției
fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte
constată următoarele:
Împotriva Deciziei civile nr. 734/A
din data de 18 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția
I civilă, reclamantul A. a declarat recurs.
Dosarul a fost înregistrat pe
rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I
civilă, la data de 21 decembrie 2017 și repartizat aleatoriu spre
soluționare completului de filtru CF 5.
În aplicarea
dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul
asupra admisibilității în principiu a recursului, analizat în complet
de filtru la data de 18 ianuarie 2018, dispunându-se comunicarea acestuia
către părțile din cauză.
Conform dovezilor de înmânare
aflate ia filele 27-29 din dosar, raportul a fost comunicat părților
la data de 22/26 ianuarie 2018.
Părțile nu au depus
puncte de vedere cu privire la raport.
Analizând excepția inadmisibilității
recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reține
următoarele:
Față de natura
pretenției deduse judecății, respectiv asigurări sociale - recalculare
pensie, se reține incidența în speță a dispozițiilor art.
18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea
instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea
punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind N.C.P.C., care stipulează
că în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a
acestui act normativ, respectiv 15 februarie 2013, nu sunt supuse recursului
hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflictele de
muncă și de asigurări sociale.
Referitor la aceste litigii,
nu sunt supuse recursului deciziile pronunțate de instanțele de apel,
acestea fiind hotărâri definitive.
Astfel, coroborând
dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care stipulează
că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept
de recurs, precum și cele ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ., modificat
prin Legea nr. 2/2013, conform cărora nu sunt supuse recursului
hotărârile pronunțate în cererile având ca obiect conflictele de
muncă și asigurări sociale, rezultă că Decizia nr. 734/A
din data de 18 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția
I civilă, este definitivă, nefiind supusă căii de atac a
recursului,
Legalitatea căilor de
atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C.
proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească
poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în
condițiile și termenele stabilite de aceasta.
Așa fiind, în afară
de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace
procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei
hotărâri judecătorești.
Această regulă are
valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din
Constituție reținând că împotriva hotărârilor
judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public
pot exercita căile de atac, în condițiile legii.
Pentru considerentele expuse,
constatând că decizia atacată cu recurs nu este supusă, prin
lege, cenzurii acestei căi de atac, în temeiul dispozițiilor art. 248
alin. (1) C.pr.civ,, raportat la prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta
Curte urmează a respinge, ca inadmisibil, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil,
recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 734/A din
data de 18 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția
I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi, 22 martie 2018.