ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 677/2018
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 677/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Decizia nr. 677/2018
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei
Câmpina la data de 6 iunie 2014, reclamanta D. a chemat în judecată pe
pârâții A. și B., solicitând instanței ca, prin hotărârea
ce se va pronunța, sa se dispună partajarea bunurilor comune
dobândite de aceasta și pârâtul A. în timpul căsătoriei și
care se regăsesc în contractul de vânzare - cumpărare autentificat din
28 septembrie 2011 de Biroul Notarului Public C. din Câmpina. Cu cheltuieli de
judecată.
Prin sentința civilă
nr. 4256 din 9 decembrie 2016, Judecătoria Câmpina a admis acțiunea
formulată de reclamanta D. în contradictoriu cu pârâții A. și B.
A dispus partajarea bunurilor
dobândite în timpul căsătoriei, atribuind pârâtului A. un drept
indiviz de V% din terenul curți construcții în suprafață de
355 mp., situat în Câmpina, împreună cu casa de locuit P+E în
suprafață de 87,51 mp. având beci la subsol în suprafață de
31,94 mp, situată pe terenul de mai sus.
A obligat pârâtul A. la plata
către reclamantă a sultei în cuantum de 60.750 lei.
A obligat reclamanta D.
și pârâtul A. sa plătească către stat câte 3.146 lei,
conform cotelor din bunul comun, reprezentând ajutor public judiciar
încuviințat reclamantei prin încheierea din data de 27 iunie 2014.
A obligat pârâtul să
plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 450
lei rest după compensare.
Prin Decizia nr. 1202 din 19
septembrie 2017, Tribunalul Prahova, secția I civilă, a respins
excepția inadmisibilității formulării apelului, ca
neîntemeiată.
A respins apelurile formulate
de pârâții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 4256 din 9
decembrie 2016 pronunțate de Judecătoria Câmpina, ca nefondate.
A compensat în tot
cheltuielile de judecată.
Prin încheierea din camera de
consiliu de la 11 decembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/204/2014,
Tribunalul Prahova, secția I civilă, a admis cererea de lămurire
a dispozitivului Deciziei nr. 1202 din 19 septembrie 2017, formulată de
petenta D.
A admis cererea de obligare a
apelanților la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000
lei onorariu avocat.
Împotriva Deciziei nr. 1202
din 19 septembrie 2017 a Tribunalului Prahova, secția I civilă, a
declarat recurs pârâtul A. și împotriva încheierii din camera de consiliu
de la 11 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția
I civilă, în Dosarul nr. x/204/2014 a declarat recurs reclamanta D.,
înregistrate la Tribunalul Prahova, la data de 15 decembrie 2017 și
respectiv, la data de 2 februarie 2018, fiind transmise pre soluționare Înaltei
Curți de Casație și Justiție.
Dosarul a fost înregistrat pe
rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I
civilă, la data de 31 ianuarie 2018 și trimis, spre soluționare,
prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 10.
Prin rezoluția din data
de 5 februarie 2018, s-a fixat termen de judecată la 28 februarie 2018, în
vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de
Casație și Justiție în judecarea cererilor de recurs.
La acest termen, Înalta Curte
a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale
materiale în soluționarea recursurilor de față, în raport de
dispozițiile art. 97 pct. 1 coroborate cu art. 5 alin. (3) și art.
483 alin. (4) C. proc. civ.
Analizând excepția, Înalta
Curte de Casație și Justiție constată că este
întemeiata pentru armatoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor
art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:
„1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel,
precum și a altor hotărâri. în cazurile prevăzute de lege; 2.
recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării
unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4.
orice alte cereri date prin lege în competența sa".
Din norma de
competență citată rezultă în mod neechivoc făptui
că Înalta Curte de Casație și Justiție
soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât
hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a
prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei
Curți.
Prin urmare, art. 97 pct. 1 C.
proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție,
ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate
împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin
excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva
altor hotărâri.
Astfel formulată, norma
în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei
Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța care
a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma
de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte
soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în
competența altor instanțe.
O asemenea formulare de
principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum
s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul
competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în
primă instanță, ceea ce relevă că legiuitorul a optat
pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea
expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a
competenței în favoarea Înaltei Curți de Casație și
Justiție.
Reformularea art. 97 pct. 1
din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun
pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este
prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu
nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu
extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în
care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de
atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o
regulă nouă de competență, prin adăugare la lege,
rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit
cărora „Reguli noi de competentă pot fi stabilite numai prin
modificarea normelor prezentului cod".
Constatări similare se
impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevede
că „Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de
Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a
conformității hotărârii atacate cu regulile de drept
aplicabile".
Nici această normă
nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de
Casație și Justiție soluționează toate recursurile
care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe,
formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat
consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru
soluționarea recursurilor.
Rațiunea normei
rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică
titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin
lege competența de soluționare a recursului. De altfel, aceiași
scop îl urmărește și. recursul soluționat de alte
instanțe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483
alin. (4) teza finala, potrivit căruia „Dispozițiile alin. (3) se
aplică în mod corespunzător".
Este incontestabil că Înalta
Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a
legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă
acesta nu conduce la plenitudine de competență în soluționarea
recursurilor, în absența unei norme exprese de competență în
acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că
acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și
Justiție „potrivit competenței sale".
Din considerentele expuse
anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o
concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ.,
anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de
soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor
curților de apel și numai prin excepție competența de
soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când
aceasta a fost prevăzută în mod expres.
Pornind de la această
premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu
este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de
Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate
împotriva Hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.
Noul Cod de procedură
civilă păstrează principiul ierarhiei instanțelor, astfel
încât, coroborând acest principiu cu dispozițiile art. 483 alin. (4) C.
proc. civ., curțile de apel sunt competente să soluționeze
recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, procedând
la examinarea, în condițiile legii, a conformității
hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483
alin. (3) C. proc. civ.
Cum în speță,
judecătoria a fost instanța învestită cu soluționarea
fondului, iar soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul,
rezultă că nu este incidență norma art. 97 pct. 1 C. proc.
civ., care reglementează competența în materia recursului a
instanței supreme.
O altfel de interpretare care
să atribuie competența de drept comun a instanței supreme în
materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar
însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme
noi de competență, în contradicție cu dispozițiile
constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție
„competența instanțelor judecătorești și procedura de
judecată sunt prevăzute numai de lege") și cu cele ale art.
122 C. proc. civ. („reguli noi de competență pot fi stabilite numai
prin modificarea normelor prezentului cod").
în aplicarea acestor norme,
competența de soluționare în cauză a recursurilor declarate
împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către Tribunalul
Prahova revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de
Apei Ploiești, instanță în favoarea căreia Înalta Curte
urmează a decima competența de soluționare a recursurilor,
văzând și dispozițiile art. 332 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția
necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și
Justiție.
Declină competența de
soluționare a recursului declarat de pârâtul A. împotriva Deciziei nr.
1202 din 19 septembrie 2017 a Tribunalului Prahova, secția I civilă,
și a recursului declarat de reclamanta D. împotriva încheierii din camera
de consiliu de Ia 11 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul
Prahova, secția I civilă, în Dosarul nr. x/204/2014s în favoarea
Curții de Apel Ploiești.
Fără cale de atac.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi, 28 februarie 2018.