ÎCCJ, Decizia nr. 161/2012

Asupra contestației

în anulare de față;

În baza lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea penală nr. 120 din 23 aprilie

2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5

judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul N.N.

împotriva Încheierii nr. 65 din 19 ianuarie 2012, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 7597/1/2011.

Împotriva acestei

încheieri petentul N.N. a formulat contestație în anulare, susținând că ședința

publică din data de 23 aprilie 2012 a fost o înscenare juridică sub controlul

magiei americane, fără însă a indica niciunul din cazurile de contestație în

anulare prevăzute în dispozițiile art. 386 C. proc. pen.

Examinând

admisibilitatea în principiu a contestației în anulare formulată în temeiul

art. 386 C. proc. pen., Înalta Curte constată că este inadmisibilă.

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori

ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii

și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în

cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în

care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea

principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

Tocmai caracterul de

cale extraordinară a contestației în anulare constituie o garanție că această

cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui și oricând de

înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești

definitive.

Conform dispozițiilor

art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației

în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind

respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual-penală,

arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de

dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se

află la dosarul cauzei.

Una dintre aceste

condiții este ca motivul pe care se sprijină contestația în anulare să fie

dintre cele prevăzute expres și limitativ în art. 386 C. proc. pen.

Raportând aspectele

teoretice prezentate speței de față, se constată că formularea de critici

privind modul de soluționare a cauzei de către instanța de recurs nu pot

reprezenta temeiuri pentru constatarea admisibilității contestației în anulare,

neregăsindu-se printre cele 5 motive prevăzute de lege, care se referă exclusiv

la : a) neîndeplinirea în condițiile legii a procedurii de citare a părții la

termenul când s-a judecat recursul; b) imposibilitatea părții de a se prezenta

la termenul de judecare a recursului și de a încunoștința instanța despre

această împiedicare; c) situația în care instanța de recurs nu s-a pronunțat

asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art.

10 lit. f) - i

1

), cu privire la care existau probe în dosar; d)

situația în care împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri

definitive pentru aceeași faptă și e) situația în care la judecarea recursului

sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a

fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin. (1) C. proc. pen.

Criticile formulate

de contestator nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute în art. 386

C. proc. pen., astfel încât nu este îndeplinită una din cerințele de a căror

îndeplinire cumulativă este condiționată admiterea în principiu a contestației

în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen.

În consecință, Înalta

Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, contestația în

anulare formulată de contestatorul N.N. împotriva Încheierii penale nr. 120 din

23 aprilie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul

de 5 judecători, în dosarul 1741/1/2012.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul N.N. împotriva

Încheierii penale nr. 120 din 23 aprilie 2012 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în dosarul nr. 1741/1/2012.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 25 iunie 2012.