ÎCCJ, Decizia nr. 162/2012

Asupra contestației

în anulare de față;

În baza lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea penală nr. 133 din 7 mai

2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5

judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta G.A.

împotriva Încheierii nr. 101 din 19 martie 2012, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 1307/1/2011.

Împotriva acestei

încheieri recurenta G.A. a formulat contestație în anulare, susținând că în mod

greșit i s-a respins cererea de ajutor public judiciar, fără însă a indica

vreunul din cazurile de contestație în anulare prevăzute în dispozițiile art.

386 C. proc. pen.

Examinând în

principiu admisibilitatea contestației în anulare formulată în temeiul art. 386

C. proc. pen., Înalta Curte constată că este inadmisibilă.

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori

ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii

și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în

cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în

care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea

principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

Tocmai caracterul de

cale extraordinară a contestației în anulare constituie o garanție că această

cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui și oricând de

înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești

definitive.

Conform dispozițiilor

art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației

în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind

respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual-penală,

arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de

dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se

află la dosarul cauzei.

Una dintre aceste

condiții este ca motivul pe care se sprijină contestația în anulare să fie

dintre cele prevăzute expres și limitativ în art. 386 C. proc. pen.

Raportând aspectele

teoretice prezentate speței de față, se constată că formularea de critici

privind modul de soluționare a cauzei de către instanța de recurs nu pot

reprezenta temeiuri pentru constatarea admisibilității contestației în anulare,

neregăsindu-se printre cele 5 motive prevăzute de lege, care se referă exclusiv

la : a) neîndeplinirea în condițiile legii a procedurii de citare a părții la

termenul când s-a judecat recursul; b) imposibilitatea părții de a se prezenta la

termenul de judecare a recursului și de a încunoștința instanța despre această

împiedicare; c) situația în care instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra

unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 lit.

f) - i

1

), cu privire la care existau probe în dosar; d) situația în

care împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru

aceeași faptă și e) situația în care la judecarea recursului sau la rejudecarea

cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar

ascultarea acestuia era obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1

1

)

ori art. 385

16

alin. (1) C. proc. pen.

Criticile formulate

de contestatoare nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute în art.

386 C. proc. pen., astfel încât nu este îndeplinită una din cerințele de a

căror îndeplinire cumulativă este condiționată admiterea în principiu a

contestației în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) Cod procedură.

În consecință, Înalta

Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, contestația în

anulare formulată de contestatoarea G.A. împotriva Încheierii penale nr. 133

din 7 mai 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de

5 judecători, în dosarul 2132/1/2012.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea G.A. împotriva

Încheierii penale nr. 133 din 7 mai 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, completul de 5 judecători, în dosarul nr. 2132/1/2012.

Obligă contestatoarea

la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 25 iunie 2012.