Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.11.2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7523/2013

HOTĂRÂRE
29.11.2013
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7523/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă cu nr. 2108 din 27 martie 2013 Judecătoria Cornetu a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și, pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe petenta S.C. O. S.A. și pe intimata C.N.A.D.N.R. S.A. CESTRIN, în favoarea Judecătoriei Constanța. Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că prin Legea nr. 2/2013 s-a modificat competența de soluționare a proceselor având ca obiect plângeri contravenționale împotriva proceselor verbale de contravenție întocmite în baza O.G. NR. 15/2002, aceasta revenind judecătoriei în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.

Învestită prin declinare, Judecătoria Constanța, prin Sentința civilă nr. 11401 din 24 septembrie 2013 a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de petentă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu și, constatând ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Constanța și Judecătoria Cornetu, a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării acestuia. Judecătoria Constanța a reținut că dispozițiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie contravențională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu și celor în curs de soluționare la data în vigoare a acestei legi.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestuia. Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Judecătoriei Cornetu pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. În cauza de față se contestă Procesul-verbal de constatare a contravenției seria R11 nr. 0187428 din 21 martie 2012, încheiat de către C.N.A.D.N.R. S.A. - CESTRIN, prin care în temeiul art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, S.C. O. S.A. a fost sancționată cu amendă contravențională, întrucât la data de 23 octombrie 2011 s-a constatat că vehiculul cu numărul de înmatriculare X, aparținând societății reclamante a circulat pe A 2 km 12+450 m, Glina, Jud. Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă.

Așa cum rezultă din actele dosarului, plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi la data de 19 aprilie 2012, anterior intrării în vigoare a Noului C. proc. civ., astfel că este supusă vechii reglementări, potrivit art. 24 din Noul C. proc. civ. care are aplicabilitate generală. Conform art. 24 din Noul C. proc. civ., norma de competență se aplică numai plângerilor contravenționale înregistrate după data de 15 februarie 2013. Pe de altă parte, dispozițiile legale invocate de Judecătoria Cornetu, ca instanță de trimitere, respectiv prevederile art. III coroborat cu art. XXIII alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 2/2013, se reține că acestea nu se aplică în materie contravențională, ci numai în materia contenciosului administrativ și fiscal.

Din cuprinsul procesului-verbal depus la dosar rezultă că fapta a fost săvârșită pe A 2 km 12+450 m, pe raza localității Glina, Jud. Ilfov. Potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Înalta Curte constată că, în cauză, locul săvârșirii contravenției, reținute în sarcina petentei, este localitatea Glina, Jud. Ilfov, localitate aflată în raza de competență teritorială a Judecătoriei Cornetu. Prin urmare, instanța competentă să soluționeze pricina este Judecătoria Cornetu.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Cornetu.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petenta S.C. "O." S.A. și pe intimata C.N.A.D.N.R. în favoarea Judecătoriei Cornetu. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2013. Procesat de GGC - AM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-01-17
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 192/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea de ședință din 13 iunie 2013 Judecătoria Cornetu, în temeiul art. 3, coroborat cu art. 23 alin. (1) și (4) din Leg
ÎCCJ 2014-01-17
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 196/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă cu nr. 4540 din 10 iunie 2013 Judecătoria Cornetu a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din of
ÎCCJ 2013-11-26
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7455/2013
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. 11869/212/2012
ÎCCJ 2014-03-14
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1343/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă cu nr. 2554 din 11 aprilie 2013, Judecătoria Cornetu a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din
ÎCCJ 2014-01-17
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 193/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 13 iunie 2013 Judecătoria Cornetu, în temeiul art. III, coroborat cu art. XXIII alin. (1) și alin.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă