Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.11.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5326/2013

HOTĂRÂRE
18.11.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5326/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin Procesul-verbal de constatare a contravenției seria R11 nr. 0380618 din 24 octombrie 2011 a fost sancționat contravenientul SC A.R. SRL, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de dispozițiile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că la data de 27 aprilie 2011 a circulat, fără a deține rovinietă valabilă, pe A2 km 12 + 450 m, localitatea Glina, județul Ilfov. Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la 9 noiembrie 2011, contravenientul SC A.R. SRL, a solicitat instanței anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției întocmit de intimata C.N.A.D.N.R. - SA CESTRIN. Prin Sentința nr. 1090 din 3 februarie 2012, Judecătoria Pitești și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, față de dispozițiile art. 32 alin. (2) din O.G.

nr. 2/2001. Prin Încheierea pronunțată la 16 mai 2013 Judecătoria Cornetu și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Costești, reținând că soluția se impune în raport cu prevederile art. 10 1 din O.G. nr. 15/2002, astfel cum au fost completate prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Prin Sentința nr. 937 din 16 septembrie 2013, Judecătoria Costești, la rândul său, și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Cornetu, reținând că raportului juridic dedus judecății îi sunt aplicabile prevederile O.G. nr. 15/2002 în forma avută anterior modificării prin dispozițiile Legii nr. 2/2013, respectiv prevederile art. 32 din O.G.

nr. 2/2001. Constatând ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție. Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele: În drept, potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența de soluționare a plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Potrivit dispozițiilor art. 10 din O.G. nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier, contravențiilor prevăzute la art. 8 din acest act normativ le sunt aplicabile dispozițiile O.G.

nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Prin dispozițiile art. III alin. (2) din Legea nr. 2/2013, după dispozițiile art. 10 din O.G. 15/2002, s-a introdus un nou articol, art. 10 1 , potrivit căruia: „prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 (..) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.” Dispozițiile art. 10 1 mai sus arătate, în lipsa unor norme tranzitorii instituite prin dispozițiile Legii nr. 2/2013, în raport de prevederile art. 725 alin. (2) C. proc. civ. 1865, sunt aplicabile doar proceselor începute după intrarea în vigoare a noii norme de competență, nu și celor în curs de soluționare.

Soluția se impune și în raport de interpretarea teleologică și sistematică a dispozițiilor tranzitorii cuprinse în art. XXIII alin. (1) - (4) din Legea nr. 2/2013, care se referă în mod restrictiv doar la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal (nu și în materia contravențională) și cu indicarea instanțelor pe rolul cărora se află astfel de procese, respectiv, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal și curțile de apel. În cauza supusă analizei, se constată că plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul unei judecătorii, anterior adoptării Legii nr. 2/2013, anume la data de 9 noiembrie 2011, caz în care competența materială de soluționare revine, potrivit prevederilor art. 10 din O.G.

nr. 15/2002 coroborat cu ale art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Cum, contravenția a fost săvârșită pe A2 km 12 + 450 m, localitatea Glina, județul Ilfov, aflată în circumscripția Judecătoriei Cornetu, acestei instanțe îi revine competența de soluționare a cauzei.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2013. Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-12-02
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5590/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin Procesul-verbal de constatare a contravenției seria R12 nr. 0077122 din 31 ianuarie 2012 a fost sancționată contravenienta C.A. pentru săvârșirea contravenției prevăzute de dispoz
ÎCCJ 2013-11-28
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5548/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin Procesul-verbal de constatare a contravenției seria RII nr. 0316058 din 19 septembrie 2011 a fost sancționat contravenientul L.V.E. pentru săvârșirea contravenției prevăzute de di
ÎCCJ 2013-11-18
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5328/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin procesul-verbal de constatare a contravenției seria R11 nr. 0440623 din 28 noiembrie 2011 a fost sancționat contravenienta U.T., pentru săvârșirea contravenției prevăzute de dispo
ÎCCJ 2013-11-14
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5276/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin procesul-verbal de constatare a contravenției seria R11 nr. 0352025 din 10 octombrie 2011 a fost sancționată contravenienta D.E. pentru săvârșirea contravenției prevăzute de dispo
ÎCCJ 2013-11-18
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5330/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin Procesul-verbal de constatare a contravenției seria R11 nr. 0124944 din 7 iunie 2011 a fost sancționat contravenientul V.F.I., pentru săvârșirea contravenției prevăzute de dispozi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă