ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.10.2020

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2173/2020

HOTĂRÂRE
21.10.2020
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2173/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 21 octombrie 2020

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, la data de 01 august 2018, sub nr. x/2018, contestatoarea A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 120 din 21 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, în dosarul nr. x/2015, prin care a solicitat anularea deciziei atacate și rejudecarea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 625 din 2 noiembrie 2017 și a sentinței civile nr. 774 din 18 decembrie 2017, pronunțate de Tribunalul Brăila.

În drept, contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 și ale art. 504 alin. (2) C. proc. civ.

Prin decizia nr. 140/A din 30 octombrie 2019, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată contestatoarea A. împotriva deciziei civile nr. 120/A din 21 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, în dosarul nr. x/2015.

Împotriva acestei decizii a declarat calea de atac intitulată "apel" contestatoarea A., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 06 februarie 2020, și repartizat aleatoriu spre soluționare completului de filtru CF x, care prin raportul asupra admisibilității în principiu a procedat la recalificarea cererii deduse judecății.

Prin cererea de recurs, recurenta-contestatoare și-a expus nemulțumirile cu privire la modul de soluționare a litigiului.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatului Municipiul Brăila, prin Primar, la data de 17 februarie 2020; intimatul nu a depus întâmpinare în termenul legal.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 97 din C. proc. civ. și ale art. 21 din Legea nr. 304/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă numai recursuri, neavând competență materială în soluționarea apelurilor, iar prin rezoluția de primire din data de 11 februarie 2020, s-a dispus, în aplicarea prevederilor art. 493 din C. proc. civ., întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

De asemenea, s-a mai reținut că recursul este inadmisibil, fiind declarat împotriva unei hotărâri care nu are deschisă această cale extraordinară de atac.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

La data de 11 iunie 2020, recurenta a depus punct de vedere la raport, prin care a învederat că nu a formulat cerere de recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, ci cerere de apel la Curtea de Apel Galați, solicitând trimiterea dosarului, spre competentă soluționare, curții de apel.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția inadmisibilității recursului reținută prin raport, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că, potrivit poziției procesuale a recurentei, aceasta nu a invocat lipsa manifestării sale de voință în declararea căii de atac împotriva deciziei civile nr. 140/A din 30 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, ci a învederat că, în opinia sa, competența de soluționare aparține Curții de Apel Galați.

Or, stabilirea competenței intră în atributul instanței învestite cu soluționarea căii de atac, motiv pentru care, raportat la natura cererii formulate de recurentă, Înalta Curte reține că este învestită cu soluționarea unui recurs declarat împotriva unei decizii pronunțate de curtea de apel, conform art. 97 alin. (1) C. proc. civ.

Dispozițiile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că:

"Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

În cauză, calea de atac a recursului este declarată împotriva deciziei nr. 140/A din 30 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, în soluționarea unei contestații în anulare.

Potrivit dispozițiilor art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., "hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată".

Înalta Curte constată că hotărârea atacată cu contestație în anulare, respectiv decizia civilă nr. 120/A din 21 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, este o hotărâre definitivă, pronunțată în soluționarea unui apel într-o cauză având ca obiect emiterea dispoziției de restituire în natură, prin compensare la valoarea despăgubirilor prin titlul de despăgubire, în baza Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România.

Potrivit art. 35 din Legea nr. 165/2013, hotărârea tribunalului este supusă numai apelului, a cărui soluționare intră în competența curții de apel.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

Așadar, potrivit art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, decizia civilă nr. 120/A din 21 iunie 2018 a Curții de Apel Galați, este o hotărâre definitivă, purtând acestă mențiune în dispozitiv, și nu este susceptibilă de recurs.

Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 508 alin. (4) C. proc. civ. anterior redate, reține că decizia nr. 140/A din 30 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, ce face obiectul căii de atac deduse judecății, nu este supusă recursului.

Potrivit principiului legalității căii de atac consacrat de art. 457 din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora să se realizeze în condițiile legii.

Pentru aceste considerente, având în vedere că decizia nr. 120/A din 21 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, împotriva căreia s-a formulat contestație în anulare, este o decizie definitivă, ținând cont și de prevederile art. 508 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea dată asupra contestației în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de contestatoarea A. împotriva deciziei civile nr. 140/A din 30 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, ca inadmisibil.

Respinge recursul declarat de contestatoarea A. împotriva deciziei civile nr. 140/A din 30 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, ca inadmisibil.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-10-17
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 637/2019
Asupra contestației în anulare, constată următoarele: Prin Decizia nr. 3657/17.10.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 93/A din 30 mai 2018 pro
ÎCCJ 2022-05-10
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 972/2022
t de apelanta A. împotriva sentinței civile nr. 731 din 24 februarie 2021 pronunțate de Judecătoria Brăila, în dosarul nr. x/2020 și înaintarea acestuia la secția I civilă a Tribunalului Brăila spre competentă soluționarea cauzei. I.3. Deci
ÎCCJ 2024-11-06
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2465/2024
Ședința publică din data de 06 noiembrie 2024 Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele: I.1. Circumstanțele cauzei Prin decizia civilă nr. 33/R din 13 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Galați – secția I civilă, a f
ÎCCJ 2020-04-01
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 819/2020
Galați, s-a respins recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 31 din 23.01.2018 a Tribunalului Galați, ca inadmisibil. 5. Judecata contestației în anulare. Prin decizia civilă nr. 261R/22.05.2019, pronunțată în dosaru
ÎCCJ 2019-02-21
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 387/2019
Analizând recursul în condițiile art. 499 C. proc. civ., în conformitate cu care în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele
Sursă