ÎCCJ, Decizia nr. 201/2019

Asupra apelului de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

A. JUDECATA ÎN FOND

Prin Sentința penală nr. 630 din data de 1 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a dispus următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a achitat pe inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută și pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. și art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., a lăsat nesoluționată latura civilă a cauzei, vizând pretențiile formulate de partea civilă Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale.

În baza art. 397 alin. (5) raportat la art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., a menținut măsura asigurătorie a sechestrului asigurător, instituită prin Ordonanța nr. 204/P/2017 din data de 11 septembrie 2017, necesară acoperirii pagubei cauzată Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale prin săvârșirea infracțiunii, asupra următoarelor bunuri imobile:

- cotă parte 1/2 din imobil constând în teren neproductiv, intravilan, în suprafață de 1.934 mp, suprafață măsurată 934,314 mp situat în loc. Onești, jud. Bacău, cu nr. cadastral x, înscris în Cartea Funciară nr. x a OCPI Bacău - CPI Onești, nr. CF x, nr. cadastral vechi x, tarla x, parcela x;

- cotă parte 1/2 din imobil constând în teren, în suprafață de 2.500 mp, suprafață măsurată 2.710,335 mp, cu nr. cadastral nr. topografic x din care fâneață în suprafață de 631 mp - tarla x parcela x; curți construcții - 188 mp, tarla x, parcelă x; curți construcții - 596 mp, tarla x, parcela x; teren arabil - 544 mp, tarla x, parcelă x; vie - 486 mp, tarla x, parcelă x și fâneață în suprafață de 265 mp, tarla x parcela x + construcție de locuințe, cu nr. cadastral x, având suprafață construită la sol de 144 mp, constând în casă construită în anul 2010 din beton armat și cărămidă D+P+E, cu acte + construcție anexă, fără acte, constând în magazie în suprafață de 11,09 mp, cu nr. cadastral x + construcții anexă constând în piscină în suprafață la sol de 49 mp, fără acte, imobilul având nr. cadastral x, fiind situat în localitatea Onești, jud. Bacău, înscris în Cartea Funciară nr. x a OCPI Bacău - BCPI Onești, nr. CF x, nr. cadastral vechi x.

În baza art. 273 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. a respins, ca nefondată, cererea formulată de martorul B. privind decontarea cheltuielilor solicitate.

Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea inculpatului A. au rămas în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A., în sumă de 65 RON, a rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. x/2017 din data de 12 septembrie 2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub numărul x/2017, s-a dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută și pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. și art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut, că la data de 17 august 2011, inculpatul A., în calitate de ministru al comunicațiilor și societății informaționale, fără a organiza o licitație publică, încălcând dispozițiile art. 122 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, a încheiat cu C. AG, în calitate de lider al asocierii formată din C. Gmbh, D., E. și F. SRL, Contractul de furnizare produse nr. x din 17 august 2011, având ca obiect închirierea pe o durată de 16 luni și 13 zile cu opțiune de cumpărare, a drepturilor neexclusive de utilizare a produselor software G. în școli, deși Acordul-cadru de furnizare nr. x din 12 august 2009 nu permitea încheierea unui astfel de contract subsecvent, cauzând în acest mod, atât un prejudiciu în valoare totală de 11.291.793,99 euro repercutat în patrimoniul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, cât și un folos patrimonial necuvenit, în același cuantum, în favoarea C. AG.

S-a mai arătat că prejudiciul cauzat Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale, precum și folosul necuvenit de care a beneficiat C. AG, îl reprezintă diferența dintre suma plătită de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (13.904.599 Euro) și suma care a fost facturată de către SC H. SRL către C. AG deoarece, prin organizarea unei licitații publice în condiții concurențiale, prețul ar fi fost foarte apropiat de cel facturat de SC H. SRL către C. AG (2.612.805,01 euro).

De asemenea, s-a mai expus că motivul pentru care C. AG a achiziționat licențele educaționale prin intermediul SC H. SRL, a fost acela că licențele educaționale care au făcut obiectul Contractului subsecvent de furnizare produse nr. x din 17 august 2011 în acordul I. au fost vândute după un model pe două nivele, prin care un distribuitor achiziționează licențele de la G., iar un revânzător autorizat pentru produse Educaționale (AER) achiziționează licențele de la distribuitor pentru vânzarea ulterioară către clientul final. În acordul I., SC H. SRL era distribuitor, iar SC F. SRL era revânzător autorizat pentru produse Educaționale (AER), prețul total de vânzare de la G. către SC H. SRL fiind de aproximativ 2,5 milioane Euro.

Starea de fapt a fost astfel reținută în actul de sesizare a instanței din coroborarea denunțului martorei cu identitate protejată J. cu declarațiile inculpatului, precum și cu declarațiile martorilor J., martor cu identitate protejată, K., L., M., N., O., P., Q., R., K., S., T. și cu înscrisurile aflate la dosarul de urmărire penală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 13 septembrie 2017, fiind repartizată aleatoriu Judecătorului de cameră preliminară, pentru a se proceda la verificarea competenței și a legalității sesizării instanței, precum și la verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, în conformitate cu prevederile art. 342 din C. proc. pen., care stabilesc obiectul procedurii în camera preliminară.

În procedura de cameră preliminară, a formulat cereri și excepții inculpatul A.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 7 noiembrie 2017, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți a respins, ca nefondate, cererile și excepțiile invocate de inculpatul A.

A constatat legalitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu Rechizitoriul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, privind pe inculpatul A., precum și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpatul A., contestație care a fost respinsă prin Încheierea nr. 3 din 11 ianuarie 2018 pronunțată în Dosarul nr. x/2017.4 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Ulterior intrării procesului în faza de judecată, în ședința publică din data de 5 aprilie 2018, după citirea actului de sesizare, instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 374 alin. (2) din C. proc. pen. și a adus la cunoștința inculpatului A. art. 374 alin. (4) și art. 375 alin. (1) din C. proc. pen., acesta învederând că nu se prevalează de dispozițiile legale antemenționate și nu optează pentru judecarea cauzei conform procedurii simplificate.

Ca urmare, la același termen inculpatul A. (filele x vol. I) a dat declarație cu privire la faptele ce formează obiectul acuzației penale. Totodată, instanța a încuviințat următoarele probe:

- audierea martorilor din acte: M., L., N., O., P., Q., R., T., S., J., U., V., K. și W.;

- emiterea unei adrese către Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, pentru a fi înaintată corespondența, inclusiv cea electronică, desfășurată în perioada septembrie 2010 - 31 august 2011 privitor la licențele G., între inculpatul A. și secretarul general X., secretarul de stat R., T. (directorul Direcției IT), V. și Y. (Direcția juridică), O. (direcția Financiar-Contabilă), P. (consilier pentru Afaceri externe al ministerului), N. (consilier al inculpatului A.), între aceștia și/sau U. (reprezentant al C. AG) și G.;

- emiterea unei adrese către Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale pentru a comunica modul în care a calculat prejudiciul comunicat cu Adresa nr. x din 29 mai 2017.

De asemenea, din oficiu, instanța a pus în discuția părților, a încuviințat și a administrat proba cu declarațiile martorilor Z. și B.

Analizând întregul material probatoriu administrat în ambele faze procesuale, Înalta Curte, în complet de 3 judecători a reținut, în esență, următoarele:

Preliminar, instanța de fond a reținut faptul că infracțiunea ce face obiectul actului de sesizare se pretinde a fi comisă în legătură cu modalitatea de încheiere a Contractului de furnizare produse nr. x din 17 august 2011, având ca obiect achiziția dreptului de utilizare a licențelor educaționale G., părțile contractante fiind Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, prin inculpatul A. și C. AG - lider al asocierii formate din C. Gmbh, D., E. și F. SRL, iar valoarea contractului a fost în cuantum de 13.904.599 Euro.

De asemenea că necesitatea încheierii acestui contract a rezultat din faptul că la data de 30 noiembrie 2009 dreptul de utilizare a produselor software destinate unităților de învățământ distribuite prin intermediul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a încetat.

În sensul celor menționate anterior, instanța de fond a evidențiat actele și procedurile premergătoare încheierii Contractului nr. x/2011 reținând că inițial, drepturile de utilizare a produselor software G. în unitățile de învățământ au fost închiriate în baza Actului adițional nr. x din 2 noiembrie 2004 la Contractul comercial de închiriere de licențe nr. x din 15 aprilie 2004, încheiat în temeiul dispozițiilor H.G. nr. 1778/2004, anterior încheierii acestuia fiind atribuită către Secretariatul General al Guvernului competenta de a semna contractul antemenționat.

De asemenea, că prin H.G. nr. 1.778/2004, ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului a fost mandatat să semneze, în numele Guvernului României, extinderea Contractului comercial de închiriere de licențe nr. x din 15 aprilie 2004, pentru produsele educaționale G.

În continuare, s-a arătat că la art. 3 din H.G. nr. 1.778/2004 s-a prevăzut că Secretariatul General al Guvernului, după recepția licențelor educaționale G. va transfera aceste licențe, fără plată, Ministerului Educației și Cercetării, care, pe baza unor contracte de comodat, le va distribui către unitățile și instituțiile de învățământ de stat beneficiare, acestea fiind responsabile de instalarea produselor software într-un număr corespunzător necesarului stabilit la nivelul ministerului, fiind practic extins contractul pentru produse educaționale G., aceste competențe fiind preluate ulterior de Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, în temeiul dispozițiilor H.G. nr. 199/2008

S-a mai reținut că în actul normativ mai sus menționat, H.G. nr. 1.778/2004, au fost prevăzute reglementări distincte pentru licențele G. necesare autorităților și instituțiilor publice beneficiare și "licențele educaționale" care urmau să fie transferate către Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului pentru a fi distribuite unităților și instituțiilor de învățământ de stat beneficiare.

De asemenea, că potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 199/2008, licențele educaționale G., furnizate suplimentar în baza Contractului comercial de închiriere de licențe nr. x din 15 aprilie 2004, urmau a fi transferate de către Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, fără plată, Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, care, pe baza unor contracte de comodat, urma să le distribuie către unitățile și instituțiile de învățământ de stat beneficiare.

În actul normativ menționat s-a prevăzut că Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului va centraliza situația echipamentelor de tehnică de calcul, a licențelor existente și a necesarului de licențe, pe care o va comunica Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, până la data de 30 martie a fiecărui an.

În acord cu cele menționate, instanța de fond a reținut că, în perioada 2004 - 2009, prin hotărârile de guvern indicate, s-a stabilit, pentru produsele software livrate de G., existența a două categorii de licențe, respectiv cele destinate instituțiilor publice și cele destinate unităților de învățământ (denumite prin H.G. nr. 199/2008 licențe educaționale).

Fiind emise pentru realizarea unei sarcini anume, respectiv încheierea unui contract-cadru comercial de închiriere de licențe referitor la produsele G., contract încheiat la data de 15 aprilie 2004, între Guvernul României și AA. Austria, hotărârile de Guvern menționate anterior și-au încetat efectele la data împlinirii termenului contractual, respectiv 30 noiembrie 2009.

Ulterior, în condițiile în care contractul-cadru comercial înceta prin împlinirea termenului pentru care a fost semnat, Guvernul României a adoptat H.G. nr. 460 din 15 aprilie 2009 pentru atribuirea competenței Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale de a desfășura procedura de licitație deschisă, licitație restrânsă sau negociere cu publicare prealabilă a unui anunț de participare, după caz, în vederea încheierii unui acord-cadru ce are ca obiect achiziția dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opțiune de cumpărare.

În Anexa nr. 1 la hotărâre s-a prevăzut că produsele software ce urmau a fi achiziționate erau următoarele: BB., CC., DD., EE., FF., GG. Numărul de licențe de tip BB. a fost stabilit în raport cu numărul de "calculatoare eligibile".

De asemenea, că potrivit dispozițiilor din art. 1 alin. (2), instituțiile publice beneficiare sunt instituțiile publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale, după caz, care fac parte din administrația centrală și ai căror conducători sunt ordonatori de credite, precum și instituțiile aflate în subordonarea, în coordonarea sau sub autoritatea acestora.

La art. 2 alin. (2) s-a prevăzut că după încheierea acordului-cadru, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale va semna în numele Guvernului României un contract prin care va achiziționa dreptul de utilizare a produselor software prevăzute în anexa nr. 2, care face parte integrantă din hotărâre. Înainte de semnarea contractului, instituțiile publice beneficiare prevăzute în anexa nr. 2 aveau să confirme cantitatea de produse software solicitată, comanda urmând a se face pe baza centralizării acestor rezultate.

În anexa nr. 2 la hotărâre au fost prevăzute cantitățile și instituțiile publice beneficiare.

După adoptarea H.G. nr. 460/2009, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale a organizat o licitație publică în cadrul căreia oferta câștigătoare a fost cea depusă de asocierea C. AG, C. Gmbh, D., E., F. SRL și G. SRL, în valoare de 90.182.344,76 EUR (fără TVA).

În urma desfășurării procedurii de atribuire, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale a încheiat cu C. AG - lider de asociere, Acordul-cadru de furnizare nr. x din 31 iulie 2009.

Ca urmare a recomandărilor formulate de observatorii din cadrul Unității pentru Coordonarea și Verificarea Achizițiilor Publice, referitoare la faptul că acordul-cadru nu conținea prețurile unitare ale produselor solicitate prin documentația de atribuire, precum și faptul că în conținutul acesteia a fost consemnată valoarea maximă estimată în cuantum de 200.000.000 EUR, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și C. AG - lider asociere, au semnat Acordul nr. x din 7 august 2009 de încetare a Acordului-cadru de furnizare nr. x din 31 iunie 2009.

Ulterior, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale a încheiat cu C. AG, în calitate de lider al asocierii, Acordul-cadru de furnizare nr. x din 12 august 2009.

Instanța a mai reținut că prin acest acord-cadru s-a stabilit ca atribuirea contractelor subsecvente să fie realizată în baza prețurilor unitare din oferta financiară declarată câștigătoare și în limita necesitaților autorității contractante.

În Acordul-cadru de furnizare nr. x din 12 august 2009 s-au prevăzut următoarele:

- obiectul acordului l-a constituit "furnizarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opțiune de cumpărare, pe baza acestuia urmând a fi încheiate contractele subsecvente" - pct. 2.1.;

- promitentul-furnizor s-a obligat să livreze promitentului-achizitor (Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale), sub forma închirierii cu opțiune de cumpărare, drepturile neexclusive de utilizare a produselor software menționate în anexa nr. 1 la acord, destinate utilizatorilor din cadrul administrației publice centrale din România - pct. 3.2.;

- durata acordului a fost stabilită la maxim 41 luni, respectiv pentru perioada august 2009 (începând cu data semnării de către ambele părți a acordului) până la 31 decembrie 2012, când încetează să mai producă efecte - pct. 6.1. și pct. 6.2.;

- cantitatea previzionată de drepturi de utilizare neexclusive a produselor software care urmau să fie livrate în baza contractelor subsecvente a fost de minim 150.000 produse software - maxim 500.000 produse software, cantitățile urmând a fi stabilite în contractele subsecvente pentru fiecare interval rămas - pct. 7.1.

Urmare Acordului-cadru de furnizare nr. x din 12 august 2009, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale a încheiat cu C. AG, lider al asocierii contractante formate din C. AG, C. Gmbh, D., E. și F. SRL, Contractul subsecvent de furnizare produse nr. x din 9 septembrie 2009, înregistrat la minister sub nr. x din 9 septembrie 2009, având ca obiect livrarea către Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, sub forma închirierii pe o durată de 3 ani, cu opțiune de cumpărare, a drepturilor neexclusive de utilizare a produselor software G. menționate în anexa nr. 1 la contract "pentru instituțiile publice beneficiare, astfel cum acestea au fost definite prin H.G. nr. 460/2009".

În continuare, s-a reținut că drepturile de utilizare a produselor software G. în unitățile de învățământ care au fost închiriate inițial în baza Actului adițional nr. x din 2 noiembrie 2004 la Contractul comercial de închiriere de licențe nr. x din 15 aprilie 2004, au încetat la data de 30 noiembrie 2009, astfel că în perioada 2010 - 2011, G. SRL a transmis o bogată corespondență Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale și Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în legătură cu drepturile de utilizare a produselor software destinate unităților de învățământ.

Urmare acestei corespondențe, între Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului au fost transmise adrese pentru remedierea deficienței vizând licențele pentru produsele software ce se utilizau în sistemul educațional public.

Astfel, prin Adresa nr. x din 11 ianuarie 2011, ministrul comunicațiilor și societății informaționale, A., a solicitat ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului, B., reconfirmarea necesarului de licențe G. "cu utilizare în sistemul de învățământ", respectiv a cantității de 179.259 licențe de tip HH. și 6.828 licențe de tip CC., necesar ce fusese anterior comunicat cu Adresa nr. x din 18 martie 2010.

În continuare, s-a arătat că răspunsul la solicitare era cuprins în Adresa nr. x din 19 ianuarie 2011, prin care ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului, B., a transmis ministrului comunicațiilor și societății informaționale, A., următoarele:

"Urmare a Adresei dumneavoastră nr. x din 11 ianuarie 2011, vă confirmăm că necesarul de licențe G. cu utilizare în sistemul de învățământ preuniversitar este:

- 179.259 de pachete de tip II.;

- 6.828 de sisteme de operare CC."

De asemenea, ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului, B., prin Adresa nr. x din 5 iulie 2011, a solicitat ministrului comunicațiilor și societății informaționale, A. luarea măsurilor care se impun din punct de vedere legal pentru asigurarea licențelor necesare în sistemul educațional.

Cu privire la acest aspect, instanța a reținut că acestea sunt condițiile care au determinat încheierea Contractului de furnizare produse nr. x din 17 august 2011, temeiul juridic în baza căruia a fost încheiat, așa cum rezultă din preambulul său, fiind O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările și completările ulterioare, H.G. nr. 460/2009 pentru atribuirea competenței Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale de a desfășura procedura de licitație deschisă, licitație restrânsă sau negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare, după caz, în vederea încheierii unui acord-cadru ce are ca obiect achiziția dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opțiune de cumpărare, Acordul-cadru de furnizare nr. x din data de 12.08.2009 și Nota privind licențele pentru produse G. utilizate de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS) în școli, aprobată în ședința Guvernului României din data de 6 iulie 2011.

De asemenea, s-a arătat că toate aceste elemente ale stării de fapt au fost reținute din coroborarea înscrisurilor existente la dosarul cauzei.

Cu privire la modalitatea concretă în care a fost încheiat Contractul de furnizare produse nr. x/2011, s-a arătat faptul că inculpatul A. a fost implicat în procedura prealabilă realizării acestui acord comercial încă de la momentul numirii sale, fie direct, prin participarea la diverse ședințe de lucru ori prin purtarea unor discuții cu persoane care îi puteau clarifica problematica supusă discuției, fie indirect, prin intermediul consilierului personal N.

Astfel, instanța a apreciat că declarațiile martorilor J., martor cu identitate protejată, N., K., S., Q., date atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței, confirmă această aserțiune sub ambele sale aspecte.

În acest sens, s-a reținut că martorul K. a arătat expres că, după numirea inculpatului în calitate de ministru, a purtat o discuție cu acesta pentru a clarifica situația licențelor pentru produsele G. utilizate în școlile și liceele din România, în condițiile în care contractul anterior a expirat în anul 2009.

Cu referire la declarația martorului S., instanța de fond a reținut că acesta a prezentat situația creată de expirarea contractului de închiriere licențe în cursul anului 2009 atât inculpatului, cât și secretarului general al ministerului, X., precum și altor persoane din minister.

Totodată, că martora cu identitate protejată, J., a precizat că au existat mai multe runde de discuții la sediul Ministerului Comunicațiilor, având ca obiect încheierea unui contract adițional pentru licențele aferente produselor software G. folosite în școli, discuții cu caracter preponderent tehnic, la unele dintre aceste discuții participând și inculpatul A., precum și secretarul general al ministerului, domnul X. și secretarul de stat T. În continuare s-a reținut că martorii N. și Q. au relatat, pe de altă parte, faptul că inculpatul, în calitatea sa de ministru, și-a manifestat interesul cu privire la derularea procedurilor aferente încheierii contractului în discuție, martorul N. fiind cel care a primit ca atribuție supravegherea modului de întocmire a notei de fundamentare necesară pentru încheierea contractului.

Din acest punct de vedere, s-a apreciat de către instanța de fond că susținerile inculpatului A. vizând lipsa sa de implicare în procedura premergătoare încheierii Contractului nr. x/2011, ca urmare a faptului că a delegat integral atribuțiile specifice funcției sale de ministru către secretarul general al ministerului și către secretarii de stat, nu pot fi avute în vedere, în condițiile în care acestea sunt contrazise flagrant de martorii anterior menționați.

De asemenea, s-a arătat că, din declarațiile inculpatului, atât cele date în cursul urmăririi penale, cât și cele date în fața instanței, rezulta faptul că acesta a avut cunoștință de problema licențelor pentru produse software utilizate în mediul preuniversitar încă de la începutul anului 2011, fiind în acest sens informat de către secretarul general al ministerului, X., cu privire la procesul de licențiere necesar. În acest sens, instanța a avut în vedere și faptul că inculpatul, potrivit propriilor susțineri, într-o prima fază, inculpatul A. a încercat să introducă pe ordinea de zi a Guvernului o notă care i-a fost prezentată de către secretarul general al ministerului, notă ce ar fi fost întocmită de Ministerul Educației Naționale, demers nefinalizat din cauza unor vicii de procedură, pe care le-a imputat persoanei menționate, desemnată să rezolve problema.

Ulterior, inculpatul a susținut că nu a mai avut contact cu această problemă până la momentul la care a fost contactat de către premierul din aceea perioadă, W., care i-ar fi solicitat să îi prezinte documentația proiectului de licențiere G., acela fiind momentul la care inculpatul l-a chemat pe secretarul general al ministerului X., iar acesta i-a prezentat documentația necesară, furnizându-i toate informațiile necesare vizând problematica licențelor G.

În continuare, s-a reținut că inculpatul a arătat că discuția avută cu premierul a avut ca punct principal încheierea de urgență a contractelor de licențiere G., cu privire la care inculpatul ar fi propus amânare având în vedere restricțiile bugetare din acea perioadă, premierul W. comunicându-i că nu este posibilă o asemenea amânare în condițiile în care lipsa acelor licențe ar fi condus la imposibilitatea susținerii examenelor de evaluare națională și bacalaureat din acel an. Potrivit inculpatului această discuție a avut loc cu câteva zile înainte de 6 iunie 2011, când a prezentat în Guvern nota ce a constituit unul dintre temeiurile încheierii Contractului x/2011.

În condițiile în care declarația inculpatului A. nu se corobora cu declarația martorului W., audiat doar în cursul cercetării judecătorești, sub acest aspect, instanța de fond a considerat că nu poate reține aceste susțineri ale inculpatului, fiind mult mai probabil ca acesta să fie, alături de numitul B., persoana care a gestionat problema licențelor G. pentru învățământul preuniversitar.

În acest sens, s-a reținut că martorul W. a declarat că a luat cunoștință de conținutul notei aprobate în ședința de Guvern din 6 iunie 2011 la momentul sesizării instituției pe care o conduce, cu acea ocazie aflând și de problema licențelor G., programele informatice nemaiputând fi folosite întrucât expirase perioada de licențiere.

Sub acest aspect, nici martorul B., audiat, de asemenea, doar în cursul cercetării judecătorești, nu a oferit informații utile cauzei, declarația sa nefiind însă de natură a confirma elementele susținute de către inculpat.

Cu toate acestea Înalta Curte a apreciat că nu poate reține, a priori, că implicarea inculpatului în procedura premergătoare încheierii contractului reprezintă acțiuni cu caracter penal, în condițiile în care potrivit prevederilor art. 53 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 90/2001: miniștrii "organizează, coordonează și controlează aplicarea legilor, ordonanțelor și hotărârilor Guvernului, a ordinelor și instrucțiunilor emise potrivit legii, cu respectarea limitelor de autoritate și a principiului autonomiei locale a instituțiilor publice și a agenților economici".

S-a mai reținut și că prin H.G. nr. 460/2009 ministerului condus de inculpat îi fusese atribuită competența de a desfășura procedura de licitație deschisă, licitație restrânsă sau negociere cu publicare prealabilă a unui anunț de participare, după caz, în vederea încheierii unui acord-cadru ce are ca obiect achiziția dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opțiune de cumpărare, iar încadrarea licențelor achiziționate prin intermediul Contractului nr. x/2011 în sfera de cuprindere a acestui act normativ fiind analizată în continuare.

Pe de altă parte, instanța de fond a considerat că nu poate reține aspectele menționate în rechizitoriu ca având semnificație penală, cu privire la latura subiectivă a infracțiunii ce face obiectul prezentei cauze, respectiv existența unor întâlniri între inculpatul A., martorul denunțător L., martorul M., precum și martorul Z.

Din acest punct de vedere s-a reținut, în primul rând, faptul că declarațiile martorilor L. și M., referitoare la intermedierea unei întâlniri între inculpat și martorul Z. sunt contrazise de cel din urmă, care neagă intervenția sa pe lângă A. pentru încheierea contractului subsecvent, precum și existența unor întâlniri cu acesta pentru a discuta subiectul.

În al doilea rând, instanța de fond a remarcat faptul că declarațiile martorilor L. și M. sunt contradictorii cu privire la modalitatea concretă în care s-a realizat primul contact între inculpat și martorul Z., precum și la obiectul discuțiilor pe care cei doi le-au purtat. Mai mult, s-a reținut că declarațiile celor doi martori date în cursul urmăririi penale nu sunt similare cu aspectele prezentate în fața instanței de judecată cu ocazia audierii lor, cu privire la elementele esențiale pentru cauza.

Instanța a reținut că în declarațiile celor doi martori, este menționată în mod constant suma de 1.000.000 euro pe care Z. ar fi oferit-o pentru ajutorul pe care îl primea de la aceștia în rezolvarea problemei sale, dar cu privire la care inculpatul nu a fost informat.

Alături de neconcordanțele relevate anterior, Înalta Curte a considerat că nu poate omite, ca element determinant în aprecierea cu privire la lipsa de sinceritate a martorilor menționați, condițiile în care a fost formulat denunțul de către L., precum și situația în care acesta și martorul M. se aflau atunci când au fost audiați în cursul urmăririi penale, în Dosarul nr. x/2014, respectiv cei doi erau în stare de arest preventiv, fiind cercetați în dosar cu privire la condițiile de achiziționare a unor licențe pentru produse G.

Instanța a mai apreciat că deși, pe de o parte, declarațiile martorilor menționați nu sunt pe deplin concordante, iar pe de altă parte nu pot fi coroborate cu alte probe existente la dosarul cauzei, ci sunt contrazise de declarația martorului Z., există un dubiu important cu privire la sinceritatea declarațiilor, dubiu ce a fost interpretat în favoarea inculpatului, în sensul nereținerii elementelor de fapt prezentate de martorilor menționați.

Față de toate elementele analizate, s-a apreciat că implicarea inculpatului în toată procedura prealabilă încheierii contractului menționat anterior nu poate avea o conotație penală, fiind doar exercitarea atribuțiilor ce îi erau conferite prin lege acestuia în funcția publică pe care o ocupa, fără a se putea reține existența unor elemente de natură obiectivă sau subiectivă care să justifice reținerea unui demers contrar legii al acestuia.

În acest context, Înalta Curte, a procedat la a verifica dacă încheierea contractului menționat s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale invocate în rechizitoriu, raportat la faptul că prin semnarea acestui contract inculpatul și-a asumat și legalitatea sa, având în vedere calitatea în care a procedat la această acțiune, respectiv aceea de ministru, indiferent de implicarea sa în procedura de atribuire a contractului.

A reținut că, raportat la dispozițiile Deciziei nr. 405/2016 pronunțată de Curtea Constituțională a României, în actul de sesizare s-a menționat că fapta inculpatului, constând în aceea că, în calitate de ministru al comunicațiilor și societății informaționale, în perioada septembrie 2010 - februarie 2012, cu încălcarea dispozițiilor art. 122 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii (actual art. 104 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice), a încheiat cu C. AG, în calitate de lider al asocierii formată din C. Gmbh, D., E. și F. SRL, Contractul de furnizare produse nr. x din 17 august 2011, având ca obiect închirierea pe o durată de 16 luni și 13 zile cu opțiune de cumpărare, a drepturilor neexclusive de utilizare a produselor software G. în școli, deși Acordul-cadru de furnizare nr. x din 12 august 2009 nu permitea încheierea unui astfel de contract subsecvent, modalitate în care s-a cauzat, pe de o parte - un prejudiciu în valoare totală de 11.291.793,99 euro repercutat în patrimoniul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale, iar pe de altă parte - un folos patrimonial necuvenit, în același cuantum, în favoarea C. AG, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută și pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. și art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În acest sens s-a arătat că, deși în secțiunea dedicată a rechizitoriului, procurorul de caz a invocat doar încălcarea prevederilor art. 122 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, pe parcursul expunerii realizate, acesta a precizat că inculpatul ar fi încălcat și prevederile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora "în vederea realizării acțiunilor multianuale ordonatorii de credite încheie angajamente legale, în limita creditelor de angajament aprobate prin buget pentru anul bugetar respectiv".

Pe cale de consecință, instanța a verificat în ce măsură textele legale pretins încălcate de către inculpat erau aplicabile în cauză, acțiunile acestuia reprezentând încălcarea prevederilor normative menționate și, ca atare, întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. și art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., așa cum această infracțiune a fost reconfigurată prin Decizia nr. 405/2016 pronunțată de Curtea Constituțională a României.

De asemenea, s-a apreciat că esența acuzațiilor formulate la adresa inculpatului o reprezintă aprecierea privind existența a două categorii de licențe pentru produse software G., respectiv licențe pentru instituții publice și licențe pentru unitățile școlare, așa numitele licențe educaționale.

Cu privire la această acuzație, instanța de fond a analizat identitatea tehnică dintre produsele software ce au făcut obiectul Contractului-cadru nr. x/2009, încheiat în baza H.G. nr. 460/2009, și cele pentru care au fost achiziționate licențele prin Contractul nr. x/2011, reținând că această identitate nu este contestată prin actul de sesizare a instanței, iar din probele administrate în cauză acest aspect a rezultat în mod evident, în condițiile în care furnizorul a specificat expres acest lucru, în anexa 3 a contractului de furnizare produs.

În acest sens, s-a menționat că "noțiunile de HH., BB. și II. sunt identice și au în componență următoarele produse: CC., G., G., JJ., FF., KK.), sufixul Educațional atribuit produselor de mai sus referindu-se exclusiv la modul de utilizare al acestor produse respectiv, în sistemul de învățământ și nu face referire la versiuni diferite."

Cu privire la calificarea licențelor pentru produse software G. destinate unităților școlare publice, ca fiind licențe educaționale, în baza unor prevederi legale, Înalta Curte a reținut că, până la data de 30 noiembrie 2009 au existat acte normative care să justifice această clasificare, respectiv H.G. nr. 1778/2004 prin care a fost aprobată extinderea contractului comercial de închiriere de licențe, încheiat la data de 15 aprilie 2004 între Guvernul României și AA. Austria, și pentru produsele educaționale G.

Însă, această hotărâre de guvern fiind emisă pentru un scop determinat, respectiv pentru extinderea unui contract comercial, nu putea avea o aplicare temporală care să depășească durata contractului pentru care a fost emisă și, de asemenea, nu putea depăși, prin sfera sa de aplicare, contractul pentru care a fost emisă, acest lucru fiind în concordanță cu prevederile art. 68 din Legea nr. 24/2000, text legal care prevede: "Actele normative pot avea aplicare limitată în timp, în spațiu sau privind obiectul reglementării."

Pe de altă parte, s-a remarcat și faptul că prin H.G. nr. 460 din 15 aprilie 2009 a fost atribuită competența Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale de a desfășura procedura de licitație deschisă, licitație restrânsă sau negociere cu publicare prealabilă a unui anunț de participare, după caz, în vederea încheierii unui acord-cadru ce avea ca obiect achiziția dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opțiune de cumpărare.

În acest sens, instanța de fond a reținut că în cuprinsul acestui act normativ nu se mai realizează distincția între licențele pentru produsele software ce urmează a fi achiziționate așa cum sunt menționate în anexa nr. 1 în funcție de beneficiari, respectiv licențe achiziționate pentru instituții publice și licențe achiziționate pentru uzul în instituțiile de învățământ.

Astfel, s-a reținut că potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) din acest act normativ: "În sensul prezentei hotărâri, prin instituții publice beneficiare se înțelege instituțiile publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale, după caz, care fac parte din administrația centrală și ai căror conducători sunt ordonatori de credite principali, secundari sau terțiari, precum și toate instituțiile publice aflate în subordonarea, în coordonarea sau sub autoritatea acestora.".

În acest context s-a reținut că, potrivit prevederilor Legii nr. 84/1995, în forma în vigoare la data emiterii H.G. nr. 460/2009, 15 aprilie 2009, art. 15 alin. (1): "Sistemul național de învățământ este constituit din ansamblul unităților și instituțiilor de învățământ de diferite tipuri, niveluri și forme de organizare a activității de instruire și educare.", iar potrivit alin. (9) al aceluiași articol de lege: "Învățământul preuniversitar este subordonat, prin inspectoratele școlare, Ministerului Educației, Cercetării și Inovării, iar învățământul superior este coordonat de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, cu respectarea autonomiei universitare."

S-a apreciat, față de prevederile Legii nr. 84/1995, că sistemul național de învățământ este subordonat prin inspectoratele școlare Ministerului Educației, Cercetării și Inovării, iar potrivit art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 460/2009, teza finală, instituțiile publice beneficiare sunt și acelea aflate în subordonarea instituțiilor publice finanțate integral de la bugetul de stat, cum este cazul Ministerului Educației, Cercetării și Inovării, instituție menționată în anexa 2 a hotărârii.

Cum instituțiile de învățământ preuniversitar, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (8) și (9) din Legea nr. 84/1995, Legea învățământului, sunt instituții publice cu personalitate juridică, iar potrivit prevederilor art. 15 alin. (9) din același act normativ, acestea sunt subordonate Ministerului Educației, Cercetării și Inovării, având în vedere și faptul că produsele software care au făcut obiectul Contractului nr. x/2011 erau identice cu produsele menționate în anexa 2 a H.G. nr. 460/2009, Înalta Curte nu a identificat elementele pentru care aceste instituții nu puteau fi beneficiare ale contractului-cadru încheiat de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, în conformitate cu actul normativ menționat.

Mai mult, prin aceeași hotărâre se atribuia competența ministerelor de a realiza centralizarea numărului de licențe necesare instituțiilor publice beneficiare aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora.

Hotărârea de Guvern menționată, în anexa 2, indică instituțiile publice care urmau să fie beneficiare ale contractului-cadru, precum și numărul de licențe atribuit fiecărui minister.

Cu toate acestea, instanța a remarcat și faptul că prin art. 3 și 4 din H.G. nr. 460/2009 se instituie o procedură prin care, ulterior încheierii acordului-cadru, prin intermediul contractelor subsecvente, instituțiile publice beneficiare puteau obține produse software suplimentare, în funcție de necesități.

În acest sens, s-a reținut că art. 3 alin. (3) prevede că "În cazul în care pe parcursul anului bugetar se constată de către instituțiile publice beneficiare un necesar suplimentar de produse software cu privire la care să exercite dreptul de utilizare, acestea vor transmite, prin intermediul ministerului în a cărui subordonare, coordonare sau autoritate se află ori în nume propriu, după caz, Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale datele prevăzute la alin. (2), în vederea introducerii sumelor necesare în proiectul de buget de rectificare, cu cel puțin 15 zile înainte ca propunerea să fie depusă la Ministerul Finanțelor Publice."

De asemenea, art. 4 stabilește modul în care se va realiza încheierea contractelor subsecvente menționate, stabilind obligațiile instituțiilor publice, precum și pe cele ale Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale.

În acest sens, "fiecare instituție publică beneficiară, prin intermediul ministerului în a cărui subordonare, coordonare sau autoritate se află ori în nume propriu, după caz, va face o solicitare Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale, prin care va preciza numărul și tipul produselor software cu privire la care urmează să exercite dreptul de utilizare.

În funcție de existența sumelor în buget, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale va declanșa procedura de încheiere a unui contract subsecvent.

În cazul în care nu există sursele de finanțare, se va ține cont de solicitare la proxima rectificare bugetară.

După încheierea contractului subsecvent, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale va transmite o informare instituției publice beneficiare direct sau prin intermediul ministerului în a cărui subordonare, coordonare ori autoritate se află, după caz, în care va preciza data încheierii, obiectul și durata contractului, însoțită de contractul de comodat ce se va încheia și prin care se va transmite instituției publice beneficiare dreptul neexclusiv de a utiliza produsele software solicitate și kiturile de instalare corespunzătoare. Contractul de comodat se va încheia între Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și instituția publică beneficiară direct sau prin intermediul ministerului în a cărui subordonare, coordonare ori autoritate se află instituția publică beneficiară, acesta din urmă având responsabilitatea transmiterii dreptului de utilizare a produselor software corespunzător solicitărilor."

Stabilind acest lucru, Înalta Curte a analizat, în continuare, pretinsa încălcare a prevederilor art. 122 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, în forma în vigoare la momentul încheierii Contractului nr. x/2011, acțiune care ar reprezenta componenta esențială a laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. și art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., potrivit rechizitoriului.

În acest sens, s-a arătat că textul legal menționat instituie un drept în favoarea autorității contractante, respectiv acela de a aplica o procedură de achiziție pe bază de negociere, fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, în situația enumerată de prevederea legală.

În condițiile instituirii acestui drept în favoarea autorității contractante, Înalta Curte a considerat, a priori, că nu se poate reține încălcarea unei norme legale prin care îți este permis a proceda într-un anumit mod, prin care îți e instituită o prerogativă, fiind susceptibile de încălcare normele legale ce instituie obligații, sarcini, pe care inculpatul nu le-ar fi respectat. În cazul drepturilor recunoscute de lege, omisiunea ori abținerea exercitării acestora nu poate constitui temei pentru sancționarea persoanei.

Din această perspectivă, analiza contractului s-a apreciat că s-ar fi impus a fi realizată prin prisma prevederilor art. 20 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006: "Autoritatea contractantă are obligația de a atribui contractul de achiziție publică prin aplicarea procedurilor de licitație deschisă sau licitație restrânsă.", acesta fiind textul legal care instituie obligații în sarcina autorității contractante.

Cum prin actul de sesizare acest text legal nu a fost indicat ca fiind încălcat de către inculpat, Înalta Curte a considerat că nu poate realiza această analiză, prevederile art. 371 din C. proc. pen. limitând judecata la faptele și persoanele arătate în actul de sesizare, acestea fiind și elementele în raport de care inculpatul este ținut a-și face apărarea.

În condițiile prevederilor art. 122 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, în forma în vigoare la 17 august 2011 și având în vedere elementele anterior menționate, Înalta Curte a apreciat că se impune a analiza dacă acesta era aplicabil Contractului nr. x/2011 și dacă a fost avut în vedere ca temei juridic la încheierea acestuia.

În acest sens s-a reținut că în rechizitoriu s-a arătat faptul că la momentul încheierii contractului menționat, pe teritoriul național nu exista o situație de exclusivitate a protecției drepturilor de autor, în condițiile în care exista un număr foarte mare de societăți autorizate ca G. reseileri pentru a comercializa licențe educaționale pe teritoriul României.

Totuși, Înalta Curte a considerat că nu poate face abstracție de prevederile Acordului-cadru nr. x/2009, încheiat în baza H.G. nr. 460/2009, prin care se interzicea inițierea unei proceduri de atribuire, în cazul în care autoritatea contractantă intenționa să achiziționeze produse ce fac obiectul contractului.

Reținând că licențele care fac obiectul Contractului nr. x/2011 sunt identice cu cele ce sunt cuprinse în Acordul-cadru nr. x/2009, s-a apreciat că prevederile art. 122 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006 nu sunt aplicabile în cazul convenției ce a determinat prezenta cauză, devenind aplicabile prevederile art. 144 alin. (2) din același act normativ.

Ca atare, Înalta Curte a reținut faptul că prevederea legală menționată, art. 144 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, impunea încheierea Contractului nr. x/2011 în modalitatea realizată, prevederile art. 122 lit. b) nefiind aplicabile, iar încălcarea acestora de către inculpat nici nu era posibilă în condițiile în care reglementau un drept în favoarea autorității contractante, excepție de la regula instituită de art. 20 alin. (1).

Totodată, s-a reținut că în rechizitoriu s-a invocat și încălcarea de către inculpat a prevederilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare.

S-a apreciat că, deși prin Adresa nr. x din 15 iulie 2011, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale a solicitat Ministerului Finanțelor Publice să aibă în vedere la următoarea rectificare bugetară alocarea suplimentară de credite bugetare aferentă anului 2011, în sumă de 20.580.000 RON, precum și alocarea suplimentară de credite de angajament în sumă de 61.740.000 RON, necesară pentru Programul "Achiziționarea dreptului de utilizare de produse software", potrivit dispozițiilor art. 40 din O.G. nr. 10/2011 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2011 și unele măsuri financiare, publicată în Monitorul Oficial nr. 560 din data de 5 august 2011, această solicitare nu a fost aprobată, ministerul fiind autorizat "să suplimenteze creditele de angajament aferente titlului 56 "Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare" cu suma de 65.162 mii RON și, corespunzător, să introducă modificările în anexe".

Înalta Curte a mai reținut că această construcție logică are la bază tot distincția pe care actul de acuzare o realizează între licențele destinate instituțiilor publice și licențele educaționale, distincție pe care, pentru argumentele anterior prezentate, instanța nu a îmbrățișat-o, apreciind că nu are nici suport legal și nici tehnic.

În condițiile în care, în rechizitoriu se precizează că "din "Fișa Programului Achiziționarea dreptului de utilizare de produse software", anexă la bugetul de venituri și cheltuieli al Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale, rezultă că acest program se referă la achiziționarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opțiune de cumpărare, în numele Guvernului României, pentru instituțiile publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, precum și toate instituțiile publice aflate în subordine, coordonare sau sub autoritatea acestora, astfel cum au fost definite prin H.G. nr. 460