ÎCCJ, decizie (scj.ro #171889)

Contestație privind durata procesului penal admisă. Nouă contestație privind durata procesului penal. Urmărire penală

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Proceduri speciale

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

contestație privind durata procesului penal

C. proc. pen.,

art. 488

1

și urm.

În cazul introducerii unei noi contestații privind durata procesului penal în cursul urmăririi penale, după expirarea termenului de rezolvare a cauzei stabilit prin încheierea de admitere a unei contestații privind durata procesului penal formulate în aceeași cauză, judecătorul de drepturi și libertăți soluționează noua contestație pe baza examinării elementelor enumerate în art. 488

5

alin. (2) C. proc. pen., evaluate, conform art. 488

6

alin. (3) C. proc. pen., prin raportare exclusivă la motivele intervenite ulterior contestației anterioare.

I.C.C.J., Secția penală, judecător de drepturi și libertăți, încheierea nr. 316 din 16 septembrie 2020

Analizând contestația formulată de persoanele vătămate A. și B., prin raportare la dispozițiile art. 488

1

și urm. C. proc. pen., judecătorul de drepturi și libertăți constată că aceasta este întemeiată, în principal, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 8 C. proc. pen., care transpune în codificarea procesual penală principiul constituțional reglementat de art. 21 alin. (3) privind caracterul echitabil și termenul rezonabil al procesului, drept consacrat și de art. 6 paragraf 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, organele judiciare au obligația de a desfășura urmărirea penală și judecata cu respectarea garanțiilor procesuale și a drepturilor părților și ale subiecților procesuali, astfel încât să fie constatate la timp și în mod complet faptele care constituie infracțiuni, nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil.

Termenul rezonabil de desfășurare a procedurii judiciare reprezintă o componentă esențială a dreptului la un proces echitabil, fiind instituit de prevederile legale menționate, astfel cum reiese din conținutul lor, atât în beneficiul celui învinuit de comiterea unei infracțiuni, cât și în favoarea persoanei vătămate și a părții civile, subiecți procesuali care sunt, în aceeași măsură, îndreptățiți la un proces cu o durată rezonabilă sau la soluționarea acțiunii civile într-un interval de timp determinat.

Ca atare, în îndeplinirea obligațiilor ce decurg în sarcina statului din prevederile art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv de a crea un sistem judiciar eficient, capabil să asigure rezolvarea cauzelor într-un termen rezonabil și să asigure, la nivelul legislației naționale, un remediu efectiv, care să permită valorificarea drepturilor și libertăților consacrate prin Constituție, a fost reglementată de legiuitorul român instituția contestației privind durata procesului penal, ce are ca obiect și finalitate atât constatarea unor eventuale încălcări ale dreptului la soluționarea procesului într-un termen rezonabil, astfel cum este consacrat acest principiu în cuprinsul art. 21 alin. (3) din legea fundamentală și în art. 8 C. proc. pen., cât și îndreptarea unor asemenea încălcări, prin accelerarea procedurii.

Așadar, remediul instituit prin contestația privind durata procesului penal este unul acceleratoriu, fapt ce presupune obligația organului judiciar de a proceda la administrarea probelor ori la efectuarea altor acte de urmărire penală sau a cercetării judecătorești, precum și la soluționarea cauzei, fie în faza urmăririi penale, fie în etapa judecății în fond ori în căile de atac, într-un termen determinat, stabilit de judecătorul de drepturi și libertăți ori, după caz, de instanța de judecată.

În acest sens, se observă că, în cursul urmăririi penale, atribuția legală de soluționare a contestației referitoare la durata procesului penal aparține judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul instanței competente să judece cauza în primă instanță, așa cum prevăd dispozițiile art. 488

2

alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În speță, persoanele vătămate A. și B. au contestat durata procesului penal ce formează obiectul dosarului nr. X. al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, ce vizează plângerile penale prin care acestea au reclamat săvârșirea unor infracțiuni de către mai multe persoane, printre care și numitul C., magistrat cu grad corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru fapte pretins comise în calitate de procuror în cadrul acestei unități de parchet, Direcția Națională Anticorupție.

Prin urmare, având în vedere că sesizarea formulată îl vizează, printre alții, și pe acest magistrat procuror, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție este competent să soluționeze prezenta cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 488

2

alin. (1) lit. a) C. proc. pen. coroborate cu cele ale art. 40 alin. (1) C. proc. pen.

În ceea privește analiza referitoare la temeinicia cererii, se reține, cu titlul prealabil, că, potrivit art. 488

5

alin. (1) C. proc. pen., judecătorul de drepturi și libertăți, soluționând contestația, verifică durata procedurilor pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și se pronunță prin încheiere.

Criteriile de apreciere a caracterului rezonabil al intervalului de timp în care s-a derulat procesul penal sunt reglementate în art. 488

5

alin. (2) C. proc. pen., norme potrivit cărora judecătorul de drepturi și libertăți sau instanța, în aprecierea acestei chestiuni, va evalua următoarele aspecte: a) natura și obiectul cauzei; b) complexitatea cauzei, inclusiv prin luarea în considerare a numărului de participanți și a dificultăților de administrare a probelor; c) elementele de extraneitate ale cauzei; d) faza procesuală în care se află cauza și durata fazelor procesuale anterioare; e) comportamentul contestatorului în procedura judiciară analizată, inclusiv din perspectiva exercitării drepturilor sale procesuale și procedurale și din perspectiva îndeplinirii obligațiilor sale în cadrul procesului; f) comportamentul celorlalți participanți în cauză, inclusiv al autorităților implicate; g) intervenția unor modificări legislative aplicabile cauzei; h) alte elemente de natură să influențeze durata procedurii. Aceste împrejurări care fac obiectul verificării conform alin. (2) reprezintă o transpunere a criteriilor avute în vedere de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia termenului rezonabil, respectiv conduita părților (alin. 2 lit. e), comportamentul autorităților (alin. 2 lit. f, g), complexitatea cauzei (alin. 2 lit. a, b, c, d, g) și importanța pentru părți a obiectului procedurii (alin. 2 lit. a).

Aceleași elemente se impun a fi examinate și în situația formulării unei noi contestații după expirarea termenului de rezolvare a cauzei stabilit anterior de judecător sau instanță tot în cadrul procedurii speciale prevăzută în art. 488

1

și urm. C. proc. pen., dar care nu a fost respectat de organul judiciar pe rolul căruia se află dosarul, elemente care vor fi, însă, evaluate prin raportare exclusivă la motivele apărute ulterior contestației precedente, astfel cum prevăd dispozițiile art. 488

6

alin. (3) C. proc. pen. Deși nu există o reglementare expresă în acest sens, o asemenea interpretare rezultă din coroborarea prevederilor art. 488

5

alin. (2) C. proc. pen. cu cele ale art. 488

6

alin. (3) C. proc. pen., căci primele, așa cum atestă titlul marginal al textului, și în lipsa instituirii vreunei situații de excepție, au aplicabilitate generală în privința soluționării oricărei contestații privind durata procesului, deci inclusiv în cazul celor formulate după depășirea termenului de rezolvare a cauzei stabilit într-o cerere anterioară, cu singura diferență că, într-o atare ipoteză, respectivele criterii se vor analiza prin raportare exclusivă la motivele apărute ulterior.

În cauză, persoanele vătămate au formulat anterior două contestații privind durata procesului penal ce a constituit obiectul dosarelor constituite ca urmare a plângerilor penale pe care le-au introdus începând din data de 19 iunie 2015 (în cuprinsul cărora au reclamat, în esență, aceleași fapte), ultima dintre acestea fiind soluționată prin încheierea nr. 399 din 30 octombrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, prin care cererile contestatorilor au fost admise și s-a stabilit termen de rezolvare a cauzei până la 29 februarie 2020, precum și data de 6 martie 2020 până la care nu se poate formula o nouă contestație privind durata procesului.

Verificând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, se constată, însă, că, în intervalul stabilit prin hotărâre de judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța supremă pentru soluționarea cauzei, procurorul nu a procedat decât la audierea persoanei vătămate D. (în 17 ianuarie 2020), toate celelalte acte de urmărire penală fiind efectuate după înregistrarea pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a contestației privind durata procesului promovată de persoanele vătămate A. și B.

Or, raportat la datele concrete ale speței, nu se identifică nicio explicație rezonabilă pentru inactivitatea organului de urmărire penală în perioada 30 octombrie 2019 - 17 ianuarie 2020 și, ulterior, până la data de 29 februarie 2020, cu atât mai mult cu cât actele de urmărire penală efectuate începând din luna aprilie 2020 au vizat exclusiv adoptarea unor măsuri procesuale de către procuror, solicitarea unor înscrisuri și studierea conținutului acestora, precum și declasificarea unor documente, neexistând vreun impediment obiectiv pentru realizarea lor în termenul stabilit de judecător, mai ales în contextul în care, în intervalul septembrie 2015 - octombrie 2018, fuseseră deja audiate și reaudiate persoanele vătămate și un număr relativ însemnat de alte persoane în calitate de martori.

În plus, conduita procesuală a contestatorilor în perioada de referință nu a împietat în niciun mod asupra efectuării actelor de urmărire penală până la data fixată de judecătorul de drepturi și libertăți prin încheierea nr. 399 din 30 octombrie 2019, dimpotrivă, aceștia interesându-se de stadiul cercetărilor și încunoștințând în scris organele de anchetă penală în legătură cu noua contestație adresată instanței supreme, după cum nu s-a identificat, în acest interval de timp, existența unor dificultăți de administrare a probelor, apariția unor elemente de extraneitate, intervenția unor modificări legislative sau incidența altor aspecte de natură să determine temporizarea cursului procesului și, astfel, să influențeze durata procedurii judiciare.

În acest sens, contrar susținerilor reprezentantului Ministerului Public, judecătorul de drepturi de libertăți arată că instituirea temporară a stării de urgență pe teritoriul României nu poate constitui o împrejurare aptă să justifice lipsa de ritmicitate a efectuării urmăririi penale, din moment ce aceasta a fost decretată la data de 16 martie 2020 (Decretul Președintelui României nr. 195/2020, publicat în M. Of. nr. 212 din 16 martie 2020), deci ulterior expirării termenului de rezolvare a cauzei stabilit prin încheierea anterioară (29 februarie 2020), iar, mai mult, se constată că, pe durata existenței acesteia (până la 14 mai 2020, conform Decretului Președintelui României nr. 240/2020, publicat în M. Of. nr. 311 din 14 aprilie 2020), au fost realizate acte de urmărire penală, ce nu pot intra, însă, în evaluarea judecătorului în procedura de față, întrucât au fost efectuate după introducerea de către persoanele vătămate a contestației privind durata procesului și, implicit, ulterior datei în care dosarul de urmărire penală trebuia deja soluționat.

Așa fiind, în lipsa unor motive serioase și pertinente care să justifice inactivitatea organului de anchetă penală în perioada 30 octombrie 2019 - 17 ianuarie 2020 și, ulterior, până la data de 29 februarie 2020 și în condițiile în care urmărirea penală

in rem

a fost începută în speță la data de 10 iulie 2015, iar natura, obiectul și complexitatea dosarului nu îndreptățesc, în mod obiectiv, nesoluționarea acestuia în intervalele de timp fixate, în mod succesiv, de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul instanței supreme, se apreciază că dreptul persoanelor vătămate A. și B. la rezolvarea cauzei într-un termen rezonabil a fost încălcat, sens în care trebuie avută în vedere și miza importantă a procesului pentru contestatori, aceștia pretinzându-se victime ale unor infracțiuni imputate unor reprezentanți ai puterii statale, în concret, unor procurori, ofițeri de poliție judiciară și lucrători ai Serviciului Român de Informații, în legătură cu presupuse fapte ce ar fi fost comise cu ocazia instrumentării dosarului penal în care cei doi au fost trimiși în judecată.

De altfel, încălcarea aceluiași drept și, implicit, a dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituția României, art. 8 C. proc. pen. și art. 6 paragraf 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale a fost constatată și prin încheierile nr. 461 din 21 august 2017 și nr. 399 din 30 octombrie 2019 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, situație în care s-au dispus măsuri pentru accelerarea procedurii, prin fixarea unor termene determinate în care organul judiciar avea obligația de a proceda la administrarea probelor și la efectuarea altor acte de urmărire penală, precum și la soluționarea cauzei, potrivit art. 327 C. proc. pen.

Aceste termene nu au fost, însă, respectate de organul de urmărire penală, fără să existe motive întemeiate care să justifice încălcarea lor, context în care judecătorul de drepturi și libertăți, constatând întemeiată, pentru toate considerentele anterior expuse, contestația promovată de persoanele vătămate, va stabili, în vederea accelerării procedurii, o nouă dată pentru soluționarea plângerilor penale formulate de acestea începând cu data de 19 iunie 2015 și al căror conținut este similar cu cel al sesizării introduse de D., apreciind că, raportat la datele concrete ale speței (data începerii urmăririi penale, probatoriul administrat până la acest moment, măsurile procesuale adoptate în cauză), o perioadă de 4 luni este suficientă pentru soluționarea cauzei într-unul din modurile prevăzute în art. 327 C. proc. pen.

În consecință, având în vedere toate argumentele prezentate, judecătorul de drepturi și libertăți, în temeiul art. 488

6

alin. (1) și alin. (3) C. proc. pen., a admis contestația formulată de persoanele vătămate A. și B. privind durata procesului penal ce formează obiectul dosarului nr. X. al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție.

A stabilit termen pentru data de 16 ianuarie 2021, până la care procurorul să rezolve cauza nr. X. a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, potrivit art. 327 C. proc. pen., precum și data de 1 martie 2021, până la care nu se va putea formula o nouă contestație cu privire la durata procesului penal.