ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 856/2018

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 8 din 4 ianuarie 2017, Judecătoria Sibiu a admis excepția lipsei calității procesual pasive a intimatei Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, invocată prin întâmpinare. A admis excepția autorității de lucru judecat invocată de către pârâta S.C. A. S.A.. A respins acțiunea formulată de către reclamanții B. și C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și pârâta S.C. A. S.A.. A respins acțiunea formulată de către reclamanții B. și C. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publcie Sibiu, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesual pasivă.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții C. și B., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Tribunalul Sibiu, secția I civilă, la data de 14 aprilie 2017, sub nr. x/306/2016.

Prin decizia civilă nr. 612 din 22 iunie 2017, Tribunalul Sibiu, secția I civilă, a respins apelul declarat de apelanții B. și C. împotriva sentinței civile nr. 8/2017 a Judecătoriei Sibiu, pe care a păstrat-o.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții C. și B., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba lulia, secția l civilă, la data de 4 septembrie 2017, sub nr. x/306/2016.

Prin decizia civilă nr. 166 din 21 noiembrie 2017, Curtea de Apel Alba lulia, secția I civilă, a declinat în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de soluționare a recursului declarat de reclamanții B. și C. împotriva deciziei civile nr. 612 din 22 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul Sibiu.

La data de 15 ianuarie 20 î 8, Curtea de Apel Alba lulia, secția I civilă, a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în vederea soluționării căii de atac.

Cauza, a fost repartizată, aleatoriu, spre soluționare, Completului C12NCPC.

Prin rezoluția completului din data de 23 ianuarie 2018, s-a fixat termen de judecată la 16 martie 2018, în vederea discutării competenței materiale a înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetențeî materiale în soluționarea căii de atac formulate.

Examinând competența materială de soluționare a cererii de recurs, conform dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

În cauză, decizia supusă recursului a fost pronunțată la data de 22 iunie 2017 de către tribunal în apel, într-un litigiu având ea obiect pretenții cu o valoare mai mică de 200.000 lei, respectiv 7.460.750 ROL (înregistrat pe rolul Judecătoriei Sibiu la data de 01.07.2016).

Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. l C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege ", ceea ce înseamnă că instanța supremă are competență de drept comun în materia recursurilor doar cu privire ia deciziiie curților de apel, pentru hotărârile altor instanțe fiind necesară o prevedere expresă a legii, aptă să atragă judecata în recurs de către instanța supremă.

Art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de Ia această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

De asemenea, o asemenea competență nu este prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel, ținând cont de faptul că, în conformitate cu art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curțile de apel judecă recursuri doar " în cazurile anume prevăzute de lege".

Astfel cum rezultă din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile ", norma în cauză are în vedere reglementarea obiectului și scopului recursului.

Această verificare a legalității se realizează, însă, în cazurile în care instanța supremă este competentă potrivit legii, adică conform art. 97 pct. l C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (4) C. proc. civ., aceeași verificare a conformității cu legea a hotărârii atacate o realizează și celelalte instanțe (tribunalele, curțile de apel), atunci când judecă în materia recursului (art. 95 pct. 3, art. 96 pct. 3 C. proc. civ.).

Cum, în speță, reclamanții au învestit, în primă instanță judecătoria, iar soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidență norma art. 97 pct. l C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme.

Aceasta întrucât nu este supusă cenzurii o decizie a curții de apel și nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanțelor), care să atragă competența de judecată în recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

O altfel de interpretare care să atribuie competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, în contradicție cu dispozițiile constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție " competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") și cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").

Înalta Curte mai reține că decizia Curții Constituționale nr. 369/2017 nu este incidență cauzei, având în vedere data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial (nr. 582 din 20 iulie 2017) raportat la dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, care consacră principiul producerii efectelor general obligatorii pentru viitor (ulterior publicării în Monitorul Oficial).

Astfel fiind, soluția de trimitere a dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea recursului, în considerarea unei decizii a instanței de contencios constituțional neaplicabile cauzei, este lipsită de temei legal.

Pentru considerentele expuse, înalta Curte constată că nu este legal învestită, astfel că, văzând dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va declina competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea în apel, respectiv Tribunalul Sibiu, secția l civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenții-reclamanți C. și B. împotriva deciziei nr. 612 din data de 22 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 martie 2018.