ÎCCJ, Decizia nr. 106/2018
ÎCCJ, Decizia nr. 106/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra recursului de față
În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 47 din data de 12 martie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2018 a fost respins, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatoarea A. prin mandatar B. împotriva Deciziei penale nr. 1.288 din data de 19 decembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2017
Pentru a pronunța această hotărâre, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că, în speța dedusă judecății, a fost sesizat cu apelul declarat de contestatoarea A., prin mandatar B. împotriva Deciziei penale nr. 1.288 din data de 19 decembrie 2017 (definitivă) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2017, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă contestația formulată de aceeași contestatoare împotriva unei încheieri definitive prin care Curtea de Apel Suceava s-a pronunțat asupra unei cereri de recuzare a procurorului de ședință.
Împotriva acestei decizii contestatoarea A., prin mandatar B. a formulat, la data de 21 martie 2018, recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători sub nr. x/1/2018, fiind fixat termen în mod aleatoriu la data de 11 iunie 2018.
Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de contestatoare, constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală și a exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.
Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale " Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepțiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi", iar potrivit dispozițiilor art. 8 din aceeași lege "Hotărârile pronunțate în primă instanță după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor și condițiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă."
În cauză, petenta a exercitat calea de atac a recursului, cale de atac care nu mai este prevăzută în actuala reglementarea C. proc. pen., împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege.
Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Față de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de petenta A. prin mandatar B. împotriva Deciziei penale nr. 47 din data de 12 martie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2018
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., petenta va fi obligată la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de petenta A. prin mandatar B. împotriva Deciziei penale nr. 47 din data de 12 martie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2018
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă petenta la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 iunie 2018.
Procesat de GGC - ED