ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 887/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2961 de la 09 decembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, a fost respinsă - ca nefondată - cererea expertului A., privind suplimentarea onorariului definitiv cu suma de 34.200 de RON. Au fost respinse - ca neîntemeiate - excepția decăderii reclamantei din dreptul de a-și întregi cererea de chemare în judecată și excepția prescripției dreptului la acțiune. A fost respinsă, ca nefondată, acțiunea reclamantei COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME S.A. CONSTANȚA, formulată în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. A fost obligată reclamanta la plata sumei de 15.500 de RON - cheltuieli de judecată (din care 5.500 de RON - onorariile experților desemnați în cauză și 10.000 de RON - onorariul apărătorului ales, redus de la 174.672,56 de RON).

Reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME S.A. și expertul A. au formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 2961 de la 09 decembrie 2015, pronunțate de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă.

Prin încheierea din ședința publică de la 31 ianuarie 2017 a fost respinsă excepția necompetenței funcționale a secției a V-a Civilă a Curții de Apel București ca nefondată, precum și excepția nulității parțiale a recursului reclamantei pentru neprecizarea încheierilor premergătoare. A fost admisă excepția tardivității recursului formulat de expertul A.. S-a fixat termen la 07.03.2017 pentru continuarea judecății, cu citarea părților.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că în cauză termenul de exercitare a căii de atac este de 5 zile de la comunicarea hotărârii atacate, conform art. 287 indice 16 din O.U.G. nr. 34/2006. Or, hotărârea atacată a fost comunicată expertului la data de 06.12.2016, urmare a solicitării sale exprese în acest sens, devenind incidente dispozițiile art. 102 alin. (2) din C. proc. civ. (caz de echipolență). Cum cererea de recurs a fost depusă de expert la data de 15.12.2016, Curtea a constatat că aceasta a fost formulată cu depășirea termenul de 5 zile de la comunicare, termen calculat conform art. 101 alin. (1) din C. proc. civ. și care s-a împlinit la data de 12.12.2016.

Împotriva încheierii din ședința publică de la 31 ianuarie 2017 a declarat recurs expertul A., în esență, pentru următoarele motive:

La data de 06.12.2006 a solicitat prin cererea depusă la dosarul Curții de Apel București - fila x - eliberarea unor copii din dosarul Tribunalului Constanța, inclusiv a sentinței civile nr. 2961 de la 09.12.2015, acest fapt constituind o dată de referință a comunicării hotărârii.

Din cuprinsul hotărârii instanței de fond sunt relevante două aspecte cu privire la problema pusă în dezbatere, pe de o parte că izvorul de drept litigios este reprezentat de contractul nr. x/14.04.2006, care este guvernat de dispozițiile O.U.G. nr. 60/2001, sub imperiul căreia a fost încheiat, în timp ce actele adiționale au fost întocmite după abrogarea acestui act normativ (la 30.06.2006) și intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 34/2006, iar pe de altă parte cu privire la calea de atac, aceasta fiind apelul, care se putea promova în termen de 15 zile de la comunicare.

Incidența procedurii stabilite prin O.U.G. nr. 34/2006 nu a fost stabilită în mod explicit de instanța de fond, iar dacă ulterior o instanță superioară a stabilit modificarea căii de atac din apel în recurs, precum și a termenului în care se poate promova recursul de la 15 zile, la 5 zile, prin modificarea substanțială a domeniului juridic de aplicare, conform art. 102 din C. proc. civ., trebuie respectat și în acest caz dreptul de a primi comunicarea hotărârii modificatoare.

Se poate constata că nu a existat o comunicare a deciziei de modificare a termenului de promovare a căii de atac de la 15 zile la 5 zile cum a stabilit instanța de fond, motiv pentru care singurul termen la care se poate raporta instanța în soluționarea excepției tardivității este de 15 zile de la comunicare, care se împlinește la data de 22.12.2016.

Având în vedere că recurentul are calitatea de expert numit prin acordul părților, din punct de vedere procedural nu există o asimilare juridică cu drepturile și obligațiile părților litigante, cererea sa având de fapt un caracter necontencios prin raportare la obiectul dedus judecății, mai ales că potrivit normelor de procedură experții pot fi recuzați pentru aceleași motive ca și judecătorii, iar plata onorariului expertului intră în categoria cheltuielilor de judecată.

În drept au fost invocate prevederile art. 299 din C. proc. civ. din 1865, coroborat cu art. 21 alin. (1) din Legea nr. 304/2004.

Intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, în principal ca inadmisibil, iar în secundar ca nefondat.

A arătat intimata că recursul este inadmisibil, raportat la dispozițiile art. 299 alin. (1) din C. proc. civ., coroborat cu art. 282 alin. (2) din același cod, motivat de faptul că încheierea recurată nu a întrerupt cursul judecății, aceasta neputând fi atacată decât odată cu fondul litigiului.

De asemenea, potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ., sunt irevocabile hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii, în dreptul nostru procesual calea recursului la recurs este inadmisibilă, încălcând principiile unicității căilor de atac și al dublului grad de jurisdicție.

Instanța de recurs a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 287 indice 16 din O.U.G. nr. 34/2006.

În subsidiar, în măsura respingerii excepției inadmisibilității, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, expertul nefiind îndreptățit la primirea sumei solicitate.

În prealabil analizei motivelor de recurs, Înalta Curte constată că acesta nu este admisibil, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed:

Prin dispozițiile art. 129 alin. (1) din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac, exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Una dintre regulile comune referitoare la instituirea și exercitarea căilor de atac este unicitatea dreptului de a uza de o atare cale. Aceasta înseamnă că nimănui nu-i este îngăduit de a uza de două ori de una și aceeași cale de atac.

Exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalității - consacrat de dispozițiile art. 129 din Constituție - potrivit căruia căile de atac sunt instituite prin lege, astfel că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege, în afara acestora neputând fi folosite alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Totodată, normele procesuale privind sesizarea instanței judecătorești și soluționarea cererilor, în limita competențelor atribuite prin lege, sunt de ordine publică, corespunzător principiului statuat prin art. 126 din Constituție.

Înalta Curte reține că recurentul a exercitat calea de atac a recursului împotriva sentinței civile nr. 2961 de la 09 decembrie 2015, pronunțate de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă.

Cum dreptul de a folosi o cale de atac este unic, epuizându-se prin chiar exercițiul lui, recurentul nu poate promova recurs la recurs.

Recurentul a invocat ca temei al cererii sale dispozițiile art. 299 din vechiul C. proc. civ., potrivit cărora "Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului. Dispozițiile art. 282 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător." Teza finală a acestei dispoziții legale stabilește aplicabilitatea art. 282 alin. (2) din același cod, potrivit căruia "Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății."

De asemenea, Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 377 alin. (2) pct. 4 din vechiul C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile date în recurs sunt irevocabile, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.

Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să respingă recursul declarat de recurentul - expert A. împotriva încheierii din 31 ianuarie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - expert A. împotriva încheierii din 31 ianuarie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2017.