Decizia nr. 57 din 17 septembrie 2018

Curtea de Apel Curtea de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 5 martie 2018, în Dosarul nr. 657/112/2017, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept menţionate.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 14 mai 2018, cu nr. 1.278/1/2018, termenul pentru soluţionarea dosarului fiind stabilit la 17 septembrie 2018. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (denumită, în continuare, Legea nr. 263/2010) Art. 165. – „(…) (2) La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere şi sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare. (…)”

Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare (denumite, în continuare, Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010) III. Menţiunea de la pct. VI din anexa nr. 15: „Menţiune: Nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale; participarea la beneficii a oamenilor muncii din unităţile economice; premiile anuale şi premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite; recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate; diurnele de deplasare şi de delegare, indemnizaţiile de delegare, detaşare şi transfer; drepturile de autor; drepturile plătite potrivit dispoziţiilor legale, în cazul desfacerii contractului de muncă; al treisprezecelea salariu; formele de retribuire definite sub sintagma «plata cu ora», acordate cadrelor didactice şi specialiştilor din producţie sau din alte domenii de activitate pentru activitatea didactică de predare, seminare, lucrări practice, desfăşurate în afara obligaţiilor de muncă de la funcţia de bază, pentru acoperirea unor posturi vacante sau ai căror titulari lipseau temporar, precum şi pentru îndeplinirea unor activităţi didactice pentru care nu se justifică înfiinţarea unor posturi; formele de retribuire pentru «orele suplimentare» realizate peste programul normal de lucru; sporul acordat pentru personalul didactic care îndrumă practica psihopedagogică şi care asigură perfecţionarea de specialitate a învăţătorilor şi educatorilor; indemnizaţiile de muncă nenormată; compensaţiile acordate conform Decretelor nr. 46/1982 şi nr. 240/1982; alte sporuri care nu au avut caracter permanent.”

Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuţia pentru asigurările sociale de stat, aprobat prin Legea nr. 65/1972, cu modificările şi completările ulterioare (denumit, în continuare, Decretul nr. 389/1972) Art. 1. – „Unităţile socialiste de stat, organizaţiile cooperatiste, alte organizaţii obşteşti, orice alte persoane juridice, precum şi persoanele fizice, care folosesc personal salariat, sînt datoare să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuţie de 15% asupra cîştigului brut realizat de personalul lor salariat, de persoanele care se califică la locul de muncă sau care urmează cursuri de perfecţionare profesională, precum şi asupra sumelor primite de ucenici, elevi ai şcolilor profesionale, pe timpul cît fac practică în producţie, indiferent de forma în care se realizează aceste venituri, de fondul din care se plătesc şi de durata contractului de muncă. Pentru personalul român salariat trimis în misiune permanentă în străinătate, unităţile socialiste de care aparţin sînt datoare să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuţie de 15% asupra salariului brut de încadrare în ţară în lei. Prin excepţie de la prevederile alineatului precedent, sînt datoare să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat contribuţia după cum urmează: a) 25% unităţile socialiste româneşti care prestează activitate în afara graniţelor ţării, pentru personalul lor salariat cuprins în asigurările sociale româneşti; firmele străine care calculează contribuţia de asigurări sociale pentru personalul lor salariat cuprins în asigurările sociale româneşti, indiferent dacă acestea exercită activitatea pe teritoriul Republicii Socialiste România sau pe teritoriul străin; societăţile mixte de pe teritoriul Republicii Socialiste România pentru personalul lor salariat; reprezentanţele firmelor comerciale, ale organizaţiilor internaţionale şi ale organizaţiilor economice străine, reprezentanţele diplomatice străine care funcţionează în Republica Socialistă România, precum şi membrii acestora, pentru personalul lor salariat cetăţeni români sau străini, cuprinşi în asigurările sociale româneşti, cu domiciliul stabil în Republica Socialistă România; b) 14% – asociaţiile de locatari, pentru personalul salariat, asupra salariului convenit, care pentru calcularea contribuţiei de asigurări sociale de stat şi a drepturilor de asigurări sociale trebuie să fie cuprins între limitele de salarizare ale funcţiei sau meseriei din unităţile socialiste de stat din ramurile respective; c) 7% – persoanele fizice, pentru personalul casnic angajat, asupra salariului tarifar minim pe economie. Unităţile, persoanele juridice şi fizice care aparţin sectoarelor de activitate cu sisteme proprii de asigurări sociale, sînt datoare să verse contribuţia la casele de asigurări sociale din sistemele respective, pentru personalul lor cuprins în aceste asigurări sociale, precum şi pentru persoanele pe care le califică la locul de muncă sau care urmează cursuri de perfecţionare profesională, pentru ucenicii sau elevii şcolilor lor profesionale. Stabilirea şi calcularea contribuţiei de asigurări sociale se fac potrivit reglementărilor acestor sisteme de asigurări sociale.” Art. 2. – „Contribuţia pentru asigurările sociale de stat nu se datorează asupra sumelor reprezentînd: drepturile plătite asiguraţilor din fondurile asigurărilor sociale de stat; drepturile plătite potrivit dispoziţiilor legale în cazul desfacerii contractelor de muncă.” Art. 3. – „Calcularea, precum şi depunerea contribuţiilor prevăzute la articolul 1 se fac lunar în contul asigurărilor sociale de stat, o dată cu plata chenzinei a doua a salariilor, cu excepţia persoanelor fizice care plătesc contribuţia trimestrial pînă în ultima lună a trimestrului respectiv. În cazul în care unităţile au plătit, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, direct personalului unele drepturi de asigurări sociale, ele vor depune în contul asigurărilor sociale de stat numai diferenţa dintre sumele reprezentînd contribuţia datorată şi drepturile de asigurări sociale plătite.”

Legea nr. 49/1992 pentru modificarea şi completarea unor reglementări din legislaţia de asigurări sociale (denumită, în continuare, Legea nr. 49/1992) „Art. II. – Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuţia pentru asigurările sociale de stat se modifică şi se completează după cum urmează: 1. Alineatul 1 al articolului 1 va avea următorul cuprins: « Pentru persoanele juridice şi fizice care folosesc personal salariat, contribuţia asigurărilor sociale de stat se stabileşte diferenţiat, astfel: – 35% asupra cîştigului brut realizat de salariaţii încadraţi în grupa I de muncă; – 30% asupra cîştigului brut realizat de salariaţii încadraţi în grupa a II-a de muncă; – 25% asupra cîştigului brut realizat de celelalte categorii de salariaţi; – 15% asupra salariului brut primit, dar nu mai puţin decît salariul minim brut pe ţară, în cazul personalului casnic angajat de persoane fizice pentru îngrijirea persoanelor în vîrstă, handicapaţilor şi a copiilor.» 2. După alineatul 1 al articolului 1 se introduce un alineat nou, cu următorul cuprins: « Cotele prevăzute la alin. 1 cuprind şi contribuţia de 2% pentru compensarea creşterii preţurilor la medicamente, care se virează lunar Ministerului Sănătăţii.» 3. Articolul 3 alineatul 1 va avea următorul cuprins: « Calcularea, precum şi depunerea contribuţiei prevăzute la art. 1 se fac lunar în contul asigurărilor sociale de stat.» 4. După alineatul 1 al articolului 3 se introduce un alineat nou, cu următorul cuprins: « Termenele de plată a contribuţiei la asigurările sociale de stat sînt: – o dată cu lichidarea drepturilor de salarii pe luna expirată, de către persoanele juridice; – în 20 de zile de la expirarea lunii calendaristice, de către persoanele fizice care folosesc personal salariat.» 5. Alineatul 2 al articolului 3 va avea următorul cuprins: « În cazul în care persoanele juridice sau fizice care folosesc personal salariat au plătit, potrivit dispoziţiilor legale, direct salariaţilor lor unele drepturi de asigurări sociale prevăzute de lege, altele decît cele care se suportă din fondurile proprii, acestea vor depune în contul asigurărilor sociale de stat numai diferenţa dintre sumele reprezentînd contribuţia datorată şi drepturile de asigurări sociale ce trebuie plătite din bugetul asigurărilor sociale de stat.» 6. După alineatul 2 al articolului 3 se introduc două alineate noi, cu următorul cuprins: « Neplata contribuţiei de asigurări sociale şi pentru pensia suplimentară la termenele prevăzute atrage majorarea sumelor datorate cu 0,2% pentru fiecare zi de întîrziere, fără ca majorările calculate să depăşească suma datorată. Sumele reprezentînd majorările de întîrziere se fac venit la bugetul asigurărilor sociale de stat. Controlul încasării veniturilor asigurărilor sociale de stat şi a celor privind pensia suplimentară se asigură de organele Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, care vor fi constituite, în acest scop, prin hotărîre a Guvernului.»

Articolul 4 se abrogă.

Alineatul 1 al articolului 5 se abrogă.” 7. Precizarea Ministerului Economiei şi Finanţelor şi Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale nr. 181.679/1992 privind aplicarea prevederilor Legii nr. 49/1992 pentru modificarea şi completarea unor reglementări din legislaţia de asigurări sociale (denumită, în continuare, Precizarea nr. 181.679/1992) „1. Cu privire la contribuţia pentru asigurările sociale de stat (…) c) În conformitate cu prevederile art. 2 din Decretul nr. 389/1972, contribuţia pentru asigurări sociale de stat nu se datorează asupra sumelor reprezentînd: – drepturile plătite asiguraţilor, potrivit legii, din fondurile asigurărilor sociale de stat şi din fondurile proprii ale persoanelor juridice sau fizice la care salariatul îşi desfăşoară activitatea (conform art. III pct. 7 din lege); – drepturile plătite, potrivit dispoziţiilor legale, în cazul desfacerii contractelor de muncă, respectiv cele aferente muncii prestate în perioada preavizului de concediere; – drepturile de autor sau de colaborator extern; – drepturile pentru executarea de lucrări sau pentru prestarea de servicii pe bază de contracte civile, ori pentru alte categorii de lucrări care nu au la bază contracte de muncă reglementate, ca atare, prin legislaţia muncii; – sumele ce se acordă salariaţilor din profitul net de către societăţile comerciale şi regiile autonome; – indemnizaţiile primite de împuterniciţii mandataţi de Ministerul Economiei şi Finanţelor şi ministerele de resort, reprezentanţi ai intereselor capitalului de stat, de membrii consiliului de administraţie şi de cenzori; – indemnizaţiile de delegare şi detaşare şi indemnizaţiile acordate personalului transferat în condiţiile legii. (…)” 8. Legea nr. 57/1974 privind retribuirea după cantitatea şi calitatea muncii, republicată, cu modificările ulterioare (denumită, în continuare, Legea nr. 51/1974) Art. 9. – „(1) Elementele sistemului de retribuire a muncii sînt următoarele: a) retribuţia tarifară, care constituie partea principală a retribuţiei totale şi elementul determinant pentru stimularea ridicării continue a calificării personalului. Prin retribuţie tarifară se înţelege retribuţia stabilită pe baza reţelelor tarifare sau a listelor de funcţii pentru muncitori şi personal operativ şi prin nomenclatoarele de funcţii pentru personalul de execuţie tehnic, economic, de altă specialitate, pentru personalul de conducere, precum şi pentru cel administrativ, de deservire şi de pază. Se stabileşte următoarea pondere a retribuţiei tarifare în retribuţia medie planificată: – la muncitori şi personalul operativ, circa 90%; – la muncitorii din construcţii-montaj, circa 88%; – la personalul tehnic, economic, de altă specialitate, administrativ, de deservire şi de pază, între 80-95%; b) indemnizaţia de conducere sau cele care se acordă pentru unele activităţi suplimentare. Indemnizaţia de conducere se stabileşte diferenţiat, pe ramuri sau activităţi, după mărimea unităţii şi complexitatea sarcinilor; c) participarea la beneficii a oamenilor muncii din unităţile economice; d) premii anuale pentru personalul din instituţiile de stat şi alte unităţi stabilite de lege; e) premii acordate în cursul anului pentru realizări deosebite în îndeplinirea sarcinilor în perioada respectivă, premii pentru economii de materiale şi forţă de muncă, precum şi alte recompense cu caracter limitat ce se acordă personalului din unele sectoare de activitate pentru rezultatele deosebite obţinute în îndeplinirea anumitor obiective specifice; f) sporuri la retribuţie acordate pentru vechime neîntreruptă în aceeaşi unitate, în scopul stimulării stabilităţii personalului; g) retribuţii majorate sau sporuri, pentru retribuirea diferenţiată a muncii personalului care lucrează în condiţii deosebite faţă de cele obişnuite. (2) Retribuţia tarifară, precum şi alte venituri care se cuvin, potrivit legii, persoanelor care muncesc în unităţile socialiste de stat sînt efective şi nu sînt supuse impozitului. Impozitul pe fondul total de retribuire se suportă de unităţile socialiste.” Art. 51. – „(1) Fondul de participare a oamenilor muncii la beneficii se constituie anual, la dispoziţia unităţii, pe baza rezultatelor economice ale anului anterior, din următoarele surse: a) o cotă din beneficiul realizat în cadrul prevederilor de plan, de pînă la 3% în medie pe economie. Cota pe ministere, celelalte organe centrale şi consiliile populare judeţene şi al municipiului Bucureşti se stabileşte, diferenţiat, prin planul naţional unic de dezvoltare economico-socială; b) o cotă de pînă la 25% din beneficiile peste plan obţinute prin reducerea cheltuielilor materiale şi a celorlalte cheltuieli de producţie; c) o cotă de pînă la 14% din beneficiile peste plan obţinute prin depăşirea valorii producţiei nete, ca urmare a depăşirii producţiei fizice; d) o cotă de pînă la 8% din beneficiile peste plan obţinute pe alte căi, dar nu mai mult de cota stabilită unităţii respective pentru participarea la beneficiul planificat; e) o cotă de pînă la 10% din beneficiul peste plan obţinut de unitatea producătoare, proporţional cu depăşirea exportului, în limita a 1,5% din valoarea exportului realizat peste plan. Cotele de constituire a fondului de participare în raport cu valoarea exportului peste plan se stabilesc prin planul naţional unic de dezvoltare economico-socială, în mod diferenţiat, pe ministere, celelalte organe centrale şi consiliile populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, precum şi pe relaţii. (2) Defalcarea pe unităţi a cotelor de constituire a fondului de participare la beneficiul realizat în cadrul prevederilor de plan, precum şi stabilirea cotelor din beneficiile peste plan, se fac, odată cu aprobarea planului anual al unităţii, de către ministere, celelalte organe centrale şi consiliile populare judeţene şi al municipiului Bucureşti. (3) Unităţile producătoare care depăşesc exportul beneficiază şi de fonduri în valută în limita a 2% din valuta realizată peste plan, în vederea organizării de excursii colective în străinătate. Contravaloarea în lei a valutei respective se suportă din fondul de participare la beneficii, constituit la dispoziţia întreprinderii, sau parţial ori integral, de către beneficiarii excursiei. Fondurile valutare pentru excursii colective în străinătate se repartizează direct întreprinderilor, în cadrul unei cote din fondul valutar total stabilit prin planul naţional unic de dezvoltare economico-socială, pentru turism. Fondurile repartizate pe întreprinderi pot fi folosite numai pentru personalul muncitor al acestora.”

Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (denumită, în continuare, Codul muncii) Art. 160. – „Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri.”

Legea nr. 10/1972 privind Codul Muncii al Republicii Socialiste România, cu modificările şi completările ulterioare (denumită, în continuare, Legea nr. 10/1972) Art. 29. – „Persoanele încadrate în unităţile din industrie beneficiază de măsuri corespunzătoare de securitate şi igienă a muncii, de echipament de lucru şi de protecţie, iar cei care lucrează în condiţii vătămătoare şi periculoase, de program de lucru redus, sporuri la salariu şi de concedii suplimentare, potrivit legii.” Art. 76. – „(1) Între unitate, pe de o parte, şi colectivul de oameni ai muncii, pe de altă parte, se încheie un contract colectiv de muncă, menit să contribuie la organizarea superioară a muncii, la întărirea şi mobilizarea tuturor eforturilor pentru îndeplinirea planului, la îmbunătăţirea continuă a condiţiilor de muncă şi de viaţă din unitate. (2) Prin contractul colectiv se stabilesc măsurile pe care colectivele oamenilor muncii şi conducerea unităţii se angajează să le ia în scopul utilizării mai bune a capacităţii de producţie, al creşterii productivităţii muncii, reducerii consumurilor specifice şi a preţului de cost, precum şi pentru obţinerea de economii şi beneficii peste nivelul planificat, îmbunătăţirea calităţii produselor, creşterea eficienţei activităţii economice.” Art. 77. – „(1) Contractul colectiv de muncă stabileşte, în condiţiile prevăzute de lege, formele de remunerare, de stimulare materială pentru economiile realizate în cursul anului, modul de utilizare a fondurilor ce rămîn la dispoziţia unităţii ca rezultat al depăşirii sarcinilor de plan, pentru executarea unor investiţii sociale: locuinţe, vestiare, băi, creşe, cămine, dispensare, cantine-restaurant şi altele similare; realizarea unor obiective de protecţie a muncii, culturale şi sportive. (2) Contractul colectiv de muncă dezbătut şi aprobat de adunarea generală a oamenilor muncii se semnează din partea unităţii, pe baza împuternicirii organului de conducere colectivă, de către conducătorul ei, iar din partea colectivului de oameni ai muncii, de către preşedintele comitetului sindicatului.” Art. 78. – „(1) Contractul colectiv de muncă se încheie anual. Prevederile din contractul colectiv de muncă se aplică tuturor persoanelor încadrate în muncă în unitate. (2) Ministerele, celelalte organe centrale sau centralele economice, după caz, pot încheia cu uniunile sindicatelor pe ramură contracte colective de muncă pe o durata de pînă la 5 ani, care să cuprindă principalele măsuri în vederea realizării prevederilor de plan, a aplicării legislaţiei muncii, a îmbunătăţirii condiţiilor de muncă şi de viaţa în unităţile din sectoarele respective, precum şi măsurile necesare în vederea realizării prevederilor contractelor colective din unităţi.” Art. 79. – „Neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul colectiv constituie, pentru cei care se fac vinovaţi de aceasta, indiferent de funcţia sau postul în care au fost încadraţi, o încălcare a sarcinilor de serviciu, care atrage după caz, răspunderea disciplinară, materială sau penală.” Art. 80. – „Ministerele, celelalte organe centrale şi comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, împreună cu organele sindicale corespunzătoare, controlează legalitatea prevederilor contractului colectiv de muncă şi modul în care acestea sînt aduse la îndeplinire.” Art. 81. – „(1) În Republica Socialistă România, pe măsura dezvoltării bazei tehnico-materiale a socialismului, a creşterii venitului naţional, se asigură ridicarea continuă a venitului naţional, se asigură ridicarea continuă a nivelului de trai al celor ce muncesc, al întregului popor. (2) Prin sistemul de remunerare, stabilit prin lege, se realizează îmbinarea armonioasă a intereselor personale ale fiecăruia cu interesele întregii societăţi, obţinerea unor venituri în raport cu contribuţia concretă pe care fiecare om al muncii o aduce la activitatea economică şi social-culturală.” Art. 82. – „(1) La stabilirea remunerării persoanelor încadrate în muncă se are în vedere raţionala repartiţie a venitului naţional, realizarea unui raport optim între fondul naţional de dezvoltare economico-socială şi fondul de consum, în vederea progresului neîntrerupt al economiei naţionale, ca o condiţie esenţială a ridicării continue a nivelului de viaţă al poporului. (2) Remunerarea se face după cantitatea, calitatea şi importanţa socială a muncii, asigurîndu-se la muncă egală remunerare egală. În vederea asigurării rolului stimulativ al salariului, la stabilirea remunerării se ţine seama de complexitatea muncii, răspunderea şi gradul de solicitare pe care acestea le implică, nivelul de pregătire profesională şi vechimea cerută pentru îndeplinirea acelei munci; de asemenea, se urmăreşte asigurarea unor proporţii corespunzătoare între salariile mari şi cele mici ale persoanelor încadrate în muncă, potrivit stadiului de dezvoltare a economiei naţionale şi principiului echităţii socialiste.” Art. 83. – „Prin lege se stabileşte, în concordanţă cu dezvoltarea planificată a economiei, salariul minim pe economie, avîndu-se în vedere nivelul productivităţii muncii, al venitului naţional, urmărindu-se satisfacerea nevoilor mereu crescînde ale oamenilor muncii şi membrilor de familie.” Art. 84. – „(1) Salariul tarifar de încadrare se acordă în raport cu gradul de îndeplinire a sarcinilor de muncă, astfel încît să constituie un stimulent pentru cei care îşi îndeplinesc în bune condiţii sarcinile. Cei care obţin realizări deosebite în muncă au posibilitatea să realizeze venituri mai mari, iar cei care nu-şi îndeplinesc obligaţiile de muncă urmează să suporte în mod direct consecinţele unei neîndepliniri.” Art. 90. – „În scopul creşterii iniţiativei şi a eforturilor pentru sporirea eficienţei economice a producţiei, ţinînd seama de rezultatele bune obţinute în muncă, cu deosebire la realizarea indicatorilor calitativi, la promovarea progresului tehnic şi aplicarea inovaţiilor, pentru realizarea de economii de materiale şi de forţă de muncă, se acordă gratificaţii anuale sau, după caz, premii în cursul anului.” IV. Expunerea succintă a procesului

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, reclamantul a solicitat obligarea Casei Judeţene de Pensii Bistriţa-Năsăud la recalcularea pensiei sale, cu luarea în considerare a tuturor veniturilor realizate potrivit Adeverinţei nr. xxxxx din 18 mai 2016, emisă de Societatea Filiala de Distribuţie a Energiei Electrice – Sucursala Bistriţa, venituri reprezentând ajutor contravaloare energie electrică, ajutoare acordate cu ocazia unor evenimente – Paşti, Crăciun, ziua electricianului etc. – care nu au fost înregistrate în carnetul de muncă, dar pentru care s-au achitat contribuţii de asigurări sociale. În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 107, art. 153 şi art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010.

Prin întâmpinare, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa-Năsăud a arătat că aceste sume nu pot fi luate în considerare la stabilirea punctajului, deoarece nu sunt prevăzute ca sporuri cu caracter permanent nici în legislaţia aplicabilă la data stabilirii dreptului de pensie, şi nici în legislaţia anterioară actualei legi. Arată că acestea nu se regăsesc în nicio reglementare legală, angajatorul neconfirmând elemente noi de salarizare pe lângă cele care au fost avute în vedere ca venit brut ce a fost luat în calcul la stabilirea pensiei. Angajatorul indică contractul colectiv de muncă la nivel de ramură de activitate ca temei al acordării respectivelor sume, însă acesta produce efecte doar între părţi şi nu poate întemeia valorificarea acestor sume ca sporuri cu caracter permanent, după cum nu poate garanta că pentru aceste categorii de venituri era obligatorie reţinerea şi virarea contribuţiei de asigurări sociale şi nici că acest lucru s-a făcut.

Prin Sentinţa nr. 807 din 5 septembrie 2017, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a admis acţiunea şi a dispus obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensie în urma valorificării veniturilor înscrise în adeverinţă la rubrica „ajutor energie”.

Tribunalul a reţinut că „în temeiul art. 7.35 din contractul colectiv de muncă anterior anului 1997, salariaţilor li se acorda o cotă anuală gratuită de 2700 kwh. Ulterior, odată cu aplicarea contractului colectiv de muncă la nivelul RENEL/1997, salariaţii au beneficiat, conform art. 4.90, de contravaloarea unei cote anuale de 3600 kwh, repartizată egal pe fiecare lună, beneficiind practic de contravaloarea a 300 kwh pe lună. Acest ajutor a fost unul periodic, acordat lunar în baza unor contracte colective de muncă, constituind astfel un drept salarial negociat de părţi. Angajatorul a achitat contribuţia de asigurări sociale, aşa cum rezultă din Adeverinţa nr. xxxxx/2016 şi din Adresa nr. xxxxx/2017. Fiind un drept salarial cu caracter permanent, pentru care s-au achitat contribuţiile de asigurări sociale, principiul contributivităţii reclamă includerea acestor venituri în calculul punctajului pensiei, pretenţia reclamantului fiind întemeiată sub acest aspect”.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi, apelul pârâtei tinzând tocmai la respingerea acestor pretenţii, care au fost admise prin sentinţa pronunţată.

Prin Încheierea pronunţată la 5 martie 2018, sesizarea a fost considerată admisibilă şi, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei. V. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Prin Încheierea pronunţată la 5 martie 2018, Curtea de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale a constatat îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru următoarele argumente: – de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor art. 165 din Legea nr. 263/2010 depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât ceea ce urmăreşte reclamantul în prezenta cauză este recalcularea pensiei sale cu luarea în considerare a veniturilor reprezentând „ajutor contravaloare energie electrică”; – problema de drept enunţată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre, iar problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii; de asemenea, chestiunea juridică este nouă, în sensul că nu s-a conturat o practică statornică şi îndelungată, pentru a se putea vorbi despre cristalizarea unei jurisprudenţe constante asupra acestei chestiuni juridice; – problema de drept este una calificată, necesitând cu pregnanţă o interpretare unitară asupra sa, în scopul asigurării egalităţii de tratament cetăţenilor cărora li se aplică. VI. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reclamantul consideră că aceste venituri trebuie luate în considerare potrivit principiului contributivităţii, fie ca sporuri cu caracter permanent, conform dispoziţiilor art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, invocate în cererea introductivă, fie, aşa cum arată în întâmpinarea formulată la apelul pârâtei, ca venituri incluse în salariile brute, conform dispoziţiilor art. 165 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege, în raport cu prevederile de la pct. 19 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, aprobate prin Ordinul ministrului muncii şi solidarităţii sociale nr. 340/2001, cu modificările şi completările ulterioare, relative la înţelesul sintagmei „venit brut realizat lunar”. Subliniază că aceste venituri nu au fost exceptate de la plata contribuţiilor de asigurări sociale, angajatorul fiind obligat să vireze contribuţiile aferente acestor venituri, altfel fiind obligat, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (3) din Decretul nr. 389/1972 (introduse prin Legea nr. 49/1992), să plătească penalităţi de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, respectiv 10% şi 15% din suma datorată, potrivit art. 3, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/1999 privind modificarea şi completarea Decretului nr. 389/1972 cu privire la contribuţia pentru asigurările sociale de stat, modificat şi completat prin Legea nr. 49/1992 pentru modificarea şi completarea unor reglementări din legislaţia de asigurări sociale, aprobată prin Legea nr. 72/2001. Or, arată acesta, sumele cuprinse în adeverinţă nu au fost exceptate de la plata contribuţiilor de asigurări sociale, iar în arhiva societăţii nu există procese-verbale de control care să constate nerespectarea legislaţiei referitoare la calculul şi plata contribuţiei de asigurări sociale. În acelaşi sens, invocă dispoziţiile de la pct. 1 lit. c) din Precizarea nr. 181.679/1992. Totodată, aceste venituri nu se regăsesc printre cele enumerate în menţiunea de la pct. VI din anexa nr. 15 la Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010, putând fi valorificate ca sume contributive. Se întemeiază şi pe dezlegările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii prin deciziile nr. 19 din 10 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23.01.2013 (denumită, în continuare, Decizia nr. 19/2012) şi nr. 19 din 17 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 22.11.2011 (denumită, în continuare, Decizia nr. 19/2011).

Prin apelul formulat, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa-Năsăud a arătat că angajatorul atestă viramentele contribuţiilor de asigurări sociale pe baze legale generice, ca obligaţie exclusivă ce revenea angajatorului per ansamblu/per total angajaţi. Menţiunile generice de plată a contribuţiilor de asigurări sociale nu califică aceste sume nici ca sporuri cu caracter permanent. şi nici ca venituri asupra cărora s-a datorat, calculat şi reţinut această contribuţie. Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură de activitate produce efecte doar între părţi şi nu poate întemeia sau califica aceste sume ca sporuri cu caracter permanent, tot astfel cum nu poate garanta că pentru aceste categorii de venituri era obligatorie reţinerea şi virarea contribuţiei de asigurări sociale şi nici că acest lucru s-a făcut inclusiv pe această categorie de venit. Apreciază ca fiind greşită atribuirea de către instanţă a caracterului de permanenţă acestor venituri, prin asimilarea caracterului de permanenţă al sporurilor, pe singurul temei al periodicităţii ca elemente de natură salarială. Din coroborarea prevederilor legale cuprinse în actele normative ce stau la baza contractului colectiv de muncă rezultă că această categorie de venituri, intitulată de emitentul adeverinţei „ajutor de energie”, se încadrează în sfera veniturilor exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale, fiind venituri realizate din fonduri de participare la beneficii, fonduri de premiere, compensaţii. Conform Decretului nr. 389/1972, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 49/1992, contribuţiile se achitau de unitate prin virarea unor sume egale cu o cotă procentuală asupra câştigului brut realizat de întregul personal angajat, existând o contribuţie individuală aplicată drepturilor salariale ale angajatului. Potrivit art. 2 din Decretul nr. 389/1972, contribuţia de asigurări sociale nu se datora asupra premiilor acordate de angajatori din beneficiile realizate. Cât priveşte raportarea tribunalului la Decizia nr. 19/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, subliniază că, potrivit legislaţiei sub imperiul căreia au fost realizate/acordate aceste venituri, angajatorul şi angajatul nu datorau contribuţia de asigurări sociale, întrucât aceste venituri nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor, potrivit legislaţiei anterioare. Mai arată că aceste ajutoare nu reprezintă nici sporuri acordate de ministerul de resort, fiind calificate de lege drept compensaţii acordate ca mod de participare la beneficii, ca forme de premiere, exceptate de la plata contribuţiilor de asigurări sociale. VII. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelurilor în Dosarul nr. 657/112/2017 a apreciat că dezlegarea chestiunii de drept ce face obiectul prezentei sesizări trebuie făcută în sensul constatării că aceste venituri, obţinute cu titlu de ajutor energie, trebuie luate în considerare la stabilirea drepturilor de pensie.

Chestiunea centrală în dezlegarea acestei probleme este dată de necesitatea de a încadra aceste tipuri de venituri în categoriile salariale la care se referă dispoziţiile art. 165 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010, respectiv cele ale pct. VI din anexa nr. 15 la Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010, respectiv de a stabili dacă aceste venituri plătite cu titlu de „ajutor contravaloare energie electrică” se pot analiza ca fiind „alte sporuri cu caracter permanent prevăzute de legislaţia specifică fiecărui domeniu de activitate sau prevăzute în contractele colective şi individuale de muncă”, cu consecinţa valorificării lor la stabilirea cuantumului pensiei, sau pot fi analizate cu titlu de „participare la beneficii a oamenilor muncii din unităţile economice” sau ca „alte sporuri care nu au avut caracter permanent”, fie drept „compensaţii acordate conform Decretelor nr. 46/1982 şi nr. 240/1982”, cu consecinţa înlăturării lor de la stabilirea cuantumului pensiei.

Ceea ce rezultă din datele concrete ale cauzei este că în funcţie de aceste venituri s-au achitat contribuţiile de asigurări sociale, sens în care sunt atestările fostului angajator, care a emis adeverinţa în cauză.

De asemenea, rezultă caracterul ritmic lunar al acestor plăţi, cum de altfel sunt ele reglementate în contractele colective de muncă ce au stat la baza plăţii şi în care se prevede: „Salariaţii Companiei Naţionale de Electricitate vor beneficia de reducerea tarifului la energie electrică pentru consumul casnic, prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 279/1990, acordată sub forma contravalorii unei cote anuale de 3600 Kwh, repartizată în mod egal pe luni (300 Kwh/lună) calculată la tariful de vânzare către populaţie în vigoare în luna respectivă”.

Aşadar, aceste drepturi salariale, achitate pentru perioada 1993-2001, au un caracter contributiv, fiind incluse în fondul de salarii în raport cu care s-au achitat, la nivel de unitate, contribuţiile de asigurări sociale de stat şi de asemenea, un caracter de lunară ritmicitate, fiind totodată specifice domeniului de activitate în cadrul căruia au fost acordate (domeniul producţiei de energie electrică).

Ca atare, se constată că încadrarea lor cea mai potrivită este în categoria sporurilor cu caracter permanent, fiind prevăzute în contractele colective de muncă specifice domeniului de activitate în cadrul căruia s-au plătit, corespunzând exact condiţiilor legale anterior descrise, pentru a fi luate în considerare la stabilirea pensiei (de a fi sporuri salariale, de a fi permanente, de a fi prevăzute în contractele colective de muncă).

Nu se încadrează în specificul veniturilor realizate cu titlu de participare la beneficii a oamenilor muncii din unităţile economice, astfel cum este el reglementat prin dispoziţiile legale mai sus citate, ale art. 51 din Legea nr. 57/1974, unde se descrie modul de constituire a acestui fond de participare a oamenilor muncii la beneficii şi anume, acesta se constituie anual, pe baza rezultatelor economice ale anului anterior; or, aceste prevederi din contractele colective de muncă succesive au stabilit în mod constant acelaşi beneficiu, nediferenţiat de la un an la altul.

Apoi, nu se verifică nici ipoteza că ele ar reprezenta alte sporuri ce nu au avut caracter permanent, întrucât în toate contractele colective de muncă încheiate la nivelul acestui angajator, pe perioada anilor 1993-aprilie 2001, sunt prevăzute aceste venituri, sub forma unei cote anuale, ce a fost repartizată pe luni, în părţi egale.

De asemenea, deşi angajatorul, în precizările furnizate la solicitarea instanţei de apel, arată că aceste venituri nu aveau caracterul unor sporuri salariale, motiv pentru care nu intrau în baza de calcul al pensiei suplimentare, conform Decretului nr. 232/1986 pentru modificarea unor dispoziţii legale cu privire la pensia suplimentară, cu modificările ulterioare, şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/1998 privind unificarea fondurilor componente ale bugetului asigurărilor sociale de stat, precum şi a celor pentru plata pensiilor cuvenite asiguraţilor din unităţile cu atribuţii în domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, aprobată prin Legea nr. 128/1999, se constată că nu există o corelare între reglementările relative la contribuţia pentru pensia suplimentară şi calificarea acestor venituri, realizate în perioada anilor 1992-2001, ca (ne) fiind sporuri salariale, în condiţiile în care dispoziţiile legale pe care le indică angajatorul nu aduc nicio clarificare în sensul pe care acesta îl afirmă.

Tot astfel, acest ajutor nu poate fi confundat cu compensarea majorării preţurilor şi tarifelor la energia electrică, termică şi gaze naturale, reglementată de dispoziţiile art. 13 din Decretul nr. 153/1980 privind unele măsuri referitoare la constituirea şi utilizarea fondului de participare a oamenilor muncii la beneficii, cu modificările ulterioare, aşa cum susţine pârâta, în condiţiile în care această compensare este reglementată pentru „întregul personal muncitor”, or veniturile analizate prin prezenta sesizare reprezintă nişte venituri specifice ramurii producţiei de energie electrică şi nu se confundă cu o compensare a majorării preţului energiei electrice. VIII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Curtea de Apel Bucureşti a comunicat punctul de vedere al Secţiei a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, potrivit căruia, întrucât chestiunea de drept în discuţie priveşte o situaţie particulară, a unor categorii de foşti salariaţi din unele sectoare de activitate, cum ar fi energie, petrol şi gaze, minerit energetic etc., practica privind chestiunea de drept semnalată nu a putut fi identificată decât în privinţa acelor categorii de persoane care solicită stabilirea sau recalcularea pensiei de asigurări sociale în funcţie de unele venituri acordate de foştii angajatori ca ajutoare, drepturi având ca izvor, în principiu, contractul colectiv de muncă, iar nu prevederile legale în materie de salarizare, respectiv, în cazul persoanelor care au avut calitatea de salariaţi ai Electrica, ENEL, ICEMENERG, Petrom (sau alţi foşti angajatori din acelaşi sector de activitate). În esenţă, s-a reţinut că sumele având natura juridică a unor ajutoare nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor, conform legislaţiei anterioare (de la momentul realizării veniturilor) care, conform art. 10 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială, cu modificările şi completările ulterioare, era constituită din retribuţii tarifare, la care se adaugă sporul de vechime şi, începând cu 1 aprilie 1992, sporurile cu caracter permanent prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 49/1992, având în vedere şi Precizarea nr. 181.679/1992, astfel încât acestea nu se valorifică la calculul pensiei. Totodată, conform menţiunii de la pct. VI din anexa nr. 15 la Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010, nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor, conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, alte sporuri care nu au avut caracter permanent. În cazurile identificate, angajatorul nu a precizat în adeverinţele eliberate dacă este vorba despre venituri care intrau în câştigul brut realizat de personalul lor salariat pentru care legea prevedea virarea contribuţiei sau, dimpotrivă, a precizat expres că pentru veniturile reprezentând ajutoare nu s-a reţinut şi virat contribuţia de asigurări sociale, şi nici contribuţia pentru pensia suplimentară. Cu privire însă la interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, prin trimitere şi la prevederile art. 160 din Codul muncii, în ceea ce priveşte veniturile reprezentând „ajutor contravaloare energie electrică”, în sensul de a se stabili dacă acestea trebuie luate în considerare la stabilirea cuantumului pensiei, s-a apreciat că o asemenea interpretare este lipsită de relevanţă în privinţa categoriei de venituri analizată, câtă vreme sunt în discuţie dispoziţiile tranzitorii ale art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 care, prin ipoteză, privesc stagiile de cotizare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 (data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, denumită, în continuare, Legea nr. 19/2000), astfel încât, cum Codul muncii a intrat în vigoare la 1 martie 2003, prevederile art. 160 vizează veniturile din salarii realizate sub imperiul acestui act normativ, după data intrării sale în vigoare, astfel încât o definiţie din anul 2003 a componenţei salariului nu poate fi aplicată sau transpusă unor venituri realizate anterior intrării sale în vigoare şi pe perioada de activitate a altor acte normative. La nivelul Tribunalului Bucureşti, opinia judecătorilor Secţiei a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale este în sensul că veniturile reprezentând ajutor contravaloare energie electrică nu trebuie luate în considerare la stabilirea cuantumului pensiei. Opinia majoritară a judecătorilor din cadrul Tribunalului Ialomiţa, ce soluţionează litigii de muncă şi asigurări sociale, este în sensul că aceste venituri, obţinute cu titlul de ajutor energie, trebuie luate în considerare la stabilirea drepturilor de pensie. În sinteză, s-au avut în vedere următoarele argumente: Din datele concrete ale cauzei rezultă că în funcţie de aceste venituri s-au achitat contribuţiile de asigurări sociale, sens în care sunt atestările fostului angajator, care a emis adeverinţa în cauză. De asemenea, rezultă caracterul ritmic lunar al acestor plăţi, cum de altfel sunt ele reglementate în contractele colective de muncă ce au stat la baza plăţii. Aceste drepturi salariale, achitate pentru perioada 1993-2001, au deci un caracter contributiv, fiind incluse în fondul de salarii în raport cu care s-au achitat, la nivel de unitate, contribuţiile de asigurări sociale de stat şi, de asemenea, un caracter de lunară ritmicitate, fiind totodată specifice domeniului de activitate aferent căruia au fost acordate (domeniul producţiei de energie electrică). Ca atare, se consideră că încadrarea lor cea mai potrivită este în categoria sporurilor cu caracter permanent, fiind prevăzute în contractele colective de muncă specifice domeniului de activitate în cadrul căruia s-au plătit, corespunzând exact condiţiilor legale anterior descrise pentru a fi luate în considerare la stabilirea pensiei (de a fi sporuri salariale, de a fi permanente, de a fi prevăzute în contractele colective de muncă). La nivelul Tribunalului Ilfov s-a conturat opinia potrivit căreia veniturile reprezentând ajutor contravaloare energie electrică trebuie luate în considerare la stabilirea cuantumului pensiei, acestea încadrându-se în noţiunea de „alte sporuri cu caracter permanent prevăzute de legislaţia specifică fiecărui domeniu de activitate sau prevăzute de contractele colective şi individuale de muncă”. În temeiul principiului contributivităţii, aceste venituri nu pot fi excluse de la calculul drepturilor de pensie cuvenite, având în vedere că pentru aceste venituri s-au achitat contribuţii de asigurări sociale. S-au depus: deciziile nr. 4.674 din 26 noiembrie 2015 şi nr. 941 din 23 februarie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Sentinţa nr. 8.356 din 21 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflict