Decizia nr. 55 din 17 septembrie 2018

Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă a dispus, din oficiu, prin Încheierea din data de 26 martie 2018, în Dosarul nr. 2.123/62/2017, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 114 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 118 şi cu art. 6 alin. (1) pct. IV din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare – forma în vigoare în anul 2014, pensia anticipată sau pensia anticipată parţială încasată de către un pensionar care se regăseşte în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. IV din lege constituie un venit încasat necuvenit în sensul art. 179 din aceeaşi lege din luna următoare celei în care au devenit incidente în ceea ce îl priveşte pe beneficiarul pensiei prevederile art. 6 alin. (1) pct. IV din lege [pensionarul anticipat a realizat un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel puţin de 4 ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi se află în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a) -e) din norma legală menţionată] sau începând cu data de 1 ianuarie, adică pentru întregul an calendaristic în care pensionarul anticipat a intrat sub incidenţa art. 6 alin. (1) pct. IV din Legea nr. 263/2010. II. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare – forma în vigoare în anul 2014, când contestatorul pensionar a realizat venituri din activităţi profesionale (Legea nr. 263/2010) : „Art. 6. – (1) În sistemul public de pensii sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii: (…) IV. persoanele care realizează, în mod exclusiv, un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel puţin de 4 ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi care se află în una dintre situaţiile următoare: a) administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare ori de management; b) membri ai întreprinderii individuale şi întreprinderii familiale; c) persoane fizice autorizate să desfăşoare activităţi economice; d) persoane angajate în instituţii internaţionale, dacă nu sunt asiguraţii acestora; e) alte persoane care realizează venituri din activităţi profesionale; (…)”. „Art. 114. – (1) În sistemul public de pensii, plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care a intervenit una dintre următoarele cauze: (…) b) pensionarul, beneficiar al unei pensii anticipate sau al unei pensii anticipate parţiale, se regăseşte în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I, II sau IV, cu excepţia consilierilor locali sau judeţeni; (…)”. „Art. 118. – (1) În sistemul public de pensii, pot cumula pensia cu venituri provenite din situaţii pentru care asigurarea este obligatorie, în condiţiile legii, următoarele categorii de pensionari: a) pensionarii pentru limită de vârstă; b) nevăzătorii; c) pensionarii de invaliditate gradul III, precum şi copiii, pensionari de urmaş, încadraţi în gradul III de invaliditate; d) copiii, pensionari de urmaş, prevăzuţi la art. 84 lit. a) şi b). (2) Soţul supravieţuitor, beneficiar al unei pensii de urmaş, poate cumula pensia cu venituri din activităţi profesionale pentru care asigurarea este obligatorie, potrivit legii, dacă acestea nu depăşesc 35% din câştigul salarial mediu brut prevăzut la art. 33 alin. (5).” „Art. 179. – (1) Sumele încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari în termenul general de prescripţie de 3 ani. (2) În cazul prestaţiilor de asigurări sociale, altele decât pensiile, recuperarea sumelor prevăzute la alin. (1) se efectuează de către angajator sau, după caz, de instituţia care efectuează plata drepturilor de asigurări sociale. (3) CNPP, prin casele teritoriale de pensii, precum şi casele de pensii sectoriale recuperează sumele plătite necuvenit de la plătitorii prevăzuţi la alin. (2). (4) Sumele plătite necuvenit prin intermediul caselor teritoriale de pensii şi al caselor de pensii sectoriale se recuperează de la beneficiari în baza deciziei casei respective, care constituie titlu executoriu. (5) Debitele reprezentând contribuţii de asigurări sociale sau prestaţii de asigurări sociale mai mici de 10 lei nu se urmăresc. (6) Sumele rămase nerecuperate de pe urma beneficiarilor decedaţi nu se mai urmăresc. (7) Sumele cu titlu de contribuţii de asigurări sociale, rămase nerecuperate de pe urma asiguraţilor prevăzuţi la art. 6 alin. (1) pct. IV, decedaţi, nu se mai urmăresc.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept menţionată

Obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit solicitarea formulată de contestator, în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Braşov, de anulare a Deciziei nr. xxxxxx/6.03.2017 şi exonerarea de la restituirea sumei de 6.786 lei reprezentând drepturi încasate necuvenit.

Tribunalul Braşov – Secţia I civilă, prin Sentinţa nr. 1.435 din 6 octombrie 2017, a respins contestaţia privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale.

În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut, în esenţă, că în lunile aprilie 2014, iunie 2014, august 2014 şi septembrie-noiembrie 2014, contestatorul (înscris la pensie anticipată parţială, începând cu data de 3 iunie 2010, iar ulterior trecut la pensie pentru limită de vârstă prin Decizia nr. xxxxxx/3.02.2015), a realizat un venit brut total de 12.244 lei, cumulând pensia anticipată parţială cu venituri din activităţi independente al căror cuantum anual este mai mare decât valoarea corespunzătoare a de 4 ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, fiind astfel încălcate prevederile art. 118 şi art. 114 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010.

Întrucât contestatorul nu a avut încheiat contract individual de muncă, s-a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 6 alin. (1) pct. IV lit. e) din Legea nr. 263/2010, respectiv situaţia persoanelor care realizează venituri din activităţi profesionale.

Cumulând sumele obţinute de contestator în anul 2014 pentru perioada în care acesta era beneficiar al pensiei anticipate parţiale, perioadă pentru care s-a emis decizia de imputare, a rezultat un cuantum de 12.244 lei, acesta depăşind plafonul admis de lege, de 4 ori câştigul salarial mediu brut, respectiv suma de 9.192 lei, situaţie care impune obligaţia acestuia de a restitui pensia încasată în lunile anului 2014 în care a realizat şi venituri din activităţi profesionale.

Împotriva acestei soluţii a formulat apel reclamantul, susţinând, în esenţă, că faţă de dispoziţiile art. 114 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010, putea fi obligat numai la restituirea acelor plăţi de care a beneficiat cu titlu de pensie efectuate începând cu luna următoare celei în care veniturile realizate din activităţi profesionale au depăşit plafonul celor 4 salarii medii brute, nicidecum a plăţilor încasate în perioada cât venitul respectiv realizat din activităţi profesionale s-a încadrat sub acest plafon. IV. Aspectele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Prin Încheierea de sesizare din data de 26 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.123/62/2016, Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă a apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este admisibilă, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele aspecte:

Completul de judecată este constituit la nivelul unei curţi de apel şi este învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă (apel).

De lămurirea modului de interpretare/aplicare a prevederilor art. 114 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 118 şi cu art. 6 alin. (1) pct. IV lit. e) din Legea nr. 263/2010 (forma în vigoare în anul 2014) depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

Astfel, obiectul cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită instanţa de fond se referă la anularea deciziei privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale (pensie anticipată parţială) şi exonerarea contestatorului (beneficiar al pensiei) de la restituirea respectivelor sume, faţă de dispoziţiile art. 114 alin. (1) lit. b) raportat la art. 6 alin. (1) pct. IV lit. e) din Legea nr. 263/2010, potrivit cărora, în sistemul public de pensii, plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care pensionarul, beneficiar al unei pensii anticipate sau al unei pensii anticipate parţiale, se regăseşte în situaţia în care realizează, în mod exclusiv, un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel puţin de 4 ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi care se află în situaţia persoanelor care realizează venituri din activităţi profesionale.

Problema de drept enunţată este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

După cum s-a subliniat în jurisprudenţa instanţei supreme, cerinţa noutăţii este îndeplinită atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementări, chiar dacă nu recent intrate în vigoare, cărora instanţele nu le-au dat, încă, o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial.

În speţă, nu este vorba despre un act normativ intrat recent în vigoare, însă art. 114 alin. (1) lit. b), art. 118 şi art. 6 alin. (1) pct. IV din Legea nr. 263/2010 au suferit ulterior modificări esenţiale, iar dispoziţiile în forma anterioară continuă să producă efecte pentru situaţiile juridice născute sub imperiul lor. V. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelantul-contestator a apreciat că sesizarea este admisibilă întrucât chestiunea de drept este determinantă în soluţionarea contestaţiei.

Intimata-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Braşov a apreciat că dispoziţiile legale menţionate trebuie interpretate în sensul că, dacă pensionarul a realizat venituri brute care depăşesc plafonul prevăzut de lege în toate cele 12 luni ale anului calendaristic, debitul reprezentând drepturi de pensie încasate necuvenit trebuie calculat pentru toate cele 12 luni.

După comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile nu au formulat puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept. VI. Punctul de vedere al titularului sesizării cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Din punctul de vedere al completului de judecată al Curţii de Apel Braşov – Secţia civilă, dispoziţiile legale invocate ar trebui interpretate în sensul că pensia anticipată sau pensia anticipată parţială încasată de către un pensionar care se regăseşte în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. IV din Legea nr. 263/2010 constituie un venit încasat necuvenit, în sensul art. 179 din aceeaşi lege, din luna următoare celei în care au devenit incidente în ceea ce îl priveşte pe beneficiarul pensiei prevederile art. 6 alin. (1) pct. IV din lege [pensionarul anticipat a realizat un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel puţin de 4 ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi se află în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a) -e) din norma legală menţionată], nicidecum cu data de 1 ianuarie, adică pentru întregul an calendaristic în care pensionarul anticipat a intrat sub incidenţa art. 6 alin. (1) pct. IV din Legea nr. 263/2010.

Astfel, contestatorul, înscris la pensie anticipată parţială, începând cu data de 3 iunie 2010, iar ulterior fiind trecut la pensie pentru limită de vârstă prin Decizia nr. xxxxxx/3.02.2015, a realizat un venit brut total de 12.244 lei (3.654 lei – în luna aprilie, 1.280 lei – în luna iunie, 1.280 lei – în luna august, 500 lei – în luna septembrie, 3.000 lei – în luna octombrie şi 1.250 lei – în luna noiembrie), cumulând pensia anticipată parţială cu venituri din activităţi independente al căror cuantum anual este mai mare decât valoarea corespunzătoare a de 4 ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

În lipsa unui contract individual de muncă, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 6 alin. (1) pct. IV lit. e) din Legea nr. 263/2010, respectiv situaţia persoanelor care realizează venituri din activităţi profesionale.

Cumulând sumele obţinute de contestator din activităţi profesionale în anul 2014, perioada în care acesta era beneficiar şi al pensiei anticipate parţiale, a rezultat un cuantum de 12.244 lei, superior plafonului admis de lege, de 4 ori câştigul salarial mediu brut, respectiv suma de 9.192 lei.

Însă, cumulând sumele obţinute de contestator din activităţi profesionale în lunile aprilie, iunie, august şi septembrie ale anului 2014, a rezultat un venit de 6.714 lei (chiar 7.994 lei, dacă sunt avute în vedere şi veniturile lunii martie 2014, de 1.280 lei, lună neavută în vedere în decizia contestată), inferior plafonului admis de lege, situaţie în care respectivul cumul era permis de dispoziţiile legale incidente în speţă.

Numai începând cu veniturile încasate în luna octombrie a anului 2014 (de 3.000 lei), după care au urmat şi cele din luna noiembrie (de 1.250 lei), s-a depăşit plafonul de 4 ori câştigul salarial mediu brut, respectiv suma de 9.192 lei.

Potrivit dispoziţiilor art. 118 din Legea nr. 263/2010, cumulul pensiei anticipate cu veniturile realizate din activităţi profesionale era interzis în anul 2014, numai în situaţia în care aceste venituri depăşeau, în cursul anului calendaristic, plafonul a de 4 ori câştigul salarial mediu brut, respectiv suma de 9.192 lei.

Per a contrario, câtă vreme venitul din activităţi suplimentare nu depăşeşte acest plafon, cumulul celor două categorii de venit (pensie anticipată şi venit din activitate profesională) este permis, pensia încasată până la momentul atingerii plafonului neavând caracter necuvenit şi, astfel, neexistând temei legal pentru restituirea ei.

Drept urmare, decizia de recuperare a plăţilor încasate necuvenit nu poate viza decât pensia anticipată aferentă lunilor octombrie şi noiembrie 2014, nicidecum pensia plătită şi în lunile anterioare. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

În urma solicitării adresate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au transmis hotărârile judecătoreşti identificate ca fiind relevante pentru chestiunea de drept ce face obiectul analizei în prezenta cauză, precum şi punctele de vedere teoretice exprimate de către colectivele de judecători, din răspunsurile comunicate rezultând următoarele orientări jurisprudenţiale:

Într-o opinie, majoritară, s-a apreciat că dispoziţiile legale invocate se interpretează în sensul că pensia anticipată sau pensia anticipată parţială încasată de către un pensionar care se regăseşte în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. IV din Legea nr. 263/2010 constituie un venit încasat necuvenit în sensul art. 179 din aceeaşi lege din luna următoare celei în care au devenit incidente în ceea ce îl priveşte pe beneficiarul pensiei prevederile art. 6 alin. (1) pct. IV din lege.

Într-o altă opinie, minoritară, s-a considerat că pensia anticipată sau pensia anticipată parţială încasată de către un pensionar care se regăseşte în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. IV din Legea nr. 263/2010 constituie un venit încasat necuvenit în sensul art. 179 din aceeaşi lege începând cu data de 1 ianuarie, adică pentru întregul an calendaristic în care pensionarul anticipat a intrat sub incidenţa art. 6 alin. (1) pct. IV din Legea nr. 263/2010.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 1.091/C/1583/III-5/2018 din 15 mai 2018, a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu au fost identificate decizii relevante ale Curţii Constituţionale referitor la chestiunea de drept în discuţie. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

În ceea ce priveşte admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă prevăd următoarele: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Textul de lege citat instituie următoarele condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, cerinţe care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; – cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a curţii de apel sau a tribunalului învestit să soluţioneze cauza; – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate; – asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Primele trei condiţii enumerate sunt îndeplinite, întrucât cauza în care s-a ivit chestiunea de drept se află în curs de judecată la curtea de apel, completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Braşov – Secţia civilă care a adresat întrebarea este legal învestit cu soluţionarea apelului împotriva sentinţei pronunţate de tribunal în această cauză şi judecă în ultimă instanţă, hotărârea sa nefiind supusă recursului.

În ceea ce priveşte celelalte condiţii de admisibilitate, este de menţionat că, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, făcându-se referire şi la doctrină, s-a arătat constant că procedura reglementată de art. 519 din Codul de procedură civilă are în vedere o problemă de drept care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidenţa unor principii generale ale dreptului al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune sunt discutabile, cu finalitatea împiedicării apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în materie 1 . 1 A se vedea Decizia nr. 16 din 23 mai 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016.

Aşadar, atunci când întrebarea adresată instanţei supreme face referire la texte de lege sau la conţinutul unui act normativ în vigoare, chestiunea de drept în contextul art. 519 din Codul de procedură civilă trebuie să decurgă din interpretarea unei anumite dispoziţii legale.

În speţă este îndeplinită şi această condiţie, ca de altfel şi cea privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, dat fiind faptul că obiectul cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită instanţa de fond se referă la anularea deciziei privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale (pensie anticipată parţială) şi exonerarea contestatorului (beneficiar al pensiei) de la restituirea respectivelor sume, faţă de dispoziţiile art. 114 alin. (1) lit. b) raportat la art. 6 alin. (1) pct. IV din Legea nr. 263/2010, potrivit cărora, în sistemul public de pensii, plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care pensionarul, beneficiar al unei pensii anticipate sau al unei pensii anticipate parţiale, se regăseşte în situaţia în care realizează, în mod exclusiv, un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel puţin de 4 ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi care se află în situaţia persoanelor care realizează venituri din activităţi profesionale [lit. e) ]. De interpretarea dispoziţiilor sus-menţionate depinde soluţionarea cauzei pentru a se stabili dacă beneficiarul pensiei putea fi obligat la restituirea numai a acelor plăţi de care a beneficiat cu titlu de pensie efectuate începând cu luna următoare celei în care veniturile realizate din activităţi profesionale au depăşit plafonul celor 4 salarii medii brute sau şi la restituirea plăţilor încasate în perioada cât venitul respectiv realizat din activităţi profesionale s-a încadrat sub acest plafon.

În ceea ce priveşte însă cerinţa caracterului de noutate a chestiunii de drept, această condiţie legală nu este îndeplinită în cauză.

Art. 519 din Codul de procedură civilă nu defineşte noţiunea de „noutate” şi nici nu oferă criterii pentru conturarea caracterului de noutate, aşa încât rămâne atributul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu pronunţarea unei hotărâri prealabile, să hotărască dacă chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă.

Pentru a se conchide asupra noutăţii chestiunii de drept, este necesar a se observa scopul legiferării acestei instituţii procesuale a hotărârii prealabile ca mecanism de unificare a practicii judiciare, anume acela de a preîntâmpina apariţia unei practici neunitare (control a priori), spre deosebire de mecanismul recursului în interesul legii, care are menirea de a înlătura o practică neunitară deja intervenită în practica instanţelor judecătoreşti (control a posteriori).

Un act normativ recent adoptat sau recent intrat în vigoare are, mai degrabă, un potenţial de a conţine probleme noi de drept care ar fi susceptibile a genera practică neunitară, decât un act normativ intrat în vigoare de mai mult timp. Cu toate acestea, nu se poate nega, de plano, doar pe baza criteriului vechimii, că un astfel de act normativ mai vechi nu poate genera chestiuni noi de drept, întrucât este posibil ca o instanţă să fie chemată să se pronunţe pentru prima dată asupra respectivei probleme de drept, după cum sunt posibile modificări sau completări ulterioare, mai recente, ale actului normativ, care să ridice probleme de interpretare.

Ca atare, caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unei interpretări adecvate, în timp ce opiniile jurisprudenţiale izolate sau cele pur subiective nu pot constitui temei declanşator al mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile 2 . 2 se vedea, în acest sens, Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014; Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014.

Semnificativă sub acest aspect este verificarea existenţei şi dezvoltării unei jurisprudenţe în materia ce face obiectul sesizării, precum şi a condiţiei ca asupra acestei chestiuni Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat.

Din analiza jurisprudenţei instanţelor de judecată rezultă că problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile a mai fost anterior dedusă judecăţii pe rolul instanţelor naţionale de fond şi de apel.

Astfel, instanţele judecătoreşti au fost învestite cu soluţionarea unor cereri de chemare în judecată cu un obiect identic cauzei înregistrate pe rolul instanţei de trimitere, iar în contextul soluţionării acestor cereri s-a pus, în mod unanim, problema interpretării dispoziţiilor art. 114 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 118 şi cu art. 6 alin. (1) pct. IV din Legea nr. 263/2010, în sensul dacă pensia anticipată sau pensia anticipată parţială încasată de către un pensionar care se regăseşte în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. IV din lege constituie un venit încasat necuvenit în sensul art. 179 din Legea nr. 263/2010 din luna următoare celei în care au devenit incidente în ceea ce îl priveşte pe beneficiarul pensiei prevederile art. 6 alin. (1) pct. IV din lege [pensionarul anticipat a realizat un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel puţin de 4 ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi se află în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a) -e) din norma legală menţionată] sau începând cu data de 1 ianuarie, adică pentru întregul an calendaristic în care pensionarul anticipat a intrat sub incidenţa art. 6 alin. (1) pct. IV din Legea nr. 263/2010.

Faptul că jurisprudenţa, în aplicarea acestor dispoziţii legale, s-a conturat şi nu mai este vorba de o chestiune de drept nouă rezultă din analiza hotărârilor judecătoreşti transmise la dosar de către curţile de apel. Majoritatea instanţelor de judecată au exprimat opinia în sensul că pensia anticipată sau pensia anticipată parţială încasată de către un pensionar care se regăseşte în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. IV din Legea nr. 263/2010 constituie un venit încasat necuvenit în sensul art. 179 din aceeaşi lege din luna următoare celei în care au devenit incidente în ceea ce îl priveşte pe beneficiarul pensiei prevederile art. 6 alin. (1) pct. IV din lege [pensionarul anticipat a realizat un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel puţin de 4 ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi se află în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a) -e) din norma legală menţionată].

În aceste condiţii, orientarea jurisprudenţei naţionale spre o anumită interpretare a normelor analizate şi existenţa unei practici judiciare a instanţelor naţionale determină pierderea caracterului de noutate a chestiunii de drept supuse analizei.

Instanţele de judecată au procedat deja la interpretarea şi aplicarea normelor juridice considerate ca prezentând dificultăţi, astfel că obiectul sesizării nu îndeplineşte condiţia noutăţii.

Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine apariţia unei practici neunitare în aplicarea şi interpretarea legii de către instanţele judecătoreşti, iar, după cum s-a arătat, problema de drept ce se solicită a fi dezlegată în speţă a mai fost, anterior, dedusă judecăţii.

Prin urmare, existenţa deja a unei practici judiciare relevă că nu mai poate fi sesizată instanţa supremă pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, întrucât scopul preîntâmpinării practicii neunitare nu mai poate fi atins, chestiunea de drept care a suscitat-o nefiind una nouă, ci una soluţionată deja în jurisprudenţă.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt întrunite, în mod cumulativ, cerinţele de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă, urmează ca prezenta sesizare să fie respinsă, ca inadmisibilă, întrucât nu aduce în dezbatere o chestiune de drept nouă.